HOȚ sm., HOAȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Cel ce are obiceiul de a fura; cel ce trăește de pe urma furturilor: ~ de codru; (P): ~ul fură și jură -; ~ul de la ~ învață -; omul de ~ul din casă nu se poate feri; iron. ~ul de păgubaș, despre cel căruia i s’a furat ceva și mai e năpăstuit; (P): ~ul e cu un păcat și păgubașul cu două sau cu o mie, uneori păgubașul face păcatul de a învinovăți de furt pe alții nevinovați; la stăpînul scump, sluga hoață (ZNN.) ¶ 2 Ⓕ Șiret (șireată), ștrengar: ian auzi hoții de bărbați cum se veselesc făr’ de noi! (ALECS.); după ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum (CRG.) ¶ 3 De-a hoții, joc de copii.