4 intrări

Articole pe această temă:

46 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

han2 sn [At: (a. 1782) GCR. II, 127/21 / Pl: ~uri / E: tc han] 1 (Înv) Clădire cu multe camere, cu curte interioară mare, cu ziduri înalte și porți de fier, în care se adăposteau mărfurile, averile și persoanele în vremuri de primejdie. 2 (Iuz) Hotel cu ospătărie aflat pe marginea drumului, în care poposeau negustorii. 3 (La oraș, prt) Cârciumă în care se poate dormi.

han1 sm [At: M. COSTIN, ap. DA ms / Pl: ~i / E: tăt, tc hăn] 1 Conducător al tătarilor (din Crimeea). 2 Funcție deținută de un han1 (1) Si: (înv) hanlâc.

HAN2, hanuri, s. n. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii și căruțele lor). – Din tc. han.

HAN2, hanuri, s. n. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii și căruțele lor). – Din tc. han.

HAN1, hani, s. m. Titlu purtat, în Evul Mediu, de conducătorii mongoli și preluat de suveranii multor țări din Orient; persoană care avea acest titlu; han-tătar. – Din tc. hān.

HAN1, hani, s. m. Titlu purtat, în evul mediu, de conducătorii mongoli și preluat de suveranii multor țări din Orient; persoană care avea acest titlu; han-tătar. – Din tc. hān.

HAN1, hani, s. m. (În trecut) Conducător, șef al tătarilor (mai ales al celor din Crimeea). Era odată... un fecior al hanului pe care maică-sa și curtenii îl îndopaseră cu baclavale. SADOVEANU, D. P. 72. Ștefane! viteazul meu!... Te calc hanii tătărești Și urdiile turcești! ALECSANDRI, P. P. 172. Avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. NEGRUZZI, S. I 137.

HAN2, hanuri, s. n. Local cu ospătărie, la marginea drumurilor de țară sau la periferia orașelor, unde se pot adăposti (peste noapte) drumeții cu caii și căruțele lor. Hanul era adormit și întunecos ca noaptea de-afară, numai în răstimpuri vîntul venea cumplit și aducea vîrtejuri de ploaie. SADOVEANU, O. I 141. Cînd Gheorghe se văzu în stradă, se îndreptă repede înspre hanul unde știa că trag oamenii din satu lui. BUJOR, S. 141. Îl rugară să-i îndrepteze la vrun han, unde să mîie noaptea. ISPIRESCU, L. 275. La hanul lui Mînjoală [titlu]. CARAGIALE, O. I 330.

HAN2 ~uri n. înv. Clădire cu camere de dormit, cu ospătărie și cu grajduri, unde rămâneau peste noapte călătorii cu caii și căruțele. /<turc. han

HAN1 ~i m. ist. (în unele țări din Orient; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al unui stat; monarh; suveran. /<turc. hăn

Han m. Domnul Tătarilor (în special a celor din Crimeea): te calcă Hanii tătărești și urdiile turcești POP. [Tătărește HAN, Domn, formă contrasă din mongolul Hagan].

han n. ospătărie, birt ordinar: un han dela capul podului Mogoșoaii GHICA. [Turc. HAN, lit. casă].

2) han n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] han, de unde și ngr. háni, alb. bg. sîrb. rut. han). Vechĭ. Clădire mare cu multe încăperĭ în prejuru uneĭ curțĭ marĭ de adăpostit mărfurile, averile și persoanele în caz de dezordine. Azĭ. Otel ordinar pe la țară saŭ marginea orașelor și care are și curte p. căruțe.

1) han m. (turc. tăt. hah, d. mongolu hogan). Domnu Tătarilor, maĭ ales al celor din Crimeĭa.

han-tătar sm [At: LB / V: handatar / S și: hantătar / Pl: ~i / E: han1 + tătar] 1 (Înv) Han1 (1). 2 (Pex) Păgân. 3 (Fam; în imprecații și exclamații) Drac.

HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar.

HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. Han1 (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ Dracul, naiba. – Han1 + tătar.

HÁN-TATAR s. m. v. han-tătar.

HÁN-TĂTAR, han-tătari, s. m. (Și în forma han-tatar) Han1; p. ext. dracul, naiba. Cînd calcă țara han-tatarii Eu bucuros în lupte merg. EMINESCU, O. IV 351. ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. Vere Enachi! scos-ai încalte vin de cel din vremea lui han-tatar? ALECSANDRI, T. 1000. – Variantă: hán-tatar s. m.

Batu-Han m. nepotul lui Genghis-Han, împărat al Mongolilor, întreprinse o mare expediție în Europa, invadând Rusia pe care Mongolii o stăpâniră apoi timp de două secole (1141-1313).

Genghis-Han m. faimos cuceritor mongol, fundatorul unui vast imperiu aziatic, dela marea Caspică la marea Chinei (1155-1227).

arată toate definițiile

Intrare: han (local)
han2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • han
  • hanul
  • hanu‑
plural
  • hanuri
  • hanurile
genitiv-dativ singular
  • han
  • hanului
plural
  • hanuri
  • hanurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Han (n.pr.)
Han (n.pr.) nume propriu
nume propriu (I3)
  • Han
Intrare: han (persoană)
han1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • han
  • hanul
  • hanu‑
plural
  • hani
  • hanii
genitiv-dativ singular
  • han
  • hanului
plural
  • hani
  • hanilor
vocativ singular
plural
Intrare: han-tătar
han-tătar substantiv masculin
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • han-tătar
  • han-tătarul
plural
  • han-tătari
  • han-tătarii
genitiv-dativ singular
  • han-tătar
  • han-tătarului
plural
  • han-tătari
  • han-tătarilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • han-tatar
  • han-tatar
plural
  • han-tatar
  • han-tatar
genitiv-dativ singular
  • han-tatar
  • han-tatar
plural
  • han-tatar
  • han-tatar
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

han (local)

  • 1. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii și căruțele lor).
    exemple
    • Hanul era adormit și întunecos ca noaptea de-afară, numai în răstimpuri vîntul venea cumplit și aducea vîrtejuri de ploaie. SADOVEANU, O. I 141.
      surse: DLRLC
    • Cînd Gheorghe se văzu în stradă, se îndreptă repede înspre hanul unde știa că trag oamenii din satu lui. BUJOR, S. 141.
      surse: DLRLC
    • Îl rugară să-i îndrepteze la vrun han, unde să mîie noaptea. ISPIRESCU, L. 275.
      surse: DLRLC
    • La hanul lui Mînjoală [titlu]. CARAGIALE, O. I 330.
      surse: DLRLC

etimologie:

han (persoană)

  • 1. Titlu purtat, în Evul Mediu, de conducătorii mongoli și preluat de suveranii multor țări din Orient; persoană care avea acest titlu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: han-tătar 3 exemple
    exemple
    • Era odată... un fecior al hanului pe care maică-sa și curtenii îl îndopaseră cu baclavale. SADOVEANU, D. P. 72.
      surse: DLRLC
    • Ștefane! viteazul meu!... Te calc hanii tătărești Și urdiile turcești! ALECSANDRI, P. P. 172.
      surse: DLRLC
    • Avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. NEGRUZZI, S. I 137.
      surse: DLRLC

etimologie:

han-tătar han-tatar

etimologie:

  • Han (1.) + tătar
    surse: DEX '09 DEX '98