HAN¹, hani, s. m. Titlu purtat, în Evul Mediu, de conducătorii mongoli și preluat de suveranii multor țări din Orient; persoană care avea acest titlu; han-tătar. – Din tc. hān.

han¹ sm [At: M. COSTIN, ap. DA ms / Pl: ~i / E: tăt, tc hăn] 1 Conducător al tătarilor (din Crimeea). 2 Funcție deținută de un han¹ (1) Si: (înv) hanlâc.

HAN² sm. 1 Principe persan ¶ 2 Domnul Tătarilor (în spec. al celor din Crimeia): fiul vestitului ~ de peste Volga, stâpînul Crimeii (GN.) ¶ 3 HAN-TĂTAR, hanul Tătarilor; pr. ext. Ⓟ dracul, naiba: scosa-i încalțe vin de cel din vremea lui Han-Tatar (alecs.); sînt trei zile de cînd a telegrafiat, pînă acuma venea și de la Han-Tătar (d.-zamf.); ba cunoaște-l Han-Tătar să-l cunoască! (ret.); du-te la han-tâtaru! [tătăresc han].

HAN¹ (pl. -nuri) sn. 1 💒 ‡ Clădire mare cu multe încăperi, un fel de caravanseraiu sau bazar, cu o curte spațioasă înconjurată de ziduri înalte, în care se depuneau mărfuri și se adăposteau oamenii în vremuri de neliniște ¶ 2 Astăzi: hotel de rînd, în care poposesc sau mînă oamenii peste noapte; ospătărie, birt ordinar (🖼 2511): o sumă de cară poposesc în curtea ~ului (car.); îl rugară să-i îndrepteze la vr’un ~, unde să mîie noaptea (isp.) [tc.].

HAN¹, hani, s. m. Titlu purtat, în evul mediu, de conducătorii mongoli și preluat de suveranii multor țări din Orient; persoană care avea acest titlu; han-tătar. – Din tc. hān.

HAN¹, hani, s. m. (În trecut) Conducător, șef al tătarilor (mai ales al celor din Crimeea). Era odată... un fecior al hanului pe care maică-sa și curtenii îl îndopaseră cu baclavale. SADOVEANU, D. P. 72. Ștefane! viteazul meu!... Te calc hanii tătărești Și urdiile turcești! ALECSANDRI, P. P. 172. Avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. NEGRUZZI, S. I 137.

HAN¹ ~i m. ist. (în unele țări din Orient; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al unui stat; monarh; suveran. /<turc. hăn

Han m. Domnul Tătarilor (în special a celor din Crimeea): te calcă Hanii tătărești și urdiile turcești POP. [Tătărește HAN, Domn, formă contrasă din mongolul Hagan].

1) han m. (turc. tăt. hah, d. mongolu hogan). Domnu Tătarilor, maĭ ales al celor din Crimeĭa.

DE PE VREMEA LUI HAN TĂTAR = Om amarnic.

han² (persoană) s. m., pl. hani

han¹ (persoană) s. m., pl. hani

han (persoană) s. m., pl. hani

han (hani), s. m. – Titlu purtat de conducătorii tătări. Tc. (tăt.) han (Șeineanu, II, 203), cf. rus. chan, fr. khan, sp. kan. – Der. hănie, s. f. (demnitate de han); hănesc, adj. (propriu unui han); hănesc, adj. (propriu unui han); hantătar, s. m. (han).

GENGHIS (GINGHIS)-HAN (pe numele adevărat Temugin), mare han mongol (1206-1227). Întemeietorul unui mare imperiu cu capitala la Karakorum (din 1220). Dispunând de o uriașă forță armată, bine organizată și extrem de nobilă, G. și principalii săi comandanți militari au întreprins numeroase războaie de cucerire, încheiate cu importante câștiguri teritoriale: Siberia (1207), China de Nord (1211-1215) și Asia Centrală (1219-1221). A invadat India (1221) și Rusia (1223).

KUBILAI (KUBLAY)-Han, han mongol. Nepot al lui Genghis-Han. A comandat armata mongolă în campania din China (1258), sucedându-i fratelui său Möngke și mutând centrul de greutate al stăpânirii sale în China. Împărat al Chinei (1260-1294); în 1271 și-a luat numele de Shizu, fondând dinastia Yuan. A extins imperiul bunicului său, cucerind întreaga Chină (1279) și stabilind capitala la Hanbalîk (Ta-Tu, Dadu, azi Beijing) (1267). A întreprins numeroase expediții de cucerire în Japonia (1274 ȘI 1281), Vietnam (1260-1288), Birmania (1277-1287). La curtea lui s-a oprit și Marco Polo, în timpul călătoriei sale în Orient, îndeplinind chiar unele funcții administrative.

han, hani s. m. (intl.) șef de bandă.

HAN s. (IST.) han-tătar.