GROS¹, GROASĂ, groși, groase, adj., adv., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mari decât dimensiunile obișnuite. Trunchi gros. ◊ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare cuprinsă între ileon și anus. ♦ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă, însărcinată. 2. Care are un volum mare, care depășește prin volum dimensiunile obișnuite; voluminos. Carte groasă. ◊ Expr. Gros la pungă = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obișnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafață în adâncime sau de la suprafață până la bază. Strat gros. ◊ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimțit. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțit. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bădăran. ♦ Care este țesut din fire groase (I 1). Haină groasă. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră, ceață etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, bădăran; incult; care trădează pe omul bădăran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. și fam.) Mult, din plin, din belșug. Câștigă gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S. n. 1. Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de același fel); greu. ◊ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belșug. 2. (Pop. și fam.) Închisoare. V. S. m. (Reg.) Buștean, trunchi; bârnă (groasă). – Lat. grossus.

GROȘ, groși, s. m. Monedă austriacă de argint, care a circulat în trecut și în Moldova; monedă de argint emisă de unii domni ai Moldovei. – Din germ. Groschen, pol. grosz.

greș³ sm [At: BIBLIA (1688), 179/3 / V: gres / Pl: ~i / E: lp *agrestius] (Îvr) Mic ciorchine de strugure necules de culegători.

greș¹ sm vz groș corectat(ă)

gros¹, ~oasă [At: VARLAAM, C. 63 / Pl: ~oși, ~oase / E: ml grossus] 1 a (D. ființe sau d. părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. 2 a (D. obiecte) Voluminos. 3 af (Pop; d. femei) Însărcinată. 4 a (Pfm; fig; îe) A fi ~ la (sau de) obraz ori a fi ~ la piele (sau cu pielea -oasă) A fi nesimțit. 5 a (Pfm; îae) A fi obraznic. 6 a (Pfm; fig; îe) A fi ~ la ceafă (sau cu ceafa ~oasă) A fi bogat. 7 a (Pfm; fig; îae) A fi bădăran. 8 a (Pfm; fig; îe) A fi ~ de cap A înțelege (mai) greu anumite lucruri. 9 a (Pfm; îe) A fi ~ la pungă (sau cu punga groasă) A fi înstărit. 10 a (Înv; fig; d. ființe) Grosolan. 11 a (Înv; fig; d. ființe) Incult. 12 a (D. corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mare decât dimensiunile obișnuite. 13 a (Îs) Intestinul ~ Parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare, cuprinsă între ileon și anus. 14 a (Spc; d. țesături) Țesut din fire groase (12). 15 a (D. materii lichide sau gazoase) Dens. 16 a (Fig; d. întuneric, umbră, ceață etc) Compact. 17 a (Înv; îs) ~ negru Negru închis. 18-19 a, av (Fig; d. voce, glas, sunete și în relație cu verbele „a vorbi”, „a cânta”) (Care este) grav. 20 a (Pfm; d. ocupații, meșteșuguri etc.) Care nu tinde la perfecțiune. 21 a (Fig) Lipsit de finețe. 22 a (Ccr; fig; d. minciuni) Gogonat. 23-24 a, av (Care este) din belșug Si: mult. 25 a (Pfm; îe) A avea bani groși A fi foarte avut. 26 a (Pfm; îe) A împinge bani groși A mitui. 27 a (Ccr; d. litere) Care este mai lat decât literele obișnuite. 28 av (În relație cu verbele „a scrie”) Îngroșat. 29 av (Înv) Superficial. 30 av (Înv) În mod grosolan. 31 sna Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de același fel). 32 sna Partea cea mai grea (a unui lucru). 33 sn (Pfm; îlav) Din ~ (sau cu ~ul) Din greu. 34 sn (Pfm; îal) În cantitate mare. 35 sm (Reg; ccr) Buștean. 36 sm (Reg; ccr) Bârnă (mare). 37 sm (Înv) Scândură cioplită într-un anumit mod și prevăzută cu lacăt, cu care se încătușau picioarele celor arestați. 38 sn (Pfm) Închisoare. 39 a (Iuz; îs) Banii ~ului Amendă ce se plătea de către cei arestați.

gros² sm [At: DEX² / Pl: groși / E: ger Gros] 1 Măsură folosită în comerț, pentru mărfuri sub formă de obiecte mici de același fel, egală cu 12 duzini, adică 144 de bucăți. 2 (Îs) Mic ~ Depozit care livrează mărfuri în cantități comerciale.

gros-plan ^[1]sn [At: DEX-S / P: gro-plan / Pl: ~ / E: fr gros-plan] (Cig) Mod de încadrare în tehnica filmării, în care fotograma cuprinde numai un detaliu sau fața personajului. corectat(ă)

groș sm [At: HASDEU, I. C. I 27 / V: (reg) gruș, greș / Pl: ~i / E: ger Groschen, pn grosz] 1 (Înv) Monedă de argint care a circulat în țările Europei de mijloc și de vest, inclusiv în Moldova. 2 (Înv) Monedă de argint emisă (pe la sfârșitul sec. XIV) de unii domni ai Moldovei. 3 (Bas; pfm) Bani mărunți. 4 (Pop; îe) A afla ~ pe ~ A găsi comori sau avere multă. 5 (Pop; îe) A înșira (sau a spune, a îndruga) moș(i) pe ~(i) A vorbi mult și fără rost. 6 (Pop; îae) A spune minciuni. corectat(ă)

gruș sm vz groș

bot s.n. I Partea dinainte a capului unor mamifere, avînd forma alungită, cuprinzînd gura și nările; rît. Mai punea o mînă de fin sub botul calului (AGÂR.). ♦ Ext. (pop.) Gură, față. Alaiul... fu înconjurat de o droaie de copii... cu boturile nespălate (SADOV.). ◊ Loc.adv. (fam., deprec.) Bot în bot = în relații de intimitate cu cineva. Δ Expr. A sta bot în bot = a sta la taifas, a bîrfi. A se pupa în bot cu cineva v. pupa. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea ultimul pabar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. Să le mai dea cîte un pahar, să bea la botu calului (ISP.). A se întîlni (cu cineva) bot în bot = a se întîlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, (fam., deprec.) A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a pune la respect pe cineva. A face (sau a pune) bot = a se supăra, a se bosumfla. (pop.; iron.) A pune botul (la ceva) = a crede prea ușor (o minciună), a se lăsa păcălit; a se lăsa ispitit de ceva. (pop.) A cădea în bot = a depune un efort exagerat și gratuit. Cu botul pe labe v. labă. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe v. labă. A linge în bot pe cineva v. linge. A se linge pe bot v. linge. A se linge în bot cu cineva v. linge. A pupa în bot pe cineva v. pupa. A se spăla pe bot de ceva v. spăla. A se șterge pe bot sau a se șterge la bot (de... sau,pop., despre...) v. șterge. A-i tunde (cuiva) botul v. tunde. II Analog. 1 Partea anterioară ascuțită sau alungită a unui obiect; vîrf. Botul cizmei. ◊ Bot de deal = proeminență de teren pe povîrnișul unui deal. 2 Partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul automobilului; botul locomotivei. ♦ Prora vaporului. Vaporul... își îndreptă botul... spre cheiul dinfață (DUN.). • pl. -uri. /cf. lat. *botium.

GROS¹, GROASĂ, groși, groase, adj., adv., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mari decât dimensiunile obișnuite. Trunchi gros. ◊ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare cuprinsă între ileon și anus. ♦ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă, însărcinată. 2. Care are volum mare, care depășește prin volum dimensiunile obișnuite; voluminos. Carte groasă. ◊ Expr. Gros la pungă = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obișnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafață în adâncime sau de la suprafață până la bază. Strat gros. ◊ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimțit. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțit. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bădăran. ♦ Care este țesut² din fire groase ( I 1). Haină groasă. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră, ceață etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, bădăran; incult; care trădează pe omul bădăran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. și fam.) Mult, din plin, din belșug. Câștigă gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S. n. 1. Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de același fel); greu. ◊ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belșug. 2. (Pop. și fam.) Închisoare. V. S. m. (Reg.) Buștean, trunchi; bârnă (groasă). – Lat. grossus.

GROȘ, groși, s. m. Monedă străină de argint, care a circulat odinioară și în Moldova; monedă de argint emisă de unii domni ai Moldovei. – Din germ. Groschen, pol. grosz.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară (mai mult sau mai puțin alungită) a capului unor mamifere, cuprinzînd gura și nasul. Vulpea se depărta în grabă, cu botul în pămînt. DUMITRIU, B. F. 14. Bouții apucau iarbă, întindeau boturile după nuiele cu frunze grase. CAMILAR, TEM. 263. A ridicat botul și a ciulit urechile puiul Vidrei. SADOVEANU, N. F. 24. ◊ (Metaforic) Trei-Nasuri s-a încruntat, făcîndu-și bot buzele groase. SADOVEANU, M. C. 35. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, înainte de plecare. Să le mai dea cîte un pahar, să bea la botu calului. ISPIRESCU, I. 105. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune pe cineva) la respect. Aha, strigoii sînt cu botul pe labe! PAS, L. I 110. ♦ (În glumă sau în batjocură) Gură. Alaiul se mișcă la pas, pe ulițele cotite, și în curînd fu înconjurat de o droaie de copii... cu boturile nespălate. SADOVEANU, Z. C. 133. Muia feleștiocul în strachina cu dohot și-mi trăgea un pui de răbuială ca aceea, pe la bot. CREANGĂ, A. 46. ◊ Expr. (Familiar) A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva), a-și lua nădejdea (de la ceva). Ștergeți-vă pe bot despre purcei! CREANGĂ, A. 110. A se întîlni (cu cineva) bot în (rar la) bot = a se întîlni (cu cineva) față în față și pe neașteptate. Într-o dimineață, mă întîlnesc bot la bot cu ursul ist de sub fereastră. ALECSANDRI, T. 1309. A se pupa în bot (cu cineva) = a trăi sau a se afla în mare prietenie și intimitate cu cineva. [Procurorii] se pupă în bot cu tîlharul de director. VLAHUȚĂ, N. 196. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru, a răspunde cu asprime, a pune la punct. A face bot sau a pune botul = a se supăra, a se bosumfla. ♦ Compus: (fig.) Bot-gros = om lipsit de bună-cuviință, nesimțitor, mitocan. Multe nu prea știu despre bot-grosul ăsta de Rădașcă. SADOVEANU, P. M. 195. ♦ (Impropriu) Cioc (gros și mare), plisc, clonț. Mierliță, mierliță. Pasăre pestriță... La pene ușoară, La bot rotunjoară. TEODORESCU, P. P. 53. 2. Fig. Partea anterioară, ascuțită sau lunguiață, a unui obiect; capăt, vîrf. li repede un bot de cizmă în coaste. STANCU, D. 157. Pulpana... a fost apucată de botul mașinii. CARAGIALE, O. N 146. ◊ Bot de deal = proeminență de teren pe povîrnișul unui deal. Restul [din bucata de ostrov] urcă pe un bot de deal. GALAN, Z. R. 90. Pîndeam, pîndiți de negurile vii, Gîndind la fiecare bot de deal. CAMIL PETRESCU, V. 23. ♦ Prora vaporului. Vaporul făcu un ocol mare, își îndreptă botul încet-încet spre cheiul din față. DUNĂREANU, CH. 199.

GROS⁴, groși, s. m. Trunchi de copac tăiat, lung, retezat la capete și curățat de crengi (uneori și de coajă); buștean. Apa... [Motrului] este mare de se coboară pre dînsa groșii (butucii) de brad ce se aduc din munte. I. IONESCU, M. 70. Da pe Gruia că-l ducea... La roșteiul temniții, Și pe Gruia că-l punea Cît un gros cu fața-n jos. BIBICESCU, P. P. 297.

GROS⁵, GROASĂ, groși, groase, adj. (În opoziție cu subțire) I. 1. (Despre corpuri de formă cilindrică) Mare în circumferință sau în diametru. Biserica... e așezată pe un tăpșan între arbori seculari, groși de nu poți să-i cuprinzi nici pe jumătate în brațe. STANCU, U.R.S.S. 166. Strîmbă-Lemne... lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mînile. NEGRUZZI, S. I 245. Crește mîndru grîuleț, La pai gros, la spic măreț. HODOȘ, P. P. 45. Trandafir ș-un fir supțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Degete groase. Picioare groase. ▭ Era, măre, acest Silen, gras și gros ca un butoi, adecă, cum i-am zice noi astăzi, dop de saca. ISPIRESCU, U. 104. Omul acela era ceva de spăriet: avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. Se însură cu jupîneasa Mărica, minunată femeie, groasă și frumoasă, dar cam prostană. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Expr. (Rar) (A fi) gros de (sau la) cap = (a fi) greu de cap, v. greu. Unii se feresc De oameni cu minte Și sînt bucuroși De cei la cap cam groși. DONICI, la TDRG. ♦ (Popular; despre femei) Gravidă, însărcinată, grea. La cîtăva vreme, purcede fata groasă. ȘEZ. IX 17. 2. (Despre volumul unui corp) Cu dimensiunile laterale mai mari decît cele obișnuite; mare în volum (în sens lateral), voluminos. Zid gros. Carte groasă. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu punga groasă sau gros la pungă = avut, bogat. ♦ (Despre litere) Cu trăsături mai late decît cele obișnuite. V. gras. Zaharia Duhu deschise o gazetă și citi un titlu cu litere groase. C. PETRESCU, A. 320. ◊ (Adverbial, pe lîngă «a scrie») Penița aceasta scrie prea gros. 3. (Despre materii așezate în straturi sau care se așază ca un strat peste ceva, ori despre corpuri cu suprafață întinsă, în formă de foaie, ca hîrtia, frunzele etc.) Cu dimensiune mare de la suprafață pînă la bază sau între cele două fețe paralele. Strat gros de pămînt. Scîndură groasă. ▭ Ori pe ce se oprea suflarea [lui Gerilă]... se punea promoroaca mai groasă de-o palmă. CREANGĂ, P. 240. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Gros la (sau de) obraz = lipsit de bun-simț, bădăran. Îmi pare rău că ești gros de obraz! CREANGĂ, A. 106. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțitor. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bogat; (mai rar) bădăran. Unu-i agă și cellalt spătar... groși în ceafă și morocănoși. ALECSANDRI, T. I 133. Din viață liniștită boierii groși la ceafă Trăgeau la fire de-aur nevrînd a ști de leafă. BOLINTINEANU, O. 146. A fi gluma (cam) groasă = a se îngroșa gluma, v. îngroșa. Gluma era cam groasă, căci acum nu era vorba a cheltui numai timpul, era a dezlega și punga. NEGRUZZI, S. I 342. ♦ (Despre materii textile) Țesut din fire groase (I 1). Dănilă leagă strîns, c-un ștergari gros, de cîlți, ochii și urechile dracului. CREANGĂ, P. 55. Femeile lor au cîte o cămașă groasă de pînză albastră și o maramă iarăși de pînză pe cap. BOLINTINEANU, O. 300. 4. (Despre materii lichide sau gazoase) Care curge sau se împrăștie greu, care are fluiditate scăzută; condensat, dens. Nori groși. Ulei gros. ▭ Calul era numai spumă... și aburi groși ieșeau din el. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Lapte gros v. lapte. ◊ (Adverbial) Mierea curge gros. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră etc.) Mare, adînc, compact. Mîndro, mîndrulița mea... De frumoasă, ești frumoasă, Dar alegi umbra de groasă Unde-i iarba mai frumoasă, Că de soare te ferești De teamă că prea negrești. HODOȘ, P. P. 180. II. Fig. 1. (Despre glas) Adînc, grav. Se deschise o ușă și s-auzi un glas gros. SADOVEANU, B. 37. Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i așa de gros și răgușit, ci-i mai subțire și mai frumos. CREANGĂ, P. 22. ◊ (Adverbial) Oamenii tăcură, dar se plecară ușor înainte. Unul zise gros: Ce vești?... Vești ne trebuie nouă? Dreptate ne trebuie. DUMITRIU, B. F. 19. Mînecuță cel mic dădu drumul unui rîs ascuțit. Rîdeau și ceilalți, gros. SADOVEANU, P. M. 25. Prind cocoșii a cînta Și de ici și de colea, Cînd mai gros, cînd mai subțire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. 2. (Învechit, despre oameni) Incult, bădăran, necioplit. Auzisem că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați. ALEXANDRESCU, M. 237.

GROS² s. n. sg. Partea cea mai mare, cea mai numeroasă a unei colectivități; marea majoritate. Husein-aga, cu grosul oștii, închidea ca un zid Cornul-lui-Sas. SADOVEANU, O. VII 13. Pe cărarea sură, în coborîrea grăbită a înserării, grosul convoiului se legăna încet. REBREANU, P. S. 20. Pentru grosul publicului... forma polemică e mai nimerită. GHEREA, ST. CR. II 8. ◊ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, mult, din belșug. Avea pe mînă averea copiilor, sporită din gros de tata-socru. La TDRG.

GROS³ s. n. sg. (Învechit) Închisoare. Închisoarea sau grosul ce fieșcare spătar trebuia să aibă în casa sa. ODOBESCU, S. I 275. ◊ (Astăzi numai în construcție cu prep. «la» și de obicei pe lîngă verbele «a băga», «a pune», «a zăcea» etc.) Te-or pune la gros... vai de ciolanele tale. SADOVEANU, P. S. 78. Am scăpat din Focșani cum am putut... că de punea mîna ispravnicul pe noi, ne trîntea poate la gros. ALECSANDRI, T. I 117. Cît ești, codri, de frunzos, Iarna putrezești tu gios Și voinicii zac la gros! id. P. P. 263.

GROȘ, groși, s. m. Monedă veche de argint care a circulat în secolele XIV-XIX în Europa centrală și de vest, ajungînd și în Moldova. La masa de la amiaz plătim pentru fieștecare 9 groși, adecă un sorocovăț. KOGĂLNICEANU, S. 74.

GROȘ, groși, s. m. Monedă străină de argint care a circulat odinioară și în Moldova. – Germ. Groschen.

GROS³ n. Parte mai numeroasă, mai mare din ceva (dintr-un colectiv, dintr-un ansamblu de obiecte, dintr-o lucrare etc.). /<lat. grossus

GROS² groasă (groși, groase) (în opoziție cu subțire) 1) (despre corpuri cilindrice) Care are circumferință și diametru mare. Stâlp ~. 2) (despre ființe sau despre părțile corpului lor) Care are multă grăsime; gras. * (A fi) ~ de (sau la) obraz a) (a fi) nerușinat; b) (a fi) nesimțit. 3) pop. (despre femei) Care este gravidă; însărcinată. 4) (despre obiecte) Care are un volum mare; voluminos. * ~ la pungă cu mulți bani; bogat. 5) (despre corpuri) Care are dimensiunea mare între bază și suprafață. 6) Care are dimensiunea secțiunii transversale în plan orizontal mare. Perete ~. 7) (despre țesături) Care este țesut din fire cu diametru mare. 8) (despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu. 9) (despre medii) Care este foarte compact; de nepătruns; des; dens. Ceață groasă. Umbră groasă. 10) (despre voci, sunete etc.) Care este produs de oscilații cu frecvență joasă; profund; jos; grav. /<lat. grossus

GROȘ ~i m. înv. 1) Monedă măruntă de argint care a circulat, în evul mediu, în unele țări europene (Italia, Franța, Polonia etc.). 2) Monedă rusească (egală la început cu două copeici, mai târziu egală cu o jumătate de copeică). 3) Monedă divizionară care a circulat în Polonia și Austria. /<germ. Groschen, pol. grosz

gros n. 1. buștean, butuc gros; 2. butuc în care se prinde picioarele celor întemnițați (sens învechit); 3. temniță: l’a băgat la gros.

gros a. 1. de volum mare (în opozițiune cu subțire): lemn gros; 2. des: fir gros; 3. ordinar: postav gros; 4. prost: cap gros; 5. fig. grosolan: vorbe groase. [Lat. GROSSUS]. ║ n. 1. partea cea mai groasă: grosul arborelui; 2. partea cea mai însemnată: grosul armatei. ║ adv. mult: a cheltui, a juca gros.

groș n. veche monedă de argint: cu groașe lipovenești POP. [Slav. groș (din nemț. Groschen)].

gros, groásă adj. (lat. grŏssus, it. pg. grosso, pv. fr. cat. gros, sp. grueso). Lat în toate direcțiunile (vorbind de lucrurile lungĭ în ceĭa ce privește volumu lor transversal): fir, trunchĭ, stîlp, om gros. Des, dens: lapre gros. Fem. (Serbia). Gravidă (ca fr. grosse). Fig. Grav, jos: voce, notă groasă. Nesimțitor, impertinent: obraz gros. Grosolan, aspru, greŭ: vorbe groase. Prost: cap gros. Gros de (saŭ la) obraz, obraznic, nesimțitor. Gros de (saŭ la saŭ în) ceafă, grosolan, barbar, ordinar: Bulgăroĭ cu ceafa groasă (Em.). Gros la (saŭ de) cap, la minte, prost. Gros la pungă, bogat. S. n., pl. urĭ. Butuc gros de fixat picĭoarele criminalilor. Fig. (pin aluz. la butuc). Arest, închisoare: a băga pe cineva la gros. Partea cea maĭ groasă (maĭ mare) a unuĭ lucru, duĭumu: grosu armateĭ (ca it. il grosso dell’esército). Adv. Fam. Mult: a cîștiga, a bea, a cheltui, a juca gros (a juca pe gros, pe sume marĭ). Din gros, în mare cantitate: fura din gros (VR. 1915, 5, 286).

groș m. (pol. grosz, ceh. groš, rus. groš [doŭă capeĭcĭ], d. mgerm. gros, grosse, ngerm. grosch, grosche, groschen, d. it. grosso, care vine d. lat. nummi grossi, banĭ groșĭ [care s’aŭ bătut întîĭa oară la Tours la 1241], deosebițĭ de baniĭ supțirĭ de pînă atuncĭ. D. germ. vine ung. garas, bg. sîrb. groš, turc. gruš, guruš. D. it. vine ngr. gróso și grósi). Vechĭ. O monetă de argint (în vechea Turcie piastru, la noĭ leŭ) care era considerată ca unitatea monetară de argint. Valora în Austria 3 crăițarĭ, în Mold. (pe la 1700) 2 polturacĭ saŭ 8 banĭ (Ĭorga, Negoț. 222), ĭar în Polonia (sec. 17-18) un groș însemna „doŭă capeĭcĭ”. Suma de doĭ groșĭ (că monetă bătută nu era) se numea scot, de șase scoțĭ fertun, ĭar de patru fertunĭ grivnă. Groș pe groș, banĭ mulțĭ; (de aicĭ, din neînțelegerea acesteĭ locuțiunĭ), a înșira moș pe groș (saŭ moșĭ pe groșĭ), a povesti verzĭ și uscate (ca bg. prĭez kup za groš): spune odată lămurit și nu înșira moșĭ pe groșĭ! – Și groșă, pl. e: groșe lipoveneștĭ (P. P.). V. aspru 1.

gruș m. (V. groș). Numele groșuluĭ turcesc, care valora 40 de aspri, ca și leu (Ĭorga, Negoț. 219).

gros³ (majoritate; (pop., fam.) închisoare) s. n.

gros² (buștean; bârnă; măsură) s. m., pl. groși

gros¹ adj. m., pl. groși; f. groasă, pl. groase

gros-plan [gros pron. fr. gro] s. n., pl. gros-planuri

groș (subdiviziune monetară) s. m., pl. groși

gros² (buștean, bârnă) s. m., pl. groși

gros³ (majoritate, închisoare) s. n.

gros¹ adj. m., pl. groși; f. groasă, pl. groase

groș (monedă) s. m., pl. groși

bot-gros (epitet) s. m.

gros (majoritate, închisoare) s. n.

gros adj. m., pl. groși; f. sg. groasă, pl. groase

gros (buștean, bârnă) s. m., pl. groși

groș (monedă) s. m., pl. groși

bot-gros, bot-groși.

GROASĂ adj. v. gravidă, însărcinată.

GROS adj., s. 1. adj. v. gras. 2. adj. mare, voluminos. (Un tom, un dosar ~.) 3. s. mulțime, (înv. și pop.) mijloc, (înv.) greime, greu, temei, toi. (~ul armatei.) 4. adj. v. borcănat. 5. adj. v. dens. 6. adj. v. adânc. 7. adj. v. călduros. 8. adj. adânc, grav, jos, profund, (fig.) cavernos. (O voce ~oasă; un timbru ~.)

GROS adj., s. v. bădăran, grosolan, ignorant, incult, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, necultivat, neinstruit, neînvățat, nepoliticos, ordinar, prost, simplu, țărănoi, țoapă, țopârlan, vulgar.

GROS s. v. arest, buștean, butuc, buturugă, ciot, închisoare, obadă, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță.

groasă adj. v. GRAVIDĂ. ÎNSĂRCINATĂ.

GROS adj., s. 1. adj. corpolent, gras, obez, planturos, plin, rotofei, rotund, umflat, voluminos, (pop.) trupeș, (reg.) încălat. (O femeie ~.) 2. adj. mare, voluminos. (Un tom, un dosar ~.) 3. s. (MIL.) mulțime, (înv. și pop.) mijloc, (înv.) greime, greu, temei, toi. (~ armatei.) 4. adj. borcănat, umflat, (reg.) borcănos. (Are nasul ~.) 5. adj. dens. (Fluid ~.) 6. adj. adînc, compact, dens, des, greu. (Ceață ~.) 7. adj. cald, călduros. (Haine ~.) 8. adj. adînc, grav, jos, profund, (fig.) cavernos. (O voce ~; un timbru ~.)

gros adj., s. v. BĂDĂRAN. GROSOLAN. IGNORANT. INCULT. MITOCAN. MÎRLAN. MÎRLĂNOI. MOCOFAN. MOJIC. NECIVILIZAT. NECULTIVAT. NEINSTRUIT. NEÎNVĂȚAT. NEPOLITICOS. ORDINAR. PROST. SIMPLU. ȚĂRĂNOI. ȚOAPĂ. ȚOPÎRLAN. VULGAR.

gros s. v. AREST. BUȘTEAN. BUTUC. BUTURUGĂ. CIOT. ÎNCHISOARE. OBADĂ. OCNĂ. PENITENCIAR. PUȘCĂRIE. TEMNIȚĂ.

Gros ≠ subțire, pițigăiat

gros (groasă), adj. – 1. Gras. – 2. Dens. – 3. Voluminos. – 4. Adînc. – 5. Mare, important, numeros. – 6. Comun, ordinar, vulgar. – 7. (Adj. f.) Despre femei, însărcinată. – 8. (S. m.) Bîrnă, grindă. – 9. (S. n.) Butuc, instrument. – 10. (S. n.) Închisoare, temniță. – 11. (S. n.) Parte mai importantă. – Mr., megl., istr. gros. Lat. grŏssum (Pușcariu 741; Candrea-Dens., 768; REW 3881; DAR), cf. it., port. grosso, prov., fr., cat. gros, sp. grueso. Pentru der. uzului 10 din 9, cf. Bogrea, Dacor., III, 411. – Der. grosime, s. f. (circumferință; înv., gros, parte mai importantă; înv., grosolănie); groșar, s. m. (temnicer); grosărit (var. grosărie), s. n. (contribuție cerută de obicei în sec. XVIII de către așa numiții ispravnici de județ delincvenților care doreau să scape de închisoare); grosoman, s. m. (mojic, bădăran), cu suf. expresiv -man; groscior, s. n. (smîntînă); grosciori, vb. (a scoate caimacul); îngroșa, vb. (a face să fie gros; a crește, a spori; a se îngrășa; a deveni dens, a condensa; a lăsa grea o femeie; a da importanță); îngroșetor, adj. (care se îngrașă, care îngroașă); îngroșetură, s. f. (acțiunea de a spori sau a deveni dens). – Din rom. provin rut. grušati se „a se prinde laptele”, gruševina „lapte prins” (Capidan, Dacor., II, 677).

groș (groși), s. m. – Veche monedă care valora la început 1/48 dintr-o marcă de argint. A fost bătută în Mold. la sfîrșitul sec. XIV. Lat. grossus, intrat în rom. prin intermediul pol. grosz, germ. med. grosse, germ. Grosch(en), cf. ngr. γρόσσο, bg., sb. groš, tc. guruș (Ronzvalle 122). – Der. groșiță, s. f. (monedă divizionară de argint, de valoare variabilă), cf. pol. groszyk, sb., slov. grošič. Din tc. derivă dubletul înv. gruș, s. m. (monedă turcească de 40 de aspri).

greș², greși, s.m. (înv.) ciorchină mică de struguri.

gros, groși, s.m. – 1. Adâncime, profunzime: „Sare-n vânt, sare-n pământ, / Sare ’naltu norilor / Și-n groșii pământului” (Bilțiu, 1996: 95; Mânău). 2. Trunchi de copac; buștean, butuc gros (Dariu Pop, 1938). ♦ (top.) În groși, pădure în Săcel (Vișovan, 2005); Groși, comună în apropiere de Baia Mare; Groșii Țibleșului, localitate în zona Lăpuș. – Lat. grossus (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. grušati se „a se prinde laptele”, gruševina „lapte prins” (Capidan, cf. DER).

groș, groși, (groșiță), s.m. – Monedă de argint care a circulat odinioară în Moldova: „Lasă, lele, pe-o groșiță. / – Nu poci, că-i de bivoliță” (Papahagi, 1925: 173). – Din germ. Groschen „groș; monedă, ban”, pol. grosz „groș (monedă); ban” (< lat. grossus) (Șăineanu, Scriban, DLRM, DER, DEX, MDA).

gros, groși, s.m. – 1. Adâncime, profunzime: „Sare-n vânt, sare-n pământ, / Sare ’naltu norilor / Și-n groșii pământului” (Bilțiu 1996: 95; Mânău). 2. Buștean, butuc gros (Dariu Pop 1938). Groși și Groșii Țibleșului, localități în jud. Maramureș. – Lat. grossus.

groș, -i, (groșiță), s.m. – Monedă de argint care a circulat odinioară în Moldova: „Lasă, lele, pe-o groșiță. / – Nu poci, că-i de bivoliță” (Papahagi 1925: 173). – Din germ. Groschen, pol. grosz (< lat. grossus).

CAROL III CEL GROS, împărat al Occidentului (881-887), rege al Germaniei (876-887) și al Franței (884-887). A unificat pentru scurtă vreme, sub autoritatea sa, fostul terit. al imp. lui Carol cel Mare; detronat de marii feudali.

a avea obrazul / șoriciul / tovalul / gros expr. a fi nerușinat / impertinent

a avea vocea groasă expr. (prst. – d. femei) a practica felația

a fi gros la pungă expr. a fi foarte bogat.

a fi la gros / la mititica / la pârnaie / la răcoare expr. a fi închis, a fi la închisoare.

a o trage groasă expr. (intl.) a comite un furt de mare valoare.

e groasă! expr. situația e foarte gravă!

lapte gros expr. joc practicat de copii, asemănător cu capra, în care o echipă își ia elan și sare în spinarea adversarilor, care stau încovoiați unul în spatele altuia.

Mațo Grosso expr. (glum.) intestinul gros.