ghicit², ~ă a [At: GALACTION, O. 37 / Pl: ~iți, ~e / E: ghici] 1 (D. o taină, o enigmă etc.) Descoperită. 2 (În superstiții) Descoperit prin mijloace supranaturale. 3 (Fig) Neclar, greu de deosebit.

ghicit¹ sn [At: PAMFILE, J. III, 20 / Pl: ~uri / E: ghici] 1-4 Ghicire (1-4). 5 (Îlav) Pe ~e La întâmplare, la noroc. 6 (Îcs) De-a ~ele La întâmplare. 7 (Îacs) Joc de copii.

GHICIT s. n. Faptul de a ghici; ghicire. ◊ Loc. adv. Pe ghicite = pe nimerite, la întîmplare, la noroc. – Formă gramaticală: (în loc. adv.) ghicite.

GHICIT n. v. A GHICI. * Pe ~e la nimereală; la voia întâmplării. /v. a ghici

GÂCI vb. IV V. ghici.

gâci vt vz ghici

ghici vt [At: BĂRAC, A. 33/9 / V: (Mol; Trs) gâci / Pzi: ghicesc / E: nct] 1 A descoperi intențiile cuiva. 2 (În superstiții) A prezice viitorul. 3 vt A dezlega o taină, o enigmă etc. 4 A dezlega o ghicitoare (2). 5 vr A se vedea nelămurit.

GHICI, Mold. Tr.-Carp. GÎCI (-cesc) vb. tr. A prezice viitorul, a descoperi o taină, gîndul sau faptele ascunse ale cuiva, a găsi deslocarea, înțelesul unei enigme, unei cimilituri, etc., prin mijloace supranaturale sau prin iscusința minții: umbla pe la vraci și filosofi ca să le caute la stele și să le ghicească (ISP.); ia să te vedem, dacă mi-i gîci tu cimilitura aceasta (CRG.).

GHICITOR, Mold. Tr.-Carp. GÎCITOR, -TOARE I. adj. verb. GHICI. Care ghicește. II. sm. f. Persoană care pretinde că știe să prezică viitorul, să ghicească taine, fapte ascunse, etc., cu ghiocul, cu bobii, cu cărțile, etc.: acela e bun ghicitor carele ghicește mai ’nainte de ce i se întîmplă lucrul (ISP.). III. GHICITOARE sf. 1 Definițiunea unui lucru, sau întrebare pusă altuia în termeni obscuri, greu de priceput, și pe care acesta urmează s’o ghicească; cimilitură, enigmă ¶ 2 🌿 = BRÎNDUȘĂ-DE-TOțAMNĂ: adună ghicitori de pe coaste și albăstrește cu ele de minune ouăle (LUNG.).

† GÎCI... 👉 GHICI...

GÂCI vb. IV v. ghici.

GHICI, ghicesc, vb. IV. Tranz. 1. A descoperi, a afla, a înțelege (prin iscusința minții). Îl măsor și eu, încercînd să ghicesc ce gînduri are. CAMIL PETRESCU, U. N. 199. Frumos, chipeș, avea o uitătură lungă, vie și cam ascunsă, de nu-l ghiceai nicicît ce-ar vrea și ce n-ar vrea. DELAVRANCEA, S. 25. Frumoasa fată-a ghicit că e frumoasă. EMINESCU, O. I 80. ♦ (Cu privire la o ghicitoare) A dezlega, a-i afla răspunsul. Ghici ghicitoarea mea. TEODORESCU, P. P. 225. 2. Fig. A intui, a simți, a întrezări. Cîrduri de ciori goneau buimace spre adăposturile ghicite în zare. GALACTION, O. I 79. Din mlădierea glasului... a ghicit îndată că, prin întuneric, umbra a surîs cu intenții pacifice. C. PETRESCU, A. 278. ◊ Refl. pas. Afară, întunerecul stăruie compact. Se ghicesc totuși siluetele masive ale munților apropiați. BOGZA, Ț. 60. 3. (În credința și practicile obscurantiste) A prezice viitorul. A îmblat pe la vraci și filozofi, ca să le caute la stele și să le ghicească dacă or să facă copii. ISPIRESCU, L. 1. ◊ Absol. Se gîndi să trimită după baba țigancă pe care o știa ea, să-i ghicească, dar pe urmă i se făcu frică, se răzgîndi și începu să-și ghicească singură. DUMITRIU, N. 104. – Imperativ: ghicește și ghici. - Variantă: (Mold., Transilv.) gîci (CREANGĂ, P. 150, ALECSANDRI, T. 944, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31) vb. IV.

GÎCI vb. IV v. ghici.

A GHICI ~esc 1. tranz. 1) A afla prin presupunere; a determina intuitiv sau prin deducție. ~ gândurile cuiva. ~ pe cineva după glas. 2) (ghicitori, șarade, enigme) A pătrunde cu mintea, găsind explicația. 3) A vedea foarte vag (din cauza depărtării, a întunericului etc.); a întrezări; a întrevedea. 2. intranz. (în superstiții) A prezice viitorul (trăgând cărțile, în bobi etc.). /cf. bulg. gadkam

ghicì v. 1. a prezice ce are să se întâmple, a descoperi ceeace-i ascuns; 2. a ajunge să cunoască, să pătrunză cugetul cuiva; 3. a găsi explicațiunea: a ghici o șaradă. [Și găci: origină necunoscută].

ghicésc (vest) și gîcésc (est) v. tr. (din *ghiocesc, d. ghioc, melcu pe care-l întrebuințează Țigancele la ghicit. – Imper. ghicește și fam. ghicĭ). Vest. Prezic, spun trecutu și viitoru. Presimt: a ghicit ce-l așteaptă. Dezleg, rezolv: a ghici o enigmă. V. cinel.

gîcésc, V. ghicesc.

ghicit s. n.

!ghicit s. n.

ghicit s. n. (pl. ghicite în loc. pe ~)

ghici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghicesc, 3 sg. ghicește, imperf. 1 ghiceam; conj. prez. 1 sg. să ghicesc, 3 să ghicească; imper. 2 sg. afirm. ghicește/ghici

ghicite (pe ~) loc. adv.

ghici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghicesc, imperf. 3 sg. ghicea; conj. prez. 3 să ghicească; imper. 2 sg. ghicește/ghici, neg. nu ghici

ghicite (pe ~) loc. adv.

ghici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghicesc, imperf. 3 sg. ghicea; conj. prez. 3 sg. și pl. ghicească; imper. 2 sg. ghicește, neg. nu ghici

ghici (conj. ghicească)

ghicesc, ghici ! impr.

ghici (ghicesc, ghicit), vb. – A descoperi, a afla, a intui. – Var. (înv.) gîci. Mr. angucescu, angucire. Origine obscură. Pare a fi în legătură cu sl. gadati „a ghici” (Cihac, II, 111; Berneker 288), prin intermediul sl. gadačĭ „ghicitor” (DAR) sau al bg. gatka „ghicitoare” (Pascu, apud Philippide, II, 714), de unde o formă rom. *gîd(ă)ci sau gîtci, redusă ulterior. Cf. și bg. gatkam „a propune o ghicitoare”, gadam „a ghici”. Der. de la ghioc, propusă de Laurian și păstrată de Scriban, nu pare posibilă. Der. ghicitor, s. m. (om care prezice viitorul); ghicitoare, s. f. (femeie care prezice viitorul; cimilitură; brîndușă-de-toamnă, Colchicum autumnale); ghicitură, s. f. (cimilitură); ghiceală, s. f. (cimilitură).

GHICI vb. 1. v. intui. 2. a afla, a descoperi, (rar) a bănui. (Ai ~ ce-am vrut să spun.) 3. v. bănui. 4. a dezlega. (A ~ o cimilitură.) 5. a prevesti, a prezice, a proroci, (franțuzism înv.) a devina. (A ~ viitorul cuiva.)

GHICI vb. 1. a intui, a întrevedea, a întrezări, a prevedea, a sesiza, (fig.) a mirosi, a pătrunde. (A ~ desfășurarea evenimentelor.) 2. a afla, a descoperi, (rar) a bănui. (Ai ~ ce-am vrut să spun.) 3. a bănui, a crede, a gîndi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întîmpla astfel?) 4. a dezlega. (A ~ o cimilitură.) 5. a prevesti, a prezice, a proroci, (franțuzism înv.) a devina. (A ~ viitorul cuiva.)

PREZICEREA VIITORULUI. Subst. Ghicit, ghicire, prezicere, prevestire, profeție, prorocire, prorocie (rar), divinație (livr.), oracol (ant.), vaticinație (rar), vaticiniu. Astrologie; capnomanție (rar); ghicit în cărți; cartomanție; chiromanție; dactilomanție (rar); enoptromanție; extispiciu (ant.); geomanție; giromancie; hidromanție; hipomanție; iatromanție; meteoromanție (livr.); necromanție; nefelomancie (livr.); ornitomanție (ant.); pegomanție; piromanție; psihomanție; rabdomanție; teomanție. Ghicitor, cărturăreasă, vidmă (reg.), prezicător, prevestitor, profet, proroc, prorocitor (înv.), vaticinator, vates (ant.), mag, cititor în stele, astrolog, zodier; chiromant; haruspiciu (ant.); necromant; piromant; pitonisă, sibilă. Carte de zodii, zodiac, zodiar, rojdanic, gromovnic, horoscop. Adj. Profetic, prorocesc (înv.), oracular (rar), vaticinant (rar); divinatoriu. Prorocitor, prevestitor. Vb. A ghici, a prevesti, a prezice viitorul, a proroci, a profetiza, a profeți, a vaticina. A da în cărți, a da în bobi, a trage (a întinde, a pune) bobii, a-i da (cuiva) în zodii, a da cu ghiocul, a căta (cuiva) în ghioc, a ghici în palmă, a ghici în cafea, a-i citi (cuiva) în stele. V. destin, posibilitate, viitor, vrăjitorie.

gâci, gâcesc, vb. tranz. – (pop.) A inventa, a născoci, a cobi: „...și-n veci n-am auzât să fie draci acolo; numai babele gâcesc câte și câte, vorbesc” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 142). – Din ghici „a descoperi, a afla” (MDA).