CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu florile galbene-deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; (și la sg.) animal din această clasă; crinoide. – Din sl. krinŭ.

GALBEN, -Ă, galbeni, -e, adj., s. n., s. m., s. f. 1. Adj. De culoarea aurului, a lămâii etc. Friguri galbene = boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari și caracterizată prin febră și prin colorarea pielii în galben. Rasa galbenă = grup de popoare asiatice cu pielea de culoare galbenă-brună. ◊ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. ♦ (Despre fața omului sau despre alte părți ale corpului său; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre părul oamenilor) Blond. ♦ (Despre părul sau culoarea cailor) Șarg. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între portocaliu și verde. ♦ Substanță, colorant, pigment care are culoarea descrisă mai sus. ◊ Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu folosită ca pigment galben-oranj în pictură. Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obținerea verdelui. 3. S. m. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în Țările Române în Evul Mediu. 4. S. f. (În sintagma) Galbenă de Odobești = soi de viță-de-vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) galbin, -ă adj., s. n., s. m.] – Lat. galbinus.

GALBIN, -Ă adj., s. n., s. m. v. galben.

GĂLBENEA, gălbenele, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate și dințate și cu flori galbene (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri și cu flori galbene-aurii (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri și cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguiețe și cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drețe (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.

GĂLBENEALĂ, (2) gălbeneli, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.

RUJĂ¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: rujă-galbenă = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., sb. ruža.

RUTIȘOR s. m. Nume dat mai multor plante erbacee: a) plantă cu tulpina înaltă, cu flori galbene dispuse în buchete pe vârfurile ramurilor (Thalictrum foetidum); b) plantă cu frunze ovale și flori trandafirii sau albe (Thalictrum aquilegifolium). ◊ Compus: rutișor-galben = plantă cu rizom târâtor și cu numeroase flori galbene mici, dispuse în umbele (Thalictrum flavum). – Rută² + suf. -ișor.

TRANDAFIR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali cultivați din familia rozaceelor, cu lăstari spinoși și cu flori mari, parfumate, de culori variate, folosite mai ales în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafir-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir).

crin sm și, rar, sn [At: DOSOFTEI, V. S. 140/1 / V: (reg) clin sm / Pl: ~i și (rar, sn) ~uri / E: vsl криноу, bg крину, srb krinu cf crâm] (Bot) 1 sm (Șîc) ~ alb (sau de grădină) Plantă erbacee ornamentală, din familia liliaceelor, cu flori, în formă de pâlnie, care cresc în vârful unui lujer, cu petale mari, albe și strălucitoare și cu miros plăcut și puternic Si: (reg) lilie, lilie-albă, liliom, liliom alb, liliu, paparoase, stânjenei albi (Lilium candidam). 2 sm (Șîc) ~ de pădure (sau pestriț, sălbatic) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă și cu flori roz-violet, cu pete purpuriu închis și plecate în jos Si: (reg) aior, aișor, aișor-galben, alior, ain-de-pădure, cerluia turcească, fiere, leurdă, lilie, răsfug, usturoi, usturoiță (Lilium Martagon). 3 sm (Îc) ~-albastru Plantă erbacee din familia liliaceelor (Agapanthus umbellatus). 4 sm (Îc) ~-de-baltă Plantă erbacee din familia butomaceelor Si: (reg) fânul câinelui, garoafă de baltă, ghiocel, micșunea de baltă, micșuneaua apei, papură (de) rogojină, păpurică, pipirig înflorit, roșățea, țipirig cu flori (Butomus umbellatus). 5 sm (Șîc) ~-de-apă (sau ~-de-august, ~-de-sacsin, ~-francez, ~ul-fânului-alb, ~-grecesc) Plantă erbacee din familia liliaceelor (Hosta plantaginea). 6 sm (Îc) ~-de-toamnă (sau ~ul-fânului-albastru) Plantă erbacee din familia liliaceelor (Hosta ventricosa) Si: (reg) cală. 7 sm (Îc) ~-galben (sau ~de-toamnă, ~i-broștești, ~ul-fânului) Plantă erbacee din familia liliaceelor Si: (reg) dreț-galben, stânjeni, stânjeni galbeni (Hemerocallis lilio-asphalelus). 8 sm (Șîc) ~-galben (sau ~de-toamnă, roșu, ~ul-broaștei, ~ul-fânului, ~ul-focului) Plantă erbacee din familia liliaceelor Si: frunză lată, găitane, galbene, lalele, lilion, lilion galben, păpurică galbenă, păpușoraș, stânjen roșu, stânjenel, stânjenel galben, șuvar sălbatic, tulipan galben, tulipani (Hemerocallis fulva). 9 sm (Îc) ~-roșu Plantă erbacee din familia amarililacee (Amaryllis belladona). 10 sm (Șîc) ~-galben (sau ~-de-toamnă, ~-roșu, ~ul-fânului, ~ul-focului) Plantă erbacee din familia liliaceelor Si: (reg) casiță, căciță galbenă, cosiță galbenă, frunză lată, găitane galbene, lalele, liliom, liliom galben, păpurică galbenă, păpușoiaș, solele, stânjen roșu, stânjeni, stânjenel, stânjenei galbeni, șuvar sălbatic, tulipani, tulipan galben (Hemerocallis fulva). 11 sm (Reg; șîc) ~-albastru Stânjenei (Iris florentina). 12 sm (Reg; șîc) ~-albastru, ~-vânăt Stânjenei (Iris germanica). 13 sm (Reg; șîc) ~-galben Săbioară (Iris germanica). 14 sm (Reg; îc) ~-de-apă, ~-galben Stânjeni (Iris helophila). 15 sm (Reg; îc) ~-galben (sau ~de-apă) Stânjeni (Iris pseudacorus). 16 sm (Reg; îae) Rățișoare (Iris humila). 17 sm (Reg; șîc) ~-de-munte Larice (Larix decida). 18 sm (Reg) Coroana împăratului (Fritallaria imperialis). 19 sm (Reg; îc) ~-de-apă Obligean (Acarus calanues). 20 sm (Reg; îc) ~-de-apă (sau ~-vânăt) Săbiuță (Gladialus unbricatus). 21 sm (Reg; îc) ~-de-mare Nufăr alb (Nymphara alba). 22 sm (Reg; îc) ~-mărmurit Lalea pestriță (Fritillaria nieutalis). 23 sm (Reg; îc) ~-roșu Gladiolă. 24 sm (Reg; lpl; șîc) ~i-galbeni Crăițe (Tagetes erecta). 25 sm (Reg; lpl; îae) Crăițe (Tagetes patula). 26 sm (Reg; îc) ~ul mâței Brândușă-de-toamnă (Calchicucu autumnale). 27 sm (Reg; îc) ~ul-nevestei Cârciumărese (Ziunia elegans). 28 sn (Îc; lpl) ~i-de-mare Crinoide (1). 29 sn (Lsg; îae) Crinoid (2).

dosnic, ~ă [At: GORJAN, H. II, 185/35 / Pl: ~ici, ~ice / E: dos + -nic] 1 a (D. locuri, străzi, clădiri) Care este ascuns vederii Si: ferit, izolat, lăturalnic, retras. 2 a (Pop; d. oameni) Nesociabil. 3 a (Pop; d. oameni) Prefăcut. 4 a (Pop; pex) Bârfitor. 5 a (D. manifestări ale oamenilor) Secret. 6 sf (Bot; reg; șîc) ~ă vânătă Clocoței (Clematis integrifolia). 7 sf Ciormoiag (Melampyrum arvense). 8 sf (Îc) ~ă galbenă Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze pețiolate și cu flori galbene în capitule solitare (Carpesium cernum). 9 sf (Reg; îc) ~ă bărbătească Urechea iepurelui (Bupleurum rotundifolium). 10 sf (Bot, reg; îc) ~-femeiască Pidosnic (Cerinthe minor).

galbăn, ~ă a vz galben

galbân, ~ă a, smf vz galben

galben, ~ă [At: TETRAEV. (1574), 245 / V: (reg) ~băn, ~bân, ~bin / Pl: ~i, ~e / E: ml galbinus] 1 a De culoarea aurului, a lămâii, a mălaiului. 2 a (Îc) ~ deschis sau ~pal Gălbui. 3 a (Îc) ~ închis De o nuanță galbenă (1) mai întunecată. 4 a (Pop; îs) ~ ca șofranul De o nuanță galbenă (1) intensă, aproape strălucitoare. 5 a (Îc) ~ verzui De o nuanță galbenă (1) care bate înspre verde-deschis. 6 sn Culoare fundamentală a spectrului solar, situat între portocaliu și verde. 7 av (Îe) A i se face (cuiva) ~ înaintea ochilor A-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. 8 a (D. culoarea feței unei persoane sau d. părțile corpului; pex; d. oameni) Palid. 9 a (Îe) ~ de spaimă Care s-a făcut (brusc) palid din cauza unei spaime puternice. 10-11 a (Îe) A se face sau a fi ~ ca ceara (sau ca turta de ceară sau ca lămâia) A se face sau a fi palid din cauza unei boli sau a unei emoții. 12 a (Îc) Friguri ~e Boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari, care se caracterizează prin febră și colorarea pielii în galben (2). 13 a (Irn; îe) ~ de gras Foarte slab și palid Si: străveziu Cf vânăt. 14 a (Îs) Rasă ~ă Grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galben-brună a pielii. 15 a (D. părul oamenilor) Blond Si: (pop) bălan, plăvit. 16 a (D. părul sau culoarea cailor) Șarg. 17 smf Animal domestic cu părul șarg. 18 sm (Pex; reg) Cal șarg. 19 sm (Pop; în basme; ic) ~-de-soare Cal năzdrăvan. 20 Colorant, pigment galben (1). 21 sn (Prin metonimie; adesea precedat de prepozițiile „pe”, „în”, „cu”) Pe, în sau cu o haină, pânză, lucru etc. de culoare galbenă (1). 22 sn (Chm; îc) ~ de cadmiu Sulfură de cadmiu folosită ca pigment galben-oranj în pictură. 23 sn (Chm; îc) ~ de crom Pigment galben (1) folosit pentru obținerea verdelui. 24 sn (Chm; îc) ~ de anilină Paraaminoazobenzen. 25 sm Monedă de aur, de valori variabile. 26 sm (Spc; după țara de origine; îc) ~ venetic Galben (25) de Veneția. 27 sm (Spc; îc) ~ împărătesc Galben (25) austriac. 28 sm (Spc; îc) ~ olandez Galben (25) de Olanda. 29 sf (Îc) ~ă de Odobești Specie de viță de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. 30 sf, sn (Îac) Vin obținut din galbenă (29) de Odobești. 31 sfp (Reg) Corcodușe. 32 a (Bot; îc) Lemn ~ Drăcilă (Berberis vulgaris). 33 smp (Înv) Impozit perceput în galbeni în țările române în sec. XVII. corectat(ă)

galbin, ~ă smnf vz galben

gălbeneală sf [At: DRĂGHICI, R. 155/22 / V: ~bin~ / Pl: ~ele, ~eli / E: galben + -eală] 1 Paliditate Si: (pfm) gălbiciune (1). 2 Vopsea galbenă extrasă din drobiță, răchițică, scoarță de pădureț și alte plante Si: gălbeneață (2). 3 (Pop) Icter. 4 (Pfm; reg) Obiecte felurite de culoare galbenă Si: (pfm) gălbiciune (2).

gălbineală sf vz gălbeneală

BOGLAR sm. 🌿 GĂLBENELE1; GĂLBENELE-DE-MUNTE [ung.].

BURETE sm. 1 🐙 Animal zoofit alcătuit dintr’un fel de sac lipit la bază de stîncile din mare; acest sac are o deschizătură la partea superioară și un mare număr de găuri pe toată întinderea pereților lui; corpul lui e format dintr’un schelet compus din țesătura mai multor firicele elastice; trăește în colonii și se pescuește cu deosebire în marea Mediterană, pe țărmurile Greciei, Siriei și Tunisiei (🖼 655) ¶ 2 Scheletul elastic al acestui animal (sau mai bine al unei colonii din aceste animale), curățat de materiile organice și lăsat cîtva timp într’o soluțiune de acid sulfuric amestecat cu multă apă, e întrebuințat pentru spălat corpul, pentru șters tabla, etc.; Fig. a stoarce ca pe-un ~; bea sau suge ca un ~, e un mare bețiv ¶ 3 pr. ext. Burete artificial, de cauciuc, întrebuințat la toaletă ¶ 4 🌿 Nume generic dat unor plante dintr’o clasă specială de criptogame care trăesc în locurile gunoioase, grase și umede, sau ca paraziți, pe arbori sau pe alte plante; unele din ele sînt bune de mîncare (ciuperca, mănătarca, etc,), iar altele sînt foarte otrăvitoare: muierea ... fripse niște bureți ce aflase prin pădure (RET.); proverb: doar n’am mîncat bureți! (ZNN.), n’am înnebunit; a tăia dracului bureți (ZNN.), a sta fără nici o treabă, a sta cu gura căscată. – Dintre speciile cunoscute la noi în țară, cităm următoarele; ~ -ACRU (sau ~-ALB, ~ -GALBEN, ~ -IUTE, ~ -LĂPTOS, ~ -PIPERAT, ~ -USTUROS) = IUȚARI; -~ BĂLOS¹, ciupercă comestibilă albă, cu miros și gust plăcut; crește pe pămînt în pădurile de fag și de brad (Hygrophorus eburneus) (🖼 656); – ~ BĂLOS² – BĂLOȘEL; – BUREȚI-CĂLUGĂREȘTI, ciuperci foarte mari, comestibile, cu pălăria brună-cenușie, cu carnea albă; cresc toamna pe rădăcinile și trunchiul stejarilor bătrîni; o singură ciupercă cîntărește uneori pînă la 15 kgr. (Polyporus frondosus) (🖼 657); – BURETELE-CALULUI, ciupercă cu pălăria cenușie, verzuie sau roșiatică, cu miros plăcut; crește pe pămînt gras și pe bălegar (Coprinus fimetarius); (🖼 658); – BURETELE-CERBILOR, ciupercă veninoasă, de formă sferică, de coloare galbenă ca lămîia sau galben-brună; carnea e albă la început, apoi devine albăstrie, marmorată și în urmă brună, cu un miros tare și neplăcut; crește prin păduri, vara și toamna; numită în Mold. și „bășina-porcului” (Scleroderma vulgare) (🖼 659); – ~ -CRĂIESC = BURETE-DOMNESC; – ~ -CREȚ¹, ciupercă comestibilă, cu gust plăcut, foarte ramificată, la început albă, apoi gălbuie, crește toamna pe trunchiul copacilor bătrîni din păduri; numită și „burete-de conopidă” (Hydnum coralloides); – ~ -CREȚ² RĂMURELE; – ~ -CREȚ³ – BUREȚI-DE-CONOPIDE²; – ~ -CREȚ⁴ = TOGMĂGEL 1; – Olten. ~ DE-BUBĂ- ~-PUCIOS; – ~-DE-CASĂ CIUPERCĂ; – ~ -DE-CONOPIDĂ¹= ~ -CREȚ¹; – BURETE-DE-CONOPIDĂ² , ciupercă comestibilă, de coloare albă, cu tulpina groasă, din care pornesc rămurele dese și ascuțite, goale înăuntru și fragile; crește prin pădurile umbroase și umede, mai cu seamă în păduri de brad; numită și „barba-caprei”, „burete-creț”, „crețișoară”, „curălice”, „laba-mîței”, „meloșel”, „opintici” sau „togmăgel” (Clavaria coralloides) (🖼 660); – ~-DE-IARBĂ (PĂC.) VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DE-MESTEACĂN, ciupercă comestibilă, cu miros aromatic, cu pălăria cărnoasă de coloarea scorțișoarei, cu piciorul, gol înăuntru, de coloare gălbuie; crește pe pămînt, în păduri, în grămezi mai mari; numită și „pîinișoare” (Cortinarius cinnamomeus); – ~-DE-NUC, ciupercă, cu carnea albă, cu miros pătrunzător și cu gust plăcut; pălăria, galbenă-roșiatică, și prevăzută cu solzi bruni, are forma unui evantaliu; crește pe trunchiul nucilor, fagilor și ulmilor din păduri; numit și „(burete-) păstrăv” sau „păstrăv-de nuc” (Polyporus squamosus); (🖼 661); – ~-DE-PRUND, ciupercă comestibilă, cu gust amar, cu miros foarte aromatic, cu pălăria galbenă-cafenie; crește în grupuri prin păduri, de la primăvară pînă la toamnă; numită (în Bucov.) și „burete-de rouă” (Collybia esculenta); – ~-DE-ROUĂ¹, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare roșie-cafenie; crește pe bălegar și pe lemn putred (Coprinus micaceus); (🖼 662); – ~-DE-ROUĂ², = BURETE-DE-PRUND; – ~-DE-SOC, ciupercă moale, gelatinoasă, concavă, în formă de scoică, de coloare brună-roșiatică; crește pe trunchiurile bătrîne de soc (Hirneola auricula Judae) (🖼 663); – ~-DE-SPIN¹, ciupercă comestibilă, dulce la gust și fără nici un miros, cu pălăria cenușie, purpurie pe margini și verzuie sau gălbuie la centru; crește pe pămînt, prin păduri (Russula grisea); – ~-DE-SPIN², NICORETE; – ~-DE-STEJAR¹, ciupercă cu pălăria bombată, de coloare purpurie, puțin catifelată; crește prin păduri (Boletus purpureus); – ~-DE-STEJAR², ciupercă roșie ca sîngele ce crește pe trunchiul copacilor, mai ales pe stejar; din ea se extrage așa numitul „cleiu de stejar” (Fistulina hepatica) (🖼 664); – ~-DE-VEVERIȚĂ = RĂMURELE; – ~-DOMNESC, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare galbenă; crește pe drumurile de la cîmp; numită (în Trans.) și „burete-crăiesc” (Bolbitius fragilis); – ~-DULCE¹ = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DULCE² = RÎȘCOV; – ~- FLOCOS, ciupercă cu pălăria gălbuie-roșiatică, a cărei carne conține un suc lăptos alb și foarte acru; crește pe pămînt, mai ales prin pădurile de mesteacăn; numită (în Mold.) și „flocoșel” (Lactarius torminosus) (🖼 665); – ~-GALBEN¹, una din cele mai bune ciuperci comestibile cu carnea albă, spre periferie gălbuie, cu miros plăcut și gust puțin piperat; crește în grupuri mici prin pădurile umbroase de fag, de brad și de mesteacăn; numită și „gălbinele”, „gălbiori”, „unghia-caprei” sau „urechiușă” (Cantharellus cibarius) (🖼 666); – ~-GALBEN² = IUȚARI; – ~-GĂLBIȘOR, ciupercă a cărei carne conține un suc lăptos care devine mai tîrziu acru; crește toamna prin pădurile umbroase (Lactarius aurantiacus); – ~-NEGRU = PĂSTRĂV 2; – BURETELE-OILOR, ciupercă comestibilă cu carnea albicioasă, puțin amară și cu miros plăcut; e compusă din mai multe pălării neregulate și legate între ele, de coloare brună gălbuie; crește pe sub brazi și pini, prin mușchi, în grupuri mari, mai ales toamna (Polyporus confluens) (🖼 667); – ~-PESTRIȚ, ~-ȘERPESC, BURETELE-ȘARPELUI, BURETE-DOMNESC-NEBUN (PĂC.), ciupercă foarte veninoasă, cu pălăria de o coloare roșie, frumoasă, acoperită mai adesea de pete albe; crește pe pămînt, în păduri; numită (în Mold.) și „pălăria-șarpelui” (Amanita muscaria) (🖼 668); – ~-PUCIOS, ~-PUTUROS, ciupercă de o formă ciudată, cu piciorul lung de 12-14 cm., de coloare alburie, în vîrful căruia e așezată pălăria conică, foarte scurtă; mirosul puternic, foarte urît, al acestei ciuperci face ca să fie descoperită de la distanță, atrăgînd în același timp muștele și alte insecte, cari mănîncă pulpa conținută în alveole; numită și „burete-de-bubă”, „boțiți” sau „bozuz” (Phallus impudicus) (🖼 669); – ~-ROȘU¹, ciupercă roșie, cu pălăria cărnoasă și piciorul vîrtos; crește prin foile căzute din pădurile de fag și pe cucuruzii de pin (Mycena strobilina); (🖼 670) – ~-ROȘU² = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~ȘERPESC¹, ciupercă comestibilă, cu carnea albă și moale, cu gust și miros plăcut; numită și „pălăria-șarpelui” (Agaricus procerus, Lepiota procera) (🖼 671); – ~-ȘERPESC² = BURETE-PESTRIȚ; – ~ȚEPOS – FLOCOȘEL 1; – BURETELE-VACII, ciupercă comestibilă, cu pălăria cărnoasă, de coloare galbenă-roșiatică; crește pe pămînt, în pădurile de brad și de fag (Lactarius subdulcis); – ~-VÎNĂT, ciupercă comestibilă, de coloare violetă-închisă, cu carnea moale, fără nici un miros; crește izolat printre frunzele uscate din pădure (Cortinarius violaceus) ¶ 5 🔧 Capetele umflate ale butucului de la roțile carului în care sînt vîrîte capetele spițelor (👉 ROATĂ) [lat. vulg. *boletis = clas. boletus].

UNGHIE¹, †UNGHE sf. 1 🫀 Lamă cornoasă împlîntată la capătul fie-cărui deget la om (🖼 5170) și la un mare număr de mamifere: unghiile mîinilor; a-și tăia unghiile; a lăsa să-i crească unghiile; a-și mînca unghiile; i-a căzut unghia; a se scărpina cu unghiile; copilului mic să nu-i tai unghiile, căci iese hoț (GOR.); unghiile nu se taie decît Joia și Sîmbăta, altfel pe ceea lume le cauți prin gunoaie mari cît munții (GOR.); – (P) a fi (prieteni) ~ și carne 👉 CARNE1; nici cît negru subt ~, nimic, cîtuși de puțin, de loc: nu s’au schimbat nici cît negru subt unghie (ISP.); el își făcuse numai osteneală mai multă... fără ca să fi stricat băiatului cîtu-i negru subt unghie (SB.); a lua pe cineva în unghii, a-l rupe în bucăți, a-l face fărîme: așa s’au pornit Turcii asupra Moscalilor să-i ia în unghii (NEC.); amîndouă se repeziră la bietul tînăr ca să-l ia în unghii, și mai multe nu (ISP.); a-și mînca de subt unghii, a fi foarte sgîrcit: n’a fost învățată la casa părintească să-și mănînce de sub unghe (CAR.) ¶ 2 Pr. ext. Ghiară: vulturul... văzînd puișorii vulpii cam grași... luîndu-i în unghii, i-a dus în cuibul său (ȚICH.); nu ascunde mîța, că i se văd unghiile (ZNN.) ¶ 3 Pr. anal. Copita solipedelor, rumegătoarelor ¶ 4 🌿 UNGHIA-CAPREI = BURETE-GALBEN¹ ¶ 5 🌿 UNGHIA-GĂII, plantă din fam. leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchine și ale cărei fructe sînt niște păstăi lineare; după ce o plămădește în vin, poporul o bea ca leac pentru vătămătură (Astragalus glycyphyllos) (🖼 5171): ieși pe grind și se tolăni într’o tufă de unghia-găii (S.-ALD.) ¶ 6 🌿 UNGHIA-GĂINII = CORONIȘTE ¶ 7 🌿 UNGHIA-PĂSĂRII, varietate de micșunele, cu flori de un albastru-închis, cu petala inferioară prelungită ca un pinten și cu o pată galbenă; crește prin regiunile muntoase; numită și „micșunele-de-munte”, „panseluțe-de-munte” sau „trei- frați (-pătați)” (Viola declinata) [lat. ŭngŭla].

URECHIUȘĂ (pl. -ușe, -uși) sf. 1 🫀 dim. URECHE ¶ 2 🐙 = URECHELNIȚĂ2 ¶ 3 🌿 Ciupercă cartilaginoasă, comestibilă, de coloare roșie-portocalie, ce crește pe pămînt și pe lemne putrede (Tremella helvelloides) ¶ 4 🌿 = URECHEA-BABEI ¶ 5 🌿 = BURETE-GALBEN¹.

RUJĂ¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: ruji-galbene = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., scr. ruža.

RUTIȘOR, rutișoare, s. n. Nume dat mai multor plante erbacee: a) plantă cu tulpina înaltă, cu flori galbene dispuse în buchete pe vârfurile ramurilor (Thalictrum foetidum); b) plantă cu frunze ovale și flori trandafirii sau albe (Thalictrum aquilegifolium). ◊ Compus: rutișor-galben = plantă cu rizom târâtor și cu numeroase flori galbene mici, dispuse în umbele (Thalictrum flavum). – Rută²+ suf. -ișor.

TRANDAFIR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori divers colorate și plăcut mirositoare, folosite mult în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafiri-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2) (Kerria-japonica); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir).

GALBEN, -Ă, galbeni, -e, adj., subst. 1. Adj. De culoarea aurului, a lămâii^[1] etc. ◊ Rasă galbenă = grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galbenă-brună a pielii. Friguri galbene = boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari, caracterizată prin febră și prin colorarea pielii în galben (2). ◊ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. ♦ (Despre fața omului sau despre alte părți ale corpului său; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre părul oamenilor) Blond. ♦ (Despre părul sau culoarea cailor) Șarg. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între portocaliu și verde. ♦ Substanță, colorant, pigment care are culoarea descrisă mai sus. ◊ Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu întrebuințată ca pigment galben-oranj în pictură. Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obținerea verdelui. 3. S. m. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în țările românești. 4. S. f. (În sintagma) Galbenă de Odobești = specie de viță de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) galbin, -ă adj., subst.] – Lat. galbinus. modificată

GALBIN, -Ă adj., subst. v. galben.

GĂLBENEA, gălbenele, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate și dințate, cu flori galbene, care crește în locuri umede (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri și cu flori galbene-aurii, care crește în regiuni înalte (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri și cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguiețe și cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drețe (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.

GĂLBENEALĂ, (1) gălbeneli, (2) gălbenele, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.

GALBEN³, -Ă, galbeni, -e, adj. De culoarea aurului, a cerii, a lămîii, a șofranului etc. Am văzut deodată galbenii d-tale trandafiri! GALACTION, O. I 349. Părul... era încărcat de pere galbene ca ceara, de coapte ce erau, și dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290. De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? EMINESCU, O. I 137. Ca spicul cel galben, tu fruntea înclini. BOLINTINEANU, O. 78. ◊ Rasă galbenă = unul dintre grupurile de popoare care se caracterizează prin culoarea galbenă-brună a pielii. Friguri galbene = boală contagioasă, transmisă de o specie de țînțari, răspîndită în țările tropicale și caracterizată prin febră și icter. ◊ (Substantivat, în expr.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a i se face rău, a-i veni amețeală. Ilinca... plîngea, de i se dihoca inima, pînă ce i se făcea galben înaintea ochilor. VLAHUȚĂ, O. A. 98. ◊ (Adverbial) Prin al nopții aer întunecos și des Abia pătrunde galben lumina-n raze rare. EMINESCU, O. IV 470. ♦ (Despre chipul omului sau despre părți ale chipului; p. ext. despre oameni) Palid; de o culoare cadaverică. Era galben la față de mînie. ▭ Nevestele din Danilofca așteptau pe țărm galbene de nesomn. DUMITRIU, P. F. 32. Merserăm la un cafeu pe malul mării. Aci aflarăm o mulțime de turci, cu chipuri galbene și posomorîte. BOLINTINEANU, O. 283. Fruntea înaintată, galbenă ca ceara... se lega cu un nas coroietic. RUSSO, S. 28. ◊ Expr. (A se face) galben ea ceara sau ca turta (sau ca făclia) de ceară = (a deveni) palid de spaimă sau din cauza unei boli, a unei epuizări fizice. Era galben ca ceara și abia îngîna cuvintele. SLAVICI, O. II 170. A doua zi îl găsiră tot cu cartea în mînă și searbăd și galben ca turta de ceară, de pare că muncise cine știe la ce lucruri grele. ISPIRESCU, L. 102. Galben ca făclia de galbenă ceară Ce aproape-i ardea, Pe-o scîndură veche, aruncat afară, De somnul cel vecinic Groz-acum zăcea. ALECSANDRI, P. A. 49. ♦ (Despre părul oamenilor) Blond. ♦ (Despre părul cailor) Șarg. Să scutură de-i căzu tot părul de pe el și rămase numai un păr luciu, galben ca aurul, și era acum calul mai frumos decît toți cîți îi avea împăratul. RETEGANUL, P. II 10.

GĂLBENEA, gălbenele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene și cu frunze lungi, în formă de lance; crește prin mlaștini și bălți sau prin ape lin curgătoare (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Plantă erbacee cu flori galbene și fructe reunite în spic (Ranunculus pedatus).

GĂLBENEALĂ, (2) gălbenele, s. f. 1. (La sg.) Culoare galbenă a feței; paliditate. Sfruntarea... apoi gălbeneala turburării trecuseră pe rînd peste fața lui. DUMITRIU, V. L. 45. Dar simt că-n al lor suflet trecu fior de gheață, De-a morții gălbeneală pieriți ei sînt la față. EMINESCU, O. I 97. 2. (Mai ales la pl.) Vopsea galbenă extrasă din diverse plante. D-apoi vara în zilele de sărbătoare, cu fetele pe cîmpie, pe colnice și mai ales prin luncile și dumbrăvile cu mîndrețe, după cules răchițică de făcut gălbenele... cine umbla? CREANGĂ, A. 64.

RUTIȘOR s. n. Nume dat mai multor plante erbacee: a) plantă cu tulpina înaltă, cu flori galbene dispuse în buchete pe vîrfurile ramurilor (Thalictrum foetidum); b) plantă cu frunze ovale și flori trandafirii sau albe cu numeroase stamine verzi sau liliachii (Thalictrum aquilegifolium ). ◊ Compus: rutișor-galben = plantă cu rizom galben tîrîtor și cu numeroase flori mici dispuse în umbele (Thalictrum flavum).

SUGEL¹, sugei, s. m. Mică plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe; crește pe lîngă garduri și drumuri (Lamium purpureum); urzică-moartă. ◊ Compuse: sugel-alb = plantă erbacee cu frunze pețiolate și cu flori albe; crește prin păduri, tufișuri și livezi (Lamium album); sugel-galben = plantă erbacee cu frunze pețiolate și flori galbene-aurii; crește prin păduri umbroase și tufișuri umede (Galeobdolon luteum).

TRIFOI, trifoi, s. m. Nume dat mai multor plante din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole în trei lobi și cu florile strînse în măciulii, dintre care unele se cultivă ca plante de nutreț (Trifolium). Acuma pe rouă Trifoiul e bun de tăiat. BENIUC, V. 138. Se simțea stăpînul lor și-și făcea planurile cum va ara fîneața cutare, iar cutare porumbiște cum va semăna-o cu trifoi. REBREANU, I. 92. Foaie verde de trifoi, Vino, bădiță, la noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77. ◊ Compuse: trifoi-mare = sulfină; trifoi-mărunt = plantă cu tulpină ramificată, cu flori galbene-aurii (Trifolium strepens); trifoi-măcriș = măcrișul-iepurelui; trifoi-de-lac (-de-baltă sau -amar) = trifoiște (2); trifoiul-caprelor = sulițică; trifoi-galben = trifoiaș; trifoi-alb = trifoi cu tulpină tîrîtoare, cu flori albe sau trandafirii (Trifolium repens).

GALBEN² ~ă (~i, ~e) 1) Care este de culoarea aurului sau a lămâii; ca aurul; ca lămâia. Culoare ~ă. Floare ~ă. ◊ Rasă ~ă (sau mongoloidă) populație din Asia, caracterizată prin culoarea galbenă-brună a pielii. Friguri ~e boală contagioasă, răspândită în țările tropicale de către țânțari. 2) (despre față sau despre alte părți ale corpului omului) Care este palid (din cauza alimentării insuficiente cu sânge). * A se face (sau a fi) ~ ca ceara a deveni palid (din cauza spaimei, a oboselii, a unei boli etc.). 3) (despre părul oamenilor) Care este de culoare deschisă. /<lat. galbinus

GALBEN¹ n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar; culoarea aurului. * A i se face (cuiva) ~ înaintea ochilor a i se face rău (cuiva); a avea amețeli. /<lat. galbinus

GĂLBENEA ~ele f. 1) Plantă erbacee, cu tulpina groasă și înaltă, având frunze crestate și flori galbene, care crește în locuri umede. 2) la pl. Plantă erbacee cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii, cultivată în scopuri decorative și medicinale. /galben + suf. ~ea

GĂLBENEALĂ ~eli f. 1) Aspect palid (al feței); paliditate; paloare. 2) Vopsea de culoare galbenă extrasă, în special, din plante. /galbeni + suf. ~eală

SUGEL¹ ~i m. Plantă erbacee rău mirositoare, cu tulpina în patru muchii, cu frunze de forma inimii și flori roșii. * ~-alb sugel cu flori albe sau albe-gălbui. ~-galben sugel cu flori galbene-aurii. /<lat. sigillum

galben a. 1. de coloarea soarelui sau a lămâii: galben ca făclia de galbenă ceară AL.; 2. galben la față, palid. [Lat. GALBINUS]. ║ n. coloarea galbenă. ║ m. 1. monedă de aur în valoare de 11 lei și 75 bani: galbeni împărătești adică austriaci. (V. ughiu, venetic) (lit. monedă galbenă); 2. cal galben: călare pe galbenul POP.

gălbeneală f. 1. coloare galbenă; 2. fig. paloare: a morții gălbeneală EM.; 3. vopsea galbenă: răchițică de făcut gălbenele CR.; 4. pl. plantă cu flori mari galbene și cu miros tare (Calendula).

Hoang-Ho n. sau Fluviul-Galben, mare fluviu în China, izvorește din Tibet și se varsă în golful Pecili: 3760 km.

gálben, -ă adj. (lat. gálbinus, gălbiŭ, d. galbus, galben verziŭ, rudă cu flavus, blond, fulvus, roșcat, și vsl. plavĭnŭ, galben; fr. jaune, din falne. V. plávan). De coloarea gălbenușuluĭ, între portocaliŭ și verde: ceara, auru, lămîĭa aŭ o coloare galbenă. Palid: om galben de frică. S. m. O monetă austriacă de aur în valoare de 11 francĭ și 75 de banĭ (37 de leĭ vechĭ. V. florin). S. n. Coloarea galbenă. Frigurĭ galbene, o boală gastro-intestinală foarte gravă care îngălbenește pelea. – În est galbăn, pl. -enĭ, -ene, pop. galbîn, pl. -inĭ, -ine.

gălbeneálă f., pl. elĭ. Coloarea galbenă. Paliditate, paloare: o față de o gălbeneală teribilă. Văpsea galbenă (V. joltelă). Pl. gălbenele (forma veche, ca și rumenele, saŭ infl. de sufixu diminutiv), numele maĭ multor plante, precum: hrenița, o cruciferă acuatică (nartúrtium amphibium saŭ sisymbrium amphibium); picĭoru cocoșuluĭ (în Trans. boglar), ranunculacee (ranúnculus pedátus, carpáthicus orĭ dentátus, áureus orĭ nemorósus); gălbișoara, o primulacee (lysimáchia vulgáris); filimica.

crin-galben (plantă) s. m., pl. crini-galbeni

dosnică-galbenă (plantă) s. f., g.-d. art. dosnicei-galbene

galben¹ adj. m., pl. galbeni; f. galbenă, pl. galbene

galben² (monedă veche) s. m., pl. galbeni

galben³ (substanță, colorant, pigment) s. n.

găinușă-galbenă (plantă) (desp. gă-i-) s. f., art. găinușa-galbenă, g.-d. art. găinușei-galbene; pl. găinușe-galbene

gălbenea (plantă) s. f., art. gălbeneaua, g.-d. art. gălbenelei; pl. gălbenele (cremă de ~)

gălbeneală (pop.) s. f., g.-d. art. gălbenelii; (vopsele) pl. gălbeneli

imortelă-galbenă (plantă) s. f., g.-d. art. imortelei-galbene; pl. imortele-galbene

in-galben (plantă) s. m.

rujă (pop.) s. f., art. ruja, g.-d. art. rujei/rujii; pl. ruje/ruji

rujă-galbenă (plantă) s. f., g.-d. art. rujii-galbene; pl. ruji-galbene

rutișor-galben (plantă) s. m., pl. rutișori-galbeni

sugel-galben (plantă) (reg.) s. m., pl. sugei-galbeni, art. sugeii-galbeni

!crin-galben (plantă) s. m., pl. crini-galbeni

dosnică-galbenă (plantă) s. f., g.-d. dosnicei-galbene; pl. dosnice-galbene

galben¹ adj. m., pl. galbeni; f. galbenă, pl. galbene

galbenă (soi de viță-de-vie și de vin) s. f., g.-d. art. galbenei

găinușă-galbenă (plantă) (gă-i-) s. f., art. găinușa-galbenă, g.-d. art. găinușei-galbene; pl. găinușe-galbene

gălbenea (plantă) s. f., art. gălbeneaua, g.-d. art. gălbenelei; pl. gălbenele, art. gălbenelele

!gălbeneală (pop.) s. f., g.-d. art. gălbenelii; pl. (vopsele) gălbeneli

imortelă-galbenă (plantă) s. f., g.-d. art. imortelei-galbene; pl. imortele-galbene

in galben (in îngălbenit) s. m. + adj.

in-galben (plantă) s. m.

rujă-galbenă (plantă) s. f., g.-d. art. rujii-galbene; pl. ruji-galbene

!rutișor-galben (plantă) s. m., pl. rutișori-galbeni

!sugel-galben (plantă) (reg.) s. m. pl. sugei-galbeni, art. sugeii-galbeni

crin-galben s. m.

dosnică-galbenă s. f.

galben adj. m., pl. galbeni; f. sg. galbenă, pl. galbene

galbenă s. f., g.-d. art. galbenei

găinușă-galbenă (bot.) s. f., art. găinușa-galbenă

gălbenea (bot. ) s. f., art. gălbeneaua, g.-d. art. gălbenelei; pl. gălbenele

gălbeneală (paliditate) s. f., g.-d. art. gălbenelii; pl. gălbeneli

gălbeneală (vopsea galbenă) s. f., g.-d. art. gălbenelei; pl. gălbenele

imortelă galbenă s. f. + adj.

in galben s. m. + adj.

rujă-galbenă s. f., pl. ruji-galbene

rutișor galben s. m. + adj.

sugel-galben s. m.

galben

galben, galben-portocaliu.

galben (galbenă), adj. – 1. De culoarea aurului, a lămîiei. – 2. Blond. – 3. Palid, decolorat. – 4. (S. m. și f.) Nume dat unor animale domestice cu părul galben. – 5. Ducat, monedă veche de aur, de mărime și valoare variabilă. – 6. (S. f.) Varietate de struguri de proveniență din Odobești. – Var. (dial.) mr., megl. galbin. Lat. galbĭnus (Pușcariu 696; Candrea-Dens., 713; REW 3646; DAR), cf. alb. gelbëre (Meyer 119; Philippide, II, 643), it. gavinello „vindereu” (Battisti, III, 1775), fr. jaune. Pentru numele monedei, cf. port. amarela, iud. port. amaríio. Der. gălbenaș, s. m. (ducat, monedă; persoană care strînge dările, înv.) gălbenare (var. gălbinare), s. f. (icter; rar, gălbenuș; cimbru, Serratula tinctoria); gălbinatec, adj. (rar, gălbui); gălbeneală, s. f. (paliditate, culoare gălbuie; vopsea galbenă; rar, dropică); gălbenel, s. m. (ducat, monedă; nume de plante, Nasturtium amphibium, Ranunculus aureus, Ranunculus pedatus, etc.); gălbenea, s. f. (hreniță, Nasturtium); gălbinică, s. f. (mușețel, Matricaria chamomilla); gălbeneț, s. n. (galbeni, bănet); gălbeneț (var. gălbineț), adj. (oacheș); gălbenicios, adj. (gălbui; palid); gălbeniță, s. f. (plantă, Galeobdolon luteum); gălbeniu, adj. (gălbui); gălbenuș, s. m. (plantă, Crepis setosa); gălbenuș, s. n. (partea centrală, sferică, de culoare galbenă a oului); gălbenuț, s. m. (varietate de ciuperci comestibile); gălbior, adj. (gălbui); gălbior, s. m. (ducat; varietate de ciuperci, Cantharellus cibarius; varietate de struguri); gălbiu (var. gălbui), adj. (gălbui); gălburiu, adj. (gălbui), provenind dintr-o încrucișare cu alburiu; gălbenime, s. f. (gălbejeală); îngălbeni (var. gălbeni, (în)gălbini, etc.), vb. (a se face galben; a deveni palid, a-și pierde culoarea); îngălbenitor, adj. (care face să devină galben). – Din rom. provine ngr. νγάλπινος, bg. galbin „ducat” (Capidan, Raporturile, 231).

GALBENU, com. în jud. Brăila; 3.394 loc. (1995).

MACULA LUTEA (expr. lat. „pată galbenă”) subst. (ANAT.) Mică suprafață ovală situată pe retină, de partea temporală a nervului optic. Centrul ei nu conține vase sangvine, fiind format numai din celule retiniere, aproape exclusiv celulele cu conuri, la acest nivel impresiile retiniere vizuale având maximum de precizie și claritate. Prezintă o colorație gălbuie dată de un pigment galben.

MAREA GALBENĂ (HAUNGHAI), mare în O. Pacific cuprinsă între pen. Coreea și țărmul continentului asiatic de la N de gura Fl. Chang Jiang (Yangtze). În S comunică larg cu Marea Chinei de Est; 417 mii km². Ad. max.: 106 m; medie: 40 m. Temp. medie apei: 5°C în febr. și 27°C în aug. Salinitate: 29‰. Pescuit. Porturi pr: Lianyungang, Qingdao, Dalian, Haeju Inch’ŏn.

CALENDULA L., GĂLBENELE, fam. Compositae. Gen de plante erbacee, anuale și vivace, originare din sudul Europei, nordul Africii, cca 25 specii, cca 50 cm înălțime. Tulpină cu miros particular, fragilă, erectă, ramificată. Frunze alterne, oblonge pînă la lanceolate, sesile, cu margini ciliate. Fiori (albe, galbene, roșii-portocalii) în capitule mari, terminale, în care florile discului, mascule, sînt sterile, cele radiale, fertile. Fructul, achenă lungă, țepoasă.

Cucumis melo L. «Pepene galben». Specie care înflorește în mai-aug. Flori (cu corolă galbenă-palid) monoice. Plantă anuală, erbacee, tulpină lungă și subțire, întinsă pe pămînt sau agățătoare, cu cîrcei, prevăzută cu peri aspri. Fruct cu cca 10 coaste, neted sau reticulat, globulos sau oval, comestibil, cu miezul galben sau portocaliu. Frunze lobate, pe margini sinuat-dințate.

CYTISUS L., SALCÎM GALBEN, CITISUS, fam. Leguminosae. Gen originar din Europa, Africa de N și Asia Orientală, cca 60 specii, arbuști pînă la 2 m înălțime. Flori (stamine concrescute) purpurii, galbene, albe, dispuse în raceme, ce apar în apr.-aug. Frunze simple, trifoliate. Fruct, păstaie ser silă, turtită, îngustă, numeroase semințe (Pl. 28, fig. 161).Folosire. La alcătuirea boschetelor sau izolat, alpinarii și la decorarea apartamentelor, ca plante cultivate în sere. După înflorire se taie foarte puternic pentru obținerea de forme frumoase și pentru a nu invada grădina.

HEMEROCALLIS L., CRIN GALBEN, fam. Liliaceae. Gen originar din Europa și Asie. Centrală, cca 16-20 specii erbacee, vivace, cu numeroși rizomi cărnoși, noduroși. Tulpini fistuloase, înalte de peste 1 m. Frunze întregi – cu nervuri paralele, înguste, liniare – dispuse în tufe, de un verde-luminos, curbate în exterior, nepungite. Flori galbene sau portocalii, dispuse în ciorchine umbeliform, la vîrful tulpinii (Pl. 39, fig. 226).

LABURNUM Griseb., SALCÎM GALBEN, fam. Leguminosae. Gen originar din sudul Europei, 3 specii, arbori sau arbuști fin-alipit-păroși. Flori galbene dispuse în raceme lungi, pendente. Frunze trifoliate, prevăzute cu stipele, foliolele lungi pînă la 1 cm. Fruct, păstaie

Pinus ponderosa Dougl., « Pin galben ». Specie cu conuri sesile, ovoide, pînă la 15 cm lungime, simetrice, maro-închis, lucioase, dispuse cîteva în verticile. Sămînță ovată, gri-închis, cu aripa maro-închis. Frunze verzi-întunecat, aciculare, pînă la 20 cm lungime, cîte 3 într-o teacă persistentă, lipsite de flexibilitate. Coroană îngust-piramidală cu ramuri și lujeri groși, muguri rășinoși, ovați. Arbore, cca 60 m înălțime, cu tulpină dreaptă, scoarță maro-închis cu ritidom în plăci.

Rosa foetida Herrm., « Trandafir galben » (syn. R. lutea Mill.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori galbene, mari, cîte 1 sau 2 sepale lanceolate, acuminate. Frunze cu 5 foliole lat-ovate, serate, 2-4 cm lungime. Arbust pînă la 2 m înălțime. Tulpina și ramurile cu spini drepți. Fruct sferic.

RUDBECKIA L., RUJI GALBENE, RUDBECHIA, fam. Compositae. Gen originar din America Centrală și America de N, cca 35 specii, erbacee, anuale, bienale sau, majoritatea, perene, cu creștere înaltă, pînă la 2 m, aspre, păroase. Frunze alterne, rar opuse, divizate, mari, cu 3-5 lobi. înflorește vara-toamna, abundent. Flori sesile pe un receptacul comun, paleaceu [foliolele involucrului imbricate, așezate în 3 (rar 4) rînduri, florile radiale ligulate, sterile, galbene sau roz-violacee, cele ale discului fertile, tubuloase, 5-dințate, purpurii], reunite în capitule mari sau mijlocii, lung- pedunculate, solitare sau cîteva la un loc. Papul cu 4 dinți format dintr-o coronulă scurtă.

a râde cu jumătate de gură / galben expr. a râde silit / forțat, a râde fără poftă; a se preface că râde.

cartonaș galben expr. 1. (în fotbal) ultimul avertisment dat de arbitru unui jucător pentru o abatere gravă de la regulamentul de joc. 2. (pub.) sancționarea unui act politic reprobabil de către o organizație sau de către opinia publică.^[1]

moară galbenă / roșie expr. (intl.) ceas de aur.

veste galbene expr. (tox.) capsule de nembutal, substanță psihotropă.

BURETE-GALBEN s. v. iuțari.

CRIN-GALBEN s. v. iris, stânjen de baltă, stânjenel, stânjen galben.

GALBEN adj., s. 1. adj. v. blond. 2. v. șarg. 3. adj. v. ofilit. 4. adj. v. palid. 5. s. (înv.) zimț. (I-a numărat o mie de ~.) 6. s. (înv.) ughi. (~ul era o monedă de aur.)

GĂLBENEA s. (BOT.) 1. (Rorippa amphibia) (reg.) hreniță, floare-de-leac. 2. (Ranunculus polyanthemos; la pl.) (reg.) boglar, piciorul-cocoșului. 3. gălbenele de munte (Ranunculus carpaticus) = (reg.) piciorul-cocoșului. 4. v. păștiță.

GĂLBENEALĂ s. v. paloare.

GĂLBENEALĂ s. v. cloroză, gălbinare, hepatită, icter.

GĂLBENELE s. pl. v. drețe, duminecea, filimică, floare-de-leac, iarbă-de-lingoare, lotus, piciorul-cocoșului.

SCAI s. (BOT.) 1. (Onopordon acanthium) ciulin, ghimpe, scaiete, (reg.) pălămidă, sita-zânelor. 2. (Echinops sphaerocephalus) rostogol, scaiete, (reg.) arici, căpățânoasă, măciuca-ciobanului. 3. (Cirsium vulgare) (reg.) crăpușnic, ghimpe, scaiete. 4. scai-albastru (Eryngium planum) = scai-vânăt, (reg.) mărăcini (pl.), samcă, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-mucedă, spinul-vântului, spin-vânăt, șipul-vântului; scai-galben (Centaurea solstitialis) = (reg.) pălămidă, vădană, zglăvoc-galben; scai-ghimpos (Centaurea calcitrapa) = ghimpe, scaiete, (reg.) vădană, pasul-dropiei, scai-mărunt, scaiul-dracului, scai-vornicesc; scaiul-dracului (Eryngium campestre) = (reg.) amărea, îndrăcită, rostogol, scăiuș, sperioasă, spin, tăvălici, buruiană-mucedă, căruța-dracului, iarba-măgarului, scaiul-vântului, spința-dracului, sporiul-casei; scai-vânăt (Eryngium planum) = scai-albastru, (reg.) mărăcini (pl.), samcă, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-mucedă, spinul-vântului, spin-vânăt, șipul-vântului.

SOVÂRF-GALBEN s. v. pojarniță, sunătoare.

ZGLĂVOC-GALBEN s. v. scai-galben.

burete-galben s. v. IUȚARI.

crin-galben s. v. IRIS. STÎNJEN DE BALTĂ. STÎNJENEL. STÎNJEN GALBEN.

GALBEN adj., s. 1. adj. bălai, bălan, blond, (pop.) gălbior, (înv. și reg.) plăviț, (reg.) plăvai, plăvan, plăviu, (Ban.) băl. (Cu părul ~.) 2. adj. îngălbenit, ofilit, pălit, trecut, uscat, veșted, veștejit, (pop.) gălbenit, (reg.) pîhăvit, (Mold. și Bucov.) ugilit. (O plantă, o frunză ~.) 3. adj. îngălbenit, palid, (livr.) pal, (rar) pălit, (înv. și pop.) searbăd, (pop. și fam.) gălbejit, (pop.) pierit, spelb, (înv. și reg.) smolit, (reg.) gălbăcios, (Ban. și Olt.) galfăd. (~ de emoție.) 4. s. (înv.) zimț. (I-a numărat o mie de ~.) 5. s. (înv.) ughi. (~ era o monedă de aur.)

GĂLBENEA s. (BOT.) 1. (Rorippa amphibia) (reg.) hreniță, floare-de-leac. 2. (Ranunculus polyanthemos; la pl.) (reg.) boglar, piciorul-cocoșului. 3. gălbenele de munte (Ranunculus carpaticus) = (reg.) piciorul-cocoșului. 4. (Anemone ranunculoides; la pl.) găinușă, păștiță, dediței-galbeni (pl.), floarea-paștilor, floarea-păsărilor, floarea-vîntului-galbenă, (reg.) breabăn, păscuță, turculeț, zlac, muscerici-galbeni (pl.), pîinea-paștelui.

GĂLBENEALĂ s. paliditate, paloare, (pop.) găibejeală, (înv. și reg.) sărbezie, (reg.) sărbezenie, (înv.) serbezitură. (~ feței cuiva.)

gălbeneală s. v. CLOROZĂ. GĂLBINARE. HEPATITĂ. ICTER.

gălbenele s. pl. v. DREȚE. DUMINECEA. FILIMICĂ. FLOARE-DE-LEAC, IARBĂ-DE-LINGOARE. PICIORUL-COCOȘULUI.

sovîrf-galben s. v. POJARNIȚĂ. SUNĂTOARE.

trandafir-galben s. v. TEIȘOR.

zglăvoc-galben s. v. SCAI-GALBEN.

GALBEN. Subst. Galben, culoare galbenă; portocaliu. Îngălbenire; aurire; gălbeneală (pop.), gălbejeală (pop.), gălbinare (rar), paliditate, paloare; pălire, ofilire, vestejire. Blond, blondin. Adj. Galben, de culoare galbenă, de culoarea aurului (cerii, lămîii, șofranului etc.), chihlimbariu, limoniu (înv.), șofraniu, untdelemniu, năutiu (înv.), nisipiu (rar), gălbui, gălbeniu (rar), gălburiu, gălbiu (pop.), gălbior (dim., pop.), gălbenaș (pop.), gălbejit (pop.), gălbejos, gălbinoi, gălbinicios (pop.), gălbenatic (rar), gălbenel (pop.); pal, palid, spelb (pop.); îngălbenit, gălbenit (înv. și pop.), galfăd (reg.); ofilit, veștejit, pălit; auriu (fig.), aurit (fig.), de aur (fig.), aurel (rar), înaurit (pop.); portocaliu, oranj (livr.). Galben-deschis, samaniu (rar), șarg; galben-roșiatic, piersiciu (rar); galben-verzui, kaki, oliv, tutuniu. Blond, blondin, plăviu (înv. și reg.), plăvan (pop.), plâviț (pop.), plăvai (pop.), băl (reg.), bălai, bălan, bălăior (dim.), bălănel, bălănuț, bălăuc (reg.), bălăuț (reg.). Vb. A (se) îngălbeni, a se gălbeni (înv. și pop.), a se face galben, a deveni galben; a auri (fig.), a înauri (rar); a se gălbeji (pop.), a deveni palid; a păli, a se ofili, a se veșteji. V. cafeniu, ofilire.

Galben ≠ roșu, rumen

gálben, -ă, galbeni, -e, (galbân, galbin, galbăn), adj., s.m. 1. Palid, tras la față; uscat, săc. 2. (înv.) Monedă veche de aur; ducat: „Berbințele cu galbeni ale haiducului Pintea...” (Calendar, 1980: 102). ■ (onom.) Galben, Galbin, nume de familie în jud. Maram. – Lat. galbinus (Șăineanu, Scriban). ■ Cuv. rom. > bg. galbin „ducat” (Capidan, după DER).

gălbeneá, gălbenele, (gălbinea), s.f. (bot.) Păpădie; lăptucă (Taraxocum officinale L.). – Din galben + suf. -ea (DEX, MDA).

galben, -ă, galbeni, -e, (galbân, galbin, galbăn), adj. – 1. Blond, bălai: „Dragă-mi-i frunza de pin / Și omu’ cu păr galbân” (Memoria, 2001: 21; Borșa). 2. Palid, tras la față; uscat, săc (ALRRM, 1969: 56). 3. (înv.) Ducat, monedă veche de aur: „Berbințele cu galbeni ale haiducului Pintea...” (Calendar, 1980: 102). ♦ (onom.) Galben, Galbîn, Galbin, nume de familie (28 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. galbinus < lat. galbus „galben-verzui” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. galbin „ducat” (Capidan, cf. DER).

galben, -ă, (galbân, galbin, galbăn), adj. – 1. Blond, bălai: „Dragă-mi-i frunza de pin / Și omu cu păr galbân” (Memoria 2001: 21; Borșa). 2. Palid, tras la față; uscat, săc (ALR 1969: 56). 3. Ducat, monedă veche de aur: „Berbințele cu galbeni ale haiducului Pintea...” (Calendar 1980: 102). – Lat. galbinus.