frang sm vz franc¹ corectat(ă)

FRANC¹, franci, s. m. 1. Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția înainte de introducerea monedei euro, dar și în alte țări. 2. (Înv.) Unitate monetară în România; leu². ♦ (Azi, la pl.) Valoare bănească nedeterminată; bani, avere. – Din fr. franc.

FRÂNGE, frâng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) rupe (în două) prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ◊ Expr. A-și frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-și compromite situația prin întreprinderi riscante. A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva. A-și frânge mâinile = a-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii etc.). A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste măsură; a (se) înduioșa până la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masă de apă, despre valuri) A se lovi (de mal, de stânci etc.), împrăștiindu-se în valuri mici. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc. 2. Tranz. Fig. A înfrânge, a învinge; a birui (în luptă). – Lat. frangere.

flânge v vz frânge

franc⁴, ~ă [At: DEX / Pl: ~nci / E: fr franc] 1 smp Uniune de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec, III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. 2 a Care aparține francilor⁴. 3 a Privitor la franci⁴. 4 a Specific francilor⁴.

franc³, ~ă a [At: GHICA, S. 111 / V: ~nș / Pl: ~nci, ~nce / E: fr franc] 1 a (D. oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit. 2 a (D. oameni) Care spune pe față, deschis, ceea ce gândește. 3 a (D. înfățișarea sau manifestările cuiva) Care trădează un caracter franc (1). 4 a (D. acțiuni) Loial. 5 av Într-un mod lipsit de ipocrizie Si: deschis, direct, sincer, (liv) francamente. 6 (Îs) Port ~ Port comercial posedând antrepozite, în care mărfurile depozitate sunt scutite de taxe de intrare sau de ieșire.

franc² sm [At: DEX / Pl: ~nci / E: fr franc] Portaltoi obținut din sămânța soiurilor cultivate (la măr, păr, cireș etc.) care fac parte din aceeași specie cu altoiul.

franc¹ sm [At: TEODORESCU, P. P. 132/ V: (reg) ~ng / Pl: ~nci / E: fr franc] 1 (Înv) Unitate monetară în România, înainte de primul război mondial Si: leu². 2 (Fam; lpl) Valoare bănească nedeterminată Si: avere, bani. 3 (Fam; îe) A avea ~nci A avea bani mulți. 4 (Reg; fam; îe) A căuta ~u’ popii A fi în agonie. 5 (Îae) A fi gata de moarte. 6 Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția, înainte de introducerea monedei unice europene.

frânge [At: COD. VOR. 28/1 / V: (nob) ~gi, (îvr; sst) flâ~ / Pzi: frâng / Ps: ~nsei / Par: frânt, (înv) frămtu / E: ml frango, -ĕre] 1 vt A rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. 2 vt (Pop; îe) A ~ carul A nu reuși. 3 vt (Pop; d. pâine) A rupe în (două) bucăți. 4 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva turta A rupe, în mod ritual, o turtă deasupra capului unui copil, la aniversarea zilei sale de naștere. 5 vt (Pfm; îae) A bate pe cineva. 6-7 vt A fractura un os sau un membru al corpului. 8-9 vr (D. oase, pex d. un membru al corpului) A se fractura (3-4). 10 vt (Îe) A-și ~ gâtul A muri (într-un accident). 11 vt (Pfm; îae) A-și compromite situația prin întreprinderi riscante. 12 vt (Pfm; îae) A da faliment. 13 vt (Îe) A ~ (cuiva) gâtul A omorî pe cineva. 14 vt (Fig; îe) A-și ~ mâinile A-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele, ca expresie a durerii, a disperării etc. 15-16 vtr (Fig; îe) A (i se) ~ cuiva inima (sufletul) A (se) întrista peste măsură. 17-18 vtr (Îae) A (se) înduioșa până la lacrimi. 19 vtr A (se) întrerupe. 20 vt (Pop; d. logodnă) A desface. 21 vt (Înv. d un ordin, o hotărâre) A încălca. 22-23 vtr (Fig) A (se) apleca din mijloc. 24 vt (Îvp; d. un călăreț) A trage brusc frâul calului, pentru a-l face să se întoarcă. 25 vz (Pfm; fig) A învinge un adversar. 26 vt (Îvp) A înfrânge (în luptă. în război). 27 vr (D. o masă de apă, d. valuri) A se lovi (de mal, de stânci etc.), împrăștiindu-se în valuri mici. 28 vrp (Pop; d. oameni) A suferi de blenoragie. corectat(ă)

frângi v vz frânge

DUPĂ CE-ȚI FRÎNGI CARUL, MULȚI ÎȚI ARATĂ DRUMUL (pr.) = După ce ai pătimit ceva, nu-ți mai folosește sfatul bun dat de altul.

*FRANC¹ sm. 1 🪙 Monedă de argint (și de bronz, de la războiul mondial încoace) franceză corespunzătoare leului nostru (🖼 2194, 2195) ¶ 2 Monetă de argint elvețiană de valoarea unui leu de aur (🖼 2196) ¶ 3 Leu fr.

FRĂNCUȚ, FRĂNCUȘOR sm. dim. FRANC¹.

FRÎNGE (frîng) I. vb. tr. 1 A rupe în două: ~ pîinea, o nuia, mîna, piciorul; mai bine ... îmi frîng pana decît să laud ... virtuțile unui om care n’a fost decît o secătură I. -GH.; 👉 FRÎNT 5 ¶ 2 A îndoi tare: a-și ~ mijlocul ¶ 3 A-și ~ mîinile, a-și îndoi cu violență degetele mîinilor în semn de durere, de desnădejde sau de căință ¶ 4 Fig. A sdrobi: ~ inima ¶ 5 Fig. ‡ A învinge, a înfrînge. II. vb. refl. A se rupe în două; a se îndoi tare [lat. frangĕre].

FRÎNT adj. 1 p. FRÎNGE. Rupt în două ¶ 2 Fig. Sdrobit, rupt de oboseală ¶ 3 familiar: beat ~, beat turtă, biruit de băutură ¶ 4 Nici o para ~ă, nici un ban, nimic: de-i găsi o para ~ă în toată casa, să mi-o bați în frunte ALECS. ¶ 5 proverb: Na-ți-o ~ă, că ți-am dres-o! (sau na-ți-o bună, că ți-am frînt-o), se zice aceluia care, într’o situațiune grea, propune o soluțiune ridiculă [lat. *franctus].

FRANC¹, franci, s. m. 1. Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția etc. 2. (Înv.) Unitate monetară în România; leu². ♦ (Azi, la pl.) Valoare bănească nedeterminată; bani, avere. – Din fr. franc.

FRÂNGE, frâng, vb. III. 1. Tranz. A rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ◊ Expr. A-și frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-și compromite situația prin întreprinderi riscante. A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva. A-și frânge mâinile = a-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii, etc.). A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste măsură; a (se) înduioșa până la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masă de apă, despre valuri) A se lovi (de mal, de stânci, etc.), împrăștiindu-se în valuri mici. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc. 2. Tranz. Fig. A înfrânge, a învinge; a birui (în luptă). – Lat. frangere.

FRANC¹, franci, s. m. 1. Unitate monetară în Franța, Elveția etc. 2. (Învechit) Unitate monetară în Romînia, leu; (astăzi) valoare bănească nedeterminată, ban, avere. Și ei învîrt francii cu lopata. DUMITRIU, N. 29. Într-o zi, iar îi crăpa buza de cîțiva franci. CAMIL PETRESCU, U. N. 233. Francii îs legați în colțul basmalei. BUJOR, S. 66. ◊ Expr. (Familiar) A împușca francul v. împușca.

FRÎNGE, frîng, vb. III. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la obiecte tari) A rupe (de obicei în două părți) prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. De cîte ori se întorcea tata de la oraș, aducea în traistă o pîine mare albă, o jimblă. Mama o frîngea cu mîinile. SAHIA, N. 32. Acum un trăsnet frînge cu hohot repetat Un brad din fața casei. COȘBUC, P. I 258. Din teiul sfînt și dulce o ramură să frîngi. EMINESCU, O. I 129. Au lovit într-un loc vîrtos, încît puțin au lipsit de a-și frînge sapa. DRĂGHICI, R. 80. ◊ Expr. Na-ți-o bună, că ți-am frînt-o! = na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o! v. frînt. Na-ți-o bună, că ți-am frînt-o, zise Trăsnea. CREANGĂ, O. A. 90. ◊ Refl. Au dat zmăul să se lupte din fugă și i-au crăpat calul; au mai dat și din sabie și i s-au frînt sabia. SBIERA, P. 93. Brazii trufași ai codrilor se frîngeau cu glasuri de trăsnet. HOGAȘ, M. N. 176. ♦ (Cu privire la oase, p. ext. la membrele corpului) A fractura, a rupe. Plumbul... a frînt o coastă și, petrecînd inima, a ieșit prin spate. NEGRUZZI, S. I 29. De aș prinde puiușorul, Pe loc i-aș frînge piciorul. ALECSANDRI, P. P. 331. ◊ Expr. A-și frînge (sau a-i frînge cuiva) gîtul = a muri într-un accident (sau a omorî, a ucide); fig. a-și ruina situația (sau a ruina situația cuiva) prin întreprinderi nereușite. Am spus eu că ăsta are să-i frîngă gîtul lui Gică. C. PETRESCU, C. V. 338. N-am chef să-mi frîng gîtul pe șosele. REBREANU, R. I 153. Or fugi de mine toți tinerii. – Or fugi?... Pentru ce? – De frică să nu-și frîngă gîtul cînd or cerca s-ajungă pînă la mine. ALECSANDRI, T. I 340. A-și frînge mîinile = a-și împreuna mîinile și a-și îndoi cu putere degetele (în semn de durere, deznădejde sau regret). Florica povestea și plîngea, iar bătrînii își frîngeau mîinile ascultînd. REBREANU, R. II 58. Fata se frămînta desperată; se învîrtea prin casă frîngîndu-și mîinile, nehotărîtă, neștiind ce trebuie să facă. BART, E. 337. Și plîngea, plîngea, Mînile-și frîngea, Căci așa mult, biata, Își iubise fata. COȘBUC, P. II 162. Moare! țipă Tudora, frîngîndu-și mîinile. VLAHUȚĂ, O. AL. I 41. ♦ Fig. A ucide, a omorî. Nea Ghiță mă privește pe subt frunte ca hoțul; dac-ar putea, m-ar frînge. SADOVEANU, M. C. 143. Manoli, Manoli, Meștere Manoli! Zidul rău mă strînge... Copilașu-mi frînge! ALECSANDRI, P. P. 190. ♦ Refl. (Despre o masă de apă, despre valuri) A se lovi (de mal, de stînci etc.) împrăștiindu-se în valuri mici. Munți de ape ce se frîng de maluri. NECULUȚĂ, Ț. D. 28. ♦ (Despre linii) A se întrerupe, a se îndrepta brusc în jos. (Poetic) Linia... de deasupra [Hasmașului Mare] trecînd întunecată și zimțuită dintr-o parte în alta a cerului, se frînge deodată la mijloc. BOGZA, C. O. 13. ♦ Refl. Fig. A se curma. Glasul lui Iordache se frînse. DUMITRIU, N. 62. O nespusă melancolie îi coprinse sufletul. Gîndurile se frîngeau neisprăvite. D. ZAMFIRESCU, R. 76. 2. Fig. (Cu privire la inimă sau la suflet ca sediu al sentimentelor) A întrista, a îndurera, a mîhni. Cînd ești tristă, doino, Tu inima ne-o frîngi. COȘBUC, P. I 214. Maica noastră, nu mai plînge, Plînsu-ți inima ne frînge! BOLINTINEANU, O. 91. Doru sufletul mi-l frînge! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. ◊ Refl. Taci, drăguță, nu mai plînge, Că-n piept inima-mi se frînge. ALECSANDRI, P. P. 211. 3. Fig. (Cu complementul «mijlocul») A se îndoi de mijloc, a se apleca. Știa să joace, să-și frîngă mijlocul și să treacă frumos prin cerc. VLAHUȚĂ, N. 107. ◊ Refl. Sărind de la pămînt, se frîngeau din șale scăpînd armele. CAMILAR, N. I 48. Ca lovit de un glonte, Neagu se frinse în două. BART, E. 212. Și mijlocul mi se frînge, De greul păcatelor, De sarcina armelor. ALECSANDRI, P. P. 255. 4. Fig. A înfrînge, a învinge, a birui. Cereștii ochi, cu-o dulce putere de nespus, Mi-au frînt împotrivirea. TOMA, C. V. 151. Mă-ndoiesc, dar nu mă frîng Gîndurile morții. COȘBUC, P. I 265. ♦ A birui (în luptă). Pe Radu, Aron Petru și Țepeluș hainul I-am frînt! ALECSANDRI, P. A. 143.

FRANC s.m. Unitate monetară în Franța, Elveția, Belgia etc. [< fr. franc].

FRANC¹ s. m. unitate monetară a Franței, Elveției, țărilor Africii Centrale, Belgiei etc. ◊ monedă divizionară în Maroc, a suta parte dintr-un dirham. (< fr. franc)

FRANC³ ~ci m. 1) (în Franța, Belgia, Elveția etc.) Unitate a sistemului monetar. 2) la pl. fam. Bani în număr nedeterminat; parale. /<fr. franc

A FRÂNGE frâng tranz. 1) (obiecte tari) A face să se frângă. 2) (oase) A supune unei leziuni prin acțiunea violentă a unei forțe; a rupe; a fractura. 3) A supune voinței sale. /<lat. frangere

A SE FRÂNGE mă frâng intranz. 1) (despre obiecte tari) A se rupe în două sau în mai multe bucăți. 2) (despre persoane) A se îndoi de la mijloc; a se apleca tare. 3) (despre valuri) A se desface împrăștiindu-se (prin lovirea de un obstacol). 4) fig. A se opri brusc; a se curma. /<lat. frangere

franc m. monedă de argint, unitatea sistemei monetare.

frânge v. 1. a rupe ceva țeapăn; 2. a îndoi cu violență: a-și frânge mâinile; 3. fig. a nimici, a sdrobi: a frânge împotrivirile. [Lat. FRANGERE].

*Franc, -ă s. (fr. Franc, mlat. Francus, Franc, în opoz. cu serv. Cp. cu Român, care, în Munt. a însemnat și „serv”. V. Frînc). Membru al poporuluĭ Francilor (sec. 5 după Hr.). Numele Francejilor și Italienilor, apoĭ al tuturor Europenilor în Orient în evu mediŭ și chear și azĭ. Jidan spaniol în Orient. O monetă de argint în greutate de 5 grame, considerată ca unitate monetară a sistemeĭ metrice latine. Pl. Fam. Banĭ: a umbla după francĭ. Adj. Al Francilor. Europenesc. Limba francă, un jargon rezultat din amestecu limbiĭ franceze, italiene, proventale, spaniole și arabe, pe care-l vorbesc pescariĭ în Mediterana. Azĭ, în compozițiune, înseamnă „francez”: dicționar franco-românesc. Adv. Cu francheță, cu lealitate: a vorbi franc. (Fals franș). – Moneta numită franc îșĭ trage numele de la o veche monetă romană numită livră. Aceasta îșĭ perduse din greutate în seculu 6, și de aceĭa Carol cel Mare o înlocui pintr’o noŭă livră de 20 solizi (un solid, fr. sou, e 5 centime). Această livră s’a numit „livra franceză” (pe scurt: franc) și, ca și precedenta, era numaĭ o monetă de socotit. Maĭ tîrziŭ, cînd s’aŭ bătut monete reale de 20 de solizĭ (dinarĭ), li s’a dat pin analogie numele de francĭ. Eĭ eraŭ de aur și de argint. Ceĭ de aur aŭ apărut întîĭa oară la 1360 supt regele Franciiĭ Ĭon II cel Bun, care era reprezentat călare, și aveaŭ inscripțiunea „Francorum rex”, regele Francilor. Maĭ pe urmă, Carol V, punînd să se bată aceĭașĭ dinarĭ, dar cu figura luĭ reprezentată pe jos, aĭ luĭ Ion s’aŭ numit „francĭ cu cal”, ĭar aĭ luĭ Carol „francĭ pe jos”. Supt Ludovic XI, această monetă nu s’a maĭ fabricat. Primiĭ francĭ de argint aŭ fost bătuțĭ supt Enric II, care porunci să se facă și jumătățĭ și sferturĭ de franc. De la aceștĭ francĭ vine numele franculuĭ actual. Franc e cuvîntu popular în România și greșit i se zice oficial leŭ noŭ saŭ numaĭ leŭ. „Leu” era vechea monetă de 40 de parale și nu trebuĭe să i se amestece numele cu francu. Cum se zice franc în Elveția și’n Belgia și nu se confundă cu francu francez, tot așa i se poate păstra și la noĭ numele pe care i-l păstrează poporu și care există și’n frăncărie, a frăncui și împușcă-franc.

frîng, frînt (rar frîns, vechĭ și frîmt), a frînge v. tr. (lat. frángere, fractum; it. frangere, fragnere, pv. franher, vfr. fraindre, vsp. frangir, pg. franger. – Frînseĭ; frînsesem. V. fragil. fragment, fracțiune, fractură, sufragiŭ). Rup, vorbind de corpurĭ dure (ca lemnu, osu, cartonu). Înfrîng, înving: ĭ-a frînt pe dușmanĭ. A frînge pînea, a o rupe cu mînile. A-țĭ frînge gîtu (fig. și iron.), a te duce draculuĭ, a cădea răŭ saŭ chear a muri. A-țĭ frînge mînile, a ți le frămînta de mare neliniște. V. refl. Mă rup, mă sfărîm. Fig. Rezistența s’a frînt, a încetat.

franc³ (monedă; portaltoi; nume etnic) s. m., pl. franci; (franc elvețian; moneda multor state africane) simb. Fr

frânge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frâng, 3 sg. frânge, perf. s. 1 sg. frânsei, 1 pl. frânserăm, m.m.c.p. 1 pl. frânseserăm; conj. prez. 1 sg. să frâng, 3 să frângă; ger. frângând; part. frânt

franc² (monedă, portaltoi, nume etnic) s. m., pl. franci

frânge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frâng, imperf. 3 sg. frângea, perf. s. 1 sg. frânsei, 1 pl. frânserăm; part. frânt

franc (monedă, portaltoi, nume de popor) s. m., pl. franci

frânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frâng, imperf. 3 sg. frângea, perf. s. 1 sg. frânsei, 1 pl. frânserăm; part. frânt

frînge (frîng, frînt), vb. – 1. A sparge. – 2. A rupe, a fractura. – 3. A înfrînge, a învinge. – Mr. frîngu, fredzu (sau frîmșu), frîmtu, frîndzire; megl. frǫng, frǫns, frǫnt. Lat. frangĕre (Pușcariu 652; Candrea-Dens., 647; REW 3482; DAR), cf. it. frangere, prov. franher, v. fr. freindre, v. sp. frangir, port. franger. Der. frîngăcios, adj. (care se frînge ușor); frîngător, adj. (care se rupe); frîngătoare, s. f. (Trans., meliță); frînt, adj. (obosit, sleit de puteri); frîntură, s. f. (ruptură, rupere; fractură; deschidere; boală, beteșug; pop., sifilis; fragment, bucată; înv., teren necultivat), din port. frînt cu suf. -ură, cf. săritură, căutătură, scurtătură (după Candrea-Dens., 648, REW 3468a și DAR, din lat. fractūra, cu adaptarea ulterioară la frînt); frînturi, vb. (Banat, a frămînta aluatul), al cărui semantism pare să contrazică tot ce s-a spus în legătură cu frămînta; frîntoare, s. f. (chin, necaz); frînghiu, s. n. (Munt., echer reglabil), pare rezultat dintr-o încrucișare cu frînghie; înfrînge, vb. (a rupe, a încălca, a viola; a învinge, a distruge; refl., înv., a ceda, a se umili), cu pref. factitiv în- (sau, după Pușcariu 844; Candrea-Dens., 649; REW 4412; Pușcariu, Lr., 18 și DAR, din lat. pop. *infrangĕre, în loc de infringĕre, ipoteză care nu este necesară); înfrîntură, s. f. (blenoragie); răsfrînge, vb. (a sufleca; a reflecta), cu pref. răs-. Cf. cufrînge. Frîngurele, s. f. pl. (fragment), cuvînt literar, pe care nu îl găsim menționat în dicționare (se folosește ca titlu de maxime răzlețe sau de citate de mică întindere), pare a fi o creație modernă, capricioasă și fără autoritate; nu știm dacă Vlahuță este cel care a folosit-o pentru prima dată (Giuglea, LL, I, 164, o pune greșit în legătură cu prov. refranh).

Frang, -op, -ozu, -u, -ule v. Frînc II A 1.

VIVOS VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGURA FRANGO (lat.) chem pe cei vii, plâng pe cei morți, frâng fulgerele – Schiller, „Das Lied von der Glocke”.

a împușca francul expr. 1. a-și cîștiga existența cu greu. 2. a fi mereu în criză de bani.

a-i frânge (cuiva) oasele expr. a bate foarte tare (pe cineva).

a-și frânge gâtul expr. 1. a muri într-un accident. 2. a-și compromite situația prin acțiuni riscante.

FRANC s. v. ban.

FRANC s. v. leu.

FRÂNGE vb. 1. a rupe, (înv.) a înfrânge. (A frânge în două pâinea; a frânge o creangă.) 2. v. rupe. 3. v. fractura. 4. v. îndoi. 5. v. extenua. 6. v. întrerupe.

FRÂNGE vb. v. bate, birui, curma, înceta, înfrânge, întrece, întrerupe, învinge, opri.

franc s. v. LEU.

FRANC s. ban, gologan, para, (înv. și pop.) sorocovăț, (pop. și fam.) pitac, sfanț, (reg. și fam.) pițulă, (astăzi fam.) arginți (pl.), (fam.) capital, (arg.) lovele (pl.), mangări (pl.), mardei (pl.), material. (A rămas fără ~i.)

frînge vb. v. BATE. BIRUI. CURMA. ÎNCETA. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNTRERUPE. ÎNVINGE. OPRI.

FRÎNGE vb. 1. a rupe, (înv.) a înfrînge. (A ~ în două pîinea; a ~ o creangă.) 2. a ceda, a se rupe. (Materialul s-a ~ la presiune.) 3. (MED.) a(-și) fractura, a(-și) rupe. (Și-a ~ un os.) 4. a (se) curba, a (se) îndoi. (S-a ~ de mijloc.) 5. a epuiza, a extenua, a istovi, a seca, a secătui, a sfîrși, a slei, a stoarce, a vlăgui, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca excesivă l-a ~.) 6. a se întrerupe. (Liniile se ~ în acel punct.)