FRANC¹, franci, s. m. 1. Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția înainte de introducerea monedei euro, dar și în alte țări. 2. (Înv.) Unitate monetară în România; leu². ♦ (Azi, la pl.) Valoare bănească nedeterminată; bani, avere. – Din fr. franc.

franc⁴, ~ă [At: DEX / Pl: ~nci / E: fr franc] 1 smp Uniune de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec, III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. 2 a Care aparține francilor⁴. 3 a Privitor la franci⁴. 4 a Specific francilor⁴.

franc³, ~ă a [At: GHICA, S. 111 / V: ~nș / Pl: ~nci, ~nce / E: fr franc] 1 a (D. oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit. 2 a (D. oameni) Care spune pe față, deschis, ceea ce gândește. 3 a (D. înfățișarea sau manifestările cuiva) Care trădează un caracter franc (1). 4 a (D. acțiuni) Loial. 5 av Într-un mod lipsit de ipocrizie Si: deschis, direct, sincer, (liv) francamente. 6 (Îs) Port ~ Port comercial posedând antrepozite, în care mărfurile depozitate sunt scutite de taxe de intrare sau de ieșire.

franc² sm [At: DEX / Pl: ~nci / E: fr franc] Portaltoi obținut din sămânța soiurilor cultivate (la măr, păr, cireș etc.) care fac parte din aceeași specie cu altoiul.

franc¹ sm [At: TEODORESCU, P. P. 132/ V: (reg) ~ng / Pl: ~nci / E: fr franc] 1 (Înv) Unitate monetară în România, înainte de primul război mondial Si: leu². 2 (Fam; lpl) Valoare bănească nedeterminată Si: avere, bani. 3 (Fam; îe) A avea ~nci A avea bani mulți. 4 (Reg; fam; îe) A căuta ~u’ popii A fi în agonie. 5 (Îae) A fi gata de moarte. 6 Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția, înainte de introducerea monedei unice europene.

FRANC¹, franci, s. m. 1. Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția etc. 2. (Înv.) Unitate monetară în România; leu². ♦ (Azi, la pl.) Valoare bănească nedeterminată; bani, avere. – Din fr. franc.

FRANC¹, franci, s. m. 1. Unitate monetară în Franța, Elveția etc. 2. (Învechit) Unitate monetară în Romînia, leu; (astăzi) valoare bănească nedeterminată, ban, avere. Și ei învîrt francii cu lopata. DUMITRIU, N. 29. Într-o zi, iar îi crăpa buza de cîțiva franci. CAMIL PETRESCU, U. N. 233. Francii îs legați în colțul basmalei. BUJOR, S. 66. ◊ Expr. (Familiar) A împușca francul v. împușca.

FRANC s.m. Unitate monetară în Franța, Elveția, Belgia etc. [< fr. franc].

FRANC¹ s. m. unitate monetară a Franței, Elveției, țărilor Africii Centrale, Belgiei etc. ◊ monedă divizionară în Maroc, a suta parte dintr-un dirham. (< fr. franc)

FRANC³ ~ci m. 1) (în Franța, Belgia, Elveția etc.) Unitate a sistemului monetar. 2) la pl. fam. Bani în număr nedeterminat; parale. /<fr. franc

franc m. monedă de argint, unitatea sistemei monetare.

*Franc, -ă s. (fr. Franc, mlat. Francus, Franc, în opoz. cu serv. Cp. cu Român, care, în Munt. a însemnat și „serv”. V. Frînc). Membru al poporuluĭ Francilor (sec. 5 după Hr.). Numele Francejilor și Italienilor, apoĭ al tuturor Europenilor în Orient în evu mediŭ și chear și azĭ. Jidan spaniol în Orient. O monetă de argint în greutate de 5 grame, considerată ca unitate monetară a sistemeĭ metrice latine. Pl. Fam. Banĭ: a umbla după francĭ. Adj. Al Francilor. Europenesc. Limba francă, un jargon rezultat din amestecu limbiĭ franceze, italiene, proventale, spaniole și arabe, pe care-l vorbesc pescariĭ în Mediterana. Azĭ, în compozițiune, înseamnă „francez”: dicționar franco-românesc. Adv. Cu francheță, cu lealitate: a vorbi franc. (Fals franș). – Moneta numită franc îșĭ trage numele de la o veche monetă romană numită livră. Aceasta îșĭ perduse din greutate în seculu 6, și de aceĭa Carol cel Mare o înlocui pintr’o noŭă livră de 20 solizi (un solid, fr. sou, e 5 centime). Această livră s’a numit „livra franceză” (pe scurt: franc) și, ca și precedenta, era numaĭ o monetă de socotit. Maĭ tîrziŭ, cînd s’aŭ bătut monete reale de 20 de solizĭ (dinarĭ), li s’a dat pin analogie numele de francĭ. Eĭ eraŭ de aur și de argint. Ceĭ de aur aŭ apărut întîĭa oară la 1360 supt regele Franciiĭ Ĭon II cel Bun, care era reprezentat călare, și aveaŭ inscripțiunea „Francorum rex”, regele Francilor. Maĭ pe urmă, Carol V, punînd să se bată aceĭașĭ dinarĭ, dar cu figura luĭ reprezentată pe jos, aĭ luĭ Ion s’aŭ numit „francĭ cu cal”, ĭar aĭ luĭ Carol „francĭ pe jos”. Supt Ludovic XI, această monetă nu s’a maĭ fabricat. Primiĭ francĭ de argint aŭ fost bătuțĭ supt Enric II, care porunci să se facă și jumătățĭ și sferturĭ de franc. De la aceștĭ francĭ vine numele franculuĭ actual. Franc e cuvîntu popular în România și greșit i se zice oficial leŭ noŭ saŭ numaĭ leŭ. „Leu” era vechea monetă de 40 de parale și nu trebuĭe să i se amestece numele cu francu. Cum se zice franc în Elveția și’n Belgia și nu se confundă cu francu francez, tot așa i se poate păstra și la noĭ numele pe care i-l păstrează poporu și care există și’n frăncărie, a frăncui și împușcă-franc.

frang sm vz franc¹ corectat(ă)

franc³ (monedă; portaltoi; nume etnic) s. m., pl. franci; (franc elvețian; moneda multor state africane) simb. Fr

franc² (monedă, portaltoi, nume etnic) s. m., pl. franci

franc (monedă, portaltoi, nume de popor) s. m., pl. franci

FRANC s. v. leu.

FRANC s. v. ban.

franc s. v. LEU.

FRANC s. ban, gologan, para, (înv. și pop.) sorocovăț, (pop. și fam.) pitac, sfanț, (reg. și fam.) pițulă, (astăzi fam.) arginți (pl.), (fam.) capital, (arg.) lovele (pl.), mangări (pl.), mardei (pl.), material. (A rămas fără ~i.)

a împușca francul expr. 1. a-și cîștiga existența cu greu. 2. a fi mereu în criză de bani.