3 intrări

40 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.

FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.

fini vtr [At: NEGRUZZI, S. I, 110 / Pzi: ~nesc / E: fr finir, lat finire] (Frî) 1-2 A (se) termina.

FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Franțuzism învechit) A sfîrși, a isprăvi, a termina. După ce fini gimnaziul, se trase cu bătrîna sa mamă în Tatarași. NEGRUZZI, S. I 110.

FINÍ vb. IV. tr., refl. (Liv.) A (se) termina, a (se) sfârși. / < fr. finir, it. finire].

FINÍ vb. tr., refl. a (se) termina, a (se) sfârși. (< fr. finir, lat. finire)

A FINÍ ~ésc tranz. rar A duce până la fine; a termina; a sfârși; a isprăvi; a dovedi; a încheia; a mântui. /<fr. finir, lat. finire

FIN1, -Ă, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu). 2. De (cea mai) bună calitate (în ceea ce privește materialul și execuția). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre gânduri, idei) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din fr. fin.

FIN2, -Ă, fini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Lat. *filianus.

FIN2, -Ă, fini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Lat. *filianus.

fin1, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II, 190 / Pl: ~i, ~e / E: fr fin] 1 Care este foarte mic. 2 Delicat. 3 (D. țesături) Foarte subțire (și străveziu). 4 De (cea mai) bună calitate (în ce privește materialul și execuția). 5 (Rar; d. metale) Pur. 6 (Fig; d. gânduri, idei) Subtil. 7 (Fig; d. gânduri, idei) Ingenios. 8 (D. organe de simț sau simțuri) Care percepe cele mai mici nuanțe Si: ager, sensibil. 9 (D. zâmbet) Abia perceptibil. 10 (D. oameni) Manierat. 11 (D. oameni) Elegant.

fin2 sm [At: MOXA 387/35 / V: (înv) fiin (reg) hin / Pl: ~i / E: ml *filianus] 1 Bărbat considerat în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). 2 (Îe) A se sătura ~ul de nașul A bate tare (pe cineva). 3 (Reg; îe) A face (pe cineva) hin A bate (pe cineva).

FIN1, -Ă, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu) 2. De (cea mai) bună calitate (în ce privește materialul și execuția). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din fr. fin.

FIN1, -Ă, fini, -e, adj. 1. Delicat; p. ext. foarte mic, mărunt. Trăsături fine.În mîna cu încheieturi subțiri și fine ea ține un ulcior. BOGZA, C. O. 284. Ai obosit cu mîna ta cea fină În val de aur părul despletind. EMINESCU, O. IV 380. ◊ Fig. Coborîm repede în vale, pe lîngă fînețe care ne trimit pe boarea fină miresme calde. SADOVEANU, O. VII 201. O sudoare fină, rece, îi acoperea fruntea. BART, E. 189. Pulberea de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu). A faclelor lucire, răzbind prin pînza fină, Răsfrîng o dureroasă lumină din lumină. EMINESCU, O. I 96. ◊ (Poetic) Timpul... Întinde pe creneluri, pe ziduri și pe porți, Din mușchiul de paragini o fină țesătură. MACEDONSKI, O. I 24. ◊ (Adverbial) Obiectul cel mai fin lucrat din cele trei care s-au păstrat din tezaurul de la Conțești. ODOBESCU, S. II 190. 2. De (cea mai) bună calitate. Tutun fin.Ai ghete cu nasturi în picioare și pălărie fină-n cap. SLAVICI, O. I 332. Pe cap prinsese un văl sau maramă de o stofă albă și fină, cu două ace, așa încît plutea pe deasupra părului. BOLINTINEANU, O. 437. ♦ (Rar, despre metale) Curat, pur, neamestecat. Argint fin. Aur fin. 3. Fig. (Despre gînduri, idei) Subtil, ingenios. Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69. ♦ (Despre zîmbet) Abia perceptibil. Deprindeau retorica, cu zîmbete fine și gesticulații alese. SADOVEANU, O. VI 411. ♦ (Despre simțuri) Care distinge cele mai subtile nuanțe; foarte sensibil; ager. Gust fin. Miros fin. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese.

FIN2, -Ă, fini, -e, s. m. și f. Persoană botezată sau cununată, considerată în raport cu nașii săi. Finii erau aproape toți mai săraci decît nașul. PAS, Z. I 175. Iar fina noastră llinca stă la vatră pe cînd scriem această carte. SADOVEANU, N. P. 279. La botez, ciobanul dărui finului său o oaie fătătoare. ISPIRESCU, L. 208.

FIN, -Ă adj. 1. Subțire, delicat. ♦ Mărunt. ♦ Curat, pur; neamestecat. 2. Foarte sensibil, delicat. ♦ Manierat, elegant, binecrescut. ♦ Subtil, ingenios; isteț, dibaci, șiret. [< fr. fin, it. fino].

FIN, -Ă adj. 1. subțire, delicat. ◊ mărunt. ◊ curat, pur; neamestecat. 2. foarte sensibil, delicat. 3. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut. 4. (fig.; despre gânduri, idei) subtil, ingenios; isteț. (< fr. fin)

FIN2 (~i, ~e) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denotă multă gingășie; plin de gingășie. Față ~ă. 3) Care se impune prin grosime foarte mică; foarte subțire (și transparent). Pânză ~ă. 4) Care se impune prin calitate foarte bună; de calitate superioară. Vin ~. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtări alese; manierat. 6) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă o sensibilitate delicată; caracterizat prin nuanțe subtile. Aluzie ~ă. 7) (despre simțuri) Care vădește sensibilitate și rafinament; de acuitate puternică. Gust ~. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relații dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituală deosebită. Observație ~ă. /<fr. fin

FIN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. (în ritualul creștin) Persoană privită în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). /<lat. filianus

fin a. 1. subțire: fir fin, talie fină; 2. de formă delicată: trăsuri fine; 3. căutat pentru excelența-i: piatră fină, vin fin; 4. fără aliaj: aur fin; 5. subtil, ingenios: un gând fin și obscur EM.; 6. abil, șiret: spirit fin.

fin m. cel botezat, în raport cu nașii săi. [Lat. *FILIANUS (din FILIUS)].

arată toate definițiile

Intrare: fini
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fini
  • finire
  • finit
  • finitu‑
  • finind
  • finindu‑
singular plural
  • finește
  • finiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • finesc
(să)
  • finesc
  • fineam
  • finii
  • finisem
a II-a (tu)
  • finești
(să)
  • finești
  • fineai
  • finiși
  • finiseși
a III-a (el, ea)
  • finește
(să)
  • finească
  • finea
  • fini
  • finise
plural I (noi)
  • finim
(să)
  • finim
  • fineam
  • finirăm
  • finiserăm
  • finisem
a II-a (voi)
  • finiți
(să)
  • finiți
  • fineați
  • finirăți
  • finiserăți
  • finiseți
a III-a (ei, ele)
  • finesc
(să)
  • finească
  • fineau
  • fini
  • finiseră
Intrare: fin (adj.)
fin1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fin
  • finul
  • finu‑
  • fi
  • fina
plural
  • fini
  • finii
  • fine
  • finele
genitiv-dativ singular
  • fin
  • finului
  • fine
  • finei
plural
  • fini
  • finilor
  • fine
  • finelor
vocativ singular
plural
Intrare: fin (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fin
  • finul
  • finu‑
plural
  • fini
  • finii
genitiv-dativ singular
  • fin
  • finului
plural
  • fini
  • finilor
vocativ singular
  • finule
  • fine
plural
  • finilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fini

etimologie:

fin (adj.)

  • 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect.
    exemple
    • Trăsături fine.
      surse: DLRLC
    • În mîna cu încheieturi subțiri și fine ea ține un ulcior. BOGZA, C. O. 284.
      surse: DLRLC
    • Ai obosit cu mîna ta cea fină În val de aur părul despletind. EMINESCU, O. IV 380.
      surse: DLRLC
    • figurat Coborîm repede în vale, pe lîngă fînețe care ne trimit pe boarea fină miresme calde. SADOVEANU, O. VII 201.
      surse: DLRLC
    • figurat O sudoare fină, rece, îi acoperea fruntea. BART, E. 189.
      surse: DLRLC
    • figurat Pulberea de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Obiectul cel mai fin lucrat din cele trei care s-au păstrat din tezaurul de la Conțești. ODOBESCU, S. II 190.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu).
      surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: străveziu subțire attach_file 2 exemple
      exemple
      • A faclelor lucire, răzbind prin pînza fină, Răsfrîng o dureroasă lumină din lumină. EMINESCU, O. I 96.
        surse: DLRLC
      • poetic Timpul... Întinde pe creneluri, pe ziduri și pe porți, Din mușchiul de paragini o fină țesătură. MACEDONSKI, O. I 24.
        surse: DLRLC
  • 2. De (cea mai) bună calitate (în ceea ce privește materialul și execuția).
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Tutun fin.
      surse: DLRLC
    • Ai ghete cu nasturi în picioare și pălărie fină-n cap. SLAVICI, O. I 332.
      surse: DLRLC
    • Pe cap prinsese un văl sau maramă de o stofă albă și fină, cu două ace, așa încît plutea pe deasupra părului. BOLINTINEANU, O. 437.
      surse: DLRLC
  • 3. figurat Despre gânduri, idei:
    exemple
    • Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69.
      surse: DLRLC

etimologie:

fin, -ă (persoană) fină

  • 1. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie).
    surse: DEX '09 DLRLC diminutive: finișor attach_file 3 exemple
    exemple
    • Finii erau aproape toți mai săraci decît nașul. PAS, Z. I 175.
      surse: DLRLC
    • Iar fina noastră llinca stă la vatră pe cînd scriem această carte. SADOVEANU, N. P. 279.
      surse: DLRLC
    • La botez, ciobanul dărui finului său o oaie fătătoare. ISPIRESCU, L. 208.
      surse: DLRLC

etimologie: