EXILA, exilez, vb. I. Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baștină sau din țară). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.

eczili v vz exila

esila^[1] v vz exila corectat(ă)

esiliat, ~ă a vz exilat²

exila [At: GUSTI, G.V. 132/25 / V: (înv) esi~, eczili, ezi~ / P: eg-zi~ / Pzi: ~lez, (înv) exil / E: fr exiler] 1 vt (C.i. persoane; fșa) A condamna la exil (1) Si: a deporta, a expatria, a expulza, a surghiuni, (înv) a desțăra. 2 vr A părăsi de bunăvoie țara sau localitatea de origine (de teama persecuției) Si: a emigra, a se expatria, a băjeni, a pribegi. 3 vr A se izola. 4 vt (C.i. persoane; fșa) A îndepărta dintr-un anumit loc, dintr-o societate Si: a izgoni, a alunga, a exclude (1).

exilat², ~ă [At: HELIADE, O. I, 320 / V: (înv) esi~, ezi-, (îvr) esiliat / P: eg-zi~ / Pl: ~ați, ~e / E: exila] 1-2 smf, a (Persoană) care a fost condamnată la exil sau se află în exil (1) Si: deportat, expulzat, surghiunit, (înv) desțărat. 3-4 smf, a (Persoană) care a părăsit de bunăvoie țara sau localiatea de origine (de teama persecuției) Si: emigrat, expatriat. 5 a (Fig; rar) Izolat².

exilat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: exila] 1-4 Exilare (1-4).

ezila v vz exila

ezilat, ~ă a vz exilat²

*EXILA (-ilez) I. vb. tr. 1 A trimite în exil, a surghiuni ¶ 2 pr. ext. A îndepărta, a urgisi, pe cineva, a nu-i permite să mai dea ochi cu noi. II. vb. refl. A se condamna la un exil voluntar; a se retrage departe de lume [fr.].

* EXILA (-lez) I. vb. tr. 1 A trimite în exil, a surghiuni ¶ 2 pr. ext. A îndepărta, a urgisi, pe cineva, a nu-i permite să mai dea ochi cu noi. II. vb. refl. A se condamna la un exil voluntar; a se retrage departe de lume [fr.].

* EXILAT I. adj. p. EXILA. II. sm. Cel ce trăește în exil, surghiunit.

*EXILAT I. adj. p. EXILA. II. sm. Cel ce trăește în exil, surghiunit.

EXILA, exilez, vb. I. Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baștină sau din țară). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.

EXILA, exilez, vb. I. Tranz. (În trecut) A pedepsi (de obicei pe un infractor politic) cu izgonirea definitivă sau temporară din țară (sau dintr-o anumită localitate); a surghiuni. V. expulza. Nevinovata poveste servi de pretext... ca să închidă jurnalul și să exileze pe autor. NEGRUZZI, S. I 94. Mavrogheni izbuti a dobîndi un firman prin care exilă pe bătrînul ban Pană Filipescu cu fiii lui Nicolaie și Constantin la mînăstirile muntelui Athos. BĂLCESCU, O. I 87. ♦ Refl. A pleca de bunăvoie din țara sa, a se condamna la un exil voluntar. Medelnicerul Ștefanache și Dudescu, capetele opoziției, se exilară la insula Mitiline. BĂLCESCU, O. I 72.

EXILAT, -Ă, exilați, -te, adj. 1. Pedepsit cu exilul, izgonit din țara sa, surghiunit. Se simt ca exilați în orașul lor, străini lîngă căminul lor. EMINESCU, N. 84. ◊ (Substantivat) Călătorul se întoarce, pe cînd exilatul are puțină nădejde. SADOVEANU, Z. C. 96. Recădea în somnolența și melancolia lui de exilat. ANGHEL, PR. 43. 2. Retras, izolat. De bunăvoia lor trăiau exilați la vreun sat, spre a se iubi departe de zgomotul lumei. EMINESCU, N. 83.

EXILA, exilez, vb. I. Tranz. și refl. A obliga să plece sau a pleca în exil. – Fr. exiler.

EXILAT, -Ă, exilați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Pedepsit cu exilul, izgonit sau plecat din țara sa; surghiunit. 2. (Rar) Retras, izolat. – V. exila.

EXILA vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din țara, din locul de baștină). [< fr. exiler].

EXILAT, -Ă adj., s.m. și f. Condamnat la exil; surghiunit. ♦ (Fig.) Retras, izolat. [< exila].

EXILA vb. tr., refl. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil. (< fr. exiler)

EXILAT, -Ă adj., s. m. f. 1. condamnat la exil; aflat în exil. 2. (fig.) retras, izolat. (< exila)

A EXILA ~ez tranz. A trimite în exil; a surghiuni; a deporta. /<fr. exiler

A SE EXILA mă ~ez intranz. A pleca de bunăvoie în exil. /<fr. exiler

EXILAT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care este pedepsit cu exil sau este plecat de bunăvoie din țara sa. /v. a exila

exilà v. 1. a trimete în exil; 2. fig. a îndepărta, a respinge.

exilat m. cel ce trăiește în exil.

*exilát, -ă adj. și s. Care e în exil. – Ob. egz- (după fr.).

*exiléz v. tr. (fr. exiler, d. exil, exil). Pedepsesc un cetățean gonindu-l din patrie pe tot-de-a-una orĭ pe un timp. V. refl. Părăsesc de voĭe patria. – Ob. egz- (după fr.).

exila (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 1 sg. exilez, 3 exilează; conj. prez. 1 sg. să exilez, 3 să exileze

exila (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exilează

exila vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exilez, 3 sg. și pl. exilează

exila, exilez v. r. (deț.) a executa o lungă pedeapsă privativă de libertate.

EXILA vb. 1. v. surghiuni. 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)

EXILAT adj., s. (JUR.) alungat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun.

EXILA vb. 1. (JUR.) a alunga, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din țară.) 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)

EXILAT adj., s. (JUR.) alungat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun.