DOILEA, DOUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între întâiul și al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. A doua oară = data următoare; cu altă ocazie. Al doilea = după primul, pe urmă. (Pop.) De-al doilea = a doua oară. ◊ Expr. A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. [Pr.: do-i- / doi-] – Doi + le + a.

adoara no, a vz doi

dauă nc vz doi

dăuă nc vz doi

dăuoară nc vz doi

doau nc vz doi corectat(ă)

doauș no vz doilea

doi, două [At: PRAV. LUCACI, 231^v/2 / V: (înv) doao, doauă (S și: doaă), doau, doo, doolea, doî, duor nc / S și: (înv) doă / Pl: (rar, 28-31) doiuri / E: ml *dui, duae] 1 nc Numărul care în numărătoare are locul între unu și trei și este indicat matematic prin cifrele 2 și II. 2 a Indică un număr mic, neprecizat I-am spus două vorbe. 3 a (Înv; îlav) În (sau din) două vorbe (sau cuvinte), ori în două vorbe și-un cuvânt (pe scurt) Fără multă vorbă. 4 nc (Îlav) La doi pași Foarte aproape. 5 nc (Îe) A vorbi (sau spune) cu două înțelesuri A se exprima echivoc. 6 nc (Îae) A vorbi neclar. 7 nc (Îe) Nu face (sau nu dai, pop, nu plătește) nici două parale (sau doi bani) Nu prezintă nici un interes. 8 nc (Îae) Nu are nici o valoare. 9 nc (Îlav) În (sau pe din) două În două părți (egale). 10 nc (Îlav) Nici una, nici două Neașteptat. 11 nc (Îal) Imediat. 12 nc (Înv; îlav) În (sau pe din) două cu... Amestecat (în părți egale) cu altceva. 13 nc (Fam; îlav) În doi timpi și trei (sau două) mișcări Foarte repede. 14 nc (Îal) Imediat. 15 nc (Îlav) Una-două Foarte des. 16 nc (Îal) Întruna. 17 nc (Îlav) Din două una sau una din două Ori... ori... 18 nc (Îlav; de obicei în construcții negative) Cu una, cu două Cu ușurință. 19 nc (Îe) Una și cu una fac două E limpede. 20 nc (Îlv) A nu vorbi (sau a nu zice) (nici) două A tăcea. 21 nc (Precedat de „vreo” și urmat de „trei”) Indică un număr aproximativ A stat vreo doi, trei ani. 22 nc Numărul abstract corespunzător cifrei 2. 23 (Precedat de „vreo” și urmat de „ori”) Intră în componența numeralului adverbial corespunzător Vine de vreo două ori pe an. 24 nc (Precedat de pp „de” și urmat de „ori”, intră în componența numeralului multiplicativ corespunzător) Îndoit S-a făcut de două ori mai mare. 25 nc (Precedat de „câte”, adesea cu valoare adjectivală) Intră în componența numeralului distribuitiv corespunzător S-au așezat doi câte doi. 26 no Al doilea. 27-28 nc (Cu elipsa substantivului determinat) Ora sau ziua. 29 sn Semn grafic ce reprezintă numărul doi (1). 30 sn Notă aflată între notele unu și trei. 31 sn Carte de joc marcată cu doi (1). 32 sn Față a zarului marcată cu două puncte.^[1] modificată

doie no vz doilea

doile no vz doilea

doilea, doua no [At: PO 100/26 / V: (îvp) doile, (înv) doua (S și: doa), doaua (S și: doao), (îvr) duoile, doualea (S și: doalea), (reg) doualea, doolea, doie / S și: (înv) doa / E: doi + -lea] 1 (Cu valoare a sau s, precedat de articolul „al”, „a”) Care se află între primul și al treilea. 2 (La feminin, urmat de „parte”) Intră în componența numeralului fracționar corespunzător, indicând jumătate dintr-un tot A doua parte din sumă. 3 (La feminin, urmat de „oară”) Intră în componența numeralului adverbial corespunzător A venit a doua oară. 4 (D. veri; îla) De-al doilea Care sunt copiii verilor primari. 5 (Îlav) A doua zi În ziua următoare. 6 (Îlav) A doua oară Data următoare. 7 (Îvp; îlav) De-al doilea A doua oară. 8 (Îe) A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al ~ A considera ceva ca fiind de importanță secundară. modificată

doo nc vz doi

doolea nc vz doi^[1] modificată

doulea no vz doilea

NICI, †NICE, ‡NECE I. conj. Separă propozițiuni negative sau diferiți termeni ai unei propozițiuni negative: nu e ~ bun ~ rău; ~ nu bea ~ nu mănîncă; și ~ tu junghiu, ~ tu friguri, ~ altă boală nu s’a lipit de noi (CRG.); ~ mai mult ~ mai puțin; ~ unul ~ altul nu și-a făcut datoria; ~ una ~ alta 👉 ALTUL III. 5; ~ una ~ două 👉 DOI2, ALB I. 18, BĂLAIU l. 5, PREA2; ~ în car ~ în căruță; (P): ~ salcia pom ~ mojicul om. II. adv. și conj. 1 Servă ca negațiune: ~ mie nu-mi place; ~ nu știu despre ce e vorba; ~ că m’am gîndit ca să-i aduc pagubă (ISP.); n’am închis ochii ~ cît ai scăpăra din amănar (CRG.); ~ măcar un ban nu mi-a dat; ~ chiar o singură dată; 👉 VORBĂ ¶ 2 ~ UN, f. ~ O adj. nedef.: ~ un om, ~ o femeie; ~ o faptă fără plată; ~ UNUL f. ~ UNA pron. nedef.: ~ unul n’a răspuns; ~ una n’a venit ¶ 3 În legătură cu adverbe, formează alte adverbe negative: ~-cînd, niciodată; ~-cum 👉 NICIDECUM; ~-odată 👉 NICIODATĂ; ~-unde, nicăiri, etc. [lat. neque].

DOILEA, DOUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între întâiul și al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. A doua oară = data următoare; cu altă ocazie. Al doilea = după primul, pe urmă. (Pop.) De-al doilea = a doua oară. ◊ Expr. A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. [Pr.: do-i-] – Doi + le + a.

DOI, DOUĂ num. card. Numărul care în numărătoare are locul între unu și trei. Unu și cu unu fac doi. ♦ (Adjectival) Roșca aducea tovărășiei doi cai și un cîne ciobănesc. SADOVEANU, P. M. 13. Doi feciori în depărtări Ți i-a stins războiul. NECULUȚĂ, Ț. D. 112. Omul cu doi ochi Bine vede. TEODORESCU, P. P. 256. ◊ Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă, fără pierdere de vreme. Și, din două vorbe, fiul craiului îl tocmește. CREANGĂ, P. 203. În două cuvinte, e vorba de a ști: al cui e dreptul de proprietate. ODOBESCU, S. II 6. La doi pași = aproape. Locuiește la doi pași de tramvai. ◊ Expr. În doi timpi și trei mișcări = imediat, foarte repede. Ozun dragă, ți-a răsucit... capul, în doi timpi și trei mișcări. Nu te-am crezut așa de slab de înger. C. PETRESCU, C. V. 339. Nu face (sau nu plătește) nici două parale (sau doi bani) = nu prezintă nici un interes, nu are nici o valoare. (Om sau taler) cu două fețe v. față. În doi peri v. păr. (În glumă) (A spune) două vorbe ș-un cuvînt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. ♦ (Mai ales în stilul narativ, adesea în legătură cu «unu» sau «trei», ori precedat de adj. nehotărît «vreo») Exprimă un număr, o cantitate, o durată nehotărîtă; cîțiva, cîteva. Într-o zi se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. Și merg ei o zi și merg două și merg patruzeci și nouă. CREANGĂ, P. 199. Se suie iute în pod și scoboară de acolo... vreo două dimerlii de păsat. id. ib. 5. Am zărit de la fereastră vro două trăsuri coborînd dealul spre sat. ALECSANDRI, T. I 339. Ce focul, bade, te ține De nu vii seara la mine, Batăr la două, trei zile? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ♦ (Familiar, cu valoare de num. ordinal) Al doilea, a doua. Etajul doi. Tomul doi. ♦ (Substantivat) Profesorul a dat elevului un doi (= nota doi). Doi de doi. (Eliptic, subînțelegîndu-se ora, ziua, banii, cartea de joc marcată cu acest număr etc.) E două și zece. ◊ Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți (egale sau nu). Împarte frățește, pe din două. ▭ Cînd o frîngi [pîinea albă] în două, se înalță un abur copt și bun. C. PETRESCU, C. V. 119. Îl prinse pe degetul cel mic și buzduganul se rupse în două. EMINESCU, N. 4. Mane-n lături tot fugea, Iară Toma-l agiungea Ș-așa bine mi-l chitea, Că din fugă mi-i tăia Giumătate-a trupului Cu trei coaste a negrului! Mane-n două jos cădea. ALECSANDRI, P. P. 74. Una, două = mereu, într-una, continuu. Una, două, joacă! ▭ Și una, două, la pupăză, de nu știau cei din casă ce tot caut în pod așa de des. CREANGĂ, A. 55. (Despre anumite materii) În două (sau pe din două) cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Făina e în două cu țărîna... Mîncăm pămînt fiert în loc de mămăligă! VLAHUȚĂ, O. A. 157. S-a și stîrnit un vifor cumplit – cu lapoviță în două, – de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. CREANGĂ, P. 143. (În propoziții negative) Cu una cu două = ușor, repede. Patroana nu se lasă bătută cu una cu două. CAMIL PETRESCU, T. I 418. Stambulachie însă nu este om să se dea bătut cu una cu două. MACEDONSKI, O. III 4. (Înaintea unei alternative) Din două una sau una din două = ori una, ori alta, ori... ori... Măi bărbate... alegeți una din două: ori merg eu de unde-am venit, ori alungă-ți copiii. RETEGANUL, P. I 43. ◊ Expr. Una și cu una fac două = limpede, scurt, fără vorbă, fără să mai încapă discuție. Nici una, nici două = fără multă vorbă, fără a sta pe gînduri, dintr-o dată, imediat. Nici una, nici două, haț! pe ied de gît, îi retează capul pe loc. CREANGĂ, P. 23. Nici una, nici două, o dată începe a bate în poartă cît putea. id. ib. 308. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă, a nu zice nici cîrc, a tăcea chitic. Toată dimineața N-a vorbit nici două, iar cînd a-nceput Mă-sa cu ocară, fata s-a făcut Albă și-apoi verde. COȘBUC, P. I 245.

DOILEA, DOUA num. ord. (Precedat de articolul «al», «a») Care se află între întîiul și al treilea. Telefoanele zbîrnîiră a doua oară. CAMILAR, N. I 47. Era gata a o lovi cu a doua săgeată. ISPIRESCU, L. 5. ◊ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. Și fata de-mpărat veni Și-a doua zi, și-a treia zi. COȘBUC, P. I 282. [Cerbul] nu mai da pe la izvor iar pînă a doua zi pe la amiază. CREANGĂ, P. 224. A doua oară = data următoare, altă dată. A doua oară mă las păgubaș. (Numai la m., într-o enumerare, adesea în corelație cu «întîi», mai rar cu «al treilea») Al doilea = în rîndul al doilea. Mai întăi să mă lași cu «stimate». Al doilea, ce fel de soacră o fi fost aia? SADOVEANU, P. M. 25. De-al doilea = pentru a doua oară. Intru în ograda unui megieș al nostru, și din ogradă în ocol, și din ocol în grădina cu păpușoi, care erau chiar atunci prășiți de-al doilea. CREANGĂ, A. 6. ◊ Expr. De mîna a doua = a) de calitate inferioară, mai puțin luxos, mai ieftin. Marfă de mîna a doua. Hotel de mîna a doua; b) de mică importanță. Joacă într-un rol de mîna a doua. A pune (sau a lăsa, a trece) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. ◊ (Precedat de «cel de», «cea de», cu pronunțare regională) Îmi pare rău că n-am luat măcar spînul cel de al doile cu mine. CREANGĂ, P. 201. ◊ (În legătură cu grade de rudenie) Bărbat de-al doilea = al doilea soț al unei femei (care s-a căsătorit a doua oară). Văr de-al doilea = persoană considerată în raport cu fiii verilor primari ai unuia din părinții săi.

vârsta a doua sint. s. (ironic) Vârsta adultă ◊ „Chiar la intrarea în discotecă un tip, la vârsta a doua, beat, mi-a pus un pistol în tâmplă. Nu s-a întâmplat însă nimic.” R.l. 15 I 93 p. 4 (format după vârsta a treia)

AL DOILEA a doua num. ord. Care acupă locul indicat de numărul doi în ordinea numărării; care vine după primul. Rândul ~. /doi + le + a

DOI² două num. card. 1) Unu plus unu. ~ copaci. Două mere. ◊ În ~ timpi și trei mișcări foarte repede. Nu face nici două parale nu are nici o valoare. A nu scăpa cu una cu două a nu scăpa ușor. Din două una (sau una din două) ori una, ori alta; ori așa, ori așa. Nici una, nici două repede, fără a sta pe gânduri. A nu putea lega două vorbe (sau cuvinte) a fi redus, mărginit. 2) (cu valoare de num. ord.) Al doilea (a doua). /<lat. dui, duae

DOI¹ m. 1) Număr constând din două unități. ~ înmulțit cu ~. 2) Cifra 2 sau II. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. dui, duae

doi num. numărul îndoit al unității și cifra ce-l reprezintă; doi-de-mână, numele unei hore muntenești. [Lat. vulg. DUI = clasic DUO].

doilea (al) num. care vine după cel dintâiu. [V. doi].

două num. V. doi.

doĭ (m.) dóŭă (f. și n.) num. (lat. dui [= duo], duae, vgr. dýo, scr. dua, dva, vsl. dvoĭ, got. tvai; it. due, pv. dui, fr. deux, sp. dos, pg. dois. Gen a doĭ, a doŭă, lat. a doĭ, a doŭă, dat. la doĭ, la doŭă). Număr îndoit al luĭ una. Al doilea: regimentu doĭ, anu doĭ (saŭ al doilea) după Hristos. Cu s.f. nu se zice clasa doĭ cu numaĭ a doŭa. Dar s’ar putea zice într’o mină, de ex. galeria doĭ (adică număru doĭ). Pe la doŭă, pe la ceasu al doilea. S.m. Cifra doĭ, nota doĭ: profesoru a pus acestuĭ elev un doĭ, doĭ doĭ saŭ doĭ de doĭ.

dóilea (al), a dóŭa num. ord. (ea dift.). Care vine după cel dintîĭ, secund: rîndu al doilea, al doilea rînd saŭ rîndu cel de al doilea, cel de al doilea rînd, pl. rîndurile cele de al doilea; clasa a doŭa, a doŭa clasă (pl. n’are saŭ dacă-l are, e ca la neutre: clasele cele de al doilea).

dóŭă V. doĭ.

+doi¹ (cifră; notă; număr) s. m., pl. doi (A scris din greșeală un ~ în loc de trei. La teze a luat doi de ~.; etajul ~, zece minus ~)

doi² num. m., f. două; 2/II (data de doi/de două..., doi/două ianuarie; locul doi, parcela doi = al doilea/a doua; dar numai: ora două)

!doilea etc. (de al ~/ în tempo rapid de-al) prep. + num. m. (cel de al... / cel de-al..., văr ~)

doilea (al ~) (desp. do-i-/doi-) num. m., f. a doua; al Il-lea/al 2-lea, a II-a/a 2-a

+două puncte (desp. punc-te) num. + s. n. pl. (Apar greșit ~ în loc de unul.)

două sute num. invar.; 200/CC

+douăzeci și doi num. m., f. douăzeci și două; 22/XXII (data de douăzeci și doi/de douăzeci și două, dar numai: ora douăzeci și două)

!Războiul celor Două Roze s. propriu n. art.

doi num. m., f. două; 2/II

!doilea (al ~) (do-i-/doi-) num. m., f. a doua; al II-lea/al 2-lea, a II-a/a 2-a

două sute num.; 200/CC

doi num. m., f. două

doilea (precedat de al) num. m.(sil. doi-lea în tempo rapid /do-i-lea în tempo lent), f. a doua

două mii num.

două miilea (precedat de al) num. m., f. a două mia

două milioane num. (sil. -li-oa-)

două milioanelea (precedat de al) num. m. (sil. -li-oa-), f. a două milioana

două sute num.

două sutelea (precedat de al) num. m., f. a două suta

de-al doilea

doi

doilea (2 sil.)

două sute

(al) doilea, (a) doua.

doi, două.

doi (-ouă), num. – Număr între unu și trei. – Mr. doi, dao, megl. doi, două, istr. doi, do. Lat. dui, f. duae (Pușcariu 540; Candrea-Dens., 503; REW 2798); cf. it. due (v. it. dui, piem. doui, duoe), prov. dui, duas, fr. deux, cat., sp. dos, port. dous, duas. – Der. al doilea, num.; douăzeci, num.; doime, s. f. (jumătate); îndoi, vb. (a duplica; a dubla; a îndoi; a se îndoi; a oscila); îndoială, s. f. (nesiguranță; oscilație); îndoielnic, adj. (nesigur; incert); îndoință, s. f. (înv., îndoială); îndoios, adj. (nesigur); neîndoios, adj. (sigur, cert); îndoit, adj. (de două ori mai mult; dublu; îndoit; oscilant, nesigur); îndoiciune, s. f. (înv., îndoială); îndoitură, s. f. (încovoiere; cotitură); desdoi, vb. (a desfășura, a întinde); adăurat, adj. (Banat, nou, recent), de la adăoară < a doua oară.

A doua lege v. Deuteronom.

CONSUETUDO QUASI ALTERA NATURA (lat.) obișnuința este o a doua natură – Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, V, 25.

NON BIS IN IDEM (lat.) nu de două ori pentru același (lucru) – Axiomă juridică potrivit căreia nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași vină. P. ext. Recomandare pentru a evita repetarea unui subiect, a unei metode.

PORȚILE DE FIER II v. Gogoșu (2).

RĂZBOIUL CELOR DOUĂ ROZE, denumirea războiului civil din Anglia (1455-1485), dintre familiile nobiliare Lancaster și York. Se numea așa deoarece familia Lancaster avea ca blazon trandafirul roșu, iar familia York, trandafirul alb. În lupta de la Bosworth Field (aug. 1485), Henric Tudor, ultimul descendent al dinastiei Lancaster, unit cu o parte a partidului york, pune capăt domniei lui Richard III și întemeiază dinastia Tudor.

a doua la căldură expr. (intl.) buzunarul interior al unui sacou.

a fi taler cu două fețe expr. a fi ipocrit / fățarnic.

a juca la două capete expr. (pub.) a fi oportunist; a se alia / a încheia înțelegeri cu parteneri ireconciliabili între ei.

a mânca cât doi / cât șapte / cât zece expr. a mânca foarte mult.

a mânca pentru doi expr. (glum. – d. femei) a fi însărcinată.

a merge cu doiu’ expr. (adol.) a merge pe jos.

a nu da doi bani (pe cineva / ceva) expr. a avea o părere proastă (despre cineva / ceva).

a semăna ca două picături de apă expr. a semăna perfect.

a spune două vorbe și un cuvânt expr. a vorbi extrem de concis.

a sta cu fundul în două / șapte luntri expr. 1. a fi oportunist. 2. a nu ști ce vrea.

a vorbi în doi peri expr. a vorbi intenționat confuz.

a zice (cuiva) vreo două de dulce expr. a certa, a mustra, a dojeni cu asprime (pe cineva).

a-i spune cuiva vreo două de dulce expr. a certa / a mustra pe cineva.

de doi bani / trei lulele expr. (peior.) 1. ieftin. 2. de calitate inferioară.

doi de-un leu expr. (adol., peior.) 1. două persoane insignifiante. 2. două persoane cu aceleași defecte.

doi la geamantan expr. chinez.

doi la metru, trei la chil expr. (glum.) persoană scundă și slabă.

doi ochi albaștri expr. țuică de prune.

doi ș’un sfert expr. (pub.) U.M. 0215, serviciul de informații al Ministerului de Interne.

în doi peri exp. 1. fără a convinge. 2. dubios, ambiguu.

joc la două capete expr. (pub., peior.) oportunism.

NOTA DOI duplă, ghebos, nouă cu talpă.

o cheie, două chei expr. (glum.) O.K., în regulă.

om cu două fețe expr. om ipocrit / fățarnic.

opt pe doi expr. (șc.) nota patru.

sticla de lampă numărul doi expr. (glum., înv.) țoi, cinzeacă, (păhărel cu) cinzeci de mililitri de băutură spirtoasă.

taler cu două fețe expr. om ipocrit / fățarnic.

trei pe doi expr. loc de veci.

DE DOI s. breaza (art.), ungureasca (art.), ca-la-Breaza. (~ este un dans popular.)

DE DOI s. breaza (art.), ungureasca (art.). (~ este un dans popular.)

Bis dat qui cito dat (lat. „Cine dă la timp, dă de două ori”) – Sînt autori care supraviețuiesc îndeosebi printr-o singură frază, printr-o singură cugetare, printr-o singură vorbă de spirit, ca poetul grec Philemon (vezi: Nu uita niciodată că ești om!) sau ca poetul francez Piron (vezi: Pas même académicien). Poetul latin Publius (sau Publilius) Syrus face și el parte din această categorie. A scris versuri, scenete și mai multe maxime cu caracter moral, care au fost adunate într-o culegere intitulată Sententiae (Sentințe). Dar cea mai cunoscută – putem spune, singura care i-a păstrat amintirea și numele – este acest: bis dat qui cito dat, echivalent în graiul nostru cu zicala: „lucrul la timp dăruit, prețuiește îndoit”. LIT.

Consuetudo quasi altera natura (lat. „Obișnuința e a doua natură”) – Cugetare a lui Cicero (De finibus, V, 25). A devenit proverb în multe limbi. LIT.

Mai bine primul într-un sat decît al doilea la Roma – Sînt cuvintele lui Cezar. Se povestește că, trecînd într-o zi printr-un mic cătun din Alpi, Cezar s-a oprit în piață unde se dădea o vajnică luptă pentru alegerea căpeteniei satului. Însoțitorii săi s-au mirat: „Cum, și aici în coclaurile acestea se luptă oamenii pentru șefie?” – „Nu rîdeți – le-a răspuns viitorul dictator – aș prefera eu însumi să fiu primul într-un sat decît al doilea la Roma”. Se citează spre a sublinia preferința pentru întîietate. IST.

Non bis in idem (lat. "Nu de două ori același lucru) – E un adagiu juridic care înseamnă că nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași faptă. Expresia a fost împrumutată și de vorbirea curentă, unde a căpătat un sens diferit, și anume: de a nu întrebuința de două ori metode identice. De exemplu: aceleași trucuri într-o comedie, aceleași expresii într-o cuvîntare, aceleași cuvinte într-o lecție ș.a.m.d. ȘT.

Taler cu două fețe – De pe vremea cînd talerul (vechea monedă austriacă de argint) a circulat și-n țara noastră (sec. XVII-XIX), a rămas comparația pentru omul ipocrit. „Arată năravul fățarnicului ce se schimbă cînd p-o față, cînd pe alta” (I. Golescu). „Talerul cu două fețe”, adică omul viclean și prefăcut „pe din față te laudă și către alții te hulește” (I. Zane). Comparația se datorește faptului că metalul lucios suflat pe taler s-a cojit repede și a ieșit la iveală fața de metal prost. Vezi: A-și da arama pe față și Ianus. IST.