domesticire sf [At: DLR ms / Pl: ~ri / E: domestici] 1 Îmblânzire. 2 Cultivare (1). 3 (Fig) Transformare a cuiva, care devine mai potolit, mai sociabil.

DOMESTICIRE s. f. Acțiunea de a domestici; îmblînzirea animalelor sălbatice.

DOMESTICIRE s.f. Acțiunea de a (se) domestici și rezultatul ei; îmblînzire. [< domestici].

domestici [At: MARIAN, O. II, 397 / V: (înv) dum~, ~stnici / Pzi: ~cesc / E: domestic] 1-2 vtrp (C.i. animale) A îmblânzi. 3-4 vtrp (C.i. pământ) A cultiva (1-3). 5-6 vtr (Fig) A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil.

domestnici v vz domestici

DOMESTICI, domesticesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la un animal) A obișnui să trăiască pe lîngă casă; a îmblînzi. Ne spunea că... nu este cal pe care să nu-l domesticească. BOLINTINEANU, O. 429. ◊ Refl. pas. Se simțea neputincioasă ca un vultur cu aripile tăiate, domesticit de nevoie. CAMIL PETRESCU, N. 137.

DOMESTICI vb. IV. tr., refl. A (se) face domestic; a (se) îmblînzi. [Cf. fr. domestiquer].

DOMESTICI vb. tr., refl. a (se) face domestic; a (se) îmblânzi. (< fr. domestiquer)

A SE DOMESTICI pers. 3 se ~ește intranz. 1) (despre animale) A deveni domestic. 2) fig. (despre persoane) A deveni mai liniștit sau mai sociabil. /Din domestic

A DOMESTICI ~esc tranz. 1) (animale sălbatice) A face domestic; a îmblânzi. 2) A face să se domesticească. /Din domestic

domesticì v. a face domestic, a îmblânzi.

* domesticésc v. tr. (d. domestic). Fac domestic, îmblînzesc.

domesticire s. f., g.-d. art. domesticirii; pl. domesticiri

domesticire s. f., g.-d. art. domesticirii; pl. domesticiri

domesticire s. f., g.-d. art. domesticirii; pl. domesticiri

domestici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticesc, 3 sg. domesticește, imperf. 1 domesticeam; conj. prez. 1 sg. să domesticesc, 3 să domesticească

domestici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticesc, imperf. 3 sg. domesticea; conj. prez. 3 să domesticească

domestici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticesc, imperf. 3 sg. domesticea; conj. prez. 3 sg. și pl. domesticească

domestici CADE consderă acest verb ca derivat romînesc de la domestic, iar pe acesta din urmă, ca neologism împrumutat, din franțuzește. La fel DLRM, TDRG, ca de obicei mai corect, introduce în discuție forma dumesnici, atestată în limba veche, alături de alte forme vechi ca dumestici etc. Mi se pare sigur că domestici nu e format direct pe baza neologismului domestic, deoarece ne-am aștepta în acest caz la a domestica (cf. fr. domestiquer, it. domesticare). În vremea cînd au fost introduse masiv elemente romanice occidentale, imensa majoritate a verbelor împrumutate în romînește au fost repartizate conjugării I. Verbul de conjugarea a IV-a domestici este fără îndoială romînesc, chiar și fără să facem apel la paralela sălbătici. El a circulat sub forma normală dumesnici, iar cînd a apărut neologismul domestic s-a produs numai o adaptare fonetică a verbului, astfel încît să dea impresia că e derivat de la cuvîntul nou. E interesant de constatat că la bază avem un cuvînt de origine latină (dumeastec < lat. domesticus), slavizat (dumesnic, sub influența v. sl. домашънъ, домаштънъ), ar derivatul lui, de tip slav, a fost apoi romanizat.

DOMESTICÍRE (< domestici) s. f. Proces îndelungat, efectuat sub controlul omului, de transformare a animalelor sălbatice în animale domestice și de modificare a caracteristicilor lor biologice corespunzător intereselor lui economice.

DOMESTICIRE s. îmblânzire, (înv.) dumesnicire. (~ unui animal sălbatic.)

DOMESTICIRE s. imblînzire. (înv.) dumesnicire. (~ unui animal sălbatic.)

DOMESTICI vb. a îmblânzi, (înv.) a dumesnici, a supune. (A ~ un animal sălbatic.)

DOMESTICI vb. a îmblînzi, (înv.) a dumesnici, a supune. (A ~ un animal sălbatic.)

A domestici ≠ a sălbătici