îmblânzire sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 409/10 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~ri / E: îmblânzi] 1 (Înv) Mângâiere. 2 (Înv) Bunăvoință față de cineva Si: blândețe, îmblânzeală (2), (înv) blânzire. 3 Deprindere a unui animal (sălbatic) să se supună omului (pentru a se aduce foloase) Si: domesticire, îmblânzeală (3), (înv) blânzire. 4 Aducere în stare de blândețe Si: calmare, domolire, îmblânzeală (4), liniștire, potolire, (înv) blânzire. 5 (Fig) Atenuare a unor situații, măsuri, legi, pedepse etc. Si: îmblânzeală (5), (înv) blânzire.

ÎMBLÎNZIRE s. f. Acțiunea de a îmblînzi.

îmblânzire s. f., g.-d. art. îmblânzirii

îmblânzire s. f., g.-d. art. îmblânzirii

îmblânzire s. f., g.-d. art. îmblânzirii; pl. îmblânziri

ÎMBLÂNZIRE s. 1. v. domesticire. 2. v. calmare.

ÎMBLÎNZIRE s. 1. domesticire, (înv.) dumesnicire. (~ unui animal sălbatic.) 2. calmare, domolire, îmbunare, împăcare, liniștire, potolire. (~ unei persoane enervate.)