2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

doborấre sf [At: (a. 1775) URICARIUL I, 69 / V: (înv) oboríre sf / Pl: ~ấri / E: doborî] 1 Culcare la pământ. 2 Răsturnare. 3 Ucidere. 4 Vânare. 5 (Îvr) Detronare. 6 Desprindere și cădere a unui obiect fixat, atârnat. 7 Acțiune prin care o ființă sau un obiect care plutește prin aer sau zboară este făcută să cadă. 8 Răpunere. 9 Copleșire (2). 10 Desființare. 11 Depășire a celui mai bun rezultat anterior. 12 (Înv; Ban, Olt) Coborâre (30).

DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî.

DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî.

doborấre s. f., g.-d. art. doborấrii; pl. doborấri

doborâre s. f., g.-d. art. doborârii; pl. doborâri

DOBORÂRE s. 1. culcare, dărâmare, lungire, prăbușire, prăvălire, răsturnare, trântire, (înv.) răsturnătură. (~ cuiva la pământ.) 2. aruncare, azvârlire, trântire. (~ călărețului din șa.) 3. v. culcare.

doborî́ [At: PSALT. HUR. 47r/11 / V: (înv) oborí, ob~ / Pzi: dobór / E: d- + oborî. Oborî < vsl оборити] 1-2 vt, (înv) vrp (C. i. un corp ) A culca la pământ. 3 vt (C. i. un corp) A răsturna. 4 vt (D. animale) A ucide. 5 vt (D. animale) A vâna. 6 vt (Îvr) A detrona. 7 vt A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat. 8 vt A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește prin aer. 9 vt (C. i. oameni) A răpune (în luptă). 10 vt (C. i. boli, suferințe, oboseală etc.) A copleși (2). 11 vt (Fig; c. i. situații, concepții, teorii etc.) A desființa. 12 vt A depăși cel mai bun rezultat (sportiv) anterior. 13 vi (Înv; Olt, Ban) A coborî (34).

DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî.

DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî.

DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos (ceva sau pe cineva), a culca, a răsturna, a trînti la pămînt, a prăbuși, a dărîma. [Dihania] dobora în drumu-i copăcei de trei ani, pe care îi atingea cu colții. ISPIRESCU, U. 39. Vîntul... doboară stejari falnici și desfoaie blînde flori. ALECSANDRI, P. A. 132. Pleacă către pădure În mînă cu o săcure Ceva lemne să doboare. PANN, P. V. I 89. ◊ Fig. Ca să dobori poarta robiei, îți trebuie umeri ca ai mei. CAMIL PETRESCU, T. II 598. ◊ Refl. (Rar) Un altar ce se doboară Cînd vin trăsnete de sus ! COȘBUC, P. I 213. Deodat-o bardă crudă prin aer luce, zboară, Lovește !... gios bătrînul c-un vaiet se doboară. ALECSANDRI, P. III 303. ♦ (Regional) A cosi. Scoală, dragul mamii, să te duci să dobori iarba ceea. REBREANU, I. 45. 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat (atîrnat, agățat). [Piatra] va lovi în pom... și va doborî mere. CAMIL PETRESCU, T. III 509. ♦ (Cu privire la ființe sau obiecte care zboară sau plutesc în aer) A face să cadă, a da jos; a prăbuși. A doborît un avion.Iacă un țînțar a ajuns tocmai la vîntul turbat și voi să-l dobor d-acolo cu săgeata mea. ISPIRESCU, L. 321. [Nobilul pleca la vînătoare] ca să doboare... cocorii, răpezind asupră-le agerii săi șoimi. ODOBESCU, S. III 54. 3. (Cu privire la persoane) A înfrînge, a birui, a supune, a distruge; a răpune. Luminatul împărat... a doborît. pe toți dușmanii. SADOVEANU, D. P. 160. Ești o neroadă dacă îți închipui că e în stare să mă doboare cineva. CAMIL PETRESCU, T. I 259. Pentru cea din urmă oară Aș voi să-l văd cum luptă și pe zmeu cum îl doboară. EFTIMIU, Î. 111. ♦ (Cu privire la stări, situații, împrejurări) A nimici, a desființa, a stîrpi. Pui în lanțuri ai tăi ani, Pe copii ți-i faci orfani, Văduvești soția, De cumva-ndrăznești să zici Că ai drept să te ridici Să dobori hoția. NECULUȚĂ, Ț. D. 42. ♦ (Subiectul e un fapt, un eveniment sau o stare psihică ori fizică) A învinge, a birui, a copleși. Boala și mizeria l-au doborît înainte de vreme [pe Eminescu]. SADOVEANU, E. 83. Ochii i se închideau, somnul îl dobora. GALACTION, O. I 41. Grelele încercări de tot soiul prin care trecuse... ar fi doborît un uriaș. M. I. CARAGIALE, C. 12. Sta s-o doboare cu totul întristarea, ISPIRESCU, L. 59. 4. (Sport; cu privire la recorduri) A depăși. Echipa națională de ștafetă a doborît recordul de 4 x 100 de metri.

DOBORÎ́RE, doborîri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. 1. Răsturnare la pămînt, prăvălire. Doborîrea copacilor. 2. Desființare, zdrobire, nimicire. Fără doborîrea prin revoluție a capitalismului și cucerirea puterii de către clasa muncitoare, problema națională nu poate fi rezolvată. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 42. Suferea și răbda, cu o credință nezdruncinată în doborîrea fascismului. CAMILAR, N. I 325.

doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 doboáre; ger. doborấnd; part. doborất

doborî́ vb., ind. prez. 1 sg. dobór, 3 sg. și pl. doboáră, imperf. 3 sg. doborá; conj. prez. 3 sg. și pl. doboáre

DOBORÎ vb. 1. a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a întinde, a lungi, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, a trânti, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu un pumn l-a ~ la pământ.) 2. v. culca.

DOBORÎ vb. v. ajunge, birui, copleși, covârși, cuprinde, împovăra, înfrânge, învinge, năpădi, podidi, prinde, răzbi, toropi.

doborî (dobór, -ít), vb. – A da jos, a dărîma, a culca la pămînt. Sl. oboriti „a doborî”, probabil în compunere cu pref. do-, care indică o acțiune exclusivă (Miklosich, Lexicon, 472; Candrea), cf. oborî.Der. doborîtor, adj. (care doboară).

A DOBORÎ́ dobór tranz. (obiecte, ființe în poziție verticală) A culca la pământ; a prăvăli. /<sl. do oboriti

doborî́ v. a da jos, a răsturna, a dărăma: a doborî copaci, case. [V. oborî].

dobór, a -î́ v. tr. (vsl. *do-boriti, compus ca și a oborî, a desființa. – Dobor, doboară, doborîm; doboram; să doboare). Daŭ jos răstorn, trîntesc: a doborî un copac. Fig. Răpun, înving: a doborî dușmanii, foamea mă doboară.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

doborî́ vb. v. AJUNGE. BIRUI. COPLEȘI. COVÎRȘI. CUPRINDE. ÎMPOVĂRA. ÎNFRÎNGE. ÎNVINGE. NĂPĂDI. PODIDI. PRINDE. RĂZBI. TOROPI.

Intrare: doborî
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) doborî doborâre doborât doborând singular plural
doboa doborâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dobor (să) dobor doboram doborâi doborâsem
a II-a (tu) dobori (să) dobori doborai doborâși doborâseși
a III-a (el, ea) doboa (să) doboare dobora doborî doborâse
plural I (noi) doborâm (să) doborâm doboram doborârăm doborâserăm, doborâsem*
a II-a (voi) doborâți (să) doborâți doborați doborârăți doborâserăți, doborâseți*
a III-a (ei, ele) doboa (să) doboare doborau doborâ doborâseră
Intrare: doborâre
doborâre substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular doborâre doborârea
plural doborâri doborârile
genitiv-dativ singular doborâri doborârii
plural doborâri doborârilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)