2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

distrás, ~ă a [At: CONV. LIT. I, 51 / Pl: ~ași, ~e / E: distrage] 1 (D. oameni) Distrat (1). 2 (D. privire, expresie) Care denotă indiferență. 3 (Rar) Amuzat.

DISTRÁS, -Ă, distrași, -se, adj. (Învechit) 1. Distrat. Tînărul lucra înainte cu un aer distras. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. Ea-l asculta pe copilaș Uimită și distrasă, Și rușinos și drăgălaș, Mai nu vrea, mai se lasă. EMINESCU, O. I 175. 2. Amuzat. Rîdeam cu dezmierdare Distrași ca doi copii. COȘBUC, P. II 193.

distras a. cu gândul aiurea. [V. distrage].

* distrás, -ă adj. (d. distrag). Substras de la atențiune. Rar. Distrat, amuzat.

DISTRÁGE, distrág, vb. III. Tranz. A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă etc.; a distra. [Part. distras] – Din fr. distraire (după trage).

DISTRÁGE, distrág, vb. III. Tranz. A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă etc.; a distra. [Part. distras] – Din fr. distraire (după trage).

distráge [At: HELIADE, O. II, 83 / Pzi: distrág / E: fr distraire, lat distrahere] 1 vtf A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare sufletească Si: (înv) a distra (1). 2 vt (C.i. gânduri, idei, atenția etc.) A îndepărta de la anumite preocupări, griji, obsesii etc. 3-4 vtr (Înv) A (se) distra (2-3). 5 vt (Înv) A separa o parte dintr-un întreg.

DISTRÁGE, distrág, vb. III. Tranz. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă. Amfiteatrele și circurile romane prilejuiau spectacole deseori sîngeroase, mijloc de diversiune cu ajutorul căruia aristocrația romană încerca să distragă masele de la frămîntările și luptele sociale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 356, 2/5. 2. (Învechit) A distra, a amuza. Dacă n-aș fi reținut aici... m-aș repezi îndată să vă văz, cu speranța că v-aș putea oarecum distrage. CARAGIALE, O. VII 22. – Formă gramaticală: part. distras.

DISTRÁGE vb. A abate gândul, atenția cuiva de la ceva care îl preocupă, îl obsedează etc. [P.i. distrág, perf. s. -trăsei, part. -tras. / < fr. distraire, lat. distrahere, după trage].

DISTRÁGE vb. tr. a abate gândul, atenția cuiva de la ceva care îl preocupă, îl obsedează etc. (după fr. distraire)

A DISTRÁGE distrág tranz. A abate de la o preocupare sau de la un gând; a sustrage; a distra. /<fr. distraire

distrage v. 1. a abate dela cugetările, dela ocupațiunile sale; 2. a-și procura distracțiuni. [Formă paralelă cu distra, de unde un participiu distrat (= fr. distrait), alăturea cu distras].

* distrág, -strás, a -tráge v. tr. (dis- și trag, după fr. dis-traire, lat. dis-tráhere). Fac să nu fiĭ atent, distrez: huĭetu de afară îĭ distrage pe elevĭ, distrage atențiunea elevilor. Rar. Distrez, amuz.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

distráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrág, 1 pl. distrágem, imperf. 3 sg. distrăgeá; ger. distrăgấnd; part. distrás

distráge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrág; part. distrás


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISTRÁGE vb. v. amuza, desfăta, dispune, distra, înveseli, petrece, râde, veseli.

distrage vb. v. AMUZA. DESFĂTA. DISPUNE. DISTRA. ÎNVESELI. PETRECE. RÎDE. VESELI.

Intrare: distras
distras adjectiv
adjectiv (A4)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • distras
  • distrasul
  • distrasu‑
  • distra
  • distrasa
plural
  • distrași
  • distrașii
  • distrase
  • distrasele
genitiv-dativ singular
  • distras
  • distrasului
  • distrase
  • distrasei
plural
  • distrași
  • distrașilor
  • distrase
  • distraselor
vocativ singular
plural
Intrare: distrage
verb (VT649)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • distrage
  • distragere
  • distras
  • distrasu‑
  • distrăgând
  • distrăgându‑
singular plural
  • distrage
  • distrageți
  • distrăgeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • distrag
(să)
  • distrag
  • distrăgeam
  • distrăsei
  • distrăsesem
a II-a (tu)
  • distragi
(să)
  • distragi
  • distrăgeai
  • distrăseși
  • distrăseseși
a III-a (el, ea)
  • distrage
(să)
  • distra
  • distrăgea
  • distrase
  • distrăsese
plural I (noi)
  • distragem
(să)
  • distragem
  • distrăgeam
  • distraserăm
  • distrăseserăm
  • distrăsesem
a II-a (voi)
  • distrageți
(să)
  • distrageți
  • distrăgeați
  • distraserăți
  • distrăseserăți
  • distrăseseți
a III-a (ei, ele)
  • distrag
(să)
  • distra
  • distrăgeau
  • distraseră
  • distrăseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

distras învechit

  • exemple
    • Tînărul lucra înainte cu un aer distras. VLAHUȚĂ, O. A. III 10.
      surse: DLRLC
    • Ea-l asculta pe copilaș Uimită și distrasă, Și rușinos și drăgălaș, Mai nu vrea, mai se lasă. EMINESCU, O. I 175.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Rîdeam cu dezmierdare Distrași ca doi copii. COȘBUC, P. II 193.
      surse: DLRLC

etimologie:

distrage

  • 1. A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: amuza distra sustrage attach_file 2 exemple
    exemple
    • Amfiteatrele și circurile romane prilejuiau spectacole deseori sîngeroase, mijloc de diversiune cu ajutorul căruia aristocrația romană încerca să distragă masele de la frămîntările și luptele sociale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 356, 2/5.
      surse: DLRLC
    • Dacă n-aș fi reținut aici... m-aș repezi îndată să vă văz, cu speranța că v-aș putea oarecum distrage. CARAGIALE, O. VII 22.
      surse: DLRLC

etimologie: