3 intrări

35 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

DISPERÁRE, disperări, s. f. Faptul de a dispera; desperație. ◊ Loc. adv. Cu disperare = (în mod) disperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ◊ Expr. A duce (sau a împinge pe cineva) la disperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera. [Var.: desperáre s. f.] – V. dispera.

DISPERÁRE s. f. v. desperare.

!disperáre (dis-pe-/di-spe-) s. f., g.-d. art. disperắrii; pl. disperắri

DISPERÁRE s.f. v. desperare.

DISPERÁRE s. f. elem. desperare.

desperáre sf [At: I. GOLESCU, C., ap. Da ms / V: dis~ / Pl: ~rắri / E: despera] 1-2 Pierdere a oricărei speranțe (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: desperat1 (1-2), desperație (1-2). 3-4 Aducere a cuiva în stare de desperare (1-2) Si: desperat1 (3-4), desperație (3-4). 5-6 (Ajungere sau) aducere a cuiva în stare de exasperare Si: desperat1 (5-6), desperație (5-6). 7-8 Stare sufletească apăsătoare, specific umană, caracterizată prin pierderea oricărei speranțe (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: deznădejde, (înv) desperanță (1-2), desperație (7-8). 9 (îlav) Cu ~ În mod deznădăjduit. 10 (Îal) Din toate puterile Si: aprig, tare. 11 (Îlav) În ~ (de cauză) Într-o situație fără ieșire. 12 (Îlav) La ~ În cel mai înalt grad. 13 (Îe) A duce pe cineva la ~ A face pe cineva să-și piardă nădejdea. 14 (Îae) A exaspera.

DESPERÁRE s. f. v. disperare.

DISPERÁ, dispér, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: disperez. – Var.: desperá vb. I] – Din lat. desperare.

Prin contrast, DEX '98 menționează despera ca formă principală și dispera ca variantă. - cata

DESPERÁRE, desperări, s. f. Faptul de a despera; desperație. ◊ Loc. adv. Cu desperare = (în mod) desperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ◊ Expr. A duce (sau a împinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera. [Var.: disperáre s. f.] – V. despera.

DESPERÁ, despér și (mai rar) desperez, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. (Atestat în forma de prez. ind. pers. 3 pl. desper). Așa virtuoșii murind nu desper, Speranța-a lor frunte-nsenină. EMINESCU, O. I 12. ◊ Refl. (Învechit) Dacă la vîrsta ta te desperezi, apoi noi acei cari sîntem mai bătrîni... ce trebuie să facem ? KOGĂLNICEANU, S. 215. 2. Tranz. (Rar) A aduce (pe cineva) la desperare; a exaspera. Se arătară îndată pintre stuh vro patru dorobanți... care ne spuseră că ne găsim chiar în dreptul Călărașilor, și în lungă depărtare de orice sat. Această aflare ne desperă, căci toate proviziile noastre se înecaseră ! ALECSANDRI. O. P. 210. – Variantă: disperá vb. I.

DESPERÁRE, desperări, s. f. (Și în forma disperare) Faptul de a despera; deznădejde. Își smulsese părul din cap de desperare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 205. Bătrînul își lăsă capul în jos, cu un aer de supremă desperare. VLAHUȚĂ, CL. 87. În Țara Romînească, starea țăranilor merse din zi în zi mai rău, pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. ◊ Loc. adv. Cu desperare = (în mod) desperat, deznădăjduit. Aș voi să întreb unde mergem, vorbi într-o vreme cu disperare domnul Paul de Marenne. SADOVEANU, Z. C. 191. Mărinda, pierdută pintre popor, se uita cu mirare și cu luare-aminte la soldați și deodată, țipînd cu desperare, pică la pămînt leșinată. ALECSANDRI, O. P. 227. La desperare = într-o împrejurare grea, în care sînt puține posibilități de scăpare. La desperare te agăți de orice.Expr. A duce (sau a aduce, a împinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera (pe cineva). – Variantă: disperáre s. f.

!disperá (a ~) (dis-pe-/di-spe-) vb., ind. prez. 3 dispéră

desperáre/disperáre s. f. (sil. mf. -spe-), g.-d. art. desperării/disperării; pl. desperări/disperări

Intrare: dispera
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dispera disperare disperat disperând singular plural
dispe disperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) disper (să) disper disperam disperai disperasem
a II-a (tu) disperi (să) disperi disperai disperași disperaseși
a III-a (el, ea) dispe (să) dispere dispera disperă disperase
plural I (noi) disperăm (să) disperăm disperam disperarăm disperaserăm, disperasem*
a II-a (voi) disperați (să) disperați disperați disperarăți disperaserăți, disperaseți*
a III-a (ei, ele) dispe (să) dispere disperau dispera disperaseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dispera disperare disperat disperând singular plural
disperea disperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) disperez (să) disperez disperam disperai disperasem
a II-a (tu) disperezi (să) disperezi disperai disperași disperaseși
a III-a (el, ea) disperea (să) dispereze dispera disperă disperase
plural I (noi) disperăm (să) disperăm disperam disperarăm disperaserăm, disperasem*
a II-a (voi) disperați (să) disperați disperați disperarăți disperaserăți, disperaseți*
a III-a (ei, ele) disperea (să) dispereze disperau dispera disperaseră
Intrare: desperare
desperare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desperare desperarea
plural desperări desperările
genitiv-dativ singular desperări desperării
plural desperări desperărilor
vocativ singular
plural
disperare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular disperare disperarea
plural disperări disperările
genitiv-dativ singular disperări disperării
plural disperări disperărilor
vocativ singular
plural
Intrare: disperare
disperare
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)