2 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dezaprobáre sf [At: GHICA, S. 106 / S și: (înv) desa~ / Pl: ~bắri / E: dezaproba] 1 Considerare a unor proiecte, fapte, acțiuni ca fiind inutile sau dăunătoare. 2 (Pex) Criticare. 3 (Îlav) Cu ~ Dezaprobativ. 4 (Ccr) Act scris prin care se dezaprobă (1) ceva.

DEZAPROBÁRE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba; (concr.) cuvânt, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva. – V. dezaproba.

DEZAPROBÁRE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba; (concr.) cuvinte, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva. – V. dezaproba.

DEZAPROBÁRE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba. Tina Diaconu le măsoară din ochi cu dezaprobare. C. PETRESCU, A. 459.

!dezaprobáre (de-za-pro-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaprobắrii; pl. dezaprobắri

dezaprobáre s. f. (sil. -pro-; mf. dez-), g.-d. art. dezaprobării; pl. dezaprobări

DEZAPROBÁRE s. blam, blamare, condamnare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osândire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ faptei necugetate a cuiva.)

Dezaprobare ≠ acceptare, aprobare, consimțire, încuviințare

DEZAPROBÁRE s.f. Acțiunea de a dezaproba; blamare, înfierare. [< dezaproba].

dezaprobá vt [At: I. GOLESCU, C. / S și: (înv) desa~ / Pzi: ~prób, (înv) ~béz / E: dez- + aproba cf fr désapprouver] 1 A nu fi de acord cu ceva, considerat inutil sau dăunător. 2 (Pex) A critica. 3 (Pex) A condamna.

DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba).

DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba).

DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A fi împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a nu aproba, a nu încuviința, a nu găsi bun (ceva spus sau făcut de cineva). Dezaprobă cele ce s-au întîmplat. CAMIL PETRESCU, T. II 444.

!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă

dezaprobá vb. (sil. -pro-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezaprób, 3 sg. și pl. dezapróbă

DEZAPROBÁ vb. a blama, a condamna, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osândi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.)

A dezaproba ≠ a accepta, a aproba, a consimți, a încuviința

DEZAPROBÁ vb. I. tr. A nu aproba; a blama, a înfiera. [P.i. dezaprób. / cf. fr. désapprouver, după aproba].

DEZAPROBÁ vb. tr. a nu aproba; a blama, a înfiera. (după fr. désapprouver)

A DEZAPROBÁ dezaprób tranz. (acțiuni, fapte, afirmații) A considera ca fiind inacceptabil sau reprobabil; a găsi rău. /<fr. désapprouver

Intrare: dezaproba
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezaproba dezaprobare dezaprobat dezaprobând singular plural
dezapro dezaprobați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezaprob (să) dezaprob dezaprobam dezaprobai dezaprobasem
a II-a (tu) dezaprobi (să) dezaprobi dezaprobai dezaprobași dezaprobaseși
a III-a (el, ea) dezapro (să) dezaprobe dezaproba dezaprobă dezaprobase
plural I (noi) dezaprobăm (să) dezaprobăm dezaprobam dezaprobarăm dezaprobaserăm, dezaprobasem*
a II-a (voi) dezaprobați (să) dezaprobați dezaprobați dezaprobarăți dezaprobaserăți, dezaprobaseți*
a III-a (ei, ele) dezapro (să) dezaprobe dezaprobau dezaproba dezaprobaseră
Intrare: dezaprobare
dezaprobare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezaprobare dezaprobarea
plural dezaprobări dezaprobările
genitiv-dativ singular dezaprobări dezaprobării
plural dezaprobări dezaprobărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)