devastare sf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~tări / E: devasta] 1 Distrugere prin boală, jaf, ravagii a unor teritorii, țări, orașe, așezări omenești Si: devastat¹ (1), nimicire, pustiire, (îvr) devastație (1). 2 (Prc) Jefuire.

DEVASTARE, devastări, s. f. Acțiunea de a devasta. 1. (Mai ales la pl.) Distrugere de bunuri materiale (în timp de război, de răscoale etc.). Mi-a spus impiegatul de la mișcare că s-au făcut devastări. DUMITRIU, B. F. 77. Ruinile templelor egiptene, monumentele romane, vestigiile splendorilor Acropolei au supraviețuit zecilor de secole și repetatelor devastări. COCEA, P. 66. 2. Jefuire, prădare.

DEVASTARE s.f. Acțiunea de a devasta și rezultatul ei; pustiire, nimicire; distrugere, jefuire. [<devasta].

devasta vt [At: BARIȚIU, P. A. I, 573 / Pzi: ~tez / E: fr dévaster] 1 (C.i. teritorii, țări, orașe, așezări omenești etc.) A distruge prin boală, jaf, ravagii Si: a nimici, a pustii. 2 (Prc) A jefui.

DEVASTA, devastez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la țări, regiuni, localități, construcții) A distruge, a ruina, a nimici, a pustii. (Prin exagerare) Și-a făcut un «Alpenstock» ( = baston) din creanga jupoiată a primului copac întîlnit, apoi, nemulțumită, a devastat mai departe un alt copac. IBRĂILEANU, A. 71. ◊ Fig. [Țăranii] nu vor întrebuința forme sintactice ca acelea care devastează proza noastră, aliniate cuvînt cu cuvînt după galicisme. SADOVEANU, E. 34. 2. A jefui, a prăda.

DEVASTA vb. I. tr. A pustii, a nimici; a distruge, a ruina. ♦ A jefui, a prăda. [< fr. dévaster, lat. devastare].

DEVASTA vb. tr. 1. a pustii, a nimici; a distruge, a ruina. 2. a jefui, a prăda. (< fr. dévaster, lat. devastare)

A DEVASTA ~ez tranz. 1) (teritorii, localități, case etc.) A transforma în pustiu prin distrugere; a pustii; a ruina. 2) (persoane, ținuturi etc.) A deposeda cu forța de bunuri, de avere; a prăda; a jefui; a despuia. /<fr. dévaster, lat. devastare

devastà v. a pustii, a ruina cu desăvârșire: vrăjmașul a devastat țara.

* devastațiúne f. (lat. de-vastátio, -ónis). Acțiunea de a devasta; rezultatu eĭ. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

* devastéz, a -á v. tr. (lat. devastare, d. vastus, vast; it. guastare, fr. gâter, sp. gastar, a strica). Pustiesc, dezolez, ruinez: a devasta o țară, o casă.

devastare s. f., g.-d. art. devastării; pl. devastări

devastare s. f., g.-d. art. devastării; pl. devastări

devastare s. f., g.-d. art. devastării; pl. devastări

devasta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. devastez, 3 devastează; conj. prez. 1 sg. să devastez, 3 să devasteze

devasta (a ~) vb., ind. prez. 3 devastează

devasta vb., ind. prez. 1 sg. devastez, 3 sg. și pl. devastează

DEVASTARE s. 1. v. distrugere. 2. v. jefuire.

DEVASTARE s. 1. distrugere, nimicire, pîrjolire, pustiire, (înv.) risipă. (~ unui teritoriu ocupat.) 2. jefuire, prădare, spargere, (livr.) devalizare. (~ unei bănci.)

DEVASTA vb. 1. v. distruge. 2. v. jefui.

DEVASTA vb. 1. a distruge, a nimici, a pîrjoli, a prăpădi, a pustii, (reg.) a pustului, (înv.) a sfîrși, a strica. (Dușmanii au ~ tot ce le-a ieșit în cale.) 2. a jefui, a prăda, a sparge, (livr.) a devaliza. (Bandiții au ~ banca.)