2 intrări

Articole pe această temă:

29 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

determinát1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: determina] 1-3 Determinare (1-2, 4).

determinát2, ~ă [At: HELIADE, O. II, 159 / Pl: ~áți, ~e / E: determina cf fr déterminé] 1 a Care a fost precizat. 2 a (Pex) Fix. 3 a Justificat. 4 a (D. cuvinte, propoziții sau categorii sintactice) Al cărui sens (lexical sau gramatical) este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. 5 sma (Grm) Elementul regent al unui determinant (3). 6 a (Log; d. noțiuni) Care are mai multe note în sine și mai puține note sub sine. 7 a Ferm. 8 a (Pex) Îndrăzneț. 9 a Dedus pe baza anumitor date Si: calculat. 10 a (Înv) Pasionat.

DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.

DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.

DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Precizat, hotărît, stabilit. Bela, însă, se mîndrea că e lucrător, așadar un om cu o profesiune determinată. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 259. ◊ (Mat.) Problemă determinată = problemă care are un număr limitat de soluții posibile. 2. (Gram.; despre cuvinte) Precizat printr-un raport de determinare.

DETERMINÁT adj. 1. v. anumit. 2. definit, precizat, stabilit. (Un aspect bine ~.) 3. v. concret.

Determinat ≠ nedeterminat

DETERMINÁT, -Ă adj. Care este cauzat de ceva, definit. // s.m. Termen al unui raport sintactic care este regentul determinantului. [Cf. fr. détérminé].

DETERMINÁT, -Ă I. adj. precizat. ◊ cauzat de ceva. ◊ (despre cuvinte) precizat printr-un raport de determinare (3). II. s. n. element lingvistic determinat de un altul. (< fr. déterminé)

DETERMINÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre cuvinte, propoziții) Care este precizat, lămurit de alte cuvinte sau grupuri de cuvinte. /v. a determina

*determinát, -ă adj. Fix: oră, epocă determinată. Îndrăzneț, hotărît, rezolut: soldat determinat.

determiná vt [At: CALENDARIU (1794), 38/29 / Pzi: ~érmin, (înv) ~néz / E: fr déterminer, lat determinare] 1 A arăta, în mod sigur și categoric, ceva sau pe cineva Si: a identifica. 2 A fixa (cu precizie) o dată, un termen etc. Si: a hotărî, a stabili. 3 (Pex) A defini. 4 (D. cuvinte, propoziții sau categorii sintactice) A preciza sensul (lexical sau gramatical) al unui cuvânt sau al unei propoziții. 5 (Spc) A preciza însușirile unui corp, ale unui fenomen, caracteristicile unei plante (în vederea identificării sau a repartizării acestora în categorii). 6 (Pex) A cunoaște. 7 (C.i. oameni) A face ca cineva să ia o anumită decizie, poziție, atitudine etc. Si: a convinge. 8 (C.i. fapte, fenomene, situații etc.) A servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen Si: a cauza, a condiționa, a genera, a produce. 9 (Pex) A avea ca rezultat. 10 (Rar) A predestina. 11 (Spc) A deduce pe baza anumitor date Si: a calcula.

DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare.

DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare.

DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui, a produce. Nu există domeniu al științei, literaturii și artei noastre unde cunoașterea experienței sovietice să nu determine un puternic avînt, realizări științifice și artistice de seamă, succese în lupta împotriva influențelor putredei ideologii burgheze în cultură, știință și artă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 331, 1/2. Forțele și relațiile de producție determină caracterul orînduirilor și succesiunea lor. IST. R.P.R. 8. 2. A fixa (cu precizie), a hotărî, a stabili (o dată, un termen etc.); a preciza, a lămuri. [Șeful justiției] determină și ziua înfățișării pricinei. GHICA, S. 587. ◊ Refl. pas. O lumină nu poate indica o poziție, de vreme ce nu i se poate determina locul. CAMIL PETRESCU, U. N. 389. ♦ A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). A determina o plantă. A determina o rocă. A calcula, a deduce (pe baza unor anumite date). A determina un unghi. A determina căldura specifică a unui lichid. A determina poziția unui avion. 3. A face (pe cineva) să ia o hotărîre; a decide, a convinge. Timotin... a reușit cu greu să determine pe doamna să vină în odaia de primire. IBRĂILEANU, A. 130. ◊ Refl. Trebuie să se cunoască cineva pînă a nu se determina a-și lega soarta. NEGRUZZI, S. III 59. 4. (Despre un cuvînt sau o propoziție) A preciza sensul unui cuvînt sau al unei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc.

determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină

determiná vb., ind. prez. 1 sg. detérmin, 3 sg. și pl. detérmină

DETERMINÁ vb. 1. v. stârni. 2. v. provoca. 3. v. impulsiona. 4. v. condiționa. 5. v. decide. 6. v. decide. 7. v. calcula. 8. a defini, a preciza, a stabili, (înv.) a mărgini, a răspica. (A ~ proprietățile metalelor.) 9. v. stabili. 10. a fixa, a hotărî, a preciza, a stabili, a statornici, (înv.) a defige, a însemna, a statori. (Au ~ un nou termen pentru...) 11. v. complini.

DETERMINÁ vb. I. tr. 1. A fi cauza imediată a unui fenomen sau proces, a unui lucru; a condiționa, a cauza. 2. A stabili cu precizie; a lămuri, a preciza. ♦ A deduce; a calcula (pe baza unor date anumite). 3. A hotărî la ceva, a convinge, a decide (pe cineva). 4. A preciza, a lămuri sau a restrânge sensul unui cuvânt, al unei propoziții. [P.i. detérmin și determín. / < fr. déterminer, it., lat. determinare].

Intrare: determina
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) determina determinare determinat determinând singular plural
determină determinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) determin (să) determin determinam determinai determinasem
a II-a (tu) determini (să) determini determinai determinași determinaseși
a III-a (el, ea) determină (să) determine determina determină determinase
plural I (noi) determinăm (să) determinăm determinam determinarăm determinaserăm, determinasem*
a II-a (voi) determinați (să) determinați determinați determinarăți determinaserăți, determinaseți*
a III-a (ei, ele) determină (să) determine determinau determina determinaseră
Intrare: determinat
determinat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular determinat determinatul determina determinata
plural determinați determinații determinate determinatele
genitiv-dativ singular determinat determinatului determinate determinatei
plural determinați determinaților determinate determinatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)