2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

destínde [At: HELIADE, O. I, 163 / V: (rar) dis~ / E: des- + (în)tinde] 1-2 vtr A (se) întinde pe o suprafață vastă Si: a se desfășura. 3 vt A desfășura deschizând, întinzând, răsfirând etc. 4-5 vtr (Înv) A(-și) mări volumul. 6-7 vtr (A face să iasă sau) a ieși dintr-o stare de încordare musculară, dintr-o poziție incomodă, ghemuită Si: a (se) întinde, a (se) îndrepta, a (se) relaxa. 8-9 vtr (Fig) (A face să înceteze sau) a înceta o stare de tensiune nervoasă, de surescitare Si: a (se) calma, a (se) liniști, a (se) relaxa. 10-11 vtr (Pex; fig) (A face să iasă sau) a ieși din monotonia preocupărilor cotidiene (prin petrecerea timpului în mod agreabil) Si: a (se) odihni, a (se) recrea1, a (se) relaxa, a (se) repauza. 12-13 vtr (Fig) A (se) deconecta. 14-15 vtr (D. coarde, arcuri aflate în stare de încordare. A (se) slăbi. 16 vi (Mun; d. oameni) A fi mereu prezent într-un numit loc.

DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre).

DESTÍNDE, destind, vb. III. 1. Refl. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. Refl. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Des1- + [în]tinde (după fr. détendre).

DESTÍNDE, destínd, vb. III. 1. Refl. A deveni mai puțin încordat, mai puțin întins; a se relaxa, a slăbi. Toată suferința lui comprimată în tăcere izbucnește... cu violența unui resort uriaș care se destinde brusc. CAMIL PETRESCU, T. I 105. Mușchii se destinseră, voința se încordase. D. ZAMFIRESCU, R. 262. Vioara tace cînd coarda se destinde. MACEDONSKI, O. I 108. ♦ (Despre nervi, despre stări de spirit) A se liniști, a se descărca. Astfel se sparse, destinzîndu-se în acest plîns de jale, încordarea fără seamăn a acelei zile de cumplită ascensiune. BOGZA, C. O. 32. 2. Refl. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) A se întinde, a se îndrepta. Mitrea se zvîrcolise cu neliniște. Pe urmă s-a destins și s-a lăsat pe-o coastă, parcă i-ar fi fost somn. SADOVEANU, M. C. 48. Iepurașul se destinse ca o coardă și o zbughi la goană. GÎRLEANU, L. 19. ◊ Tranz. [Paler] și-a destins trupul și a plecat spre ieșire. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 115. 3. Refl. (Neobișnuit, despre un ținut) A se întinde, a se desfășura. La poalele munților Vosgi se destinde provincia Lorenei. ODOBESCU, S. I 5. ◊ Fig. Cînd soarele se pleacă spre apus, cînd murgul serii începe a se destinde treptat peste pustii, farmecul tainic al singurătății crește și mai mult în sufletul călătorului. ODOBESCU, S. A. 316. 4. Tranz. (Neobișnuit) A retrage. Întinse o mînă, o aduse ușurel și lung la gură, apoi o destinse repede. DELAVRANCEA, H. T. 198. – Forme gramaticale: perf. s. destinsei, part. destins.

DESTÍNDE, destind, vb. III. 1. Refl. A deveni mai puțin încordat; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de spirit) A se liniști, a se descărca. 2. Refl. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) A se întinde, a se îndrepta. ◊ Tranz. Și-a destins trupul și a plecat spre ieșire (G. M. ZAMFIRESCU). 3. Refl. (Neobișnuit, despre un ținut) A se întinde, a se desfășura. 4. Tranz. (Neobișnuit) A retrage. Întinse o mână... apoi o destinse repede (DELAVRANCEA). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Din des1- + [în]tinde.

destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns

destínde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți, perf. s. 1 sg. destinséi, 1 pl. destínserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. destíndă; part. destíns

DESTÍNDE vb. 1. a se relaxa, a slăbi. (Un arc care s-a ~.) 2. a lărgi, a slăbi, (pop.) a slobozi. (A ~ funia care lega animalul.) 3. a (se) îndrepta, a (se) întinde. (Și-a ~ corpul.)

DESTÍNDE vb. v. calma, domoli, liniști, potoli, recrea.

A destinde ≠ a încorda

A (se) destinde ≠ a (se) încorda

DESTÍNDE vb. III. refl. 1. A-și slăbi încordarea, a se relaxa, a se slăbi. 2. (Despre ființe) A se întinde, a se îndrepta. ♦ A se odihni; a se distra. [P.i. destínd, perf.s. -insei, part. -ins. / după întinde, cf. fr. détendre].

DESTÍNDE vb. refl. 1. a-și slăbi încordarea; a se relaxa. 2. (despre ființe) a se întinde, a se îndrepta. ◊ (fig.) a se liniști, a se odihni; a se distra, a se recrea. (după fr. détendre)

A DESTÍNDE destínd tranz. A face să se destindă. /des- + a [în]tinde

A SE DESTÍNDEdestínd intranz. 1) A deveni mai puțin încordat; a se relaxa. 2) (despre nervi sau stări de spirit) A reveni la starea normală; a pierde tensiunea. 3) (despre persoane) A se întinde în toată lungimea în scopul relaxării. /des- + a [în]tinde

destinde v. 1. a întinde la larg: Basta își destinse armia în rândueală de bătaie BĂLC.; 2. a răsfira: somnu ’și destinde aripa somnoroasă AL.; 3. a slobozi ceva întins: a destinde arcul [V. întinde].

DEȘTÍNDE vb. v. coborî, descinde, scoborî.

*destínd, -tíns, a -tínde v. tr. (d. fr. détendre. V. detentă). Fac să nu maĭ fie întins (încordat): a destinde o coardă, un arc. Fig. Fac să nu maĭ fie încordat (și decĭ să fie maĭ bun): relațiunile între vecinĭ s’au destins. – În vest și „întind, desfășor”. V. bălțesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DESTÍNDE vb. 1. a se relaxa, a slăbi. (Un arc care s-a ~.) 2. a lărgi, a slăbi, (pop.) a slobozi. (A ~ funia care lega animalul.) 3. a (se) îndrepta, a (se) întinde. (Și-a ~ corpul.)

Intrare: destinde
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) destinde destindere destins destinzând singular plural
destinde destindeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) destind (să) destind destindeam destinsei destinsesem
a II-a (tu) destinzi (să) destinzi destindeai destinseși destinseseși
a III-a (el, ea) destinde (să) destindă destindea destinse destinsese
plural I (noi) destindem (să) destindem destindeam destinserăm destinseserăm, destinsesem*
a II-a (voi) destindeți (să) destindeți destindeați destinserăți destinseserăți, destinseseți*
a III-a (ei, ele) destind (să) destindă destindeau destinseră destinseseră
Intrare: deștinde
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deștinde deștindere deștins deștinzând singular plural
deștinde deștindeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deștind (să) deștind deștindeam deștinsei deștinsesem
a II-a (tu) deștinzi (să) deștinzi deștindeai deștinseși deștinseseși
a III-a (el, ea) deștinde (să) deștindă deștindea deștinse deștinsese
plural I (noi) deștindem (să) deștindem deștindeam deștinserăm deștinseserăm, deștinsesem*
a II-a (voi) deștindeți (să) deștindeți deștindeați deștinserăți deștinseserăți, deștinseseți*
a III-a (ei, ele) deștind (să) deștindă deștindeau deștinseră deștinseseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)