2 intrări

45 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESPERÁRE s. f. v. disperare.

desperare sf [At: I. GOLESCU, C., ap. Da ms / V: dis~ / Pl: ~rări / E: despera] 1-2 Pierdere a oricărei speranțe (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: desperat1 (1-2), desperație (1-2). 3-4 Aducere a cuiva în stare de desperare (1-2) Si: desperat1 (3-4), desperație (3-4). 5-6 (Ajungere sau) aducere a cuiva în stare de exasperare Si: desperat1 (5-6), desperație (5-6). 7-8 Stare sufletească apăsătoare, specific umană, caracterizată prin pierderea oricărei speranțe (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: deznădejde, (înv) desperanță (1-2), desperație (7-8). 9 (îlav) Cu ~ În mod deznădăjduit. 10 (Îal) Din toate puterile Si: aprig, tare. 11 (Îlav) În ~ (de cauză) Într-o situație fără ieșire. 12 (Îlav) La ~ În cel mai înalt grad. 13 (Îe) A duce pe cineva la ~ A face pe cineva să-și piardă nădejdea. 14 (Îae) A exaspera.

DESPERÁRE, desperări, s. f. Faptul de a despera; desperație. ◊ Loc. adv. Cu desperare = (în mod) desperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ◊ Expr. A duce (sau a împinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera. [Var.: disperáre s. f.] – V. despera.

DESPERÁRE, desperări, s. f. (Și în forma disperare) Faptul de a despera; deznădejde. Își smulsese părul din cap de desperare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 205. Bătrînul își lăsă capul în jos, cu un aer de supremă desperare. VLAHUȚĂ, CL. 87. În Țara Romînească, starea țăranilor merse din zi în zi mai rău, pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. ◊ Loc. adv. Cu desperare = (în mod) desperat, deznădăjduit. Aș voi să întreb unde mergem, vorbi într-o vreme cu disperare domnul Paul de Marenne. SADOVEANU, Z. C. 191. Mărinda, pierdută pintre popor, se uita cu mirare și cu luare-aminte la soldați și deodată, țipînd cu desperare, pică la pămînt leșinată. ALECSANDRI, O. P. 227. La desperare = într-o împrejurare grea, în care sînt puține posibilități de scăpare. La desperare te agăți de orice.Expr. A duce (sau a aduce, a împinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera (pe cineva). – Variantă: disperáre s. f.

DESPERÁRE s.f. Acțiunea de a despera și (mai ales) rezultatul ei; deznădejde. ◊ Cu desperare = în mod deznădăjduit; (fig.) din toate puterile. [Var. disperare s.f. / < despera].

DESPERÁRE/DISPERÁRE s. f. faptul de a despera; deznădejde; desperație. ♦ cu ~ = în mod deznădăjduit; (fig.) din toate puterile; a împinge (pe cineva) la ~ = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea. (< despera)

DESPERÁRE ~ări f. Stare de apăsare sufletească cauzată de pierderea speranței; deznădejde. [G.-D. desperării; Var. disperare] /v. a despera

desperare f. 1. pierderea speranței; 2. întristare violentă, descurajare; 3. ceeace cauzează desperarea.

*desperáre f. Perderea speranțeĭ, desnădejde: am ajuns la desperare cu boala asta. Ceĭa ce produce desperare: acest băĭat e desperarea familiiĭ. – Și disp- (după it.).

DISPERÁ, dispér, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: disperez.Var.: desperá vb. I] – Din lat. desperare.[1]

  1. Prin contrast, DEX ’98 menționează despera ca formă principală și dispera ca variantă. — cata

DISPERÁRE, disperări, s. f. Faptul de a dispera; desperație. ◊ Loc. adv. Cu disperare = (în mod) disperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ◊ Expr. A duce (sau a împinge pe cineva) la disperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera. [Var.: desperáre s. f.] – V. dispera.

desperá [At: KOGĂLNICEANU, S. 215 / V: dis~ / Pzi: ~pér și (îrg) ~réz / E: lat desperare] 1-2 vi A pierde orice speranță (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: a se descuraja, a deznădăjdui. 3-4 vt A face pe cineva să despere (1-2). 5-6 vtr A (se) exaspera.

DESPERÁ, despér, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă nădejdile, răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: desperez.Var.: disperá vb. I] – Din lat. desperare.[1]

  1. Ediția mai nouă (DEX ’09) menționează dispera ca formă principală și despera ca variantă. — cata

DISPERÁ vb. I v. despera.

DISPERÁRE s. f. v. desperare.

DESPERÁ, despér și (mai rar) desperez, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. (Atestat în forma de prez. ind. pers. 3 pl. desper). Așa virtuoșii murind nu desper, Speranța-a lor frunte-nsenină. EMINESCU, O. I 12. ◊ Refl. (Învechit) Dacă la vîrsta ta te desperezi, apoi noi acei cari sîntem mai bătrîni... ce trebuie să facem? KOGĂLNICEANU, S. 215. 2. Tranz. (Rar) A aduce (pe cineva) la desperare; a exaspera. Se arătară îndată pintre stuh vro patru dorobanți... care ne spuseră că ne găsim chiar în dreptul Călărașilor, și în lungă depărtare de orice sat. Această aflare ne desperă, căci toate proviziile noastre se înecaseră! ALECSANDRI. O. P. 210. – Variantă: disperá vb. I.

DESPERÁ vb. I. intr. A-și pierde speranța, a deznădăjdui. [P.i. despér și (rar) -rez, var. dispera vb. I. / < lat. desperare, cf. it. disperare, fr. désespérer].

arată toate definițiile

Intrare: dispera
dispera1 (1 -r) verb grupa I conjugarea I
  • silabație: dis-pe-ra, di-spe-ra info
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dispera
  • disperare
  • disperat
  • disperatu‑
  • disperând
  • disperându‑
singular plural
  • dispe
  • disperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disper
(să)
  • disper
  • disperam
  • disperai
  • disperasem
a II-a (tu)
  • disperi
(să)
  • disperi
  • disperai
  • disperași
  • disperaseși
a III-a (el, ea)
  • dispe
(să)
  • dispere
  • dispera
  • disperă
  • disperase
plural I (noi)
  • disperăm
(să)
  • disperăm
  • disperam
  • disperarăm
  • disperaserăm
  • disperasem
a II-a (voi)
  • disperați
(să)
  • disperați
  • disperați
  • disperarăți
  • disperaserăți
  • disperaseți
a III-a (ei, ele)
  • dispe
(să)
  • dispere
  • disperau
  • dispera
  • disperaseră
dispera2 (1 -rez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dispera
  • disperare
  • disperat
  • disperatu‑
  • disperând
  • disperându‑
singular plural
  • disperea
  • disperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disperez
(să)
  • disperez
  • disperam
  • disperai
  • disperasem
a II-a (tu)
  • disperezi
(să)
  • disperezi
  • disperai
  • disperași
  • disperaseși
a III-a (el, ea)
  • disperea
(să)
  • dispereze
  • dispera
  • disperă
  • disperase
plural I (noi)
  • disperăm
(să)
  • disperăm
  • disperam
  • disperarăm
  • disperaserăm
  • disperasem
a II-a (voi)
  • disperați
(să)
  • disperați
  • disperați
  • disperarăți
  • disperaserăți
  • disperaseți
a III-a (ei, ele)
  • disperea
(să)
  • dispereze
  • disperau
  • dispera
  • disperaseră
despera1 (1 -r) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • despera
  • desperare
  • desperat
  • desperatu‑
  • desperând
  • desperându‑
singular plural
  • despe
  • desperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desper
(să)
  • desper
  • desperam
  • desperai
  • desperasem
a II-a (tu)
  • desperi
(să)
  • desperi
  • desperai
  • desperași
  • desperaseși
a III-a (el, ea)
  • despe
(să)
  • despere
  • despera
  • desperă
  • desperase
plural I (noi)
  • desperăm
(să)
  • desperăm
  • desperam
  • desperarăm
  • desperaserăm
  • desperasem
a II-a (voi)
  • desperați
(să)
  • desperați
  • desperați
  • desperarăți
  • desperaserăți
  • desperaseți
a III-a (ei, ele)
  • despe
(să)
  • despere
  • desperau
  • despera
  • desperaseră
despera2 (1 -rez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • despera
  • desperare
  • desperat
  • desperatu‑
  • desperând
  • desperându‑
singular plural
  • desperea
  • desperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desperez
(să)
  • desperez
  • desperam
  • desperai
  • desperasem
a II-a (tu)
  • desperezi
(să)
  • desperezi
  • desperai
  • desperași
  • desperaseși
a III-a (el, ea)
  • desperea
(să)
  • despereze
  • despera
  • desperă
  • desperase
plural I (noi)
  • desperăm
(să)
  • desperăm
  • desperam
  • desperarăm
  • desperaserăm
  • desperasem
a II-a (voi)
  • desperați
(să)
  • desperați
  • desperați
  • desperarăți
  • desperaserăți
  • desperaseți
a III-a (ei, ele)
  • desperea
(să)
  • despereze
  • desperau
  • despera
  • desperaseră
Intrare: disperare
disperare substantiv feminin
  • silabație: dis-pe-, di-spe- info
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disperare
  • disperarea
plural
  • disperări
  • disperările
genitiv-dativ singular
  • disperări
  • disperării
plural
  • disperări
  • disperărilor
vocativ singular
plural
desperare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desperare
  • desperarea
plural
  • desperări
  • desperările
genitiv-dativ singular
  • desperări
  • desperării
plural
  • desperări
  • desperărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dispera despera

  • 1. intranzitiv A-și pierde orice speranță.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: deznădăjdui antonime: spera attach_file 2 exemple
    exemple
    • Așa virtuoșii murind nu desper, Speranța-a lor frunte-nsenină. EMINESCU, O. I 12.
      surse: DLRLC
    • reflexiv învechit Dacă la vîrsta ta te desperezi, apoi noi acei cari sîntem mai bătrîni... ce trebuie să facem? KOGĂLNICEANU, S. 215.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv rar A face pe cineva să-și piardă răbdarea.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: exaspera attach_file un exemplu
    exemple
    • Se arătară îndată pintre stuh vro patru dorobanți... care ne spuseră că ne găsim chiar în dreptul Călărașilor, și în lungă depărtare de orice sat. Această aflare ne desperă, căci toate proviziile noastre se înecaseră! ALECSANDRI. O. P. 210.
      surse: DLRLC

etimologie:

disperare desperare

  • 1. Faptul de a dispera.
    exemple
    • Își smulsese părul din cap de desperare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 205.
      surse: DLRLC
    • Bătrînul își lăsă capul în jos, cu un aer de supremă desperare. VLAHUȚĂ, CL. 87.
      surse: DLRLC
    • În Țara Romînească, starea țăranilor merse din zi în zi mai rău, pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială Cu disperare = (în mod) disperat, deznădăjduit.
      exemple
      • Aș voi să întreb unde mergem, vorbi într-o vreme cu disperare domnul Paul de Marenne. SADOVEANU, Z. C. 191.
        surse: DLRLC
      • Mărinda, pierdută pintre popor, se uita cu mirare și cu luare-aminte la soldați și deodată, țipînd cu desperare, pică la pămînt leșinată. ALECSANDRI, O. P. 227.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. figurat (În legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) Din toate puterile.
        surse: DEX '09 DN sinonime: aprig
    • 1.2. locuțiune adverbială La disperare = într-o împrejurare grea, în care sunt puține posibilități de scăpare.
      exemple
      • La disperare te agăți de orice.
        surse: DLRLC
      • 1.2.1. expresie A duce (sau a împinge pe cineva) la disperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea.
        surse: DEX '09 MDN '00 sinonime: exaspera

etimologie:

  • vezi dispera
    surse: DEX '09 DN