DESFĂT s. n. (Rar) Desfătare. – Din desfăta (derivat regresiv).

DESFĂȚA, desfăț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța.

desfata v vz desfăta

desfăida v vz desfăta

desfăt sn [At: C. PETRESCU, A. R. 71/ Pl: ~uri / E: desfăta] 1 (Înv) Extindere. 2 (Înv) Înfrumusețare. 3-6 Desfătare (3-6). 7 Petrecere. 8 (Pex) Desfrâu. 9 Distrare. 10 (Pex) Fermecare.

desfăta [At: PSALT. 62 / V: ~fata, (îvr) dezvă~, (reg) ~făida / Pzi: desfăt și ~tez / E: nct] 1 vt (Înv) A extinde. 2 vt (Înv) A înfrumuseța. 3 vr A se afla într-o stare de mare mulțumire, de încântare. 4 vr A simți o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 vr A se distra. 6 vt A provoca o bucurie, o plăcere Si: a distra. 7 vt (Pex) A fermeca. 8 vr (Înv; îe) A se ~ în sine A se complace.

desfăța [At: CADE / Pzi: desfăț / E: des- + (în)făța] 1 vt A scoate fețele sau învelitorile de pe perne sau de pe plăpumi. 2 vt (C.i. patul sau așternutul) A lăsa fără rufărie. 3 vr (Pan) A se da la o parte. 4 vt (Reg) A expune (vederii).

DESFĂTA (-făt, -fătez) I. vb. tr. 1 A umplea de plăcere, de veselie, de bucurie: meri, peri și perii, plini de rod bogat, desfătau ochii tuturor (GRIG.); acolo îmi place să-mi desfătez gîndul (GN.) ¶ 2 ‡ A întinde, a da mai mare întindere. a face mai vast: Mihai-Vodă au mărit-o și au desfătat-o precum se vede (LET.). II. vb. refl. 1 A simți o mare plăcere: și mă desfătez sburînd către ceriuri, către soare (DON.) ¶ 2 A petrece (în veselii): de se vor desfăta și vor glumi unul cu altul (PRV.-LP.); a băut și s’a desfătat pînă la adînci bătrînețe (CRG.).

DESFĂȚA (-ăț) vb. tr. A scoate. a desface ce e înfățat: ~ pernele [înfăța].

DESFĂT, desfături, s. n. (Rar) Desfătare. – Din desfăta (derivat regresiv).

DESFĂȚA, desfăț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Des¹- + [în]făța.

DESFĂT s. n. (Neobișnuit) Distracție, petrecere, desfătare. Era ceasul cînd Bucureștii... suspendîndu-și pentru douăsprezece ore rumoarea afacerilor, aleargă la desfăt. C. PETRESCU, C. V. 238.

DESFĂTA, desfăt și desfătez, vb. I. Refl. A-și trece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încîntare, a simți o mare plăcere, a se delecta, a petrece, a se distra. Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă? CAMILAR, T. 104. În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178. Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117. ◊ Fig. Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185. ♦ Tranz. A încînta, a fermeca, a delecta. Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163. Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe! IOSIF, P. 29. ◊ Absol. Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47.

DESFĂȚA, desfăț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pînză de pe perne sau plăpumi. ◊ Expr. A desfăța patul (sau așternutul) = a scoate rufăria patului. ◊ Refl Fig. Cu-ncetul a cerului nori se desfață, Încet se-ncrețesc peste văile-adînci. EMINESCU, O. IV 164. 2. (Mold., rar) A deschide; a întinde la vedere, a expune. Negustorii dughenele au desfățat. SEVASTOS, N. 130.

A SE DESFĂTA mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se răsfăța; a se delecta. 2) A-și petrece timpul în distracții; a se deda plăcerilor lumești; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.

A DESFĂTA desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.

A DESFĂȚA desfăț tranz. (perne, plapume) A dezbrăca de fețe (murdare). /des- + a [în]făța

desfătà v. a cauza mare bucurie, a simți o mare plăcere. [Derivat probabil din lat. FETOR, putoare (de unde făt(a), cu o evoluțiune de sens analogă lui desmierda, ambii primitivi termeni de dădacă].

desfăt și -éz, a -á v. tr. (d. făt, fată. Desfăt, -ețĭ, -ată; să -ete). Decletez, încînt foarte tare. V. refl. A se desfăta citind.

!desfăt (rar) s. n., pl. desfături

desfăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăt, 2 sg. desfeți, 3 desfată; conj. prez. 1 sg. să desfăt, 3 să desfete; imper. 2 sg. afirm. desfată

desfăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăț, 2 sg. desfeți, 3 desfață; conj. prez. 1 sg. să desfăț, 3 să desfețe; imper. 2 sg. afirm. desfață

desfăt (rar) s. n.

!desfăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăt, 2 sg. desfeți, 3 desfată; conj. prez. 3 să desfete

desfăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăț, 2 sg. desfeți, 3 desfață; conj. prez. 3 să desfețe

desfăt s. n.

desfăta vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătez, 2 sg. desfeți/desfătezi, 3 sg. desfată/desfătează; conj. prez. 3 sg. și pl. desfete/desfăteze

desfăța vb., ind. prez. 1 sg. desfăț, 2 sg. desfeți, 3 sg. și pl. desfață; conj. prez. 3 sg. și pl. desfețe

desfăta (ind. prez. 1 sg. desfăt)

desfătez.

desfăț, -feți 2, -față 3, -fețe 3 conj.

desfăta (-t, -at), vb. – 1. (Înv.) A înfrumuseța. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” și „a supăra”; desmierda, și sl. nĕga „curățirea copilului” și „deliciu, voluptate”. Această explicație, sugerată încă de Șeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deși este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Crețu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Pușcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- și lat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s. f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).

VARIATIO (VARIETAS) DELECTAT (lat.) diversitatea desfătă – Fedru, „Fabulae”, II, 10.

DESFĂT s. v. desfătare, petrecere, veselie.

DESFĂTA vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. încânta. 4. v. bucura.

desfăt s. v. DESFĂTARE. PETRECERE. VESELIE.

DESFĂTA vb. 1. a (se) delecta, a (se) răsfăța, (rar) a (se) dezmierda, (Mold.) a (se) teferici, (fig.) a (se) îndulci. (S-a ~ cu tot felul de bunătăți.) 2. a se amuza, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a rîde, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau și se ~.) 3. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a fascina, a fermeca, a încînta, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 4. a bucura, a încînta, a mîngîia. (Peisajul îi ~ sufletul.)

A desfăța ≠ a înfăța

Varietas delectat (lat. „Varietatea desfată”) – Fedru, prologul cărții a II-a de Fabule, versul 10). Autorul se adresează lui Illius, un cititor necunoscut: Dictorum sensus ut delectat varietas (Să farmec gustul prin varietatea subiectelor). Adică: diversitatea place – sens în care se și întrebuințează expresia. O întîlnim și sub forma: Variatio delectat. LIT.

desfătá, desfăt, (desfăța), v.t.r. A (se) răsfăța, a (se) delecta. – Din lat. foetere „a mirosi urât, a face silă”, cu pref. dis-, care indică sensul contrar (Șăineanu, DER).

desfăta, desfăt, (desfăța), vb. tranz., refl. – A (se) răsfăța, a (se) delecta. – Et. nec. (DEX, MDA); din lat. foetere „a mirosi urât, a face silă”, cu pref. dis-, care indică sensul contrar (Șăineanu, DER); din des- + fată (DLRM).