2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.

decăzút2, ~ă a [At: VLAHUȚĂ, S. A. II, 353 / Pl: ~uți, ~e / E: decădea] 1 Care a ajuns într-o stare de decădere (1-4) Si: declasat, degradat, depravat. 2 Care este în declin. 3 (Jur; îe) ~ din drepturi Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiții sau formalități.

decăzút1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decădea] 1-4 Decădere (1-4).

DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Care a ajuns în decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.

DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. În stare de decădere, în declin, scăpătat. ♦ Stricat, corupt, vicios. 2. (Jur.; urmat de determinări introduse prin prep. «din») Care a pierdut drepturile sau prerogativele acordate de lege, prin neîndeplinirea anumitor condiții sau formalități. Decăzut din drepturi.

DECĂZÚT, -Ă adj. 1. Ajuns în stare de decădere, de declin. ♦ Depravat, stricat. 2. Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiții sau formalități. [< decădea].

DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere.

decădea vi [At: HELIADE, O. II, 249 / Pzi: ~cad / E: de4 + cădea, cf fr déchoir] (D. lucruri sau d. oameni) 1 A ajunge dintr-o stare superioară într-una inferioară. 2-3 A-și pierde (prestigiul sau) valoarea. 4 A fi în declin Si: a regresa. 5 (D. oameni) A ajunge într-o stare (morală) degradantă Si: a se declasa, a se deprava. 6 (Jur; îe) A ~ din drepturi A pierde un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiții sau a unor formalități.

DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – De4- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere.

DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare (materială, socială, politică) mai rea (decît aceea în care a fost), a ajunge rău; a fi în declin, a da îndărăt, a regresa. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea cnezatul de Halici decade. IST. R.P.R. 75. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se deprava, a deveni vicios, stricat. 2. (Jur.; în expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept, prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități.

DECĂDEÁ vb. II. intr. A cădea, a ajunge într-o stare inferioară, mai rea (decât înainte), a ajunge rău; a slăbi, a-și pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ◊ A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. [P.i. decád. / < de- + cădea, după it. decadere].

DECĂDÉA vb. intr. a cădea, a ajunge într-o stare inferioară, a ajunge rău; a-și pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ◊ a se deprava. ♦ (jur.) a ~ din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. (după it. decadere)

A DECĂDEÁ decád intranz. 1) A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a regresa. 2) A ajunge în stare de declin moral; a degrada; a se perverti; a se declasa; a se corupe; a se vicia; a degenera. /de + a cădea

decădeà v. a cădea mai jos, a merge spre cădere sau ruină.

*decád, -căzút, a -cădeá v. intr. (de și cad, după fr. déchoir. V. cad). Scad, perd tăria, valoarea morală orĭ stima lumiĭ: prăvălia cutare a decăzut, caracteru acestuĭ om a decăzut.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

decăzút adj. m., pl. decăzúți; f. sg. decăzútă, pl. decăzúte

decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút

decădeá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém; conj. prez. 3 sg. și pl. decádă; ger. decăzând; part. decăzút


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DECĂZÚT adj. 1. declasat, degradat. (Un actor ~.) 2. v. corupt.

arată toate definițiile

Intrare: decăzut
decăzut adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decăzut
  • decăzutul
  • decăzutu‑
  • decăzu
  • decăzuta
plural
  • decăzuți
  • decăzuții
  • decăzute
  • decăzutele
genitiv-dativ singular
  • decăzut
  • decăzutului
  • decăzute
  • decăzutei
plural
  • decăzuți
  • decăzuților
  • decăzute
  • decăzutelor
vocativ singular
plural
Intrare: decădea
verb (V507)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • decădea
  • decădere
  • decăzut
  • decăzutu‑
  • decăzând
  • decăzându‑
singular plural
  • decazi
  • decădeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • decad
(să)
  • decad
  • decădeam
  • decăzui
  • decăzusem
a II-a (tu)
  • decazi
(să)
  • decazi
  • decădeai
  • decăzuși
  • decăzuseși
a III-a (el, ea)
  • decade
(să)
  • deca
  • decădea
  • decăzu
  • decăzuse
plural I (noi)
  • decădem
(să)
  • decădem
  • decădeam
  • decăzurăm
  • decăzuserăm
  • decăzusem
a II-a (voi)
  • decădeți
(să)
  • decădeți
  • decădeați
  • decăzurăți
  • decăzuserăți
  • decăzuseți
a III-a (ei, ele)
  • decad
(să)
  • deca
  • decădeau
  • decăzu
  • decăzuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

decăzut

etimologie:

  • vezi decădea
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

decădea

  • 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cădea regresa slăbi attach_file un exemplu
    exemple
    • În a doua jumătate a secolului al XIII-lea cnezatul de Halici decade. IST. R.P.R. 75.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: declasa deprava
  • 2. expresie A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: