2 intrări

18 definiții

deșănțát2, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 42 / V: (reg) dăș~, deșân~, deșen~, dișen~, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pl: ~áți, ~e / E: deșănța] 1 (Pop) Care încalcă limitele bunei-cuviințe Si: corupt, decăzut, destrăbălat, stricat. 2 (Pop; mai ales d. femei) Care duce o viață extrem de imorală Si: depravat, desfrânat, dezmățat, imoral, stricat. 3 (Pop; d. lucruri) Dezordonat. 4 (Pop; d. vorbe) Care nu se justifică (într-o împrejurare) Si: deplasat, nepotrivit. 5 (Pop) Care iese din comun, depășind proporțiile realității Si: exagerat, extravagant. 6 (Reg) Care șochează prin aspect, manifestare, evoluție Si: ciudat, curios, straniu, (liv) bizar. 7 (Trs) Trist. 8 (Îrg) Glumeț.

deșănțát1 sn [At: DLR ms / Pl: ~uri / E: deșănța] (Reg) 1 (Îe) A-i veni cu ~ A-i părea ceva ciudat. 2 (Îe) A-i fi ~ A-i fi trist. 3 (Îac) A manifesta compătimire față de cineva.

DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.

DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. Dezmățat; care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Dezordonat, neglijent. 3. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.

DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. (Despre persoane) Dezordonat, destrăbălat (în vorbă, în obiceiuri sau în port), dezmățat. ◊ (Substantivat) Ea știe numai de o deșănțată, nebuna aceea de Suzana, care ne-a făcut neamul de rîs. CAMIL PETRESCU, T. I 157. ♦ (Despre lucruri și acțiuni) Care iese din limitele bunei-cuviințe, nerușinat, cinic. Bălmăji pe nas popește... un deșănțat amestec de cîntări bisericești și de cîntece de lume. M. I. CARAGIALE, C. 117. 2. (Despre lucruri) Ciudat, bizar, straniu, nelalocul lui, deșucheat. Zvonul... era însă așa de deșănțat, încît nici un cap cuminte nu voia să-i deie crezare. SADOVEANU, Z. C. 337. Sfîrșind această deșănțată cuvîntare, merse în mijlocul bisericii. NEGRUZZI, S. I 149.

*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte

DEȘĂNȚÁT adj. v. obscen.

DEȘĂNȚÁT adj. v. bizar, ciudat, corupt, curios, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, dezordonat, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, imoral, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neglijent, neîngrijit, neobișnuit, nerușinat, original, paradoxal, pervertit, singular, straniu, stricat, vicios.

DEȘĂNȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) pop. și fam. v. A SE DEȘĂNȚA. 2) reg. Care iese din comun (prin felui său de a fi); ciudat; straniu; bizar. 3) pop. Care este lipsit de decență; indecent; nerușinat. /Orig. nec.

deșănțat a. 1. Mold. ciudat (la port sau la vorbă): dar deșănțat mai ești CR.; 2. Tr. trist, mâhnit: e deșănțat copilul. [V. deșanț].

deșănțát, -ă adj. (de și șanț 2). Extravagant, deplasat, neserios: om. gust deșănțat. Adv. A vorbi deșănțat. Trans. Trist.

deșănțá vr [At: VEISA, I. 124/2 / V: (îvr) diș~ / Pzi: ~țéz / E: cf deșanț] (Înv) 1 A se destrăbăla. 2 A se mira.

DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv).

!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză

deșănțá vb., ind. prez. 1 sg. deșănțéz, 3 sg. și pl. deșănțeáză

A SE DEȘĂNȚÁ mă ~éz intranz. pop. și fam. A deveni neglijent, dezordonat; a se dezmăța. /Din deșanțat


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEȘĂNȚÁT adj. imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scîrbos, trivial, vulgar, (livr.) licențiós, (înv. și pop.) scî́rnav, slóbod, (reg.) porcotós, (fam.) deșucheát, porcós, (fig.) decoltát, deocheát, îmbăiát, picánt, piperát, porcésc, spúrcat. (O glumă, o atitudine ~.)

deșănțát adj. v. BIZAR. CIUDAT. CORUPT. CURIOS. DECĂZUT. DEPRAVAT. DESFRÎNAT. DESTRĂBĂLAT. DEZMĂȚAT. DEZORDONAT. EXCENTRIC. EXTRAVAGANT. FANTASMAGORIC. FANTEZIST. IMORAL. INEXPLICABIL. INSOLIT. NĂSTRUȘNIC. NEGLIJENT. NEÎNGRIJIT. NEOBIȘNUIT. NERUȘINAT. ORIGINAL. PARADOXAL. PERVERTIT. SINGULAR. STRANIU. STRICAT. VICIOS.

Intrare: deșănța
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deșănța deșănțare deșănțat deșănțând singular plural
deșănțea deșănțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deșănțez (să) deșănțez deșănțam deșănțai deșănțasem
a II-a (tu) deșănțezi (să) deșănțezi deșănțai deșănțași deșănțaseși
a III-a (el, ea) deșănțea (să) deșănțeze deșănța deșănță deșănțase
plural I (noi) deșănțăm (să) deșănțăm deșănțam deșănțarăm deșănțaserăm, deșănțasem*
a II-a (voi) deșănțați (să) deșănțați deșănțați deșănțarăți deșănțaserăți, deșănțaseți*
a III-a (ei, ele) deșănțea (să) deșănțeze deșănțau deșănța deșănțaseră
Intrare: deșănțat
deșănțat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deșănțat deșănțatul deșănța deșănțata
plural deșănțați deșănțații deșănțate deșănțatele
genitiv-dativ singular deșănțat deșănțatului deșănțate deșănțatei
plural deșănțați deșănțaților deșănțate deșănțatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)