3 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.

deșănțat2, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 42 / V: (reg) dăș~, deșân~, deșen~, dișen~, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșănța] 1 (Pop) Care încalcă limitele bunei-cuviințe Si: corupt, decăzut, destrăbălat, stricat. 2 (Pop; mai ales d. femei) Care duce o viață extrem de imorală Si: depravat, desfrânat, dezmățat, imoral, stricat. 3 (Pop; d. lucruri) Dezordonat. 4 (Pop; d. vorbe) Care nu se justifică (într-o împrejurare) Si: deplasat, nepotrivit. 5 (Pop) Care iese din comun, depășind proporțiile realității Si: exagerat, extravagant. 6 (Reg) Care șochează prin aspect, manifestare, evoluție Si: ciudat, curios, straniu, (liv) bizar. 7 (Trs) Trist. 8 (Îrg) Glumeț.

deșănțat1 sn [At: DLR ms / Pl: ~uri / E: deșănța] (Reg) 1 (Îe) A-i veni cu ~ A-i părea ceva ciudat. 2 (Îe) A-i fi ~ A-i fi trist. 3 (Îac) A manifesta compătimire față de cineva.

DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. Dezmățat; care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Dezordonat, neglijent. 3. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.

DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. (Despre persoane) Dezordonat, destrăbălat (în vorbă, în obiceiuri sau în port), dezmățat. ◊ (Substantivat) Ea știe numai de o deșănțată, nebuna aceea de Suzana, care ne-a făcut neamul de rîs. CAMIL PETRESCU, T. I 157. ♦ (Despre lucruri și acțiuni) Care iese din limitele bunei-cuviințe, nerușinat, cinic. Bălmăji pe nas popește... un deșănțat amestec de cîntări bisericești și de cîntece de lume. M. I. CARAGIALE, C. 117. 2. (Despre lucruri) Ciudat, bizar, straniu, nelalocul lui, deșucheat. Zvonul... era însă așa de deșănțat, încît nici un cap cuminte nu voia să-i deie crezare. SADOVEANU, Z. C. 337. Sfîrșind această deșănțată cuvîntare, merse în mijlocul bisericii. NEGRUZZI, S. I 149.

DEȘĂNȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) pop. și fam. v. A SE DEȘĂNȚA. 2) reg. Care iese din comun (prin felui său de a fi); ciudat; straniu; bizar. 3) pop. Care este lipsit de decență; indecent; nerușinat. /Orig. nec.

deșănțat a. 1. Mold. ciudat (la port sau la vorbă): dar deșănțat mai ești CR.; 2. Tr. trist, mâhnit: e deșănțat copilul. [V. deșanț].

deșănțát, -ă adj. (de și șanț 2). Extravagant, deplasat, neserios: om. gust deșănțat. Adv. A vorbi deșănțat. Trans. Trist.

DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv).

deșănța vr [At: VEISA, I. 124/2 / V: (îvr) diș~ / Pzi: ez / E: cf deșanț] (Înv) 1 A se destrăbăla. 2 A se mira.

A SE DEȘĂNȚÁ mă ~éz intranz. pop. și fam. A deveni neglijent, dezordonat; a se dezmăța. /Din deșanțat


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte

!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză

deșănțá vb., ind. prez. 1 sg. deșănțéz, 3 sg. și pl. deșănțeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEȘĂNȚÁT adj. v. bizar, ciudat, corupt, curios, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, dezordonat, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, imoral, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neglijent, neîngrijit, neobișnuit, nerușinat, original, paradoxal, pervertit, singular, straniu, stricat, vicios.

DEȘĂNȚÁT adj. v. obscen.

deșănțat adj. v. BIZAR. CIUDAT. CORUPT. CURIOS. DECĂZUT. DEPRAVAT. DESFRÎNAT. DESTRĂBĂLAT. DEZMĂȚAT. DEZORDONAT. EXCENTRIC. EXTRAVAGANT. FANTASMAGORIC. FANTEZIST. IMORAL. INEXPLICABIL. INSOLIT. NĂSTRUȘNIC. NEGLIJENT. NEÎNGRIJIT. NEOBIȘNUIT. NERUȘINAT. ORIGINAL. PARADOXAL. PERVERTIT. SINGULAR. STRANIU. STRICAT. VICIOS.

arată toate definițiile

Intrare: deșănțat (adj.)
deșănțat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșănțat
  • deșănțatul
  • deșănțatu‑
  • deșănța
  • deșănțata
plural
  • deșănțați
  • deșănțații
  • deșănțate
  • deșănțatele
genitiv-dativ singular
  • deșănțat
  • deșănțatului
  • deșănțate
  • deșănțatei
plural
  • deșănțați
  • deșănțaților
  • deșănțate
  • deșănțatelor
vocativ singular
plural
Intrare: deșănțat (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșănțat
  • deșănțatul
  • deșănțatu‑
plural
  • deșănțați
  • deșănțații
genitiv-dativ singular
  • deșănțat
  • deșănțatului
plural
  • deșănțați
  • deșănțaților
vocativ singular
  • deșănțatule
  • deșănțate
plural
  • deșănțaților
Intrare: deșănța
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșănța
  • deșănțare
  • deșănțat
  • deșănțatu‑
  • deșănțând
  • deșănțându‑
singular plural
  • deșănțea
  • deșănțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșănțez
(să)
  • deșănțez
  • deșănțam
  • deșănțai
  • deșănțasem
a II-a (tu)
  • deșănțezi
(să)
  • deșănțezi
  • deșănțai
  • deșănțași
  • deșănțaseși
a III-a (el, ea)
  • deșănțea
(să)
  • deșănțeze
  • deșănța
  • deșănță
  • deșănțase
plural I (noi)
  • deșănțăm
(să)
  • deșănțăm
  • deșănțam
  • deșănțarăm
  • deșănțaserăm
  • deșănțasem
a II-a (voi)
  • deșănțați
(să)
  • deșănțați
  • deșănțați
  • deșănțarăți
  • deșănțaserăți
  • deșănțaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșănțea
(să)
  • deșănțeze
  • deșănțau
  • deșănța
  • deșănțaseră
dișănța
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deșănțat (adj.)

  • 1. Care încalcă limitele bunei-cuviințe.
    exemple
    • Bălmăji pe nas popește... un deșănțat amestec de cîntări bisericești și de cîntece de lume. M. I. CARAGIALE, C. 117.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09
  • 3. regional (Despre lucruri) Nelalocul lui.
    exemple
    • Zvonul... era însă așa de deșănțat, încît nici un cap cuminte nu voia să-i deie crezare. SADOVEANU, Z. C. 337.
      surse: DLRLC
    • Sfîrșind această deșănțată cuvîntare, merse în mijlocul bisericii. NEGRUZZI, S. I 149.
      surse: DLRLC

etimologie:

deșănțat, ă (persoană) deșănțată

  • 1. Om dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Ea știe numai de o deșănțată, nebuna aceea de Suzana, care ne-a făcut neamul de rîs. CAMIL PETRESCU, T. I 157.
      surse: DLRLC
  • 2. Om dezordonat, neglijent.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie:

deșănța dișănța

etimologie: