DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

dator, ~oare^[1] [At: CORESI, EV. 280 / V: (îvp) dăt~, dătoriu, det~, (înv) ~riu, ~tur, deator,^[2] deatoriu,^[3] detoriu,^[4] (reg) dit~ / Pl: ~i, ~oare / E: ml debitorius] 1 a (Construit mai ales cu verbul a fi sau a rămâne și urmat de determinări introduse adesea prin prepoziția cu, arătând obiectul datoriei) Care are de plătit (cuiva) o datorie (1), de obicei, o sumă de bani. 2 a (Îlv) A (se) da (sau, pop a (se) băga) ~ A se îndatora (cuiva). 3-4 a (Pfm; îe) (A fi) ~ vândut (A fi) plin de datorii (1). 5 a (Pfm; îe) A scoate (pe cineva) ~ A pretinde (cuiva) achitarea unei sume pe care nu o datorează. 6 a (Trs; îe) A se băga ~ (pe ceva) A lua ceva pe datorie. 7 a (Îe) A face ceva ~ A amaneta un obiect. 8 a (De obicei urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este obligat (moral, prin lege sau printr-o învoială) să adopte o anumită poziție, sau să acționeze într-un anumit mod Si: constrâns, forțat. 9 a (Pex; de obicei urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Sortit (1). 10 a (Îe) A (nu) rămâne (cuiva) ~ A face totul după cum era stabilit. 11 a (Îae) A clarifica. 12 a (Îae) A răspunde prompt. 13 a (Pex; îae) A se răzbuna. 14 a (Înv; pex) Răspunzător. 15 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care are datoria de a mulțumi (cuiva) pentru un serviciu, pentru un sprijin etc. 16 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care este îndatorat (cuiva). 17 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care este plin de recunoștință. 18 a (Îlv) A fi ~ A datora. 19 sm (Înv; adesea cu referire la divinitate) Dătător. 20 sn (Înv) Datorie (1). 21 sm (Înv; îlav) În ~ Pe datorie (1). 22 sm (Îrg) Debitor.

DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. (Construit mai ales cu verbul «a fi» sau «a rămîne» și urmat de determinări introduse uneori prin prep. «cu» și arătînd obiectul datoriei). 1. Care are de plătit (cuiva) o datorie, de obicei o sumă de bani. Mohabin a rămas dator unei văduve sărace cu cinci parale, pentru cusutul unui turban. SADOVEANU, D. P. 182. La birt ai rămas dator 800 lei. SEBASTIAN, T. 282. ◊ Fig. Îți sînt dator o lămurire, amicul meu. M. I. CARAGIALE, C. 69. Din zei de-am fi scoborîtori, C-o moarte toți sîntem datori! COȘBUC, P. I 257. ◊ Expr. Dator-vîndut = plin de datorii. Sărac-lipit, dator-vîndut... rămînea netulburat. M. I. CARAGIALE, c. 121. a scoate (pe cineva) dator = a cere, a pretinde (cuiva cu care ai avut o afacere) achitarea unei sume pe care n-o datorează. Băui trei zile de vară... Băui, nene, turma toată Sărăcuț de maica mea Cînd văzui că, după toate, Încă și dator mă scoate. ALECSANDRI, P. P. 265. (Rar) A face dator (un lucru) = a pune amanet, a amaneta, a ipoteca. Mîncai caii și cocia Și-mi făcui datoare via. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 376. 2. (De obicei urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Obligat (prin lege, printr-o învoială sau moralicește) să facă ceva. Fiecare cetățean al Republicii Populare Romîne este dator să respecte constituția și legile statului de democrație populară. CONST. R.P.R. 42. El e dator să se poarte politicos cu lumea. CARAGIALE, O. III 34. Dă, sîntem datori a ne ajuta unii pe alții. CREANGĂ, O. A. 218. Cetățeanul e dator către lege mai mult decît supunerea sa. El trebuie a-i fi sprijinitor și ajutor. BĂLCESCU, O. I 354. 3. (Construit cu dativul) Care are a mulțumi cuiva pentru un serviciu, pentru un sprijin etc.; îndatorat. Ție îți sînt datoare mîntuirea puilor mei. ISPIRESCU, L. 90. Voi veți trăi; căci vouă Grecia e datoare; Căci voi ați dat semnalul la libertatea sa. ALEXANDRESCU, P. 143.

DATOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care datorează ceva; care are obligația de a restitui o datorie (bănească). ◊ A socoti (pe cineva) ~ a pretinde cuiva o datorie în mod neîntemeiat. ~ vândut care este încurcat în datorii bănești. 2) Care are obligația morală sau materială de a acționa într-un anumit fel; obligat. 3) Care este obligat moral la recunoștință (pentru un anumit serviciu); îndatorat. /<lat. debitorius

dator a. și m. care are o datorie (materială sau morală); [Vechiu-rom. detoriu = lat. *DEBITORIUS].

datór și (vechĭ) detór, -oáre adj. (lat. debitor, id., de unde s’a făcut *debtor, *deutor, apoĭ, supt infl. luĭ dat, dator; pv. sp. deudor, pg. devedor). Debitor: am rămas dator un franc, cu un franc. Dator vîndut, foarte dator. Obligat: eștĭ dator să facĭ asta.

adetoriu, ~oare^[1] a, smf vz dator

datoriu, ~ie smf, a vz dator

datur, ~ă smf, a vz dator

dător, ~oare smf, a vz dator

dătoriu, ~ie smf, a vz dator

detor, ~oare s, a^[1] vz dator corectat(ă)

ditor, ~oare s, a vz dator

†ADETORIU adj. Trans. Dator.

detór V. dator.

dator adj. m., pl. datori; f. sg. și pl. datoare

dator adj. m., pl. datori; f. sg. și pl. datoare

dator adj. m., pl. datori; f. sg. și pl. datoare

dator.

DATOR s. v. datorie, îndatorire, însărcinare, obligație, sarcină.

DATOR adj. 1. îndatorat. (Om ~ cu bani.) 2. obligat. (Sunt ~ să fac acest lucru.)

DATOR adj. 1. îndatorat. (Om ~ cu bani.) 2. obligat. (Sînt ~ să fac acest lucru.)

dator s. v. DATORIE. ÎNDATORIRE. ÎNSĂRCINARE. OBLIGAȚIE. SARCINĂ.

dator (datoare), adj. – 1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. Lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, Gram., 86; Pușcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare. – Der. datoriu, s. n. (înv., datorie, obligație); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s. f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligație morală); datorință, s. f. (înv., datorie, obligație); datornic, s. m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms d’agent, 26), sau de la dator (Pușcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea proveni din rom.