CUVIOȘIE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie.

cuvinios, ~oasă a vz cuvios

cuvinos, ~oasă a vz cuvios

cuvios, ~oasă [At: PSALT. 139 / V: (înv) ~inios, ~inos / Pl: ~oși, ~oase / E: cuveni + -os] 1 a (Înv) Asemănător. 2-3 a, av (Înv) Potrivit. 4 a (Înv) Motivat. 5 a (Iuz) Dispus spre... 6 a (Iuz) Suficient. 7 a (Înv) Respectuos. 8 a (Rar; complinit prin prea; ca atribut dat sfinților, fețelor bisericești) Evlavios. 9-10 smf, a Sfânt. 11 smf Călugăr. 12 a (Iuz) înțelept. 13 a (Îvr) Frumos. 14 a (Înv) Distins. 15 a Omenos. 16 a Cucernic. 17 a Inteligent.

cuvioșie sf [At: MELHISEDEC (1773), ap. TDRG / Pl: ~ii / E: cuvios + ie] (Înv) 1 Bună-cuviință. 2 (Înv) Omenie. 3 Evlavie. 4 (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu respectuos de adresare pentru călugări și fețele bisericești.

CUVIOȘIE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie.

CUVIOS, -OASĂ, cuvioși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestări ale lor) 1. Cucernic, evlavios, pios. Au gindul drept și cuvios Și cîntă versuri din psaltire. COȘBUC, P. I 115. Să ceară iertare de la cuviosul bătrîn. CARAGIALE, O. III 90. Cînd țăranii îi ziceau că prea e cuvioasă, ea se roșea. ODOBESCU, S. I 6. ◊ Fig. Biserica-n ruină Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrînă. EMINESCU, O. I 69. ♦ Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. Lasă, cuvioase Dionis, că vorbim noi la Brăila. GALACTION, O. I 89. Așa-i Agapia noastră!- tîngui cuvioasa Velasia cu mîna osoasă ca moaștele la gura cu buze subțiri. C. PETRESCU, Î. II 242. Fost-a scris părintelui Duhu să nu asculte... sfaturile cuviosului stariț. CREANGĂ, A. 76. ◊ (Substantivat) Maica Rahila... era bunica dulce a cuvioaselor din schitul Roșioara. GALACTION, O. I 316. Lasă-mă-n pace, cuvioase, că se învîrtește lumea cu mine. CREANGĂ, A. 139. 2. (Învechit și arhaizant) Decent, cuviincios, politicos, omenos. Stăpîna casei... îndată i s-a arătat, cu înfățișare cuvioasă, poftindu-l înlăuntru. SADOVEANU, D. P. 116. Tu slujeai la masă, Cu față voioasă, Vorbă cuvioasă. TEODORESCU, P. P. 430. – Pronunțat: -vi-os.

CUVIOȘIE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință, omenie; (în legătură cu credința și practicile bisericești) cucernicie, evlavie. Faptele bune și cuvioșia acestui bărbat potoliră. cîrtirile poporului. NEGRUZZI, S. I 241. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. Cuvioșia-ta ești preot ori numai călugăr? STĂNOIU, C. I. 11. – Pronunțat: -vi-o-.

CUVIOS¹ ~oasă (~oși, ~oase) Care respectă cu strictețe prescripțiile religiei; evlavios; cucernic. [Sil. -vi-os] /a se cuveni + suf. ~os

CUVIOS² ~oși m. Calificativ pus înaintea numelui călugărilor. [Sil. -vi-os] /a se cuveni + suf. ~os

CUVIOȘIE ~i f. 1) Sentiment religios manifestat prin îndeplinirea scrupuloasă a practicilor bisericești; cucernicie; pietate; smerenie; evlavie. 2) (urmat de pronume posesive) Cuvânt de adresare către slujitorii bisericii. [Sil. -vi-o-și-e] /cuvios + suf. ~ie

cuvios a. 1. respectuos, omenos; 2. cu frica lui D-zeu, evlavios, pios; 3. (ca titulatură Ecleziastică): cuviosul părinte. [Contras din *CUVENIOS].

cuvioșie f. 1. respect, venerațiune; 2. titlu dat ecleziasticilor și călugărilor: cuvioșia ta!

cuviós, -oásă adj. (d. cuvin). Decent: vorbă cuvioasă. Smerit respectuos, pios: preut cuvios. Temperat, moderat: căldurĭ cuvioase (Vechĭ). Titlu dat călugărilor: cuvioase părinte! Vechĭ. Asemenea, care seamănă.

cuvioșíe f. (d. cuvios). Decență. Pietate. Titlu dat călugărilor: Cuvioșia Sa părintele Dumitru (Arhimandriților Preacuvioșia sa).

cuvios (desp. -vi-os) adj. m., pl. cuvioși; f. cuvioasă, pl. cuvioase

!Cuvioșia Ta/Sa/Voastră (desp. -vi-o-) loc. pr., g.-d. Cuvioșiei Tale/Sale/Voastre (către un arhimandrit, egumen, ieromonah, (proto)singhel, stareț)

cuvioșie (desp. -vi-o-) s. f., art. cuvioșia, g.-d. art. cuvioșiei; pl. cuvioșii, art. cuvioșiile (desp. -și-i-)

cuvios (-vi-os) adj. m., pl. cuvioși; f. cuvioasă, pl. cuvioase

!Cuvioșia Sa (-vi-o-) loc. pr., g.-d. Cuvioșiei Sale; pl. Cuvioșiile Lor

!Cuvioșia Ta (-vi-o-) loc. pr., g.-d. Cuvioșiei Tale

!Cuvioșia Voastră (-vi-o-) loc. pr., g.-d. Cuvioșiei Voastre

cuvioșie (-vi-o-) s. f., art. cuvioșia, g.-d. art. cuvioșiei; pl. cuvioșii, art. cuvioșiile

Cuvioșiile Voastre (-vi-o-) loc. pr.

cuvios adj. m. (sil. -vi-os), pl. cuvioși; f. sg. cuvioasă, pl. cuvioase

Cuvioșia sa (ta, voastră) s. f. art. + adj. (sil. -vi-o-), g.-d. Cuvioșiei sale (tale, voastre)

cuvioșie s. f. (sil. -vi-o-), art. cuvioșia, g.-d. art. cuvioșiei; pl. cuvioșii, art. cuvioșiile

CUVIOS adj. v. credincios.

CUVIOȘIE s. v. credință.

CUVIOS adj. (BIS.) credincios, cucernic, evlavios, pios, preacredincios, religios, smerit, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, rîvnitor, bine-credincios. (Om ~.)

CUVIOȘIE s. (BIS.) credință, cucernicie, cuvioșenie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livr.) devoțiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, rîvnă, rîvnire, smerire.