decent, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 410 / Pl: ~nți, ~e / E: fr décent, lat decent, -tis] 1 Care este lipsit de pretenții Vz: modest. 2 Care respectă buna-cuviință Si: cuviincios. 3 Pudic.

DECENT, -Ă, decenți, -te, adj. Care este așa cum cere buna-cuviință, plin de decență, cuviincios. Limbaj decent. ▭ Nu o duce decît la filmele morale și decente. C. PETRESCU, C. V. 89. Mi se pare că iau act cu brutalitate de fapte care nu mă privesc și nu-i decent să mă privească. IBRĂILEANU, A. 17.

DECENT, -Ă adj. Cuviincios. [Cf. fr. décent, lat. decens].

DECENT, -Ă adj. 1. cuviincios; reverențios, plin de decență. 2. pudic, rușinos. (< fr. décent, lat. decens)

DECENT ~tă (~ți, ~te) (despre persoane și despre manifestările lor) Care este în conformitate cu decența; plin de decență; cuviincios. /<fr. décent, lat. decens, ~ntis

decent a. cuviincios.

*decént, -ă adj. (lat. décens, -éntis, d. decet, se cuvine. V. decor). Conform decențeĭ, cuviincĭos: purtare, vorbă decentă. Adv. În mod decent.

decent adj. m., pl. decenți; f. decentă, pl. decente

decent adj. m., pl. decenți; f. decentă, pl. decente

decent adj. m., pl. decenți; f. sg. decentă, pl. decente

DECENT adj. 1. v. politicos. 2. pudic, rușinos, sfios. (O comportare ~.) 3. acceptabil, onorabil. (Duce o viață ~.)

DECENT adj. 1. cuviincios, politicos, respectuos, (livr.) reverențios. (O atitudine ~.) 2. pudic, rușinos, sfios. (O comportare ~.)

Decent ≠ indecent, necuviincios, impertinent, insolent, nerușinat, obraznic

decent (-tă), adj. – Cuviincios, pudic. Fr. décent. – Der. (din fr.) indecent, adj.; decență, s. f.; indecență, s. f.