3 intrări

36 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

curățire sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ri / E: curăți] 1-7 Curățare (1-7).

CURĂȚÍRE s. f. v. curățare.

CURĂȚÍRE s. f. v. curățare.

CURĂȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) curăți și rezultatul ei. 1. Înlăturarea murdăriei, a impurităților. Curățirea petelor de pe haine. 2. Fig. Înlăturare, eliminare a elementelor oportuniste, dușmănoase din rîndurile unei organizații politice sau de masă. Sarcina organizațiilor de partid este de a nu privi lupta pentru curățirea rîndurilor partidului ca o campanie, ci ca o preocupare permanentă, de zi cu zi, a fiecărei organizații de partid, a fiecărui organ de partid și a fiecărui membru de partid în parte. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 465. Curățirea rîndurilor sale de elemente dușmane străine și oportuniste este o sarcină permanentă a partidului de tip nou. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 51. – Variantă: curățáre s. f.

CURĂȚÍRE s. v. castrare, jugănire, jugănit, scopire, scopit, sterilizare.

curăța [At: COD. VOR. 143/11 / Pzi: curăț, (înv) ~țesc / E: curat3] 1-2 vtr A înlătura murdăria, impuritățile de pe ceva sau de pe sine Si: a (se) mătura, a (se) peria, a (se) spăla, a (se) șterge. 3 vt A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume, ouă etc. 4 vt A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, obiect, teren etc. în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului etc. 5 vt A depănușa. 6 vr (Fig; d. cer) A se însenina. 7 vt (Înv; îe) A-și ~ obrazul (sau obrazele) A se dezvinovăți. 8-9 vtr (Îvp) A (se) vindeca de o boală (de piele). 10 vt (Reg) A castra. 11 vr (Reg; d. mamifere) A lepăda placenta. 12 vt (Înv) A renunța. 13-14 vtr (Îvp; fig) A (se) slava de ceva rău. 15 vt (Fig; fam) A omorî. 16 vt (Pfm; fig) A înlătura (pe cineva din calea sa, dintr-o funcție etc.). 17-18 vtr (Fig; în limbajul bisericesc) A (se) purifica. 19-20 vtr (Fig; fam) A rămâne sau a face să rămână fără bani, fără avere. 21-22 vtr A (se) mântui. 23-24 vtr A (se) descotorosi (de ceva). 25-26 vtr (Înv) A (se) lămuri. 27 vr (Înv; îe) A se ~ pe altul A arunca vina pe altul.

curățare sf [At: VARLAAM, C.155 / Pl: ări/ E: curăța] 1 Înlăturarea murdăriei. 2 Îndepărtare a cojii, a pieliței de pe fructe, legume, ouă etc. 3 Îndepărtare a asperităților, a depunerilor, a materialelor nefolositoare de pe o piesă, obiect, teren etc. în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului etc. 4 Depănușare. 5 Castrare. 6 (Îvp) Vindecare a unei boli (de piele). 7 (Fig; în limbajul bisericesc) Purificare.

CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat.

CURĂȚÁRE, curățări, s. f. Acțiunea de a (se) curăța și rezultatul ei. [Var.: curățíre s. f.] – V. curăța.

CURĂȚÍ vb. IV v. curăța.

CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) scăpa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat.

CURĂȚÁRE, curățări, s. f. Acțiunea de a (se) curăța și rezultatul ei. [Var.: curățíre s. f.] – V. curăța.

CURĂȚÍ vb. IV v. curăța.

CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. (Și în forma curăți) I. 1. Tranz. A face (să fie) curat, a face să dispară murdăria de pe ceva, a îndepărta impuritățile, a înlătura ceea ce e dăunător. După ce puse de spălă pe Prîslea și-l curăți, îl îmbrăcă. ISPIRESCU, L. 93. Mogorogea, băiet grijuliu, își curăță ciubotele frumos și le pune la uscat pe vatră. CREANGĂ, A. 105. Îndată am găsit caiete... negreală bună, nimic n-am uitat; întocmai ca bravul soldat care își perie uniforma, freacă bumbii, curăță armele. NEGRUZZI, S. I 7. S.I 7. Eu de-aș ști c-ar mai veni, Drumul i l-aș curăți. ȘEZ. II 82. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Se apucă însuși cu mîna lui să le curețe [armele] de rugină. ISPIRESCU, L. 3. Învățătorul este pentru un tînăr aceea ce este și grădinarul pentru pom, sau ca plugarul bun care curăță de mărăcini țarina sa. NEGRUZZI, S. I 8. Hai să ne grăbim Ca să curățim Grădina de schinuri (= spini). ALECSANDRI, T. 655. ◊ Refl. Fig. Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Romîn s-a călăuzit de învățătura lui Lenin și Stalin asupra partidului de tip nou, ca și de măreața experiență istorică a P.C. (b) al U.R.S.S., care a confirmat în repetate rînduri justețea.

CURĂȚÁRE s. f. v. curățire.

CURĂȚÍ vb. IV v. curăța.

curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd

curățáre s. f., g.-d. art. curățắrii; pl. curățắri

curățá vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 sg. și pl. cúrăță; conj. prez. 3 sg. și pl. cúrețe; ger. curățând

curățáre s. f., g.-d. art. curățării; pl. curățări

arată toate definițiile

Intrare: curăța
verb (VT32)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) curăța curățare curățat curățând singular plural
curăță curățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) curăț (să) curăț curățam curățai curățasem
a II-a (tu) cureți (să) cureți curățai curățași curățaseși
a III-a (el, ea) curăță (să) curețe curăța curăță curățase
plural I (noi) curățăm (să) curățăm curățam curățarăm curățaserăm, curățasem*
a II-a (voi) curățați (să) curățați curățați curățarăți curățaserăți, curățaseți*
a III-a (ei, ele) curăță (să) curețe curățau curăța curățaseră
verb (VT336)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) curăți curățire curățit curățind singular plural
curăță curățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) curăț (să) curăț curățeam curății curățisem
a II-a (tu) cureți (să) cureți curățeai curățiși curățiseși
a III-a (el, ea) curăță (să) curețe curățea curăți curățise
plural I (noi) curățim (să) curățim curățeam curățirăm curățiserăm, curățisem*
a II-a (voi) curățiți (să) curățiți curățeați curățirăți curățiserăți, curățiseți*
a III-a (ei, ele) curăță (să) curețe curățeau curăți curățiseră
Intrare: curățare
curățare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curățare curățarea
plural curățări curățările
genitiv-dativ singular curățări curățării
plural curățări curățărilor
vocativ singular
plural
curățire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curățire curățirea
plural curățiri curățirile
genitiv-dativ singular curățiri curățirii
plural curățiri curățirilor
vocativ singular
plural
Intrare: curățire
curățire
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)