2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte.

CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte.

cuminți vtr [At: I. IONESCU, D. 166 / Pzi: esc / E: cuminte] 1-2 vtr A-(și) recăpăta (sau a face să-și recapete) rațiunea. 3-4 vtr A deveni (sau a face să devină) mai serios. 5-6 vtr A (se) învăța minte. 7-8 vtr (D. copii) A (se) liniști. 9-10 vtr A renunța (sau a face să renunțe) la obiceiuri periculoase sau păgubitoare.

CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. A se liniști, a se potoli, a deveni mai așezat; a căpăta minte, a se face mai înțelept, mai serios. De ce nu te cumințești... să vii între ai tăi? CAMILAR, TEM. 57. După cejoat puțin din picioare, [copiii] se cumințesc. C. PETRESCU, Î. II 89. M-am cumințit de-atunci; Rid așa de-arare! COȘBUC, P. I 260 Adie mintea numai c-un deget pe om, și-ndată se cuminți omul nostru. RETEGANUL, P. IV 25. ◊ Tranz. Lasă că te cumințesc eu, să vie Dinu, ș-om vorbi noi, jupîneasă Ilinco! VLAHUȚĂ, O. A. II 50.

A CUMINȚÍ ~ésc tranz. A face să se cumințească. /Din cuminte

A SE CUMINȚÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni cuminte; a se face ascultător; a se astâmpăra. 2) A deveni (mai) serios și (mai) cumpătat. /Din cuminte

CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte.

CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte.

cuminte [At: CORESI, EV. 373 / Pl: ~nți / E: cu + minte] 1 (Pop) a Cu judecată Si: rațional. 2 a Cu purtări bune Si: așezat. 3 a În toate mințile. 4-5 smf, a (Om) care este înțelept. 6-7 smf, a (Om) care este isteț. 8 a Prudent. 9 a (Pop; d. fete și tinere femei) Virgină. 10 a (D. femei) Serioasă (și gospodină). 11 a Liniștit. 12 a (D. copii) Ascultător.

CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. (Despre persoane, în special despre copii) Cu purtări bune, liniștit, calm, așezat. Cum m-am făcut apoi cuminte Cu vremea ce înainta, Și m-am trezit pe nesimțite Că-mi zice satul: dumneata. GOGA, P. 21. Ai mai văzut v’un băiet cuminte și babă frumoasă? ȘEZ. XI 74. ◊ (Adverbial) Stai cuminte, Petrișor! DAVIDOGLU, M. 10. Masa de invalizi stă acum cuminte în fața mausoleului. SAHIA, N. 19. 2. Cu judecată, deștept, înțelept. Îmi rămase deodată stăruitoare, înaintea ochilor, figura cuminte și deșteaptă a măgărușului meu. SADOVEANU, O. VI 65. Să ne-așezăm în sat la noi, S-avem în deal o casă, Să fiu cel mai cuminte-n sat Și tu cea mai frumoasă. GOGA, P. 41. A fost cuminte om; dar nu știu cum, Așa i-a mers de prost. COȘBUC, P. I 229. Se vedea cît de colo că vorbea cu înțelepciune și supunere. Văzînd împăratul un tînăr așa de cuminte, prinse dragoste de el. ISPIRESCU, L. 22. ◊ Fig. Eu văd de-atîtea dăți Ce cuminte-i firea! COȘBUC, P. I 264. Bistrița, cuminte, îl ocolește [muntele], făcînd un cot larg în dreapta. VLAHUȚĂ, O. A. II 168. În al umbrei întuneric, Te asamăn unui prinț Ce se uit-adinc în ape Cu ochi negri și cuminți. EMINESCU, O. I 110. ◊ (Adverbial) Nică-și zise-n sine: Nu-i cuminte, nici nu-i bine, Să mă pun cu toții-acum. CASSIAN, în POEZ. N. 111. ◊ (Substantivat) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. CREANGĂ, A. 70. ♦ Prevăzător, prudent. Cei doi frați mai cuminți și-au făcut niște ocoale frumoase de răzlogi. SBIERA, P. 1. Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn. CREANGĂ, P. 25. ◊ (Adverbial) Ți-ai păstrat cuminte jumătate din avere. CARAGIALE, O. III 61.

CUMÍNTE ~ți adj. și substantival 1) (despre copii) Care se poartă bine; cu purtări bune. ◊ Fii ~, stai ~! șezi binișor! astâmpără-te. 2) Care are judecată sănătoasă; care este echilibrat. /cu + minte

cuminte a. înțelept, cu judecată, prevăzător. [V. minte].

cumínte adj. (cu și minte). Prudent, deștept: om, femeĭe cuminte; oamenĭ, femeĭ cumințĭ. (Se poate scrie și cu minte, și atuncĭ e invariabil: oamenĭ cu minte).

cumințésc v. tr. Fac cuminte. V. refl. Devin cuminte.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă

cumințí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cumințeáscă

cumínte adj. m. și f., pl. cumínți

cumínte adj. m. și f., pl. cumínți

cuminte adv., -ți adj. pl. m. și f. (lucrează cuminte; doi oameni cuminți).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUMINȚÍ vb. a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) stăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Te rog să te ~!)

CUMINȚI vb. a (se) astîmpăra, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) stăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Te rog să te ~!)

arată toate definițiile

Intrare: cuminți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuminți
  • cumințire
  • cumințit
  • cumințitu‑
  • cumințind
  • cumințindu‑
singular plural
  • cumințește
  • cumințiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cumințesc
(să)
  • cumințesc
  • cumințeam
  • cuminții
  • cumințisem
a II-a (tu)
  • cumințești
(să)
  • cumințești
  • cumințeai
  • cumințiși
  • cumințiseși
a III-a (el, ea)
  • cumințește
(să)
  • cumințească
  • cumințea
  • cuminți
  • cumințise
plural I (noi)
  • cumințim
(să)
  • cumințim
  • cumințeam
  • cumințirăm
  • cumințiserăm
  • cumințisem
a II-a (voi)
  • cumințiți
(să)
  • cumințiți
  • cumințeați
  • cumințirăți
  • cumințiserăți
  • cumințiseți
a III-a (ei, ele)
  • cumințesc
(să)
  • cumințească
  • cumințeau
  • cuminți
  • cumințiseră
Intrare: cuminte
cuminte adjectiv
adjectiv (A91)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuminte
  • cumintele
  • cuminte
  • cumintea
plural
  • cuminți
  • cuminții
  • cuminți
  • cumințile
genitiv-dativ singular
  • cuminte
  • cumintelui
  • cuminți
  • cuminții
plural
  • cuminți
  • cuminților
  • cuminți
  • cuminților
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cuminți

  • 1. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept.
    exemple
    • De ce nu te cumințești... să vii între ai tăi? CAMILAR, TEM. 57.
      surse: DLRLC
    • După ce bat puțin din picioare, [copiii] se cumințesc. C. PETRESCU, Î. II 89.
      surse: DLRLC
    • M-am cumințit de-atunci; Rîd așa de-arare! COȘBUC, P. I 260.
      surse: DLRLC
    • Adie mintea numai c-un deget pe om, și-ndată se cuminți omul nostru. RETEGANUL, P. IV 25.
      surse: DLRLC
    • Lasă că te cumințesc eu, să vie Dinu, ș-om vorbi noi, jupîneasă Ilinco! VLAHUȚĂ, O. A. II 50.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cuminte
    surse: DEX '98 DEX '09

cuminte

  • 1. Cu purtări bune.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: așezat calm (adj.) liniștit diminutive: cumincior attach_file 4 exemple
    exemple
    • Cum m-am făcut apoi cuminte Cu vremea ce înainta, Și m-am trezit pe nesimțite Că-mi zice satul: dumneata. GOGA, P. 21.
      surse: DLRLC
    • Ai mai văzut v’un băiet cuminte și babă frumoasă? ȘEZ. XI 74.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Stai cuminte, Petrișor! DAVIDOGLU, M. 10.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Masa de invalizi stă acum cuminte în fața mausoleului. SAHIA, N. 19.
      surse: DLRLC
  • 2. Cu judecată.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: deștept înțelept, -eaptă attach_file 9 exemple
    exemple
    • Îmi rămase deodată stăruitoare, înaintea ochilor, figura cuminte și deșteaptă a măgărușului meu. SADOVEANU, O. VI 65.
      surse: DLRLC
    • Să ne-așezăm în sat la noi, S-avem în deal o casă, Să fiu cel mai cuminte-n sat Și tu cea mai frumoasă. GOGA, P. 41.
      surse: DLRLC
    • A fost Cuminte om; dar nu știu cum, Așa i-a mers de prost. COȘBUC, P. I 229.
      surse: DLRLC
    • Se vedea cît de colo că vorbea cu înțelepciune și supunere. Văzînd împăratul un tînăr așa de cuminte, prinse dragoste de el. ISPIRESCU, L. 22.
      surse: DLRLC
    • figurat Eu văd de-atîtea dăți Ce cuminte-i firea! COȘBUC, P. I 264.
      surse: DLRLC
    • figurat Bistrița, cuminte, îl ocolește [muntele], făcînd un cot larg în dreapta. VLAHUȚĂ, O. A. II 168.
      surse: DLRLC
    • figurat În al umbrei întuneric, Te asamăn unui prinț Ce se uit-adînc în ape Cu ochi negri și cuminți. EMINESCU, O. I 110.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Nică-și zise-n sine: Nu-i cuminte, nici nu-i bine, Să mă pun cu toții-acum. CASSIAN, în POEZ. N. 111.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat masculin Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. CREANGĂ, A. 70.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Cei doi frați mai cuminți și-au făcut niște ocoale frumoase de răzlogi. SBIERA, P. 1.
        surse: DLRLC
      • Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn. CREANGĂ, P. 25.
        surse: DLRLC
      • (și) adverbial Ți-ai păstrat cuminte jumătate din avere. CARAGIALE, O. III 61.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Cu + minte
    surse: DEX '98 DEX '09