CUMINTE I. adj. Deștept, înțelept: s’a pornit să spună fel de fel de vorbe cuminți și pline de duh (CAR.); Ⓟ: un nebun aruncă o piatră ’n baltă, și zece cuminți n’o pot scoate (CRG.); – fie-care se ține mai ~ decît altul (PANN); ~le făgăduește și prostul trage nădejde (CIAUȘ.). II. adj. Așezat, astîmpărat, liniștit, cu purtări bune: fii ~; stai ~ [cu + minte].