3 intrări

14 definiții

CÚLĂ, cule, s. f. 1. (În arhitectura medievală) Turn de apărare. 2. Locuință boierească fortificată, cu mai multe caturi, răspândită în sec. XVIII în Oltenia. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. – Din tc. kula. Cf. bg., sb. kula.

CÚLĂ, cule, s. f. 1. Clădire în formă de turn, cu baza dreptunghiulară (care servea, în trecut, și ca loc de apărare). 2. (Înv.) Turn circular; cupolă, boltă. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. 4. (Înv.) Conac boieresc, casă (fortificată) a proprietarului unei moșii. – Din tc. kula. Cf. bg., scr. kula.

CÚLĂ, cule, s. f. (Învechit) 1. Turn circular, cupolă, boltă. Din brîul superior... se porneau pe rotunjeala culelor numeroase ciubuce sau nervure. ODOBESCU, S. I 442. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria. Cămări boltite, purtînd o culă rotunjită pe d-asupra, în care se aflau, d-a rîndul, paraclisul, haznaua sau comoara și patul domnesc. ODOBESCU, S. I 128. ♦ Vistierie, tezaur. Se zice că, cu Gruie, strînge-n cula-i o comoară. DAVILA, V. V. 35. Din cula domnească Lefuri să-mpărțească. TEODORESCU, P. P. 50. 2. Beci boltit, subterană. Căpitanul de tîlhari își adună ceata într-o culă sub niște dărâmături de ziduri. ISPIRESCU, L. 143. 3. Casa proprietarului unei moșii. Albește, așezată cam la sfertul dealului, cula cu pridvor de zid a boierului Stambulachie. MACEDONSKI, O. III 4.

cúlă s. f., g.-d. art. cúlei; pl. cúle

cúlă s. f., g.-d. art. cúlei; pl. cúle

CÚLĂ s. v. boltă, cupolă, hrubă, subterană, tezaur, vistierie.

CÚLĂ s.f. Pelerină cu glugă și cu mâneci largi purtată de unele ordine călugărești. [< fr. coule].

CÚLĂ s. f. pelerină cu glugă și cu mâneci largi purtată de unele ordine călugărești. (< fr. coule)

cúlă (cúle), s. f.1. Turn, foișor. – 2. Casă boierească fortificată. – 3. Turn boltit în care se păstra visteria, în palate. – 4. Tezaur, bogăție. – 5. Beci boltit. – Mr., megl. culă. Tc. kula, din arab. kulle (Șeineanu, II, 148; Berneker 641; Lokotsch 1238; Ronzevalle 141); cf. ngr. ϰούλα, ϰουλές, alb. kulë, bg., sb., cr. kula.

culă f. 1. boltă circulară, turn: o ținea închisă într’o culă Isp.; 2. loc ascuns sub pământ, gazdă de tâlhari: își adună ceata într’o culă ISP.; 3. vistierie domnească: din cula domnească lefuri să împărțească POP. [Turc. KÚLA].

cúlă f., pl. e (turc. kúla și kulé, d. ar. kullé, turn; ngr. vsl. sîrb. bg. kúla). Olt. Munt. Casă cu doŭă caturĭ de aspectu unuĭ mic castel (cum se maĭ vede și azĭ în Oltenia), din care odinioară se ducea lupta contra unuĭ atacator. Vistieria domnească. Ascunzătoare, maĭ ales de hoțĭ. Loc plin de cerezină în pămînt unde albinele fac ceară.

culá (-léz, -át), vb. – A nimici, a distruge, a scoate din luptă (un adversar, în afaceri). Fr. couler.Der. culaj, s. n. (pierdere), din fr. coulage; culant, adj., din fr. coulant; culanță, s. f. (rapiditate, eficiență, spontaneitate în afaceri), der. intern. Sînt galicisme. Aceleiași rădăcini îi aparține culisă, s. f., din fr. coulisse.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cúlă s. v. BOLTĂ. CUPOLĂ. HRUBĂ. SUBTERANĂ. TEZAUR. VISTIERIE.

Cul/a, -ă, -ea, -escu v. N i c o l a e VI 1, 2.

Intrare: culă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cu cula
plural cule culele
genitiv-dativ singular cule culei
plural cule culelor
vocativ singular
plural
Intrare: cula
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cula culare culat culând singular plural
culea culați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) culez (să) culez culam culai culasem
a II-a (tu) culezi (să) culezi culai culași culaseși
a III-a (el, ea) culea (să) culeze cula culă culase
plural I (noi) culăm (să) culăm culam cularăm culaserăm, culasem*
a II-a (voi) culați (să) culați culați cularăți culaserăți, culaseți*
a III-a (ei, ele) culea (să) culeze culau cula culaseră
Intrare: Culă
Culă
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)