O definiție pentru cula

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cula (-lez, -at), vb. – A nimici, a distruge, a scoate din luptă (un adversar, în afaceri). Fr. couler.Der. culaj, s. n. (pierdere), din fr. coulage; culant, adj., din fr. coulant; culanță, s. f. (rapiditate, eficiență, spontaneitate în afaceri), der. intern. Sînt galicisme. Aceleiași rădăcini îi aparține culisă, s. f., din fr. coulisse.

Intrare: cula
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cula
  • culare
  • culat
  • culatu‑
  • culând
  • culându‑
singular plural
  • culea
  • culați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • culez
(să)
  • culez
  • culam
  • culai
  • culasem
a II-a (tu)
  • culezi
(să)
  • culezi
  • culai
  • culași
  • culaseși
a III-a (el, ea)
  • culea
(să)
  • culeze
  • cula
  • culă
  • culase
plural I (noi)
  • culăm
(să)
  • culăm
  • culam
  • cularăm
  • culaserăm
  • culasem
a II-a (voi)
  • culați
(să)
  • culați
  • culați
  • cularăți
  • culaserăți
  • culaseți
a III-a (ei, ele)
  • culea
(să)
  • culeze
  • culau
  • cula
  • culaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)