2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CUCERÍRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuceri și rezultatul ei; câștig, progres, izbândă. ◊ Expr. (Fam.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea cuiva. – V. cuceri.

CUCERÍRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuceri și rezultatul ei; câștig, progres, izbândă. ◊ Expr. (Fam.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea cuiva. – V. cuceri.

CUCERÍRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a cuceri și rezultatul ei. 1. Ocupare, supunere. O parte dintre șefii militari at triburilor dace, pentru a nu cădea în sclavia romană, după cucerirea orașului se retrag în afara zonei de ocupație romană. IST. R.P.R. 38. 2. Dobîndire, cîștigare, obținere prin luptă. Visînd să cucerească dominația asupra altor popoare, imperialiștii americani duc o politică de subminare a păcii și de pregătire a noului război, știind că pe cale pașnică, fără dezlănțuirea unui nou război, cucerirea dominației mondiale este cu neputință. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 19. Cea mai însemnată dintre cuceririle oamenilor muncii este aceea că puterea de stat a fost smulsă din mîinile claselor exploatatoare - fabricanții, bancherii, moșieriiși ale partidelor reacționare și fasciste aflate în slujba lor. Puterea de stat în R.P.R. se află în mîinile clasei muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare. REZ. HOT. I 290. După cucerirea întregii puteri politice de către clasa muncitoare și după naționalizarea principalelor mijloace de producție, partidul nostru, mobilizînd masele largi de oameni ai muncii, a trecut la construirea socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 57. ♦ Progres, reușită. Cuceririle științei.Mărețele cuceriri ale științei și tehnicii sovietice și experiența tehnico-organizatorică sovietică devin un bun al tuturor țărilor de democrație populară. GHEORGHIU-DEJ, R. I. 17. 3. (Familiar, în expr.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus.

cuceríre s. f., g.-d. art. cucerírii; pl. cuceríri

cuceríre s. f., g.-d. art. cucerírii; pl. cuceríri

CUCERÍRE s. 1. luare, ocupare, ocupație, (franțuzism înv.) conchetă. (~ Griviței.) 2. v. subjugare. 3. v. repurtare. 4. v. câștigare. 5. v. încântare.

cucerire f. fapta de a cuceri și efectul ei: lucrul cucerit.

cuceríre f. Acțiunea de a cuceri. Lucru cucerit: Algeria e o frumoasă cucerire a Franciiĭ.

CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere).

CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A doborî ceva prin luptă susținută; A câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire(= conquirere).

CUCERÍ1, cuceresc, vb. IV. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune (o țară, un teritoriu) cu puterea armelor,, prin forță. Turcii... năvălesc în Europa și amenință a o cuceri. BĂLCESCU, O. II 12. Traian, cucerind Dacia, o coloniză cu romani. NEGRUZZI, S. I 200. ◊ Fig. Nourii cenușii bătînd în argint cucereau, albastrul cerului și urmăreau luna albă. SADOVEANU, O. I 520. Bogăția de verdeață a livezii a cucerit zidurile, a sfărimat lemnăria. cerdacului cu totul. SADOVEANU, O. III 350. 2. A smulge prin forță, a dobîndi printr-o luptă (revoluționară) susținută; a cîștiga. Proletariatul are nevoie de partid nu numai pentru a cuceri dictatura, dar mai ales pentru a menține dictatura. REZ. HOT. I 167. 3. Fig. A cîștiga, a-și atrage (simpatia, dragostea, bunăvoința cuiva). V. subjuga. Glasul metalic, energic și totuși cald te cucerea. REBREANU, R. I 81. Te plîngi de public? Dar ce-ai făcut ca să-l cucerești? VLAHUȚĂ, O. A. 332.

CUCERÍ2, cuceresc, vb. IV. (Învechit; construit cu dativul) 1. Refl. A se supune cu umilință, a se smeri, a se pleca, a se închina; a se ruga umilindu-se. Nu va zice lumea că o cetate s-a arătat dinaintea lui Sobieski fără a i se cuceri! ALECSANDRI, T. II 17. 2. Tranz. A închina, a preda în semn de supunere. Măria-sa... vă face cunoscut ca să vă închinați și să-i cuceriți cetatea. NEGRUZZI, S. I 172.

cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă

cucerí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 sg. și pl. cucereáscă

CUCERÍ vb. 1. a lua, a ocupa, (înv.) a cuprinde, a dobândi, a prinde, a stăpâni. (După lupte crâncene au ~ cetatea.) 2. v. subjuga. 3. v. repurta. 4. v. câștiga. 5. a câștiga. (A ~ simpatia tuturor.) 6. v. încânta.

CUCERÍ vb. v. închina, pleca, preda, supune.

cucerí (cucerésc, cucerít), vb.1. A cuprinde, a supune, a ocupa un teritoriu prin arme. – 2. (Refl.) A se supune, a se preda, a omagia. – 3. (Refl.) A se umili, a implora cu umilință. Lat. *conquaerĕre, în loc de conquirĕre (Pușcariu 425; Candrea-Dens., 318; REW 2155; DAR); cf. prov. conquerer, fr. conquérir. Sensul 1 este neol., din fr. conquérir. Evoluția care indică sensul 2 pare normală, fără să fie necesară ipoteza unei influențe sl., presupusă de Candrea-Dens. – Der. cucerit, adj. (umil; pios); cuceritor, adj. (care cucerește); cucerie, s. f. (înv., simplitate, umilință; pioșenie); cuceritură, s. f. (înv., respect nemărginit); necucerit, adj. (arogant); cucernic, adj. (respectuos; cinstit; pios); cucernicie, s. f. (pioșenie, evlavie); cucernicește, adv. (evlavios).

A CUCERÍ ~ésc tranz. 1) A lua în stăpânire cu forță armată; a ocupa. 2) A capta prin însușiri deosebite (pentru a câștiga simpatia, dragostea sau bunăvoința). 3) A obține prin luptă sau prin muncă susținută. /<lat. conquerire

cucerì v. 1. a supune cu: puterea armelor: Romanii cuceriseră mai toate țările; 2. a închina: Sobieski cere, ca să-i cuceriți cetatea AL.; 3. a se umili (învechit): ne rugăm și ne cucerim; 4. fig. a-și atrage iubirea sau simpatia cuiva: privirea lui te cucerește. [Lat. CONQUERI, a se plânge tare; sensurile 1 și 4 au foșt modelate după fr. conquérir].

Intrare: cuceri
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cuceri cucerire cucerit cucerind singular plural
cucerește cuceriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cuceresc (să) cuceresc cuceream cucerii cucerisem
a II-a (tu) cucerești (să) cucerești cucereai cuceriși cuceriseși
a III-a (el, ea) cucerește (să) cucerească cucerea cuceri cucerise
plural I (noi) cucerim (să) cucerim cuceream cucerirăm cuceriserăm, cucerisem*
a II-a (voi) cuceriți (să) cuceriți cucereați cucerirăți cuceriserăți, cuceriseți*
a III-a (ei, ele) cuceresc (să) cucerească cucereau cuceri cuceriseră
Intrare: cucerire
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cucerire cucerirea
plural cuceriri cuceririle
genitiv-dativ singular cuceriri cuceririi
plural cuceriri cuceririlor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)