2 intrări

41 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

crap sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~i / E: srb krap, bg крап] 1 Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-aurii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară Si: (reg) ciortan, ciortănaș, ciorto-crap, ciuciulean (Cyprinus carpio). 2 (Pfm; îe) Cap de ~, creieri de iepure Cap mare, minte puțină. 3 (Îc) ~-box Varietate de crap (1). 4 (Îc) ~-ghebos Varietate de crap (Ghibonius) (1). 5 (Îc) ~-gol (sau golaș ori lin) Încrucișare de lin și crap. 6 (Reg; îc) ~ săltăreț (sau sulednic) Peștele Cyprinus hungarius Si: (reg) călăuz, olocar, sulac, sulă, sulinar, suloi, șuet, ulucar. 7 (Ast; pop) Constelație nedefinită mai îndeaproape.

CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-ruginii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). – Din bg., sb. krap.

CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-ruginii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). – Din bg., scr. krap.

CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce, foarte răspîndit în apele curgătoare și stătătoare de la noi, cu solzii mari, de culori diverse (de la negru sau brun-verzui pînă la auriu), cu buza groasă și cu patru mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). Plutea-n Siret un soare-n-vălurat, Săreau, să prindă cîte-o gîză, crapii. DRAGOMIR, S. 37. Era un crap ruginit venit în plimbare spre mal din bulboanele cele afunde ale iezerului. SADOVEANU, N. F. 48. A cumpărat un crap mare... ceva rar: patru chile și plin de icre. CARAGIALE, O. I 328.

CRAP ~i m. Pește mare dulcicol cu corpul lat și gros, având culoare brună-verzuie și două perechi de mustăți în jurul gurii. ~ oglindă. ~ solzos. /<bulg., sb. krap

crap m. pește de ape dulci, faimos prin longevitatea sa. [Serb. KRAP].

1) crap m. (sîrb. krap, rut. kórop, rus. karp, d. germ. karpfen, mlat. carpa; fr. carpe; alb. krap). Un pește de apă dulce, cu solzi, mare pînă la 80 c.m., foarte fecund și gustos (cyprinus cárpio). – În nord și șaran. – Cînd e maĭ mic de 4 kg., se numește cĭortocrap; maĭ mic de 2, cĭortan; maĭ mic de 1, cĭortănică.

crăpa [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: crepa / Pzi: crăp / E: lat crepare] 1-2 vir (D. obiecte) A (se) desface (în mod brusc) în mai multe bucăți. 3-4 vir (D. obiecte) A plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc. 5-6 vir (D. obiecte) A (se) sparge. 7 vi (Îe) Unde dai și unde crapă Se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. 8 vi (Îe) Crapă lemnele (sau pietrele) de ger, E un ger de crapă lemnele (sau pietrele) E foarte frig. 9 vi (Îe) A ~ capul cuiva A omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). 10 vi (Îe) A-i ~ (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) A-l durea pe cineva foarte tare capul. 11 vir (D. lucruri elastice) A (se) rupe (fiind întins prea tare) Si: a plesni. 12 vir (D. piele) A deveni aspru, cu crăpături. 13 vi (Îe) A-i ~ (sau plesni) cuiva obrazul de rușine A-i fi foarte rușine. 14 vi (Îe) A se ~ de ziuă, a se ~ zorii A se face ziuă. 15 vi (Pop; d. animale și oameni) A muri. 16 vi (Îe) A ~ de frig (sau de sete, de necaz etc.) A-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.) 17 vi (Prt) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal).

CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau (e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare.

CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (în mod brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau (e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare.

CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se despica în mod brusc (și adesea cu zgomot), a se desface în mai multe bucăți; a se căsca (din cauza gerului, a unei lovituri puternice etc.). Cînd voi izbi o dată eu cu barda, Această stîncă are să se crape. BENIUC, V. 7. În anii în care ouăle ciorilor crapă de ger, începe să prindă și apa mării o pojghiță de gheață de-a lungul coastei. BART, E. 309. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se zice atunci cînd se obțin cu totul alte rezultate decît cele așteptate. (E un ger de) crapă lemnele (sau pietrele sau, rar, pentru efecte stilistice, inima) = e un ger strașnic, e foarte frig. Fără haine nu sînt bun de nimic la iarnă. Pe ger mare, crapă inima în mine. SADOVEANU, P. M. Era un pui de ger în dimineața aceea, de crăpau lemnele. CREANGĂ, A. 23. ♦ Intranz. (Rar) A se transforma (în altceva). Furtuna nu crăpa de loc în ploaie sănătoasă, ci se oțerea în spinarea gorunilor. GALACTION, O. I 48. 2. Tranz. A despica. A crăpa lemne pentru foc.Mușchiul o roade [piatra], timpul o crapă. MACEDONSKI, O. I 20. Crăpînd-a [o nucă de cocos], au aflat miezul ei dulce și bun, ca de migdale. DRĂGHICI, R. 51. ◊ (Poetic) Lopata cununată cu condeiul... Crapă cremenea și sparge steiul. DEȘLIU, G. 24. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva= a omorî pe cineva dintr-o lovitură. 3. Intranz. și refl. (Despre un lucru subțire și elastic) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspră, cu crăpături. [Omul era] strîns la piept, de sta să-i crape sucmanul cel zdrențuit de pe dînsul. ISPIRESCU, L. 177. Atunci Ivan dezlegă turbinca... și luînd cîte pe un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crăpa pielea. CREANGĂ, P. 306. Cu fata de bogat Totdeauna ești mustrat: Să-i cumperi cizme de capră, Că altele se tot crapă, Și de oaie Se tot moaie, Și de țap îi sar în cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 437. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a nu mai putea de rușine. Să nu mai știe cineva, că-mi crapă obrazul de rușine. DAVIDOGLU, M. 70. 4. Tranz. A întredeschide. Lazăr Lungu sări de la fereastră la ușa grajdului și-o crăpă puțin. MIHALE,O. 507. Se apropie amîndoi de ușă și izbutesc să sucească cheia. Dar cum crapă ușa, o și închid la iuțeală. STĂNOIU, I. 137. ◊ Refl. Fig. La răsărit se crăpa zarea, lăsînd să pătrundă focul zorilor. SADOVEANU, O. VI 20. (Expr.) A se crăpa de ziuă (sau, într-o figură poetică) a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. Cu mii de cai-putere Se crăpă zorii unei alte ere! BENIUC, V. 91. Cînd se crăpă de ziuă, se sculă înaintea lui Gheorghe, se îmbrăcă și ieși. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Cînd răsărea luna, de era două ceasuri pîn-a se crăpa de ziuă, curtea era plină de vînători. GHICA, S. 283. Cînd se crăpa de ziuă, izbiră fără de veste turcii pe ai noștri. BĂLCESCU, O. II 76. 5. Intranz. (Despre animale și, rar, cu o nuanță de ironie sau răutate, despre oameni) A muri. Dînd boală rea, După nunta mea Oile-au crăpat. MARIAN, S. 44. De-ar crăpa o dată să crape și tarabagiul care v-au adus. CREANGĂ, P. 110. Dușmanul a găsit tot pustiu în drumul său, incit, ajungînd la Cotnar, nu găsea să mănînce decît poamele copacilor; ba încă [căpitanul Turculeț] a pus prin bălți și niște ierburi veninoase de care, cum bea, crăpa. NEGRUZZI, S. I 171. ◊ (Poetic) Uraganu-acum aleargă pîn’ce caii lui îi crapă. EMINESCU, O. I 45. ◊ (Familiar, urmat de determinări introduse prin prep. «de», arată că o senzație sau un sentiment e foarte intens) Elvira se ridică în capul oaselor și zise prin întuneric:... Crăpi de invidie! Și te răzbuni. DUMITRIU, B. F. 46. Trage la mine numai cu coada ochiului șă vadă cum îs îmbrăcată și crapă de ciudă. SADOVEANU, B. 219. Știi că are haz și asta! Voi... să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. CREANGĂ, P. 252. Setilă striga... cît ce putea că crapă de sete și zvîrlea cu doage și cu funduri de poloboc în toate părțile ca un nebun. CREANGĂ, P. 261. Și-o dată și-ncepe dracul a boscorodi din gură și a descînta, că nu știu ce face, de-i pocnește lui Dănilă un ochi din cap!... Dănilă crăpa de durere. CREANGĂ, P. 58. Crapă de ciudă cucoana. ALECSANDRI, T. I 32. 6. Intranz. A mînca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). Vezi că-i mămăliga pe masă, învălită în prosop, și oala cu lapte pe vatră! Du-te și crapă pînă-i plesni. REBREANU, R. II 30. – Variantă: (regional) crepá (CONTEMPORANUL, VIII 292, RETEGANUL, P. IV 6) vb. I.

A CRĂPÁ crăp 1. tranz. 1) (obiecte) A desface printr-o tăietură adâncă și lungă; a spinteca. 2) (uși, ferestre, ochii etc.) A deschide puțin. 2. intranz. 1) (despre învelișuri, textile, haine) A se rupe parțial prin întindere; a pocni; a plesni. 2) (despre obiecte de piele, buze etc.) A căpăta crăpături (din cauza gerului, vântului, căldurii etc.); a plesni. ◊ Crapă lemnele (sau pietrele) de ger e ger mare. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine a fi cuprins de o rușine mare; a-i fi foarte rușine. 3) (despre muguri, boboci) A începe să se desfacă; a se despica. 4) depr. A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a muri; a răposa; a deceda. 5) pop. A mânca repede și cu lăcomie; a înfuleca. /<lat. crepare

A SE CRĂPÁ se crápă intranz.: ~ de ziuă a se ivi zorile; a se zori. /<lat. crepare

crăpà v. 1. a tăia d’alungul, a despica: a crăpa lemnul; fig. unde dai și unde crapă; 2. a se sparge, rămânând însă bucățile împreunate, a plesni (de vase): crapă pietrele de frig; 3. fam. a mânca foarte mult: i-am dus să crape PANN; 4. a muri (vorbind de animale); fig. crapă de necaz; 5. a întredeschide: a crăpa ușa; 6. a se deschide (de o floare); 7. a ieși zorile, a se lumina de ziuă. [Lat. CREPARE, a răsuna, a plesni].

crăp, a v. intr. (vrom. crep, d. lat. crepo, -áre, part. crépitus, pop. crepátus, a pîrli; it. crepare, pv. crebar, fr. crever, sp. pg. quebrar). Explodez, mă sparg, plesnesc, mă deschid (de căldură, de uscăcĭune, de ger, din cauza uneĭ loviturĭ). Fam. Mor de multă sforțare, de un anevrizm: calu a crăpat de fugă, el a mîncat pîn’a crăpat. A crăpa de necaz, a fi foarte furios că nu te poțĭ răzbuna. V. tr. Fac să explodeze orĭ să se spargă (o ghĭulea, o peatră). Deschid puțin: a crăpa ușa. Despic (Munt.): a crăpa lemne. V. refl. Se crapă de ziŭă, se luminează de ziŭă, apare crepusculu. – Vechĭ și azĭ în Trans. pe alocurea crep, crepĭ, creapă, să crepe, crepat, în Munt. crap, crapĭ, crapă, să crape, crăpat. Cp. cu răbd.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe

crăpá vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 sg. și pl. crápă; conj. prez. 3 sg. și pl. crápe

arată toate definițiile

Intrare: crap
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • crap
  • crapul
  • crapu‑
plural
  • crapi
  • crapii
genitiv-dativ singular
  • crap
  • crapului
plural
  • crapi
  • crapilor
vocativ singular
plural
Intrare: crăpa
verb (VT22)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • crăpa
  • crăpare
  • crăpat
  • crăpatu‑
  • crăpând
  • crăpându‑
singular plural
  • cra
  • crăpați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • crăp
(să)
  • crăp
  • crăpam
  • crăpai
  • crăpasem
a II-a (tu)
  • crăpi
(să)
  • crăpi
  • crăpai
  • crăpași
  • crăpaseși
a III-a (el, ea)
  • cra
(să)
  • crape
  • crăpe
  • crăpa
  • crăpă
  • crăpase
plural I (noi)
  • crăpăm
(să)
  • crăpăm
  • crăpam
  • crăparăm
  • crăpaserăm
  • crăpasem
a II-a (voi)
  • crăpați
(să)
  • crăpați
  • crăpați
  • crăparăți
  • crăpaserăți
  • crăpaseți
a III-a (ei, ele)
  • cra
(să)
  • crape
  • crăpe
  • crăpau
  • crăpa
  • crăpaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)