spinteca [At: MOXA, I, 357/23 / V: (îrg) spân~, spen~ / Pzi: spintec / E: ml *expanticare] 1-2 vtr (C. i. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) despica dintr-o lovitură (lungă și adâncă). 3-4 vtr A (se) înjunghia cu un obiect ascuțit (o parte a corpului, mai ales abdomenul) rănind, sfâșiind, operând, omorând etc. Si: (reg) secui² (3). 5 vt (Spc) A diseca (1). 6-7 vtrp (Fig; c. i. de obicei medii fluide) A pătrunde și a trece cu iuțeală, dând la o parte sau străpungând, străbătând Si: a despica. 8-9 vtr (C. i. obiecte sau, rar, ființe ori corpul lor) A (se) tăia în două sau mai multe bucăți Si: a despica (1), a despărți. 10-11 vtr (Pex) A (se) deschide prin tăiere Si: a (se) cresta (5), a (se) tăia. 12-13 vtr (Pfm; c. i. obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) A (se) sfâșia (8). 14 vt (C. i. materiale fibroase, foi metalice etc.) A tăia în lungul fibrelor, al direcțieie de orientare a cristalelor etc, prin tracțiune perpendiculară pe direcția de rupere.

SPINTECA, spintec, vb. I. Tranz. 1. A face în trupul unei ființe o tăietură lungă și adîncă, cu un instrument ascuțit; p. ext. a ucide, a înjunghia; a despica (în special lemne, trunchiuri). Și n-are să-ți fie milă? – Nu. Nu. Vreau să-l spintec cu baioneta. CAMILAR, N. I 96. ◊ Fig. Larga tălăzuire a munților încetează. Nici piscurile nu mai spintecă înălțimile cerului, nici zările nu se mai desfac vaste, de jur împrejurul lumii. BOGZA, C. O. 87. Ghiuleaua a trecut pe deasupra, spintecînd aerul. C. PETRESCU, Î. II 14. Fulgere dese, orbitoare, spintecă ceru! din ce în ce mai posomorît și tunete prelungi se aud bubuind în depărtare. VLAHUȚĂ, O. A. 412. Pe drum horea și doinea, iar buzduganul și-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi. EMINESCU, N. 5. ◊ Refl. (Rar, despre obiecte) Înfipse cuțitul într-un măr atît de puternic, încît mărul se spintecă în două; jumătățile se legănară o clipă. C. PETRESCU, Î. II 92. (Fig.) Pietrișul fierbinte îmi frigea tălpile. Cînd intrai în rîu, apa începu să sune spintecîndu-se în gleznele mele. SADOVEANU, O. V 62. 2. A sfîșia (haine, stofe); a rupe. Spintecă moașa cîteva haine mai moi și mai slabe... face dintr-însele fășii. MARIAN, NA. 283.

A SPINTECA spintec tranz. 1) A desface printr-o tăietură adâncă și lungă (cu ceva ascuțit); a despica; a crăpa. 2) A ucide sau a răni cu o armă albă (cuțit, pumnal etc.); a tăia; a înjunghia. 3) (un material fibros) A tăia în lung. 4) (aerul, valurile etc.) A străbate cu o viteză deosebită; a despica; a tăia. /<lat. expanticare

A SE SPINTECA mă spintec intranz. A face (concomitent) schimb de tăieturi lungi și adânci (cu cineva). /<lat. expanticare

spintecà v. 1. a deschide pântecele: a spinteca un miel; 1. a despica: a spinteca un lemn; 3. fig. a străbate: vulturul spintecă văzduhul în falnicul său sbor GR. AL. [Lat. *EXPANTICARE].

spânteca v vz spinteca

spenteca v vz spinteca

spíntec, a -á v. tr. (din *spîntec, lat. ex-pántico, ex-panticáre. V. pîntece). Deschid pîntecele: a spinteca un porc. Pin ext. Cămașa s’a spintecat, s’a sfîșiat, s’a rupt în lung pe o mare întindere. – Nu-ĭ imitațĭ pe scriitoriĭ care zic: vulturu spintecă aeru, corabia spintecă apa. În acest caz, e maĭ elegant despică. Urît și a despinteca (un amestec din a despica și a spinteca).

spinteca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. spintec, 2 sg. spinteci, 3 spintecă; conj. prez. 1 sg. să spintec, 3 să spintece

spinteca (a ~) vb., ind. prez. 3 spintecă

spinteca vb., ind. prez. 1 sg. spintec, 3 sg. și pl. spintecă; conj. prez. 3 sg. și pl. spintece

spinteca

spintec.

SPINTECA vb. 1. v. tăia. 2. a despica. (I-a ~ pântecele.) 3. a crăpa, a despica, a sparge, a tăia, (reg.) a sfărâma. (A ~ lemne pentru foc.) 4. a (se) despica, a (se) tăia. (Plugul ~ brazde adânci.) 5. a rupe, a sfâșia, (înv.) a sparge. (Își ~ hainele și-și smulgea părul.)

SPINTECA vb. v. diseca.

spinteca vb. v. DISECA.

SPINTECA vb. 1. a (se) înjunghia, a (se) tăia. (A ~ o vită.) 2. a despica. (I-a ~ pîntecele.) 3. a crăpa, a despica, a sparge, a tăia, (reg.) a sfărîma. (A ~ lemne pentru foc.) 4. a (se) despica, a (se) tăia. (Plugul ~ brazde adînci.) 5. a rupe, a sfîșia, (înv.) a sparge. (Își ~ hainele și-și smulgea părul.)

spinteca (-c, -at), vb. – 1. A scoate măruntaiele, a eviscera, a despica. – 2. A tăia, a crăpa. – 3. A străbate. – Mr. spîntic(are). Lat. expantĭcāre (Pușcariu 1622; Candrea-Dens., 1394; REW 3032, cf. Lambrior 100; Philippide, Principii, 99), cf. pîntece și ven. spantegar „a desface”, abruz. spandeka „a chinui”, calabr. spantecare „a deschide”. – Der. spintecător, adj. (care spintecă); spintecătură, s. f. (tăietură, crăpătură, despicătură).

SPINTECA (lat. *expanticare) vb. I tranz. 1. A face o tăietură lungă și adâncă în trupul unei ființe cu ajutorul unui instrument ascuțit; p. ext. a înjunghia, a ucide. ♦ A rupe un material cu structură fibroasă în lungul firelor sau un material metalic în lungul direcției de orientare a cristalelor, prin tracțiune perpendiculară pe direcția de rupere, a sfâșia (1). 2. Fig. A străbate cu repeziciune (aerul, apa etc.).