cotit², ~ă a [At: LET. I, 230/4 / V: coțit² / Pl: ~iți, ~e / E: coti²!] 1 (Înv) Atins cu cotul² (1) Si: cotelit² (8), (înv) încotat². 2 (Înv) Lovit cu cotul¹ (1) Si: cotelit² (9), (înv) încotat². 3 (Înv) Făcut atent cu cotul² (1) Si: cotelit² (10), (înv) încotat². 4 (Înv) Contactat cu cotul² (2) Cf coti.² (8) Si: cotelit² (11), (înv) încotat². 5 (D. drumuri, râuri etc.) Care își schimbă direcția Si: cotigit² (1). 6 (D. drumuri, râuri etc.) Șerpuit². 7 (D. o direcție, un drum) Părăsit pentru altă direcție. 8 (Nob) Încovoiat². 9 (D. oameni; rar) Condus pe un drum cotit spre a se rătăci. 10 (D. obiecte; rar) Întors într-o altă direcție. 11 (Rar) Ocolit². 12 (Rar) Evitat. 13 (Înv) Cotărit² (1). 14 (Înv) Bătut². 15 (Înv) Cotărit² (2).

cotit¹ sn [At: DA / V: coțit¹ / Pl: ~uri / E: coti²] 1-7 Cotire (1-7). 8 (Nob) Încovoiere. 9-15 Cotire (9-15). 16 Cotărire (1). 17 (Îvr; pan) Batere. 18 (Îvr) Cotărire (2).

COTIT I. adj. 1 p. COTI ¶ 2 Cu cotituri, cu ocoluri: drum ~. II. sbst. Faptul de a coti, de a cotări: ~ul vaselor.

COTIT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre drumuri, rîuri etc.) Care are cotituri, care cotește; întortocheat. Oricît de cotită i-a fost calea, tot ajunse la vreme. SADOVEANU, P. M. 193. Vin’ cu mine... Taina liniștei înalte să ne fure Prin cotite luminișuri de pădure. TOPÎRCEANU, B. 43. Aici era, ce să-ți spui! frumusețea de pe lume. Niște cărări sucite și cotite, acoperite cu un fel de iarbă mărunțică, de părea că erau niște covoare așternute. ISPIRESCU, L. 243. Și de cînd m-am haiducit Drag îmi e drumul cotit, Cînd văd tabere viind Și ciocoi înalbăstrind. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ (Adverbial) Cavalcada fugea cotit, iepurește, pe valea cealaltă. SADOVEANU, Z. C. 24.

COTIT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre rîuri, drumuri etc.) Care face sau are cotituri; sinuos, întortocheat. – V. coti.

cotit a. 1. cu ocoluri, în zigzag: drum cotit; 2. măsurat cu cotul: butoiu cotit. ║ n. lucrarea de.a cotări și efectul ei: cotitul vaselor.

COTI, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot.

coti² [At: ANON. CAR. / V: coți / Pzi: ~tesc / E: cot²] 1-2 vir (Înv) A (se) atinge cu cotul² (1) Si: (îrg) a (se) coteli (11-12), a (se) ghionti, (înv) a (se) încota. 3-4 vir (Înv) A (se) lovi cu cotul² (1) Si: (îrg) a (se) coteli (13-14), a (se) ghionti, (înv) a (se) încota. 5 vt (Înv) A-și face loc prin mulțime cu coatele² (2) Si: (îrg) a coteli, a ghionti (înv), a încota. 6-7 vir (Înv) A(-și) face semne cu cotul² (1) Si: (îrg) a (se) coteli (16-17), a (se) ghionti, (înv) a (se) încota. 8 vt (Înv) A intra în vorbă cu cineva atrăgându-i atenția cu cotul² (1) Si: (îrg) a coteli (18), a ghionti, (înv) a încota. 9 vr (Înv; d. oameni) A petrece cu cineva Si: a încota. 10 vi (D. drumuri, râuri etc.) A-și schimba direcția Si: (reg) a cotigi (1). 11 vr (Nob) A se încovoia. 12 vi A se abate din drumul său Si: (reg) a cotigi (2). 13 vt (C. indică drumul) A părăsi Si: (reg) a cotigi (3). 14-15 vt A merge sau a fugi în zigzag Si: (reg) a cotigi (4). 16 vt A conduce pe cineva pe un drum cotit, spre a-l rătăci Si: (reg) a cotigi (5). 17 vt (Rar) A întoarce ceva într-o altă direcție Si: (reg) a cotigi (6). 18 vt (Rar) A ocoli ceva, deplasându-se pe o linie curbă, nu dreaptă Si: (reg) a cotigi (7). 19 vt (Rar) A evita pe cineva Si: (reg) a cotigi (8). 20 vt (Înv) A cotări¹ (1) Cf cot² (41). 21 vt (Înv; pan) A bate. 22 vt (Înv) A cotări¹ (2) Cf cot² (46).

coti¹ i [At: POMPILIU, B. 1009 / V: cuti, cutiu / E: coteț] Strigăt cu care se alungă vițelul la coteț.

coți v vz coti²

coțit², ~ă a vz cotit²

coțit¹ sn vz cotit¹

cuti i vz coti¹

cutiu i vz coti¹

COTI (-tesc) I. vb. tr. 1 A atinge, a lovi cu cotul: cotind uniforme în dreapta și în stînga (NEGR.) ¶ 2 A măsura cu cotul capacitatea unui vas: coti, buțile cu vin ¶ 3 A măsura cu cotul pînzeturi, etc. II. vb. intr. 1 A face o cotitură, a nu ținea linia dreaptă (vorb. de un drum, de o apă, etc.): drumul ... cotind pe după o coastă, se pierde ca o dungă de fum (VLAH.) ¶ 2 ~ la dreapta, la stînga, a cîrmi, a apuca la dreapta, la stînga (vorb. de călător, de un car, etc.); cotind la stînga, ea se pierduse pe după deal (CAR.). III. vb. refl. 1 A face cotituri (vorb. de un drum, de o apă) etc. ¶ 2 A se atinge, a se lovi cu cotul, a-și da coate: toți ... se coteau și se întrebau cine-i individul care joacă ca un desperat (GN.).

COTI, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. – Din cot.

COTI, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre rîuri, drumuri, străzi etc.) A schimba direcția, a face un cot (3). Și pleacă drumețul pe-un drum ce cotește. MACEDONSKI, O. I 144. Unde cotește valea și drumul, acolo sînt vărăriile. SLAVICI, O. I 69. Drumul se oprește, Prin cadru cotește. TEODORESCU, P. P. 491. ◊ Refl. (Neobișnuit) Unde Oltu se cotește, Stăi, bade, și odihnește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 266. 2. Intranz. (Despre ființe sau vehicule, adesea determinat printr-un adverb de direcție) A schimba direcția, a face o cotitură; a cîrmi. V. abate. Încă pe întuneric, am cotit pe după moara cu roțile oprite. SADOVEANU, N. F. 58. Miul voinicul La munte suia, Pe cal dormita, Iar murgul cotea Și se poticnea. TEODORESCU, P. P. 496. ◊ Tranz. A îndrepta în altă direcție. Tînăra își uda florile, ciupea cîteva frunze îngălbenite, cotea puțin capul și privea în grădină. SADOVEANU, O. IV 109. 3. Tranz. (Rar) A părăsi un drum și a merge în altă direcție. O urmărea cum iese în drum, cum cotește ulița, către ogoare. CAMILAR, TEM. 244. Murgului păsa, Somn i se făcea Și drumul cotea, Drumul că lăsa, Cîmpul apuca. TEODORESCU, P. P. 490. ♦ A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. Mergea ce mai mergea. Pîn’de oaste-l depărta. Prin rărișe Mi-l sucea, Prin cotișe Mi-l cotea. TEODORESCU, P. P. 502. 4. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul pentru a-și face loc. Și cotind fete străine Pricină de rîs făcea. COȘBUC, P. II 213. Făcîndu-mi loc printre dame... cotind uniform? în dreapta și în stîngă. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ Absol. În adunări cînd intră Ircan cotește-mpinge. NEGRUZZI, S. II 206. ♦ (Rar) Refl. reciproc. A-și face semn cu cotul; a-și da coate. Mamele, privind-o-n horă. Se cotesc: Olio, tu leică, Ce mai drac frumos- de noră! COȘBUC, P. I 97. Orice damă l-ar fi văzut... nu s-ar fi putut opri de a se coti cu vecina sa. NEGRUZZI, S. I 16.

COTI, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre rîuri, drumuri etc.) A schimba direcția, a face un cot (2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură; a cîrmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. Cotea puțin capul și privea în grădină (SADOVEANU). 2. Tranz. (Rar) A părăsi un drum și a merge în altă direcție. Cotește ulița către ogoare (CAMILAR). ♦ A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. Prin rărișe mi-l sucea, Prin cotișe mi-l cotea (TEODORESCU). 3. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul pentru a-și face loc. ♦ Refl. A-și face semn (reciproc) cu cotul. – Din cot.

A SE COTI mă ~esc intranz. rar A-și face semn (concomitent) cu cotul. /Din cot

A COTI ~esc 1. intranz. 1) (despre ape curgătoare, drumuri etc.) A face un cot; a lua altă direcție. 2) (despre ființe sau vehicule) A-și schimba direcția inițială, luând-o într-o parte; a face o cotitură; a întoarce; a cârni. 2. tranz. 1) A îndrepta în altă direcție. 2) (persoane) A conduce pe un drum cu multe cotituri. 3) rar A înghionti cu cotul pentru a-și face loc. /Din cot

cotì v. 1. a cârmi, a apuca într’o parte a drumului: a coti la dreapta, la stânga; 2. a măsura cu cotul un vas sau pânzeturi; 3. a face cotituri: unde Oltul se cotește; 4. a-și da coate: se cotiau între ei.

cotésc v. intr. (d. cot). Ocolesc, fac o cotitură: trăsura, rîu cotește la stînga. V. tr. Fac semn, izbesc cu cotu. Măsor capacitatea butoaĭelor cu cotu. V. refl. Îmĭ daŭ coate: se coteaŭ uniĭ pe alțiĭ.

coti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotesc, 3 sg. cotește, imperf. 1 coteam; conj. prez. 1 sg. să cotesc, 3 să cotească

coti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotesc, imperf. 3 sg. cotea; conj. prez. 3 să cotească

coti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotesc, imperf. 3 sg. cotea; conj. prez. 3 sg. și pl. cotească

a coti mișto expr. (intl.) a da bacșiș bun.

a o da cotită expr. 1. a se eschiva de la un răspuns concret. 2. a se dezice de o afirmație anterioară.

coti, cotesc v. t. a fura.

COTIT adj. întortocheat, sinuos, sucit, șerpuit, șerpuitor, (rar) șerpuind, (înv. și reg.) șovăit, (înv.) serpentin. (Un drum ~.)

COTIT s. v. cotire.

COTIT adj. întortocheat, sinuos, sucit, șerpuit, șerpuitor, (rar) șerpuind, (înv. și reg.) șovăit, (înv.) serpentin. (Un drum ~.)

COTIT s. cîrmire, cîrmit, cotire, viraj, virare, virat, (pop.) cîrnire, cîrnit. (In timpul ~ unui vehicul.)

COTI vb. 1. a cârmi, a vira, (rar) a cârmui, (pop.) a cârni, (Mold.) a cotigi, (înv.) a șovăi. (A ~ un autovehicul.) 2. a o lua, a merge. (O ~ la stânga.)

COTI vb. 1. a cîrmi, a vira, (rar) a cîrmui, (pop.) a cîrni, (Mold.) a cotigi, (înv.) a șovăi. (A ~ un autovehicul.) 2. a o lua, a merge. (O ~ la stînga.)

Cotit ≠ drept, necotit

coti! (cuti!) interj. (reg.) cuvânt folosit pentru alungarea vițeilor.