Definiția cu ID-ul 913499:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre rîuri, drumuri, străzi etc.) A schimba direcția, a face un cot (3). Și pleacă drumețul pe-un drum ce cotește. MACEDONSKI, O. I 144. Unde cotește valea și drumul, acolo sînt vărăriile. SLAVICI, O. I 69. Drumul se oprește, Prin cadru cotește. TEODORESCU, P. P. 491. ◊ Refl. (Neobișnuit) Unde Oltu se cotește, Stăi, bade, și odihnește. JARNÍK-BÎRSEANU, 2. Intranz. (Despre ființe sau vehicule, adesea determinat printr-un adverb de direcție) A schimba direcția, a face o cotitură; a cîrmi. V. abate. Încă pe întuneric, am cotit pe după moara cu roțile oprite. SADOVEANU, N. F. 58. Miul voinicul La munte suia, Pe cal dormita, Iar murgul cotea Și se poticnea. TEODORESCU, P. P. 496. ◊ Tranz. A îndrepta în altă direcție. Tînăra își uda florile, ciupea cîteva frunze îngălbenite, cotea puțin capul și privea în grădină. SADOVEANU, O. IV 109. 3. Tranz. (Rar) A părăsi un drum și a merge în altă direcție. O urmărea cum iese în drum, cum cotește ulița, către ogoare. CAMILAR, TEM. 244. Murgului păsa, Somn i se făcea Și drumul cotea, Drumul că lăsa, Cîmpul apuca. TEODORESCU, P. P. 490. ♦ A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. Mergea ce mai mergea. Pîn’de oaste-l depărta. Prin rărișe Mi-l sucea, Prin cotișe Mi-l cotea. TEODORESCU, P. P. 502. 4. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul pentru a-și face loc. Și cotind fete străine Pricină de rîs făcea. COȘBUC, P. II 213. Făcîndu-mi loc printre dame... cotind uniform? în dreapta și în stîngă. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ Absol. În adunări cînd intră Ircan cotește-mpinge. NEGRUZZI, S. II 206. ♦ (Rar) Refl. reciproc. A-și face semn cu cotul; a-și da coate. Mamele, privind-o-n horă. Se cotesc: Olio, tu leică, Ce mai drac frumos- de noră! COȘBUC, P. I 97. Orice damă l-ar fi văzut... nu s-ar fi putut opri de a se coti cu vecina sa. NEGRUZZI, S. I 16.