2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

cooperare sf [At: MAIORESCU, D. II, 56 / Pl: ~rări / E: coopera] 1 Colaborare. 2 Conlucrare.

COOPERÁRE, cooperări, s. f. Faptul de a coopera; muncă în comun, cooperație (1); conlucrare. – V. coopera.

COOPERÁRE, cooperări, s. f. Faptul de a coopera; muncă în comun, cooperație (1); conlucrare. – V. coopera.

COOPERÁRE, cooperări, s. f. Faptul de a coopera; muncă în comun. O trăsătură caracteristică a economiei planificate o constituie strînsa cooperare dintre întreprinderi și ramuri de producție. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2537. Victoria socialismului în U.R.S.S. a însemnat lichidarea relațiilor de producție bazate pe asuprire și exploatare și statornicirea în întreaga economie națională a relațiilor de producție socialiste, de cooperare și ajutor reciproc. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 55.

cooperáre s. f., g.-d. art. cooperắrii; pl. cooperắri

cooperáre s. f. (sil. co-o-) → operare

COOPERÁRE s. v. colaborare.

COOPERÁRE s.f. Acțiunea de a coopera și rezultatul ei; colaborare, conlucrare. [< coopera].

COOPERÁRE s. f. faptul de a coopera. ◊ conlucrare a unor persoane, unități economice sau țări în producerea sau desfacerea anumitor produse, în cercetarea științifică și tehnică etc. (< coopera)

cooperá vi [At: DA ms / Pzi: ~réz / E: fr coopérer, lat cooperare] 1 A colabora. 2 A-și da concursul Si: a conlucra.

COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari.

COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari.

COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună (cu cineva), a lua parte la o muncă comună, a colabora, a-și da concursul. În procesul de producție al bunurilor materiale, oamenii nu activează izolați, ci cooperînd între ei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 45.

cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză

cooperá vb. (sil. co-o-), ind. prez. 1 sg. cooperéz, 3 sg. și pl. coopereáză

COOPERÁ vb. v. colabora.

COOPERÁ vb. I. intr. A lucra împreună cu cineva, a colabora. [Pron. co-o-. / < fr. coopérer, it. cooperare, lat. cooperari].

COOPERÁ vb. intr. a colabora, a conlucra. (< fr. coopérer, lat. cooperari)

A COOPERÁ ~éz intranz. A opera împreună; a participa la elaborarea unei opere sau la realizarea unei acțiuni comune; a colabora; a conlucra. [Sil. co-o-] /<fr. coopérer, lat. cooperari

cooperà v. a lucra împreună cu unul sau mai mulți alții.

arată toate definițiile

Intrare: coopera
  • silabație: co-o-
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • coopera
  • cooperare
  • cooperat
  • cooperatu‑
  • cooperând
  • cooperându‑
singular plural
  • cooperea
  • cooperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cooperez
(să)
  • cooperez
  • cooperam
  • cooperai
  • cooperasem
a II-a (tu)
  • cooperezi
(să)
  • cooperezi
  • cooperai
  • cooperași
  • cooperaseși
a III-a (el, ea)
  • cooperea
(să)
  • coopereze
  • coopera
  • cooperă
  • cooperase
plural I (noi)
  • cooperăm
(să)
  • cooperăm
  • cooperam
  • cooperarăm
  • cooperaserăm
  • cooperasem
a II-a (voi)
  • cooperați
(să)
  • cooperați
  • cooperați
  • cooperarăți
  • cooperaserăți
  • cooperaseți
a III-a (ei, ele)
  • cooperea
(să)
  • coopereze
  • cooperau
  • coopera
  • cooperaseră
Intrare: cooperare
cooperare substantiv feminin
  • silabație: co-o-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cooperare
  • cooperarea
plural
  • cooperări
  • cooperările
genitiv-dativ singular
  • cooperări
  • cooperării
plural
  • cooperări
  • cooperărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)