CONTINGENT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigent s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.

contigent sn vz contingent

contingent, ~ă [At: GHICA, S. 137 / V: ~tig~, cot~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr contingent, lat contingens, -ntis] 1 a Care poate să fie sau să nu fie. 2 a Care poate să se întâmple sau să nu se întâmple Si: eventual. 3 a (Jur; îs) Parte ~ă Parte care revine cuiva după împărțirea bunurilor. 4 sn Totalitate a tinerilor încorporați în același an în serviciul militar. 5 sn (Pex) An al recrutării acestor tineri în serviciul militar. 6 sn Grup omogen de oameni. 7 sn (Înv) Contribuție. 8 sn Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă.

contingență sf [At: RALEA, E. O. 294 / Pl: ~țe / E: fr contingence, lat contingentia] 1 Posibilitate ca un lucru să se întâmple sau nu. 2 Relație care se stabilește între fenomene, contingente. 3 Atingere. 4 Legătură. 5 Raport. 6 Întâmplare. 7 (Gmt; îs) Unghi de ~ Unghi format de o linie dreaptă cu o curbă sau de două curbe care trec prin același punct.

cotingență sf vz contigență block

CONTINGENT, contingente, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia se limita de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigent s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.

CONTIGENT s. n. v. cotingent.

CONTINGENT, contingente, s. n. 1. Serie de tineri încorporați în același an pentru serviciul militar. Jimborean își arătase dinții într-un zîmbet, niște dinți albi... pe care nici un contingent nu-i văzuse vreodată pînă atunci. CAMILAR, N. I 154. Va trebui să plece în curînd la armată, al două miilea contingent de cînd a început istoria acestor pămînturi. BOGZA, C. O. 277. Soarele se scufunda la orizont în nori subțiri de purpură cînd contingentul, cu tot calabalîcul, se îndrumă către «localitatea Somotreț». SADOVEANU, M. C. 99. Copilul născut pe teritoriu străin din tată romîn, și care la chemarea contingentului din anul nașterii lui nu s-ar prezenta la recrutare, este considerat ca dezertor. CARAGIALE, O. VII 26. 2. Grup de oameni cu o compoziție omogenă. (în forma contigent) Poporul nostru muncitor a încredințat școlii misiunea înaltă și de mare răspundere de a forma viitoarele contigente de tehnicieni, ingineri, agronomi, zootehniști, medici, profesori, – specialiști cu un larg orizont cultural, devotați cu trup și suflet poporului, cauzei construirii socialismului. SCÎNTEIA, 1954, nr. 3067. (Glumeț) Un numeros contigent de nepoți și nepoate. C. PETRESCU, C. V. 177. 3. (Învechit) Contribuție. [încurajarea dată literelor, științei și artelor] ne-ar face să aducem și noi contingentul nostru la opera cea mare a civilizațiunii. GHICA, S. 137. – Variantă: contigent s. n.

CONTINGENȚĂ, contingențe, s. f. Atingere, legătură exterioară, raport. Între materialismul primitiv și dialectica naivă din timpul antichității nu există o legătură internă, ci doar o simplă contingență spontană, o legătură care, chiar cînd s-a produs parțial, nu a fost formulată conștient. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 15/1.

CONTIGENT s.n. v. contingent.

CONTINGENT, -Ă adj. Care poate să se producă, să vină din întîmplare; care poate să se producă sau nu; întîmplător, fortuit. // s.n. 1. Totalitatea tinerilor încorporați în același an în serviciul militar. 2. Grup omogen de oameni. 3. Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă. [Var. contigent s.n. / < fr. contingent, cf. lat. contingens – care vine din întîmplare].

CONTINGENȚĂ s.f. Starea a ceea ce este contingent; atingere, raport, legătură exterioară. [Cf. it. contingenza, fr. contingence].

CONTINGENT, -Ă I. adj. care poate să fie sau să nu fie, să se producă sau nu; întâmplător, accidental, fortuit. II. s. n. 1. totalitatea tinerilor născuți în același an și luați în evidența organelor militare. ◊ totalitatea elevilor și studenților (aproximativ) de aceeași vârstă care intră și parcurg împreună aceeași treaptă de învățământ. 2. grup omogen de oameni. 3. plafon cantitativ ori valoric al importului sau exportului unor mărfuri într-o anumită perioadă. (< fr. contingent, lat. contingens)

CONTINGENȚĂ s. f. însușirea de a fi contingent (1); relație între fenomene, evenimente contingente; întâmplare. (< fr. contingence, lat. contingentia)

CONTINGENT¹ ~e n. 1) Totalitate de persoane născute în același an și luate la evidența comisariatelor militare. 2) Efectiv de recruți încorporați în același an pentru serviciul militar. 3) An de recrutare; leat. 4) Grup omogen de persoane. /<fr. contingent, lat. contingens, ~ntis

CONTINGENT² ~tă (~ți, ~te) rar Care se produc printr-o întâmplare; caracterizat prin realizare imprevizibilă; accidental; întâmplător. /<fr. contingent, lat. contingens, ~ntis

CONTINGENȚĂ ~e f. Stare a elementelor contingente. /<fr. contingence, lat. contingentia

contingent a. Filoz. ce poate să fie sau să nu fie, în opozițiune cu necesar. ║ n. 1. ceea ce se poate sau nu se poate întâmpla; 2. partea de muncă sau de bani ce fiecare trebue să dea; 3. numărul de soldați ce trebue să dea o localitate determinată.

contingență f. starea lucrului contingent.

*contingént, -ă adj. (lat. contíngens, -éntis, d. contingere, a se’ntîmpla, a veni la sorț. V. tangentă). Care se poate întîmpla (poate fi) orĭ nu. S. n., pl. e. Parte, cotă (de dat orĭ de primit). Parte pusă în sarcina fie-căreĭ circumscripțiunĭ teritoriale în împărțirea anuală a birurilor directe, dar maĭ ales a recrutăriĭ: contingentu județuluĭ cutare. Anu recrutăriĭ: soldat din contingentu 1930. Număr, cantitate: un contingent de soldațĭ, de elevĭ, de cititorĭ. V. relativ.

*contingénță f., pl. e (lat. contingentio). Starea lucruluĭ contingent, ocaziune, oportunitate, eventualitate. Geom. Întîlnirea uneĭ liniĭ (drepte orĭ curbe) cu o curbă căreĭa ĭ-e tangentă.

contingent² s. n., (efective de recruți; plafoane cantitative) pl. contingente (și în: în contingent)

contingent¹ adj. m., pl. contingenți; f. contingentă, pl. contingente

contingență s. f., g.-d. art. contingenței; pl. contingențe

contingent¹ adj. m., pl. contingenți; f. contingentă, pl. contingente

contingent² s. n., pl. contingente

contingență s. f., g.-d. art. contingenței; pl. contingențe

contingent adj. m., pl. contingenți; f. sg. contingentă, pl. contingente

contingent s. n., pl. contingente

contingență s. f., g.-d. art. contingenței; pl. contingențe

contingent

CONTINGENT s. (MIL.) (pop.) leat. (Ce ~ ești?)

CONTINGENT adj. v. accidental, incidental, întâmplător, ocazional, sporadic.

CONTINGENȚĂ s. v. legătură, raport, relație.

contingent adj.v. ACCIDENTAL. INCIDENTAL. ÎNTÎMPLĂTOR. OCAZIONAL. SPORADIC.

CONTINGENT s. (MIL.) (pop.) leat. (Ce ~ ești?)

contingență s. v. LEGĂTURĂ. RAPORT. RELAȚIE.