13 definiții pentru contingent (adj.) contigent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

contingent, ~ă [At: GHICA, S. 137 / V: ~tig~, cot~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr contingent, lat contingens, -ntis] 1 a Care poate să fie sau să nu fie. 2 a Care poate să se întâmple sau să nu se întâmple Si: eventual. 3 a (Jur; îs) Parte ~ă Parte care revine cuiva după împărțirea bunurilor. 4 sn Totalitate a tinerilor încorporați în același an în serviciul militar. 5 sn (Pex) An al recrutării acestor tineri în serviciul militar. 6 sn Grup omogen de oameni. 7 sn (Înv) Contribuție. 8 sn Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă.

CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.

CONTINGÉNT, contingente, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia se limita de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.

CONTINGÉNT, -Ă adj. Care poate să se producă, să vină din întâmplare; care poate să se producă sau nu; întâmplător, fortuit. // s.n. 1. Totalitatea tinerilor încorporați în același an în serviciul militar. 2. Grup omogen de oameni. 3. Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă. [Var. contigent s.n. / < fr. contingent, cf. lat. contingens – care vine din întâmplare].

CONTINGÉNT, -Ă I. adj. care poate să fie sau să nu fie, să se producă sau nu; întâmplător, accidental, fortuit. II. s. n. 1. totalitatea tinerilor născuți în același an și luați în evidența organelor militare. ◊ totalitatea elevilor și studenților (aproximativ) de aceeași vârstă care intră și parcurg împreună aceeași treaptă de învățământ. 2. grup omogen de oameni. 3. plafon cantitativ ori valoric al importului sau exportului unor mărfuri într-o anumită perioadă. (< fr. contingent, lat. contingens)

CONTINGÉNT2 ~tă (~ți, ~te) rar Care se produc printr-o întâmplare; caracterizat prin realizare imprevizibilă; accidental; întâmplător. /<fr. contingent, lat. contingens, ~ntis

contingent a. Filoz. ce poate să fie sau să nu fie, în opozițiune cu necesar. ║ n. 1. ceea ce se poate sau nu se poate întâmpla; 2. partea de muncă sau de bani ce fiecare trebue să dea; 3. numărul de soldați ce trebue să dea o localitate determinată.

*contingént, -ă adj. (lat. contíngens, -éntis, d. contingere, a se’ntîmpla, a veni la sorț. V. tangentă). Care se poate întîmpla (poate fi) orĭ nu. S. n., pl. e. Parte, cotă (de dat orĭ de primit). Parte pusă în sarcina fie-căreĭ circumscripțiunĭ teritoriale în împărțirea anuală a birurilor directe, dar maĭ ales a recrutăriĭ: contingentu județuluĭ cutare. Anu recrutăriĭ: soldat din contingentu 1930. Număr, cantitate: un contingent de soldațĭ, de elevĭ, de cititorĭ. V. relativ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contingént1 adj. m., pl. contingénți; f. contingéntă, pl. contingénte

contingént adj. m., pl. contingénți; f. sg. contingéntă, pl. contingénte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONTINGÉNT adj. v. accidental, incidental, întâmplător, ocazional, sporadic.

contingent adj.v. ACCIDENTAL. INCIDENTAL. ÎNTÎMPLĂTOR. OCAZIONAL. SPORADIC.

Intrare: contingent (adj.)
contingent1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contingent
  • contingentul
  • contingentu‑
  • contingentă
  • contingenta
plural
  • contingenți
  • contingenții
  • contingente
  • contingentele
genitiv-dativ singular
  • contingent
  • contingentului
  • contingente
  • contingentei
plural
  • contingenți
  • contingenților
  • contingente
  • contingentelor
vocativ singular
plural
contigent1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contigent
  • contigentul
  • contigentu‑
  • contigentă
  • contigenta
plural
  • contigenți
  • contigenții
  • contigente
  • contigentele
genitiv-dativ singular
  • contigent
  • contigentului
  • contigente
  • contigentei
plural
  • contigenți
  • contigenților
  • contigente
  • contigentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

contingent (adj.) contigent

etimologie: