18 definiții pentru contingent (s.n.) contigent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

contingent, ~ă [At: GHICA, S. 137 / V: ~tig~, cot~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr contingent, lat contingens, -ntis] 1 a Care poate să fie sau să nu fie. 2 a Care poate să se întâmple sau să nu se întâmple Si: eventual. 3 a (Jur; îs) Parte ~ă Parte care revine cuiva după împărțirea bunurilor. 4 sn Totalitate a tinerilor încorporați în același an în serviciul militar. 5 sn (Pex) An al recrutării acestor tineri în serviciul militar. 6 sn Grup omogen de oameni. 7 sn (Înv) Contribuție. 8 sn Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă.

CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.

CONTINGÉNT, contingente, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia se limita de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.

CONTINGÉNT, contingente, s. n. 1. Serie de tineri încorporați în același an pentru serviciul militar. Jimborean își arătase dinții într-un zîmbet, niște dinți albi... pe care nici un contingent nu-i văzuse vreodată pînă atunci. CAMILAR, N. I 154. Va trebui să plece în curînd la armată, al două miilea contingent de cînd a început istoria acestor pămînturi. BOGZA, C. O. 277. Soarele se scufunda la orizont în nori subțiri de purpură cînd contingentul, cu tot calabalîcul, se îndrumă către «localitatea Somotreț». SADOVEANU, M. C. 99. Copilul născut pe teritoriu străin din tată romîn, și care la chemarea contingentului din anul nașterii lui nu s-ar prezenta la recrutare, este considerat ca dezertor. CARAGIALE, O. VII 26. 2. Grup de oameni cu o compoziție omogenă. (în forma contigent) Poporul nostru muncitor a încredințat școlii misiunea înaltă și de mare răspundere de a forma viitoarele contigente de tehnicieni, ingineri, agronomi, zootehniști, medici, profesori,specialiști cu un larg orizont cultural, devotați cu trup și suflet poporului, cauzei construirii socialismului. SCÎNTEIA, 1954, nr. 3067. (Glumeț) Un numeros contigent de nepoți și nepoate. C. PETRESCU, C. V. 177. 3. (Învechit) Contribuție. [încurajarea dată literelor, științei și artelor] ne-ar face să aducem și noi contingentul nostru la opera cea mare a civilizațiunii. GHICA, S. 137. – Variantă: contigént s. n.

CONTINGÉNT, -Ă adj. Care poate să se producă, să vină din întâmplare; care poate să se producă sau nu; întâmplător, fortuit. // s.n. 1. Totalitatea tinerilor încorporați în același an în serviciul militar. 2. Grup omogen de oameni. 3. Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă. [Var. contigent s.n. / < fr. contingent, cf. lat. contingens – care vine din întâmplare].

CONTINGÉNT, -Ă I. adj. care poate să fie sau să nu fie, să se producă sau nu; întâmplător, accidental, fortuit. II. s. n. 1. totalitatea tinerilor născuți în același an și luați în evidența organelor militare. ◊ totalitatea elevilor și studenților (aproximativ) de aceeași vârstă care intră și parcurg împreună aceeași treaptă de învățământ. 2. grup omogen de oameni. 3. plafon cantitativ ori valoric al importului sau exportului unor mărfuri într-o anumită perioadă. (< fr. contingent, lat. contingens)

CONTINGÉNT1 ~e n. 1) Totalitate de persoane născute în același an și luate la evidența comisariatelor militare. 2) Efectiv de recruți încorporați în același an pentru serviciul militar. 3) An de recrutare; leat. 4) Grup omogen de persoane. /<fr. contingent, lat. contingens, ~ntis

contingent a. Filoz. ce poate să fie sau să nu fie, în opozițiune cu necesar. ║ n. 1. ceea ce se poate sau nu se poate întâmpla; 2. partea de muncă sau de bani ce fiecare trebue să dea; 3. numărul de soldați ce trebue să dea o localitate determinată.

*contingént, -ă adj. (lat. contíngens, -éntis, d. contingere, a se’ntîmpla, a veni la sorț. V. tangentă). Care se poate întîmpla (poate fi) orĭ nu. S. n., pl. e. Parte, cotă (de dat orĭ de primit). Parte pusă în sarcina fie-căreĭ circumscripțiunĭ teritoriale în împărțirea anuală a birurilor directe, dar maĭ ales a recrutăriĭ: contingentu județuluĭ cutare. Anu recrutăriĭ: soldat din contingentu 1930. Număr, cantitate: un contingent de soldațĭ, de elevĭ, de cititorĭ. V. relativ.

contigént sn vz contingent

CONTIGÉNT s. n. v. contingent.

CONTIGÉNT s. n. v. contingent.

CONTIGÉNT s. n. v. cotingent.

CONTIGÉNT s.n. v. contingent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contingént2 s. n., pl. contingénte

contingént s. n., pl. contingénte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONTINGÉNT s. (MIL.) (pop.) leat. (Ce ~ ești?)

CONTINGENT s. (MIL.) (pop.) leat. (Ce ~ ești?)

Intrare: contingent (s.n.)
contingent2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contingent
  • contingentul
  • contingentu‑
plural
  • contingente
  • contingentele
genitiv-dativ singular
  • contingent
  • contingentului
plural
  • contingente
  • contingentelor
vocativ singular
plural
contigent2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contigent
  • contigentul
  • contigentu‑
plural
  • contigente
  • contigentele
genitiv-dativ singular
  • contigent
  • contigentului
plural
  • contigente
  • contigentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

contingent (s.n.) contigent

  • 1. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 4 exemple
    exemple
    • Jimborean își arătase dinții într-un zîmbet, niște dinți albi... pe care nici un contingent nu-i văzuse vreodată pînă atunci. CAMILAR, N. I 154.
      surse: DLRLC
    • Va trebui să plece în curînd la armată, al două miilea contingent de cînd a început istoria acestor pămînturi. BOGZA, C. O. 277.
      surse: DLRLC
    • Soarele se scufunda la orizont în nori subțiri de purpură cînd contingentul, cu tot calabalîcul, se îndrumă către «localitatea Somotreț». SADOVEANU, M. C. 99.
      surse: DLRLC
    • Copilul născut pe teritoriu străin din tată romîn, și care la chemarea contingentului din anul nașterii lui nu s-ar prezenta la recrutare, este considerat ca dezertor. CARAGIALE, O. VII 26.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Anul recrutării.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: leat
    • 1.2. Totalitatea elevilor și studenților (aproximativ) de aceeași vârstă care intră și parcurg împreună aceeași treaptă de învățământ.
      surse: MDN '00
  • 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Poporul nostru muncitor a încredințat școlii misiunea înaltă și de mare răspundere de a forma viitoarele contigente de tehnicieni, ingineri, agronomi, zootehniști, medici, profesori, – specialiști cu un larg orizont cultural, devotați cu trup și suflet poporului, cauzei construirii socialismului. SCÎNTEIA, 1954, nr. 3067.
      surse: DLRLC
    • glumeț Un numeros contigent de nepoți și nepoate. C. PETRESCU, C. V. 177.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • [Încurajarea dată literelor, științei și artelor] ne-ar face să aducem și noi contingentul nostru la opera cea mare a civilizațiunii. GHICA, S. 137.
      surse: DLRLC
  • 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: