consacrare sf [At: MAIORESCU, D. II, 125 / Pl: ~rări / E: fr consacra] 1 Punere la dispoziție. 2 Dăruire. 3 Dedicare. 4 Consfințire. 5 Sfințire. 6 (Spc) Stabilire a capacității, a meritelor deosebite ale cuiva într-un anumit domeniu.

CONSACRÁRE s.f. Acțiunea de a (se) consacra și rezultatul ei; consfințire, stabilire; consacrație. ♦ Dedicare. [< consacra].

CONSACRÁRE s. f. acțiunea de a (se) consacra; dedicare. ◊ consfințire, stabilire; (spec.) confirmare, recunoaștere a capacității, a meritelor cuiva într-un anumit domeniu. (< consacra)

consacrá [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 37 / V: (înv) ~sec~ / Pzi: consácru / E: fr consacrer, lat consecro, -are] 1 vt A pune la dispoziție. 2 vt A dărui cu totul. 3-4 vtr A (se) dedica. 5 vt A consfinți. 6 vt A sfinți.

CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. (Urmat de determinări în dativ) A închina, a da cu totul, a pune la dispoziție, a destina. Comuniștii își consacră cu abnegație toate forțele, cunoștințele și aptitudinile măreței cauze a eliberării omenirii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2533. ♦ A dedica. Bogdan consacră șase pagini tehnicii scrierilor d-lui Caragiale. GHEREA, ST. CR. II 46. În zilele consacrate acestei sărbări, se înjunghiați numeroase jertfe de cîni și miei. ODOBESCU, S. I 202. ◊ Refl. Alexandrescu și-a dat demisiunea ca să se poată consacra cu totul literelor. GHICA, S. 662. 2. A stabili; a consfinți. O stare nouă de lucruri înlocuia o stare de lucruri consacrată printr-o lungă dezvoltare istorică. GHEREA, ST. CR. III 168. Măsura și gradul civilizației... consacră statornicia și prefacerea limbilor de acum înființate. RUSSO, O. 66.

CONSACRÁRE s. f. Acțiunea de a consacra.

CONSACRÁ vb. I. tr. 1. A da în întregime, a închina, a destina. ♦ tr., refl. A (se) dedica. ♦ (Rar) A sanctifica. 2. A consfinți, a stabili. [P.i. 3,6 -ră, conj. -re. / < fr. consacrer, cf. it. consacrare].

CONSACRÁ vb. I. tr. 1. a da în întregime, a închina, a destina. 2. a da un caracter sacru. ◊ (despre preoți) a hirotonisi. 3. a stabili, a consfinți; a legitima. II. tr., refl. a (se) dedica, a (se) devota. (< fr. consacrer, lat. consecrare)

A CONSACRÁ consácru tranz. 1) (opere proprii) A destina printr-o dedicație; a închina; a dedica. 2) (viață, tinerețe etc.) A oferi în întregime; a dedica; a destina. 3) (acte, hotărâri etc.) A recunoaște ca fiind valabil; a valida; a consfinți. 4) A face să se consacre; a statornici; a consfinți; a încetățeni; a înrădăcina; a împământeni. /<fr. consacrer, lat. consecrare

A SE CONSACRÁ mă consácru intranz. 1) (despre idei, obiceiuri etc.) A intra adânc în uz; a deveni obișnuit; a se statornici; a se încetățeni; a se împământeni; a se înrădăcina. 2) A se pune la dispoziție în întregime; a se dedica; a se devota. /<fr. consacrer, lat. consecrare

consacrà v. 1. a închina lui D-zeu: a consacra o biserică; 2. a destina, a devota: îmi consacru vieața studiului; 3. a face sacru: acest loc fu consacrat de sângele martirilor; 4. a sancționa, a face durabil.

*consacrațiúne f. (d. a consacra; fr. consécration, lat. consecratio). Acțiunea de a consacra. – Și -áție, dar ob. -áre.

*consácru și -éz, a -á v. tr. (fr. consacrer, lat. consécro, -áre, d. săcer, sacru). Dédic luĭ D-zeŭ: a consacra o biserică. Fac la liturghie consacrarea pîniĭ și vinuluĭ. Sfințesc, sancționez, fac durabil. Fig. Rezerv, daŭ: a consacra studiuluĭ tot timpu. Autorizez, întăresc, consfințesc: cuvînt pe care l-a consacrat uzu.

consacráre (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. consacrắrii; pl. consacrắri

consacráre s. f. (sil. -cra-), g.-d. art. consacrării; pl. consacrări

consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră

consacrá vb. (sil. -cra), ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 sg. și pl. consácră

consacru.