consacrație sf [At: MAIORESCU, CR. II, 121 / V: ~sec~, ~iune, ~secrațiune / Pl: ~ii / E: lat consecratio, -onis, fr consecration] 1 (Rar) Desăvârșire. 2 (Spc) Sacrificiu adus zeilor.

CONSACRAȚIE s.f. (Rar) Consacrare; (spec.) sacrificiu, ofrandă adusă zeilor. [Gen. -iei, var. consacrațiune, consecrație s.f. / cf. lat. consecratio, fr. consécration].

CONSACRAȚIE s. f. consacrare; (spec.) ofrandă adusă zeilor. (< lat. consecratio, fr. consécration)

consecrație sf vz consacrație

consecrațiune sf vz consacrație

CONSACRAȚIUNE s.f. v. consacrație.

CONSECRAȚIE s.f. (Rar) Consacrație. [< fr. consécration].

consacrați(un)e f. 1. determinarea pentru un uz religios; 2. fig. destinațiune.

*consacrațiúne f. (d. a consacra; fr. consécration, lat. consecratio). Acțiunea de a consacra. – Și -áție, dar ob. -áre.

consacrație (rar) (desp. -sa-cra-ți-e) s. f., art. consacrația (desp. -ți-a), g.-d. art. consacrației; pl. consacrații, art. consacrațiile (desp. -ți-i-)

consacrație (rar) (-sa-cra-ți-e) s. f., art. consacrația (-ți-a), g.-d. art. consacrației; pl. consacrații, art. consacrațiile (-ți-i-)

consacrație s. f. (sil. -cra-ți-e), art. consacrația (sil. -ți-a), g.-d. art. consacrației; pl. consacrații, art. consacrațiile (sil. -ți-i-)