2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

condús, ~ă a [At: DA / Pl: ~úși, ~e / E: conduce] 1 Care este însoțit. 2 Care este arestat. 3 Care este luat în căsătorie. 4 Care este călăuzit. 5 Care dirijează o discuție, dezbatere. 6 Care șofează. 7 Care duce. 8 Care se orientează după anumite norme, principii.

conduce [At: NEGRUZZI, S. I, 219 / Pzi: conduc / E: lat conducere] 1 vt A însoți. 2 vt (Îlv) A ~ la poliție (sau la închisoare) A aresta. 3 vt (Îe) A ~ la altar A lua în căsătorie. 4 vt A călăuzi. 5 vt A fi în fruntea unui grup de oameni, a unei instituții, organizații etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. 6 vt (Fig) A dirija o discuție, o dezbatere. 7 vt A șofa. 8 vt A introduce apa, gazul în locuințe, prin instalații sau conducte (2). 9 vt A duce. 10 vr A se orienta după anumite norme, principii etc.

CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, o dezbatere etc. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. 5. Fiz. (Despre corpuri) A transmite un fluid, o cantitate de căldură, de electricitate etc. [Perf. s. condusei, part. condus] – Din lat. conducere.

CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție. o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. [Perf. s. conduséi, part. condus] – Din lat. conducere.

CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup constituit de oameni, o instituție, un sector al treburilor publice, o activitate, avînd întreaga răspundere din domeniul respectiv. Răscoala țărănească [a lui Horia] nu a reușit, pentru că nu exista pe atunci o clasă socială care s-o conducă. IST. R.P.R. 279. ◊ Fig. A dirija (o discuție), a supraveghea (desfășurarea unei dezbateri). Responsabilul grupei sindicale a condus discuțiile în ședință. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «după») A se orienta, a se purta, a se comporta. În lupta pentru construirea socialismului, partidele comuniste și muncitorești din țările de democrație populară se conduc după geniala învățătură leninist-stalinistă despre industrializarea socialistă. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2372. 3. Tranz. A însoți pe cineva (arătîndu-i drumul). La plecare m-a condus pînă la poartă. IBRĂILEANU, A. 93. Portarul... îl conduse dinaintea starețului. NEGRUZZI, S. I 219. 4. Tranz. (Cu privire, la vehicule, în special la automobile sau tractoare) A dirija mersul, mișcarea. (Absol.) A început să învețe a conduce? C. PETRESCU, C. V. 230. – Forme gramaticale: perf. s. condusei, part. condus.

CONDÚCE vb. III. 1. tr. A fi în frunte, a îndruma un grup de oameni, o instituție, un sector al treburilor publice, o activitate etc., având asupra sa întreaga răspundere în domeniul respectiv. ♦ (Fig.) A dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. refl. A se comporta, a se orienta (după anumite norme, principii etc.). 3. tr. A călăuzi, a însoți pe cineva (arătându-i drumul). 4. tr. A dirija mișcarea, mersul unui vehicul. [P.i. condúc, perf.s. -dusei, part. -dus. / < lat. conducere].

CONDÚCE vb. I. tr. 1. a îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație. ◊ (sport) a fi în fruntea clasamentului. 2. (fig. a dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 3. a acompania, a însoți pe cineva. 4. a dirija mișcarea, mersul unui vehicul; a șofa. II. refl. a se comporta, a se orienta (după). (< lat. conducere)

A SE CONDÚCE mă condúc intranz. A avea în imediata apropiere, conformându-se; a se călăuzi; a se orienta. ~ de litera legii. /<lat. conducere

A CONDÚCE condúc tranz. 1) (instituții, organizații, colectivități, activități) A îndruma în calitate de șef; a orienta, stând în frunte; a dirija. 2) (persoane) A urma în calitate de însoțitor; a însoți; a întovărăși; a acompania. 3) (persoane) A însoți pe parcursul unui drum (din politețe, pentru siguranță etc.); a petrece. 4) (vehicule) A face să meargă într-o anumită direcție (printr-o acțiune continuă). 5) fig. (discuții) A supraveghea în calitate de responsabil. /<lat. conducere

conduce v. 1. a aduce cu sine, a mâna; 2. a însoți pe cineva (din onoare sau siguranță); 3. fig. a dirija: a conduce un atac; 5. a se purta.

*condúc, -ús, a -úce v. tr. (lat. condúcere). Duc cu mine, călăuzesc, arăt drumu. Întovărășesc de politeță saŭ p. siguranță. Dirijez, îndrept, comand, guvernez: a conduce o luntre, o armată, o fabrică, niște afacerĭ. V. intr. Fig. Duc spre. Îs îndreptat spre: virtutea conduce la fericire. V. refl. Mă port, mă țin: acest om s’a condus bine în vĭață.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

condúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condúc, 1 pl. condúcem, 2 pl. condúceți, perf. s. 1 sg. conduséi, 1 pl. condúserăm; imper. 2 sg. condú, neg. nu condúce; part. condús

conduc, -du impr., -ducător adj. v.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONDÚCE vb. 1. a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpâni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. v. administra. 3. v. comanda. 4. v. prezida. 5. v. dirija. 6. v. călăuzi. 7. v. îndruma. 8. v. ghida. 9. v. sfătui. 10. v. însoți. 11. v. duce. 12. v. dirija. 13. v. șofa. 14. v. mâna.

CONDUCE vb. 1. a cîrmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpîni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocîrmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. a administra, a cîrmui, a gospodări, (înv. și pop.) a oblădui, a priveghea, a supraveghea, (înv.) a isprăvnici, a ocîrmui. (~ treburile publice.) 3. a comanda, (înv.) a povățui. (~ armata.) 4. a prezida, (înv.) a președea, a prezidui. (Cine ~ ședința?) 5. a dirija, (rar) a dirigui. (~ o întreprindere.) 6. a (se) călăuzi, a (se) ghida, a (se) îndruma, a (se) orienta, (înv.) a (se) povățui. (După ce principii se ~?) 7. a călăuzi, a dirija, a ghida, a îndrepta, a îndruma, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe drumul cel bun.) 8. a călăuzi, a duce, a ghida, a îndruma. (O ~ prin muzee.) 9. a călăuzi, a dirija, a ghida, a îndruma, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ în viață.) 10. a acompania, a duce, a însoți, a întovărăși, a petrece, (reg.) a întroloca. (Îl ~ pînă la poartă.) 11. a duce, a purta. (Îl ~ de mînă.) 12. a dirija, (înv.) a povățui. (~ o navă.) 13. a șofa. (~ excelent.) 14. a mîna, (rar) a mînui. (~ pluta, trăsura, caii.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

condúce (condúc, condús), vb.1. A îndruma un grup de oameni, o instituție. – 2. A dirija. – 3. A însoți pe cineva. – 4. (Refl.) A se comporta. Lat. conducere (sec. XIX), cu accepțiile fr. conduire.Der. conducător, s. m. (director, căpetenie, șef); conducătorie, s. f. (conducere, șefie); conductor, s. m. (căpetenie, călăuză), din fr. conducteur; conductă, s. f. (țeavă, țevărie), format pe baza fr. conduite; conduită, s. f. (conduită; comportament), din fr. conduite; conductibil, adj., din fr.

Intrare: condus
condus participiu
participiu (PT4)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • condus
  • condusul
  • condusu‑
  • condu
  • condusa
plural
  • conduși
  • condușii
  • conduse
  • condusele
genitiv-dativ singular
  • condus
  • condusului
  • conduse
  • condusei
plural
  • conduși
  • condușilor
  • conduse
  • conduselor
vocativ singular
plural
Intrare: conduce
verb (VT643)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • conduce
  • conducere
  • condus
  • condusu‑
  • conducând
  • conducându‑
singular plural
  • condu
  • conduce
  • conduceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • conduc
(să)
  • conduc
  • conduceam
  • condusei
  • condusesem
a II-a (tu)
  • conduci
(să)
  • conduci
  • conduceai
  • conduseși
  • conduseseși
a III-a (el, ea)
  • conduce
(să)
  • condu
  • conducea
  • conduse
  • condusese
plural I (noi)
  • conducem
(să)
  • conducem
  • conduceam
  • conduserăm
  • conduseserăm
  • condusesem
a II-a (voi)
  • conduceți
(să)
  • conduceți
  • conduceați
  • conduserăți
  • conduseserăți
  • conduseseți
a III-a (ei, ele)
  • conduc
(să)
  • condu
  • conduceau
  • conduseră
  • conduseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

conduce

  • 1. tranzitiv A îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: îndruma un exemplu
    exemple
    • Răscoala țărănească [a lui Horia] nu a reușit, pentru că nu exista pe atunci o clasă socială care s-o conducă. IST. R.P.R. 279.
      surse: DLRLC
    • 1.1. sport A fi în fruntea clasamentului.
      surse: MDN '00
    • 1.2. figurat A dirija o discuție, o dezbatere etc.
      surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Responsabilul grupei sindicale a condus discuțiile în ședință.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv A se orienta după..., a se comporta după...
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: comporta orienta purta un exemplu
    exemple
    • În lupta pentru construirea socialismului, partidele comuniste și muncitorești din țările de democrație populară se conduc după geniala învățătură leninist-stalinistă despre industrializarea socialistă. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2372.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A însoți pe cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: acompania călăuzi însoți 2 exemple
    exemple
    • La plecare m-a condus pînă la poartă. IBRĂILEANU, A. 93.
      surse: DLRLC
    • Portarul... îl conduse dinaintea starețului. NEGRUZZI, S. I 219.
      surse: DLRLC
  • 4. tranzitiv A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: șofa un exemplu
    exemple
    • absolut A început să învețe a conduce? C. PETRESCU, C. V. 230.
  • 5. tranzitiv fizică (Despre corpuri) A transmite un fluid, o cantitate de căldură, de electricitate etc.
    surse: DEX '09

etimologie: