COMPUS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (3); corp compus (1). – V. compune. corectat(ă)

compus, ~ă a [At: (a. 1825) GCR II, 246 / Pl: ~uși, ~e / E: compune] 1 Alcătuit din mai multe elemente. 2 Combinat. 3 (Chm; îs) Corp ~ Corp alcătuit din combinarea mai multor corpuri. 4 (Arh; îs) Stil ~ Stil format din împrumuturi luate din mai multe stiluri arhitectonice. 5 (Muz; îs) Măsură ~ă Măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple și exprimată prin cifre suprapuse, dintre care cea de sus reprezintă numărul de note ce trebuie să conțină fiecare măsură, iar cele de jos numărul notelor care formează întreaga durată. 6 (Grm; îs) Timp ~ Timp alcătuit cu ajutorul verbelor auxiliare. 7 (Lin; îs) Cuvânt ~ Cuvânt rezultat din reunirea a două sau a mai multor cuvinte într-unul singur. 8 (Ecn; îs) Dobândă ~ă Dobândă care se adaugă la o sumă, producând, împreună, o dobândă mai mare. 9 (Bot; lpl) ~e Compozee. 10 Elaborat. 11 Scris.

COMPUS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune.

COMPUS, -Ă, compuși, -se, adj. (În opoziție cu simplu) Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Chim.) Corp compus = corp cu o constituție mai mult sau mai puțin complexă; corp alcătuit din mai multe elemente diferite. (Substantivat, m.) Compușii cuprului. ▭ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp alcătuit cu ajutorul verbelor auxiliare. Perfectul compus și viitorul sînt timpuri compuse. ▭ Cuvînt compus = cuvînt format din reunirea a două sau a mai multor cuvinte într-unul singur. «Făt-Frumos», «bunăvoință»,«doisprezece» sînt cuvinte compuse. ▭ (Aritm.) Regula de trei compusă v. regulă. Dobîndă compusă = dobîndă calculată progresiv, adăugîndu-se în fiecare an, la capitalul inițial, dobînda respectivă.

COMPUS, -Ă adj. Format din mai multe elemente. ♦ (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare. // s.m. Substanță chimică obținută prin unirea mai multor elemente diferite. [< compune].

COMPUS, -Ă I. adj. alcătuit din mai multe elemente. ♦ (gram.) timp ~ = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare; frunză ~ă = frunză având limbul alcătuit din mai multe foliole, dispuse pe un ax; inflorescență ~ă = inflorescență din mai multe inflorescențe simple; fruct ~ = fruct provenind dintr-o asemenea inflorescență. II. s. n. cuvânt rezultat prin compunere (3). III. s. m. combinație (3). (<compune)

COMPUS² ~și m. chim. Substanță rezultată din unirea a două sau a mai multor elemente chimice; combinație. ~și organici. ~și metalici. /v. a compune

COMPUS¹ ~să (~și, ~se) Care constă din mai multe elemente; format din mai multe părți componente. Frunză ~să. /v. a compune

compus n. un tot format din diferite părți: 1. Gram. vorbă formată din mai multe altele; 2. Chim. corp format din combinarea mai multor elemente. ║ compuse f. pl. familie de plante ale căror flori sunt reunite pe acelaș cotor și au un caliciu comun, ex. floarea-soarelui.

*compús, -ă adj. Format din bucățĭ, în opoz. cu simplu. S. m. și n., pl. e. Gram. Cuvînt format din maĭ multe părțĭ: compușiĭ luĭ pun îs spun, răpun ș. a. Chim. Corp format din combinare: compușiĭ cărbuneluĭ. F. pl. Bot. O familie de plante ale căror florĭ formează unu saŭ maĭ multe rîndurĭ pe receptacul, ca tufănica, calonfiru, vetricea ș.a.

compune [At: KRETZULESCU, A. 9/23 / Pzi: compun / E: lat componere] 1 vt (D. elementele unui întreg) A forma un întreg Si: a alcătui. 2 vt A crea o operă literară Si: a redacta, a scrie. 3 vt A crea o operă muzicală Si: a scrie. 4 vt (Tip) A culege un text Si: a zețui. 5 vr (D. un întreg) A fi alcătuit din... 6 vr A se forma.

COMPUNE, compun, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui, a face un întreg. Aceste cărți compun biblioteca mea. Refl. (Despre un întreg) A consta, a fi alcătuit din... Organismele animale și cele vegetale se compun din celule. ▭ Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini... NEGRUZZI, S. I 96. Orașele... se ocîrmuiau de o magistratură... compusă de un județ și... doisprezece pîrgari. BĂLCESCU, O. II 14. 2. (Cu privire la opere literare, muzicale etc.) A crea, a scrie, a redacta. Poezie compusă în cinstea zilei de 23 August. ▭ Parc-ai fi mers acolo ca să compui o carte, Iar nu ca să te bucuri cu lumea dimpreună. ALEXANDRESCU, P. 92. [Dimitrie Cantemir] compuse un tractat în limba rusească, care a rămas manuscript. NEGRUZZI, S. II 153. – Forme gramaticale: perf. s. compusei, part. compus.

COMPUNE vb. III. tr. 1. A alcătui, a forma un întreg. ♦ refl. A consta, a fi alcătuit din... 2. A crea, a face o operă artistică (literară, muzicală etc.). [P.i. compun, perf. s. -usei, conj. -nă, part. -us. / < lat. componere, cf. fr. composer].

COMPUNE vb. I. tr. 1. a alcătui, a forma un întreg. 2. a crea, a elabora o operă literară, muzicală etc. II. refl. a consta, a fi alcătuit din... (<lat. componere)

A COMPUNE compun tranz. 1) (ansambluri, grupări, totalități etc.) A forma prin reunire; a constitui; a alcătui. 2) (opere artistice) A produce în urma unui efort susținut; a plăsmui; a crea; a realiza. /<lat. componere

A SE COMPUNE se compune intranz. A fi format; a consta; a se alcătui. /<lat. componere

compune v. 1. a forma un tot din mai multe părți; 2. în mecanică: a forma rezultanta forțelor; 3. în tipografie: a aduna caracterele spre a forma vorbe; 4. a produce, a crea: compun versuri, o arie de muzică; 5. a lucra la o operă literară.

*compún, -pús, a -púne v. tr. (lat. com-póno, -pónere. V. pun). Formez un întreg din maĭ multe părțĭ. Produc, creez, inventez: a compune cîntece. Adun literele ca să formez cuvinte la tipar. (V. zețuĭesc). Mec. Formez rezultanta forțelor mecanice.

compus² (cuvânt compus) s. n. / s. m., pl. n. compuse / m. compuși

compus¹ adj. m. (pas ~), pl. compuși; f. compusă (dobândă ~), pl. compuse

compus³ (substanță) s. m., pl. compuși

compus¹ adj. m., pl. compuși; f. compusă, pl. compuse

compus³ (cuvânt compus) s. n. / s. m., pl. compuse/compuși

compus² (corp chimic) s. m., pl. compuși

compus (lingv.) s. n., pl. compuse

compus adj. m., (chim.) s. m., pl. compuși; f. sg. compusă, pl. compuse

compune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compun, 2 sg. compui, 3 sg. compune, perf. s. 1 sg. compusei, 1 pl. compuserăm, m.m.c.p. 1 pl. compuseserăm; conj. prez. 1 sg. să compun, 3 să compună; ger. compunând; part. compus

compune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compun, 2 sg. compui, 1 pl. compunem; conj. prez. 3 să compună; ger. compunând; part. compus

compune vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compun; conj. prez. 3 sg. și pl. compună; ger. compunând

compun, -pui 2, -pună 3 conj., -pusei aor.

compune (compun, us), vb. – 1. A forma, a alcătui un întreg. – 2. A crea, a scrie, a redacta o operă. Lat. componere (sec. XIX), cu sensurile fr. composer și cu conjug. rom. a pune. – Der. compunere, s. f.; compoziție, s. f., din fr. composition; compozitor, s. m., din fr. compositeur; compozant, s. n., din fr. composant; descompune, vb., format pe baza fr. dècomposer; descompunere, s. f.

compus s.n. Unitate lexicală complexă, formă flexionară care include un afix flexionar mobil.

COMPUS, -Ă adj. (< compune < lat. componere, cf. fr. composer); în sintagmele adjectiv compus, adverb compus, conjuncție compusă, cuvânt compus, formă compusă, interjecție compusă, mod compus, numeral compus, prepoziție compusă, pronume compus, parte de vorbire compusă, perfect compus, substantiv compus, timp compus și verb compus (v.).

a compune melodii mari expr. (intl.) a denunța pe toată lumea.

COMPUS adj., s. (CHIM.) 1. adj. combinat. (Substanță ~.) 2. s. v. combinație. 3. s. compus heterociclic = heterociclu.

COMPUS adj., s. (CHIM.) 1. adj. combinat. (Substanță ~.) 2. s. combinație, corp compus.

COMPUNE vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. v. alcătui. 4. v. culege. 5. a alcătui, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a înforma, a săvârși. (Elemente care ~ un ansamblu.) 6. a (se) alcătui, a avea, a consta. (Blocul este ~ din două corpuri.)

COMPUNE vb. 1. a alcătui, a crea, a elabora, a întocmi, a realiza, a redacta, a scrie, (înv.) a izvodi, a redija, a tocmi. (A ~ o operă valoroasă.) 2. a alcătui, a concepe, a elabora, a face, a formula, a întocmi, a redacta. (El a ~ raportul.) 3. a alcătui, a construi. (~ o frază.) 4. (TIPOGR.) a culege, a zețui. (A ~ materialul de tipărit.) 5. a alcătui, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a informa, a săvîrși. (Elemente care ~ un ansamblu.) 6. a (se) alcătui, a avea, a consta. (Blocul este ~ din două corpuri.)

A compune ≠ a descompune