14 definiții pentru compunere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMPÚNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară pe o temă dată; compoziție (5). 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – V. compune.

COMPÚNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – V. compune.

COMPÚNERE, compuneri, s. f. Acțiunea de a compune și rezultatul ei. 1. Alcătuire, îmbinare, combinare. 2. (Concretizat) Bucată literară sau muzicală; compoziție. Mi s-a prilejit a face... cîteva cîntări, fabule și alte mărunte compuneri. NEGRUZZI, S. II 169. 3. Lucrare școlară asupra unei teme (date sau alese). Compunere liberă.

COMPÚNERE s.f. 1. Acțiunea de a compune și rezultatul ei; alcătuire. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a două cuvinte care formează un cuvânt nou. 4. Lucrare școlară asupra unei teme. [< compune].

COMPÚNERE s. f. 1. acțiunea de a compune. 2. bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvânt nou din mai multe cuvinte întregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare școlară scrisă asupra unei teme; compoziție (6). (<compune)

COMPÚNERE ~i f. 1) v. A COMPUNE. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvânt nou prin reunirea a două sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operație de determinare a rezultantei a doi sau mai mulți vectori. 4) Lucrare pe o temă literară sau liberă scrisă de un elev cu scopul verificării cunoștințelor lui. 5) înv. Rezultat al unui proces de creație artistică; compoziție. [G.-D. compunerii] /v. a compune

compunere f. lucrare de a compune și rezultatul ei: compozițiune.

*compúnere f. Compozițiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

compúnere s. f., g.-d. art. compúnerii; pl. compúneri

compúnere s. f., g.-d. art. compúnerii; pl. compúneri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMPÚNERE s. 1. v. creare. 2. (concr.) compoziție. (Ce ~ aveți pentru astăzi?) 3. v. redactare. 4. v. cules. 5. v. formație.

COMPUNERE s. 1. alcătuire, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, scris, (înv.) izvodire, redacție, redijare. (~ unei opere literare.) 2. (concr.) compoziție. (Ce ~ aveți pentru astăzi?) 3. (TIPOGR.) compoziție, culegere, cules, zețuire, zețuit. (~ materialului pentru tipărit.) 4. alcătuire, formație, întocmire. (Grupul mergea în următoarea ~...)

Compunere ≠ descompunere


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

COMPÚNERE s. f. (< compúne < lat. compunere, cf. fr. composer): procedeu de formare a cuvintelor care constă în combinarea a două sau mai multe cuvinte-bază, cu sau fără intervenția formativelor (formanților), în vederea obținerii unui cuvânt nou. ◊ ~ prin subordonare: (atributivă, completivă și circumstanțială; paratactică și joncțională): botgros, iarbă-mare, Valea Călugărească, Almașul Mare, bună-cuviință, bunăvoință, rea-credință, calea-robilor, floarea-soarelui, Gura-Ocniței, Vatra-Dornei, Târgu-Jiu, Drobeta-Turnu Severin, apă-de-plumb, floare-de-colț, ridiche-de-lună, Baia-de-Aramă, Sâmbăta-de-Jos, fluieră-vânt, încurcă-lume, gură-cască, ducă-se-pe pustii, vino-ncoace, scump-la-tărâțe, lasă-mă-să-te-las, du-te-vino, ucigă-l-toaca, soare-apune, roșu-închis, gri-bleu, bunăvoie, binefăcător, clarvăzător, atotputernic, treisprezece, douăzeci etc. ◊ ~ prin coordonare (paratactică și joncțională): pușcă-mitralieră, zi-muncă, mobilă-tip, locotenent-colonel, general-maior, artist-cetățean, social-economic, economico-social, democrat-revoluționar, sud-american, româno-francez, franco-român, București-Nord, Ploiești-Sud, Sângeorz-Băi, Techirghiol-Sat, de pe la, treizeci și cinci, optzeci și doi etc. ◊ ~ prin abreviere: C.F.R. (Căile Ferate Române), O.N.T. (Oficiul Național de Turism), SANEPID (Serviciul anti-epidemic) etc.

Intrare: compunere
compunere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • compunere
  • compunerea
plural
  • compuneri
  • compunerile
genitiv-dativ singular
  • compuneri
  • compunerii
plural
  • compuneri
  • compunerilor
vocativ singular
plural

compunere

  • 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: alcătuire combinare îmbinare antonime: descompunere
  • 2. concretizat Bucată literară sau muzicală.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: compoziție un exemplu
    exemple
    • Mi s-a prilejit a face... cîteva cîntări, fabule și alte mărunte compuneri. NEGRUZZI, S. II 169.
      surse: DLRLC
  • 3. concretizat Lucrare școlară pe o temă dată; compoziție.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: compoziție un exemplu
    exemple
    • Compunere liberă.
      surse: DLRLC
  • 4. lingvistică Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 5. matematică Operație de determinare a rezultantei a doi sau mai mulți vectori.
    surse: NODEX

etimologie:

  • vezi compune
    surse: DEX '09 DEX '98 DN