22 de definiții pentru compus (s.m.)

COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune.

COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune.

COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj. (În opoziție cu simplu) Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Chim.) Corp compus = corp cu o constituție mai mult sau mai puțin complexă; corp alcătuit din mai multe elemente diferite. (Substantivat, m.) Compușii cuprului. ▭ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp alcătuit cu ajutorul verbelor auxiliare. Perfectul compus și viitorul sînt timpuri compuse.Cuvînt compus = cuvînt format din reunirea a două sau a mai multor cuvinte într-unul singur. «Făt-Frumos», «bunăvoință»,«doisprezece» sînt cuvinte compuse. ▭ (Aritm.) Regula de trei compusă v. regulă. Dobîndă compusă = dobîndă calculată progresiv, adăugîndu-se în fiecare an, la capitalul inițial, dobînda respectivă.

compús1 adj. m., pl. compúși; f. compúsă, pl. compúse

compús2 (corp chimic) s. m., pl. compúși

compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși

!perféct compús s. n. + adj.

compús adj. m., (chim.) s. m., pl. compúși; f. sg. compúsă, pl. compúse

compús (lingv.) s. n., pl. compúse

perféctul compús s. n. + adj.

COMPÚS adj., s. (CHIM.) 1. adj. combinat. (Substanță ~.) 2. s. v. combinație. 3. s. compus heterociclic = heterociclu.

COMPÚS, -Ă adj. Format din mai multe elemente. ♦ (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare. // s.m. Substanță chimică obținută prin unirea mai multor elemente diferite. [< compune].

COMPÚS, -Ă I. adj. alcătuit din mai multe elemente. ♦ (gram.) timp ~ = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare; frunză ~ă = frunză având limbul alcătuit din mai multe foliole, dispuse pe un ax; inflorescență ~ă = inflorescență din mai multe inflorescențe simple; fruct ~ = fruct provenind dintr-o asemenea inflorescență. II. s. n. cuvânt rezultat prin compunere (3). III. s. m. combinație (3). (<compune)

COMPÚS1 ~să (~și, ~se) Care constă din mai multe elemente; format din mai multe părți componente. Frunză ~să. /v. a compune

COMPÚS2 ~și m. chim. Substanță rezultată din unirea a două sau a mai multor elemente chimice; combinație. ~și organici. ~și metalici. /v. a compune

compus n. un tot format din diferite părți: 1. Gram. vorbă formată din mai multe altele; 2. Chim. corp format din combinarea mai multor elemente. ║ compuse f. pl. familie de plante ale căror flori sunt reunite pe acelaș cotor și au un caliciu comun, ex. floarea-soarelui.

*compún, -pús, a -púne v. tr. (lat. com-póno, -pónere. V. pun). Formez un întreg din maĭ multe părțĭ. Produc, creez, inventez: a compune cîntece. Adun literele ca să formez cuvinte la tipar. (V. zețuĭesc). Mec. Formez rezultanta forțelor mecanice.

*compús, -ă adj. Format din bucățĭ, în opoz. cu simplu. S. m. și n., pl. e. Gram. Cuvînt format din maĭ multe părțĭ: compușiĭ luĭ pun îs spun, răpun ș. a. Chim. Corp format din combinare: compușiĭ cărbuneluĭ. F. pl. Bot. O familie de plante ale căror florĭ formează unu saŭ maĭ multe rîndurĭ pe receptacul, ca tufănica, calonfiru, vetricea ș.a.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

COMPÚS adj., s. (CHIM.) 1. adj. combinat. (Substanță ~.) 2. s. combinație, corp compus.

compús s.n. Unitate lexicală complexă, formă flexionară care include un afix flexionar mobil.

compús s.n. Unitate lexicală complexă, formă flexionară care include un afix flexionar mobil.

COMPÚS, -Ă adj. (< compúne < lat. componere, cf. fr. composer); în sintagmele adjectiv compus, adverb compus, conjuncție compusă, cuvânt compus, formă compusă, interjecție compusă, mod compus, numeral compus, prepoziție compusă, pronume compus, parte de vorbire compusă, perfect compus, substantiv compus, timp compus și verb compus (v.).

Intrare: compus (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular compus compusul
plural compuși compușii
genitiv-dativ singular compus compusului
plural compuși compușilor
vocativ singular
plural