6 definiții pentru compus (cuvânt)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMPÚS, -Ă I. adj. alcătuit din mai multe elemente. ♦ (gram.) timp ~ = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare; frunză ~ă = frunză având limbul alcătuit din mai multe foliole, dispuse pe un ax; inflorescență ~ă = inflorescență din mai multe inflorescențe simple; fruct ~ = fruct provenind dintr-o asemenea inflorescență. II. s. n. cuvânt rezultat prin compunere (3). III. s. m. combinație (3). (<compune)

compus n. un tot format din diferite părți: 1. Gram. vorbă formată din mai multe altele; 2. Chim. corp format din combinarea mai multor elemente. ║ compuse f. pl. familie de plante ale căror flori sunt reunite pe acelaș cotor și au un caliciu comun, ex. floarea-soarelui.

*compús, -ă adj. Format din bucățĭ, în opoz. cu simplu. S. m. și n., pl. e. Gram. Cuvînt format din maĭ multe părțĭ: compușiĭ luĭ pun îs spun, răpun ș. a. Chim. Corp format din combinare: compușiĭ cărbuneluĭ. F. pl. Bot. O familie de plante ale căror florĭ formează unu saŭ maĭ multe rîndurĭ pe receptacul, ca tufănica, calonfiru, vetricea ș.a.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

compús3 (cuvânt compus) s. n. / s. m., pl. compúse/compúși

compús (lingv.) s. n., pl. compúse


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

compús s.n. Unitate lexicală complexă, formă flexionară care include un afix flexionar mobil.

compús s.n. Unitate lexicală complexă, formă flexionară care include un afix flexionar mobil.

Intrare: compus (cuvânt)
compus3 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • compus
  • compusul
  • compusu‑
plural
  • compuse
  • compusele
genitiv-dativ singular
  • compus
  • compusului
plural
  • compuse
  • compuselor
vocativ singular
plural
compus2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • compus
  • compusul
  • compusu‑
plural
  • compuși
  • compușii
genitiv-dativ singular
  • compus
  • compusului
plural
  • compuși
  • compușilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

compus (cuvânt)

  • 1. Cuvânt rezultat prin compunere.
    surse: MDN '00

etimologie:

  • compune
    surse: MDN '00