5 intrări

40 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cómis2 sm vz comes

comís5, ~ă a [At: BUL. COM. IST. I, 19 / Pl: ~iși, ~e / E: comite] Săvârșit.

comís6 sn [At: DN3 / Pl: ? / E: fr commis] 1 Confiscare a bunurilor unui vasal. 3 Confiscare a mărfurilor prohibite sau introduse prin fraudă.

comís4 sm [At: ULIERU, C. 94 / V: comí / Pl: ~iși / E: fr commis] 1 Funcționar comercial. 2 Persoană cu funcția de comis4 (1). 3 (Îs) ~ voiajor Reprezentant al unei firme care vizitează clienții pentru a obține comenzi de mărfuri. 4 Funcția de comis-voiajor (3).

cómis1 sm [At: MOXA, ap. GCR I, 61/22 / A și: comís / Pl: ~iși / E: ngr ϰόμης, vsl комись] (Înv) 1 Scutier. 2 Persoană care are rang de comis1 (1). 3 Rang de mare dregător medieval în Moldova și Țara Românească, însărcinat cu îngrijirea cailor și grajdurilor curtii domnești 4 Funcția de comis1 (1). 5 Titlu de comis1 (1). 6 Perioadă în care se exercită funcția de comis1 (1)

comís3 sm [At: VICIU, GL. / Pl: ~iși / E: ger Kommiss (brot)] 1-2 Militar (1-2) român din fosta armată austro-ungară. 3-4 Persoană cu grad de comis3 (1-2). 5 Pâine cazonă.

CÓMIS, comiși, s. m. Mare dregător în Moldova și în Țara Românească, în Evul Mediu, care avea în grija sa caii și grajdurile Curții domnești, precum și aprovizionarea cu furaje. – Din ngr. kómis.

CÓMIS, comiși, s. m. Mare dregător în Moldova și în Țara Românească, în evul mediu, care avea în sarcina sa caii și grajdurile curții domnești, precum și aprovizionarea cu furaje. – Din ngr. kómis.

CÓMIS1, comiși, s. m. (Învechit și arhaizant) Boier de divan care avea în sarcina sa grajdurile domnești. Comisul Huni și postelnicul Hrîncu îl tîrîră afară din luptă. DELAVRANCEA, A. 9. În rînd cu acestea veneau grajdurile, ambarele și șoaprele cu toate tacîmurile de drum, sub îngrijirea comișilor. ODOBESCU, S. A. 130. L-a făcut comis mai dăunăzi. ALECSANDRI, T. I 34.

COMÍS2, comiși, s. m. (Comerț; franțuzism) Angajat comercial. Compus: (în societatea burgheză) Comis-voiajor = funcționar comercial care călătorește pentru a obține comenzi de mărfuri. La a doua întîlnire a apărut într-o redingotă mai absurdă ca hainele de comis-voiajor de la început. C. PETRESCU, C. V. 277.

COMÍS s.m. Comis-voiajor = reprezentant al unei firme particulare care vizitează clienții pentru a obține comenzi de mărfuri. [< fr. commis(voyageur)].

COMÍS s.n. Confiscare a bunurilor unui vasal. ♦ Confiscare a unor mărfuri prohibite sau introduse prin fraudă. [Pl. -suri. / < fr. commis, cf. commettre – a comite].

COMÍS s. n. confiscare de bunuri. (< fr. commis)

CÓMIS1 ~și m. înv. Dregător care avea în grija sa caii și grajdurile curții domnești. /<ngr. kómis

CÓMIS2 ~și m.: Comis-voiajor agent comercial ambulant care se deplasează dintr-un loc în altul în căutarea de beneficii sau furnizori. /<fr. commis-voyageur

comis m. od. 1. (Marele), boier însărcinat cu îngrijirea grajdurilor domnești; 2. rang de boierie. [Gr. bizantin KÓMIS, din lat. COMES (STABULI), mai marele grajdului (de unde și fr. connétable)].

cómis m. (mgr. kómis, d. lat. cómes, conte. V. comite). Vechĭ. Boĭer mare (între stolnic și clucer), care îngrijea de grajdurile domnuluĭ; pe urmă, boĭer onorific cu acest rang. – Și cómes (d. lat.), guvernator, hatman (Cant. Dos.). V. rahtivan.

comite2 vt [At: ALECSANDRI, T. 769 / Pzi: comit / E: fr commettre, lat committo, -ere] 1 A săvârși o faptă rea. 2 (Fam; prt) A scrie lucrări mediocre. 3 (Jur; fri) A însărcina pe cineva cu ceva. 4 (Jur; fri) A încredința cuiva o afacere de comerț.

COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.

COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o faptă rea). – Din lat. committere.

arată toate definițiile

Intrare: Comis
Comis nume propriu
nume propriu (I3)
  • Comis
Intrare: comis (adj.)
comis (adj.) adjectiv
adjectiv (A4)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comis
  • comisul
  • comisu‑
  • comi
  • comisa
plural
  • comiși
  • comișii
  • comise
  • comisele
genitiv-dativ singular
  • comis
  • comisului
  • comise
  • comisei
plural
  • comiși
  • comișilor
  • comise
  • comiselor
vocativ singular
plural
Intrare: comis (confiscare)
comis (confiscare) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comis
  • comisul
  • comisu‑
plural
  • comisuri
  • comisurile
genitiv-dativ singular
  • comis
  • comisului
plural
  • comisuri
  • comisurilor
vocativ singular
plural
Intrare: comis (rang)
comis (rang) substantiv masculin
substantiv masculin (M6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comis
  • comisul
  • comisu‑
plural
  • comiși
  • comișii
genitiv-dativ singular
  • comis
  • comisului
plural
  • comiși
  • comișilor
vocativ singular
plural
Intrare: comite (vb.)
verb (VT623)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • comite
  • comitere
  • comis
  • comisu‑
  • comițând
  • comițându‑
singular plural
  • comite
  • comiteți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • comit
(să)
  • comit
  • comiteam
  • comisei
  • comisesem
a II-a (tu)
  • comiți
(să)
  • comiți
  • comiteai
  • comiseși
  • comiseseși
a III-a (el, ea)
  • comite
(să)
  • comi
  • comitea
  • comise
  • comisese
plural I (noi)
  • comitem
(să)
  • comitem
  • comiteam
  • comiserăm
  • comiseserăm
  • comisesem
a II-a (voi)
  • comiteți
(să)
  • comiteți
  • comiteați
  • comiserăți
  • comiseserăți
  • comiseseți
a III-a (ei, ele)
  • comit
(să)
  • comi
  • comiteau
  • comiseră
  • comiseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)