2 intrări

40 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

certa [At: CORESI, EV. 47/8 / Pzi: cert / E: ml certare] 1 vt A mustra. 2 vrr A discuta în contradictoriu, cu glas ridicat Si: (înv) a se gâlcevi, (pfm) a se dondăni, a se ciorovăi. 3 vt (Înv) A pedepsi. 4 vt (Îvr) A amenda. 5 vt (Înv) A condamna. 6 vrr A rupe relațiile de prietenie cu cineva.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere (adesea cu vorbe grele și cu imputări aspre); a se sfădi, a se gîlcevi. Ieri ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute! COȘBUC, P. I 174. Ei mergînd alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață. EMINESCU, O. I 97. Cîinii osul ca s-apuce, corbii stîrvul ca să-mpartă, Boierii ca să robească, unii cu alții se ceartă! HASDEU, R. V. 41. În loc de-a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nțelegem ca. doi oameni de treabă? ALECSANDRI, T. I 328. ◊ (Poetic) Flori și stele Se certau noaptea-ntre ele. ALECSANDRI, P. II 177. ◊ Expr. A se certa furcă v. furcă. 2. Refl. reciproc. A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi (cu cineva). Pentru-un rîs al ei se ceartă, Și din joc se prind feciorii La trînteli. COȘBUC, P. I 98. 3. Tranz. A mustra, a dojeni (uneori cu vorbe grele, cu imputări aspre). V. ocărî. Mama mă tot ceartă Și tata-i supărat, Și-n ochii mei se uită Toți oamenii din sat. COȘBUC, P. I 61. Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Împăratul o mai certa cîteodată, din care pricină împărăteasa nu era mulțămită cu starea ei. RETEGANUL, P. II 27. Ileana Simziana... prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Absol. (Rar) Ceartă, mamă, cu gura, Numai nu mai blestema. BIBICESCU, P. P. 94. 3. Tranz. (Învechit și arhaizant, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A pedepsi. Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți. EMINESCU, O. I 146. Te-am crescut d-atîta vrane, Și n-avuși de ce te teme; Nici cu vorba Te-am mustrat, Nici cu palma Te-am certat. TEODORESCU, P. P. 668. ◊ Fig. Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236. ◊ (Cu privire la o vină) Zicu-i și Țăpeluș; că nu iartă Tîlhării, ci cu țapa le ceartă. BUDAI-DELEANU, Ț. 154.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere; a se sfădi, a se gîlcevi. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv. și arh.) A pedepsi. – Lat. certare.

A CERTÁ cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocară; a batjocori; a ocărî. 2) (persoane) A face să se certe; a sfădi. /<lat. certare

A SE CERTÁ mă cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relațiile de prietenie; a se sfădi. ◊ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare

certà v. 1. a mustra violent, a înfrunta cu asprime: îl ceartă mereu pentru toate nimicurile; 2. (rar și învechit) a pedepsi: vei vrea cu oaste și răsboiu ca să ne cerți EM.; 3. a-și vărsa supărarea prin vorbe sau fapte violente: se ceartă și se împacă. [Lat. CERTARE, a se lupta: românește cu sensul slăbit].

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

cert, ~ă a [At: TDRG / Pl: ~rți, ~e / E: lat certus] De care nu te poți îndoi Si: sigur, neîndoios.

ciceri vt [At: ȘEZ. III, 204/20 / Pzi: ~résc / E: ns cf ciceriș] (Îrg) A certa.

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. Un fapt cert.

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Lat. lit. certus.

CERT, -Ă adj. Sigur, neîndoielnic, neîndoios. [< lat. certus, cf. it. certo].

CERT- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sigur”, „neîndoielnic”. [< lat. certus].

CERT, -Ă adj. sigur, neîndoielnic, neîndoios. (< it. certo, lat. certus)

CERT ~tă (~ți, ~te) Care este lipsit de îndoială; fără îndoială; neîndoielnic; sigur. Succes ~. /<lat. certus

cert a. și adv. sigur, neîndoios: lucru cert.

*1) cert, -ă adj. (lat. certus, d. cérnere. V. cert 2). Sigur, pozitiv, neîndoĭos: un fapt cert. Determinat, anumit: o certă cantitate. Adv. În mod cert.

2) cert, a v. tr. (lat. certare, a lupta, d. cérnere, a cerne, a distinge. V. con-cert, crimă, cĭur). Mustru, fac observațiune p. o greșală. Vechĭ. Pedepsesc: a certa cu moarte. V. refl. Discut violent cu cineva. Rup relațiunile personale cu cineva: s’aŭ certat de mult și certațĭ aŭ rămas pînă azĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

certa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cert, 2 sg. cerți, 3 ceartă; conj. prez. 1 sg. să cert, 3 să certe; imper. 2 sg. afirm. ceartă

certa (a ~) vb., ind. prez. 3 ceartă

certá vb., ind. prez. 1 sg. cert, 3 sg. și pl. ceártă

cert adj. m., pl. cerți; f. certă, pl. certe

cert adj. m., pl. cerți; f. certă, pl. certe

cert adj. m., pl. cerți; f. sg. cértă, pl. cérte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CERTÁ vb. v. bate, condamna, instrui, învăța, osândi, pedepsi.

CERTÁ vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cârti, a (se) pricini, (Mold.) a se cârcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pârî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (livr.) a apostrofa, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)

CERTA vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gîlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cîrti, a (se) pricini, (Mold.) a se cîrcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pîrî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cîrti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)

certa vb. v. BATE. CONDAMNA. INSTRUI. ÎNVĂȚA. OSÎNDI. PEDEPSI.

CERT adj., adv. 1. adj. v. adevărat. 2. adj. v. categoric. 3. adj. v. sigur. 4. adj. sigur, (livr.) infailibil. (Un procedeu ~.) 5. adj. ferm, fixat, hotărât. (Dată ~.) 6. adj. v. inevitabil. 7. adv. v. desigur. 8. adv. v. adevărat.

CERT adj., adv. 1. adj. adevărat, aievea, autentic, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil. (Un lucru ~.) 2. adj. categoric, evident, incontestabil, indiscutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit, (livr.) indubitabil, peremptoriu. (A manifestat o superioritate ~.) 3. adj. categoric, precis, sigur, (rar) neapărat. (Vrea un răspuns ~.) 4. adj. sigur, (livr.) infailibil. (Un procedeu ~.) 5. adj. ferm, fixat, hotărît. (Dată ~.) 6. adj. inevitabil, sigur. (Căderea ~ a orașului.) 7. adv. absolut, bineînțeles, desigur, firește, garantat, indiscutabil, natural, negreșit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur. ( – Crezi că vine azi? – ~!) 8. adv. adevărat, serios, sigur. (Așa s-au întîmplat lucrurile! – ~?)

Cert ≠ incert, îndoielnic, nesigur

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

certá (certát, certát), vb.1. (Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. – 2. (Refl.) A se dușmăni, a se învrăjbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învăța minte. – Mr. nțertare, megl. (an)țertu, istr. certu. Lat. certāre „a certa” (Pușcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare.Der. ceartă, s. f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreț, adj. (gîlcevitor, arțăgos); certător, adj. (care ceartă, mustrător); certaș, s. m. (certăreț, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formație anterioară rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636).

cert (cértă), adj. – Sigur, neîndoios. Lat. certus (sec. XIX). – Der. (din fr.) certifica, vb.; certificat, s. n.; certificator, adj.; certitudine, s. f.; incertitudine, s. f.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Grammatici certant (lat. „Gramaticii se ceartă”, sînt în dispută; sau, mai general, învățații discută în contradictoriu) – e începutul versului 78 din Arta poetică a lui Horațiu, vers care continuă cu: et adhuc sub iudice lis est (și procesul se judecă încă). Vezi: Adhuc sub iudice… LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A CERTA a bruftui, a bruftului, a da (cuiva) cu flit, a desființa, a face albie de porci (pe cineva), a face pe cineva cu ou și cu oțet, a face pe cineva praftură, a flitui, a lua în șuturi, a obrăznici, a pizdui, a probozi, a-i sări (cuiva) în cap, a scărmăna, a scoate (pe cineva) la tablă, a spăla pe cineva pe cap, a-i spune cuiva vreo două de dulce, a trage (cuiva) un frecuș / un perdaf / o săpuneală, a ține (cuiva) o predică, a umple de bogdaproste, a zice (cuiva) vreo două de dulce.

A SE CERTA a se avea ca câinele cu pisica, a se bălăcări, a se cârâi, a se certa ca la piață, a se ciondăni, a lua în bețe / în coarne (cu cineva), a se lua (cu cineva) la clanță, a-și scoate ochii unul altuia.

a se certa ca la piață expr. a se certa violent, folosind cuvinte triviale.

Intrare: certa
verb (VT50)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • certa
  • certare
  • certat
  • certatu‑
  • certând
  • certându‑
singular plural
  • ceartă
  • certați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cert
(să)
  • cert
  • certam
  • certai
  • certasem
a II-a (tu)
  • cerți
(să)
  • cerți
  • certai
  • certași
  • certaseși
a III-a (el, ea)
  • ceartă
(să)
  • certe
  • certa
  • certă
  • certase
plural I (noi)
  • certăm
(să)
  • certăm
  • certam
  • certarăm
  • certaserăm
  • certasem
a II-a (voi)
  • certați
(să)
  • certați
  • certați
  • certarăți
  • certaserăți
  • certaseți
a III-a (ei, ele)
  • ceartă
(să)
  • certe
  • certau
  • certa
  • certaseră
Intrare: cert
cert adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cert
  • certul
  • certu‑
  • certă
  • certa
plural
  • cerți
  • cerții
  • certe
  • certele
genitiv-dativ singular
  • cert
  • certului
  • certe
  • certei
plural
  • cerți
  • cerților
  • certe
  • certelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

certa, certverb

  • 1. reflexiv reciproc A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ieri ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute! COȘBUC, P. I 174. DLRLC
    • format_quote Ei mergînd alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață. EMINESCU, O. I 97. DLRLC
    • format_quote Cîinii osul ca s-apuce, corbii stîrvul ca să-mpartă, Boierii ca să robească, unii cu alții se ceartă! HASDEU, R. V. 41. DLRLC
    • format_quote În loc de-a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nțelegem ca. doi oameni de treabă? ALECSANDRI, T. I 328. DLRLC
    • format_quote poetic Flori și stele Se certau noaptea-ntre ele. ALECSANDRI, P. II 177. DLRLC
    • 1.1. A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pentru-un rîs al ei se ceartă, Și din joc se prind feciorii La trînteli. COȘBUC, P. I 98. DLRLC
    • chat_bubble A se certa furcă. DLRLC
    • chat_bubble A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. DEX '09 DEX '98
  • 2. tranzitiv Dojeni, mustra. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mama mă tot ceartă Și tata-i supărat, Și-n ochii mei se uită Toți oamenii din sat. COȘBUC, P. I 61. DLRLC
    • format_quote Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. DLRLC
    • format_quote Împăratul... o mai certa cîteodată, din care pricină împărăteasa nu era mulțămită cu starea ei. RETEGANUL, P. II 27. DLRLC
    • format_quote Ileana Simziana... prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25. DLRLC
    • format_quote (și) absolut rar Ceartă, mamă, cu gura, Numai nu mai blestema. BIBICESCU, P. P. 94. DLRLC
  • 3. tranzitiv învechit Pedepsi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: pedepsi
    • format_quote Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți. EMINESCU, O. I 146. DLRLC
    • format_quote Te-am crescut d-atîta vreme, Și n-avuși de ce te teme; Nici cu vorba Te-am mustrat, Nici cu palma Te-am certat. TEODORESCU, P. P. 668. DLRLC
    • format_quote figurat Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236. DLRLC
    • format_quote (Cu privire la o vină) Zicu-i și Țăpeluș; că nu iartă Tîlhării, ci cu țapa le ceartă. BUDAI-DELEANU, Ț. 154. DLRLC
etimologie:

cert, certăadjectiv

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.